O fost odata un imparat. Si-mparatul cela avea trei feciori: doi erau cuminti si unul era prost. Acela, cat era lumea si pamantul, el numai in cenusa se juca. Vazand imparatul ca-i atat de prost si-i atat el de cenuser, nu i-o mai avut grija si baiul lui.
Insa intr-o zi, s-o luat imparatul cu-mparateasa si s-o dus la preumblare, si-au dat prin hotarul zmeilor, s-au venit zmaoaica, s-au intunecat lumea, s-au luat soarele, si luna, si stelele, si luceferii, s-au luat si ochii la-mparatul. L-au adus imparateasa de mana pe-mparatul acasa chior. Au spus imparatul, zice:
— Vai de mine si de mine, mai nevasta - zice - vad prea bine c-o-ntunecat lumea si m-o-ntunecat si pe mine.
S-au chemat feciorii la dansul.
— Dragul tatii! - ’ce. Am trei feciori, da unul – zice - nu-l mai numesc ca este si el, ca-i asa cum o dat Dumnezeu sfantul. Voi, ca doi feciori de-mparati, sa mergeti, sa luminati lumea si sa ma luminati si pe mine.
— Voia-ti este, tatuca - zice - plecam
S-au luat feciorii straie de primeneala,
Si bani de cheltuiala
Si cal de calatorit.
S-au mers trei luni de zile. La trei luni de zile, au ajuns la o crasma, la un hotel mare, unde beau numa-mparatii, si craii, si ministrii. S-au bagat la hotelul cela s-au baut, s-o mancat douazeci si patru de oare. La douazeci si patru de oare, cand la socoteala sa plateasca, n-o avut bani cu ce sa plateasca. Li-o luat crasmarul si le-o arestat. ’Ce:
— Pana joi dimineata le punem un termen, daca nu se afla nimeni sa li scoata.
Joi dimineata
Li se ciunta viata!
Unde le sta capul, le sta picioarele
Si unde le sta picioarele le sta capul!
Atunci Dragan Cenusa, el fiind viteaz, insa nu stia nime ca el este viteaz, au venit la tat-su acasa, ca cum vorbea el prost.
— Tata! Ta - zice - ti ma lesi sa ma duc si eu dupa urma fratilor mei!
— Mai prostule! Te rog fereste-te dinaintea mea. Ca-s destul de amarat si destul de necajit, nu ma mai necaji si tu.
— Ba nu, tatuca - di sa ma lesi sa ma duc si eu - zice.
Atuncea-mparatul a luat palosul si cand l-au aruncat odata-n usa au intrat pana-n manunchi.
— Ei - zice - tata, tata! - zice. Vezi - zice - ca nu ti-o azutat Dumnazau sfantul sa-l zvai in mine, ca l-a svalit in uta! Hatuncea - zice - io ma duc, tata!
’Ce:
— Du-te, mai prostule! - zice - te rog de pe capul meu, sa nu te mai vad.
— Da - zice - tatuca! Sa-n dai ieputoara care-ai fost dumneata mire, si taua, si buduganu, si frau! - el vorbea prosteste!
Atuncea zice:
— He-he-hei! - zice - mai prostule, tu cati potcoave de cai morti!
— Ba - zice - nu, tatuca, - zice - unde le-oi gasi, a mele sa fie.
— Apa-a tale sa fie, dragul tatii.
S-au luat Dragan Cenusa o covata de jaratec s-au trecut pe langa cai si toti caii foraiau si zvarleau. Insa-o venit un cal jupuit, amarat, care numa coastele se vedea de dansul, s-au pus gura pe jaratec si l-au mancat dintr-o data. El pe-acela l-o prins in frau. S-au dus in pod s-au catat palosul, si buzduganul, si saua s-au pus-o pe cal, saua si buzduganul, si palosul. S-au mers la ma-sa. Zice:
— Mama. Sa-mi faci o turta de cenusa!
’Ce:
— Vai de mine, dragul mamii, cum sa-ti fac eu turta de cenusa?
— Hei - zice - mama, cum? Ia si cerne cenusa prin sita si - zice - moaie-o cu apa calda, si pu-ne-o-n cenusa sa se coaca.
