Tinerete Fara Batranete Si Viata Fara De Moarte - Poveste scrisa (in format text)

A fost odata un imparat mare si o imparateasa, amandoi tineri si frumosi, si, voind sa aiba copii, a facut de mai multe ori tot ce trebuia sa faca pentru aceasta; a imblat pe la vraci si filosofi, ca sa caute la stele si sa le ghiceasca daca or sa faca copii; dar in zadar. In sfarsit, auzind imparatul ca este la un sat, aproape, un unchias dibaci, a trimis sa-l cheme; dar el raspunse trimisilor ca: cine are trebuinta, sa vie la dansul. S-au sculat deci imparatul si imparateasa si, luand cu dansii vro cativa boieri mari, ostasi si slu- jitori, s-au dus la unchias acasa.

Unchiasul, cum i-a vazut de departe, a iesit sa-i intampine si totodata le-a zis: – Bine ati venit sanatosi; dar ce imbli, imparate, sa afli? Dorinta ce ai o sa-ti aduca intristare.

A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti; De cand se scria musca pe parete, Mai mincinos cine nu crede.

– Eu nu am venit sa te intreb asta, zise imparatul, ci, daca ai ceva leacuri care sa ne faca sa avem copii, sa-mi dai.

– Am, raspunse, unchiasul; dar numai un copil o sa faceti. El o sa fie Fat-Frumos si dragastos, si parte n-o sa aveti de el.

Luand imparatul si imparateasa leacurile, s-au intors veseli la palat si peste cateva zile imparateasa sa simtit insarcinata. Toata imparatia si toata curtea si toti slujitorii s-au veselit de aceasta intamplare.

Mai-nainte insa de a veni ceasul nasterii, copilul se puse pe un plans, de n-a putut niciun vraci sa-l impace.

Atunci imparatul a inceput sa-i fagaduiasca toate bunurile din lume, dar nici asa n-a fost cu putinta sa-l faca sa taca.

– Taci, dragul tatei, zicea imparatul, ca ti-oi da imparatia cutare sau cutare; taci, fiule, ca ti-oi da de sotie pe cutare sau cutare fata de imparat, si alte multe d-alde astea; in sfarsit, daca vazu si vazu ca nu tace, ii mai zise: taci, fatul meu, ca ti-oi da Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

Atunci, copilul tacu si se nascu; iar slujitorii de- tera in timpine si in surle si in toata imparatia se tinu veselie mare o saptamana intreaga.

De ce crestea copilul, d-aceea se facea mai istet si mai indraznet. Il detera pe la scoli si filosofi, si toate invataturile pe care alti copii le invata intr-un an, el le invata intr-o luna, astfel incat imparatul murea si invia de bucurie. Toata imparatia se falea ca o sa aiba un imparat intelept si pricopsit ca Solomon imparat.

De la o vreme incoace insa, nu stiu ce avea, ca era tot gales, trist si dus pe ganduri. Iar cand fuse intr-o zi, tocmai cand copilul implinea cincisprezece ani si imparatul se afla la masa cu toti boierii si sluj basii imparatiei si se chefuiau, se scula Fat-Frumos si zise: – Tata, a venit vremea sa-mi dai ceea ce mi-ai fagaduit la nastere.

Auzind aceasta, imparatul s-a intristat foarte si i-a zis: – Dar bine, fiule, de unde pot eu sa-ti dau un ast- fel de lucru nemaiauzit? Si daca ti-am fagaduit atunci, a fost numai ca sa te impac.

– Daca tu, tata, nu poti sa-mi dai, apoi sunt nevoit sa cutreier toata lumea pana voi gasi fagaduinta pen- tru care m-am nascut.

Atunci toti boierii si imparatul detera in genuchi, cu rugaciune sa nu paraseasca imparatia; fiindca ziceau boierii: – Tatal tau de aci inainte e batran, si o sa te ridicam pe tine in scaun, si avem sa-ti aducem cea mai frumoasa imparateasa de sub soare de sotie.

Dar n-a fost cu putinta sa-l intoarca din hotararea sa, ramaind sta tornic ca o piatra in vorbele lui; iar tata-sau, daca vazu si vazu, ii dete voie si puse la cale sa-i gateasca de drum merinde si tot ce-i Atrpeobiu, iaF.at-Frumos se duse in grajdurile imparatesti unde erau cei mai frumosi armasari din toata imparatia, ca sa-si aleaga unul; dar, cum punea mana si apuca pe cate unul de coada, ii trantea, si astfel toti caii cazura. In sfarsit, tocmai cand era sa iasa, isi mai arunca ochii o data prin grajd si, zarind intrun colt un cal rapciugos si bubos si slab, se duse si la dansul; iar cand puse mana pe coada lui, el isi intoarse capul si zise: – Ce poruncesti stapane? Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a ajutat ca sa mai puie mana pe mine un voinic.

Si intepenindu-si picioarele, ramase drept ca lumanarea. Atunci Fat-Frumos ii spuse ce avea de gand sa faca si calul ii zise: – Ca sa ajungi la dorinta ta, trebuie sa ceri de la tata-tau palosul, sulita, arcul, tolba cu sagetile si hainele ce le purta el cand era flacau; iar pe mine sa ma ingrijesti cu insuti mana ta sase saptamani si orzul sa mi-l dai fiert in lapte.

Cerand imparatului lucrurile ce-l povatuise calul, el a chemat pre vataful curtii si i-a dat porunca ca sa-i deschiza toate tronurile cu haine spre a-si alege fiul sau pe acelea care ii va placea. Fat-Frumos, dupa ce rascoli trei zile si trei nopti, gasi in sfarsit, in fundul unui tron vechi, armele si hainele tatane-sau de cand era flacau, dar foarte ruginite. Se apuca insusi cu mana lui sa le curete de rugina si, dupa sase saptamani, izbuti a face sa luceasca armele ca oglinda. Totodata ingriji si de cal, precum ii zisese el.

Destula munca avu; dar fie, ca izbuti.

Cand auzi calul de la Fat-Frumos ca hainele si armele sunt bine curatate si pregatite, odata se scu- tura si el, si toate bubele si rapciuga cazura de pe dansul si ramase intocmai cum il fatase masa, un cal gras, trupes si cu patru aripi; vazandu-l Fat-Frumos astfel, ii zise: – De azi in trei zile plecam.

– Sa traiesti, stapane; sunt gata chiar azi, de poruncesti, ii raspunse calul.

A treia zi de dimineata, toata curtea si toata im-paratia era plina de jale. Fat-Frumos, imbracat ca un viteaz, cu palosul in mana, calare pe calul ce-si ale- sese, isi lua ziua buna de la imparatul, de la imparateasa, de la toti boierii cei mari si cei mici, de la ostasi si de la toti slujitorii curtii, carii, cu lacra mile in ochi, il rugau sa se lase de a face calatoria aceasta, ca nu care cumva sa mearga la pieirea capului sau; dar el, dand pinteni calului, iesi pe poarta ca vantul, si dupa dansul carale cu merinde, cu bani si vreo doua sute de ostasi, pe care-i oranduise imparatul ca sa-l insoteasca.

Dupa ce trecu afara de imparatia tatalui sau si ajunse in pustietate, Fat-Frumos isi imparti toata avutia pe la ostasi si, luandu-si ziua buna, ii trimise inapoi, oprindu-si pentru dansul merinde numai cat a putut duce calul. Si apu cand calea catre rasarit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile si trei nopti, pana ce ajunse la o campie intinsa, unde era o multime de oase de oameni.

Stand sa se odihneasca, ii zise calul: – Sa stii, stapane, ca aici suntem pe mosia unei Gheonoaie, care e atat de rea, incat nimeni nu calca pe mosia ei, fara sa fie omorat. A fost si ea femeie ca toate femeile, dar blestemul parintilor pe care nu-i asculta, ci ii tot necajea, a facut-o sa fie Gheonoaie; in clipa aceasta este cu copiii ei, dar maine, in padurea ce o vezi, o s-o intalnim venind sa te prapadeasca; e grozava de mare; dara sa nu te sperii, ci sa fii gata cu arcul ca sa o sagetezi, iar palosul si sulita sa le tii la indemana, ca sa te slujesti cu dansele cand va fi de trebuinta.

Se detera spre odihna; dar pandea cand unul, cand altul.

A doua zi, cand se revarsa zorile, ei se pregateau sa treaca padurea. Fat-Frumos insela si infrana calul, si chinga o stranse mai mult decat alta data, si porni; cand, auzi o ciocanitura groaznica. Atunci calul ii zise: – Tine-te, stapane, gata, ca iata se apropie Gheonoaia.

Si cand venea ea, nene, dobora copacii: asa de iute mergea; iar calul se urca ca vantul pana cam dasupra ei si Fat-Frumos ii lua un picior cu sageata si, cand era gata a o lovi cu a doua sageata, striga ea:– Stai, Fat-Frumos, ca nu-ti fac nimic!

Si vazand ca nu o crede, ii dete inscris cu sangele sau.

– Sa-ti traiasca calul, Fat-Frumos, ii mai zise ea, ca un nazdravan ce este, caci de nu era el, te mancam fript; acum insa m-ai mancat tu pe mine; sa stii ca pana azi niciun muritor n-a cutezat sa calce hotarele mele pana aicea; cativa nebuni carii s-au incumes a o face d-abia au ajuns pana in cam pia unde ai vazut oasele cele multe.

Se dusera acasa la dansa, unde Gheonoaia ospata pe Fat-Frumos si-l omeni ca pe-un calator. Dar pe cand se aflau la masa si se chefuiau, iara Gheo noaia gemea de durere, deodata el ii scoase piciorul pe care il pastra in traista, i-l puse la loc si indata se vindeca. Gheonoaia, de bucurie, tinu masa trei zile d-a randul si ruga pe Fat-Frumos sa-si aleaga de sotie pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca niste zane; el insa nu voi, ci ii spuse curat ce cauta; atunci ea ii zise: – Cu calul care il ai si cu vitejia ta, crez ca ai sa izbutesti.

Dupa trei zile, se pregatira de drum si porni. Merse Fat-Frumos, merse si iar merse, cale lunga si mai lunga; dara cand fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei, dete de o campie frumoasa, pe de o parte cu iarba inflorita, iara pe de alta parte parlita.

Atunci el intreba pe cal: – De ce este iarba parlita?

Si calul ii raspunse: – Aici suntem pe mosia unei Scorpii, sora cu Gheonoaia; de rele ce sunt, nu pot sa traiasca la un loc; blestemul parintilor le-a ajuns, si d-aia s-a u facut lighioi, asa precum le vezi; vrajmasia lor e groaznica, nevoie de cap, vor sa-si rapeasca una de la alta pamant; cand Scorpia este necajita rau, varsa foc si smoala; se vede ca a avut vro cearta cu sora-sa si, viind s-o goneasca de pe taramul ei, a parlit iarba pe unde a trecut; ea este mai rea decat sora-sa si are trei capete. Sa ne odihnim putin, stapane, si maine dis-de-dimineata sa fim gata.

A doua zi se pregatira, ca si cand ajunsese la Gheonoaie, si pornira. Cand, auzira un urlet si o vaji- etura, cum nu mai auzi-sera ei pana atunci!

– Fii gata, stapane, ca iata se apropie zgripsoroaica de Scorpie.

Scorpia, cu o falca in cer si cu alta in pamant si varsand flacari, se apropia ca vantul de iute; iara calul se urca repede ca sageata pana cam dasupra si se lasa asupra ei cam pe de o parte. Fat-Frumos o sageta si ii zbura un cap; cand era sa-i mai ia un cap, Scorpia se ruga cu lacrimi ca sa o ierte, ca nu-i face nimic si, ca sa-l incredinteze, ii dete inscris cu sangele ei. Scorpia ospata pe Fat-Frumos si mai si decat Gheonoaia; iara el ii dete si dan sei inapoi capul ce il luase cu sageata, carele se lipi indata cum il puse la loc, si dupa trei zile plecara mai departe.

Trecand si peste hotarele Scorpiei, se dusera, se dusera si iara se mai dusera, pana ce ajunsera la un camp numai de flori si unde era numai primavara; fiecare floare era cu deosebire de mandra si cu un miros dulce de te imbata; tragea un vantisor care abia adia. Aicea statura ei sa se odihneasca, iara calul ii zise: – Trecuram cum trecuram pana aci, stapane; mai avem un hop: avem sa dam peste o primejdie mare; si, daca ne-o ajuta Dumnezeu sa scapam si de dansa, apoi suntem voinici. Mai-nainte de aci este palatul unde locuieste Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Aceasta casa este incon giurata cu o padure deasa si inalta, unde stau toate fiarele cele mai sal ba tice din lume; ziua si noaptea pazesc cu neadormire si sunt multe foarte; cu dan sele nu este chip de a te bate; si ca sa trecem prin padure este peste poate; noi insa sa ne silim, dac-om putea, sa sarim pe dasupra.

Dupa ce se odihnira vreo doua zile, se pregatira iarasi; atunci calul, tinandu-si rasuflarea, zise: – Stapane, strange chinga cat poti de mult, si, incalecand, sa te tii bine si in scari, si de coama mea; picioarele sa le tii lipite pe langa suptioara mea, ca sa nu ma zaticnesti in zborul meu.

Se urca, facu proba, si intr-un minut fu aproape de padure.

– Stapane, mai zise calul, acum e timpul cand se da de mancare fiaralor padurei si sunt adunate toate in curte; sa trecem.

– Sa trecem, raspunse Fat-Frumos, si Dumnezeu sa se indure de noi.

Se urcara in sus si vazura palatul stralucind ast- fel, de la soare te puteai uita, dar la dansul ba. Tre- cura pe dasupra padurii si, tocmai cand erau sa se lase in jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul varful unui copac si dodata toata padurea se puse in miscare, urlau dobitoacele, de ti se facea parul maciuca pe cap. Se grabira de se lasara in jos; si de nu era doamna palatului afara, dand de mancare puilor ei (caci asa numea ea lighioanele din padure), ii prapadea negresit.

Mai mult de bucurie ca au venit, ii scapa ea; caci nu mai vazuse pana atunci suflet de om pe la dansa.

Opri pe dobitoace, le imblanzi si le trimise la locul lor. Stapana era o zana nalta, suptirica si dragalasa si frumoasa, nevoie mare! Cum o vazu Fat-Frumos, ramase incremenit. Dara ea, uitandu-se cu mila la dansul, ii zise: – Bine ai venit, Fat-Frumos! Ce cauti pe aici?

– Cautam, zise el, Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

– Daca cautati ceea ce zisesi, aci este. Atunci descalica si intra in palat. Acolo gasi inca doua femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El incepu sa multumeasca zanei pentru ca l-a scapat de primejdie; iara ele, de bucurie, gatira o cina placuta si numai in vase de aur. Calului ii dete drumul sa pasca pe unde va voi dansul; pe urma ii facura cunoscuti tutulor lighioanelor de puteau imbla in tihna prin padure.

Femeile il rugara sa locuiasca de aci inainte cu dansele, caci ziceau ca li se urase, sezand tot singurele; iara el nu astepta sa-i mai zica o data, ci pri- imi cu toata multumirea, ca unul ce aceea si Icnacuetta, . incet se deprinsera unii cu altii, isi spuse istoria si ce pati pana sa ajunga la dansele, si nu dupa multa vreme se si insoti cu fata cea mai mica.

La insotirea lor, stapanele casei ii detera voie sa mearga prin toate locurile de primprejur pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o si aratara, ii zisera sa nu mearga, caci nu va fi bine de el; si-i si spusera ca acea vale se numea Valea Plangerii.

Petrecu acolo vreme uitata, fara a prinde de veste, fiindca ramasese tot asa de tanar, ca si cand venise.

Trecea prin padure, fara sa-l doara macar capul. Se desfata in palaturile cele aurite, traia in pace si in liniste cu sotia si cumnatele sale, se bucura de frumusetea florilor si de dulceata si curatenia aerului, ca un fericit.

Iesea adesea la vanatoare; dar, intr-o zi, se lua dupa un iepure, dete o sageata, dete doua si nu-l nimeri; suparat, alerga dupa el si dete si cu a treia sageata, cu care il si nimeri; dara nefericitul, in invalmaseala, nu bagase de seama ca, alergand dupa iepure, trecuse in Valea Plangerii.

Luand iepurile, se intorcea acasa cand, ce sa vezi dta?

deodata il apuca un dor de tata-sau si de mumasa.

Nu cuteza sa spuie femeilor maiestre; dara ele il cunoscura dupa intristarea si neodihna ce vedea intr-insul.

– Ai trecut, nefericitule, in Valea Plangerii! ii zisera ele, cu totul speriate.

– Am trecut, dragele mele, fara ca sa fi voit sa fac asta neghiobie; si acum ma topesc d-a-n-picioarele de dorul parintilor mei, insa si de voi nu ma indur ca sa va parasesc. Sunt de mai multe zile cu voi si nam sa ma plang de nicio mahnire. Ma voi duce dara sa-mi mai vaz o data parintii si apoi m-oi intoarce, ca sa nu ma mai duc niciodata.

– Nu ne parasi, iubitule; parintii tai nu mai traiesc de sute de ani, si chiar tu, ducandu-te, ne temem ca nu te vei mai intoarce; ramai cu noi; caci ne zice gan- dul ca vei pieri.

Toate rugaciunile celor trei femei, precum si ale calului, n-a fost in stare sa-i potoleasca dorul parintilor, care-l usca pe d-a-ntregul. In cele mai de pe urma, calul ii zise: – Daca nu vrei sa ma asculti, stapane, orice ti se va intampla, sa stii ca numai tu esti de vina. Am sa-ti spui o vorba, si daca vei priimi tocmeala mea, te duc inapoi.

– Primesc, zise el cu toata multumirea, spune-o!

– Cum vom ajunge la palatul tatalui tau, sa te las jos si eu sa ma intorc, de vei voi sa ramai macar un ceas.

– Asa sa fie, zise el. Se pregatira de plecare, se imbratisara cu femeile si, dupa ce-si luara ziua buna unul de la altul, porni, lasandu-le suspinand si cu lacramile in ochi. Ajun- sera in locurile unde era mosia Scorpiei; acolo gasira orase; padurile se schimbasera in campii; intreba pre unii si pre altii despre Scorpie si locuinta ei; dar ii raspunsera ca bunii lor auzisera de la strabunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri.

– Cum se poate una ca asta? le zicea Fat-Frumos, mai alaltaieri am trecut pe aici; si spunea tot ce stia.

Locuitorii radea de dansul, ca de unul ce aiureaza sau vi-seaza destept, iara el, suparat, pleca inainte, fara a baga de seama ca barba si parul ii albise.

Ajungand la mosia Gheonoaiei, facu intrebari ca si la mosia Scorpiei, si primi asemenea raspunsuri. Nu se putea domiri el: cum de in cateva zile s-au schimbat astfel locurile? Si iarasi suparat, pleca cu barba alba pana la brau, simtind ca ii cam tremurau picioarele, si ajunse la imparatia tatane-sau. Aici alti oameni, alte orase, si cele vechi erau schimbate de nu le mai cunostea. In cele mai de pe urma, ajunse la palaturile in care se nascuse. Cum se dete jos, calul ii saruta mana si ii zise: – Ramai sanatos, stapane, ca eu ma intorc de unde am plecat. Daca poftesti sa mergi si d-ta, in- caleca indata si aidem!

– Du-te sanatos, ca si eu nadajduiesc sa ma intorc peste curand.

Calul pleca ca sageata de iute.

Vazand palaturile daramate si cu buruieni crescute pe dansele, ofta si, cu lacrami in ochi, cata sa-si aduca aminte cat era odata de luminate aste palaturi si cum si-a petrecut copilaria in ele; ocoli de vreo doua-trei ori, cercetand fiecare camara, fiecare coltulet ce-i aducea aminte cele trecute; grajdul in care gasise calul; se pogori apoi in pivnita, garliciul careia se astu pase de daramaturile cazute.

Cautand intr-o parte si in alta, cu barba alba pana la ge-nuchi, ridican du-si pleoapele ochilor cu mainile si abia um-bland, nu gasi decat un tron odorogit; il deschise, dara in el nimic nu gasi; ridica capacul chichitei, si un glas slabanogit ii zise: – Bine ai venit, ca de mai intarziai, si eu ma prapadeam.

O palma ii trase Moartea lui, care se uscase de se facuse carlig in chichita, si cazu mort, si indata se si facu tarana.

Iar eu incalecai p-o sea si va spusei dumneavoastra asa.