Atuncea o luat ma-sa si-o facut, si el, dupa ce-o copt-o, o scuturat-o, si-o suflat-o, si-o legat-o intr-o batista si-o pus-o in tasca, s-au incalecat pe cal. S-au intrebat calul, ’ce:
— Cum sa mergem, stapane? ca gandul, ori ca vantul?
Zice:
— Daca-om merge ca vantul, ne prapadim! Daca-om merge ca gandul, tot la fel! Insa - zice - mergem lin ca vantul,
Tremurand pamantul!
S-o dus lin ca vantul,
Tremurand pamantul!
Au ajuns la crasmareasa-aceea. S-au dat jos de pe cal, s-au legat calul la gard, si s-au bagat inauntru.
— Buna ziua, crasmareasa!
— Multamesc dumitale, voinice!
— Sa-mi dai un pahar de rachiu de trei bani.
I-o dat un pahar de rachiu de trei bani, si el o scos o bucatica de gustare de cea neagra, de cenusa, si-o mancat. L-au intrebat crasmareasa:
— Voinice! Ce fel de om esti dumneata de mananci asa o bucatica de pane neagra, si bei dumneata un pahar de rachiu de trei bani?
— Sunt doi feciori a-mparatului Rosu care-o baut s-o mancat douazeci si patru de ceasuri si n-o avut la urma cu ce sa plateasca. Si daca nu se afla nime sa li scoata pana joi dimineata,
Joi dimineata
Li sa ciunta viata!
Atuncea el o iesit la calutul lui afara, si-o strigat:
— Calutul meu! - ’ce - fratii mei sunt aici. Ce sa facem sa-i scoatem?
Zice:
— Baga mana in urechea mea stanga si scoate-un pumn de galbeni nenumarati. Si - zice - da-i pe masa nenumarati.
Au bagat mana in ureche si-o scos un pumn de galbeni nenumarati si i-o pus pe masa.
— Sa le dai drumul - zice - la aceia doi feciori.
Atunci o dat ordin crasmareasa si li-o dat drumul. Ei, de bucurie ca le-o dat drumul si nu li spanzura, au incalecat pe cai s-o plecat la drum mai departe.
El o mai stat cat o mai stat in crasma si pe-urma o iesit dintr-acela hotel, s-o suit calare pe cal cu spatele la capul calului si cu gura la coada calului, s-au prins calul de coada, si striga:
— Diee! Diee, calule!
Atunci au inturnat feciorul cel mare capul. Zice:
— Vai de mine, mai frate - zice - vine prostul dupa noi si ne face de toata rusinea, hai sa-l omoram.
Ins-acel mai mijlociu o spus:
— Mai frate, nu-l omoram! Ca - zice-i tot fratele nostru si tot sangele nostru. Ne-a prinde bine, ca ne-a cauta de cai si ne-a pazi pe noi unde-om dormi noi.
Zice:
— Mai prostule!
— Ti-i, mai fratilor?
— Ramai mai napoi ca ne faci de rusine!
— Am ta raman, mai fratilor.
O ramas mai inapoi. Iac-o mers ei s-o ajuns la podul de arama. Cand o ajuns la podul de arama, ei acolo n-aveau voie sa faca foc. O strans lemne pana la miezul noptii. La miezul noptii s-o aprins lemnele singure. Ei o fript cate-o bucata de slanina, si cu pane, si-o baut cate-un pahar de vin, fara sa-i mai deie lui Dragan Cenusa. El o scos o bucatica de turta de aceea si-o bagat-o-n gura si-o mancat. Cand o baga in gura, Dumnezeu i-o facea miere, pentru ca el era viteaz, insa nu stia nime.
— Mai prostule! Tu sa cati de cai, ca noi dormim.
— Oi cata, mai fratilor.
Insa ei s-o pus la culcat fara grija. El s-o pus sub casita podului. Iaca nu mult se dureaza, vine zmeul cu calul de arama. Cand o ajuns calul pe pod, o sarit calul odata-n sus.
— Die, cal, manca-te-ar corbii. Ca - zice - doara nu-s racori de-a lui Dragan Cenusa pe aici. C-am auzit de numele lui, da i-oi manca eu capul lui!
— Ba ti-oi manca eu a tau, cu-ajutorul lui Dumnezeu sfantul.
S-o dat in lupta de la miezul noptii pana-n pranzul mare, l-o omorat cu tot cu cal, si-o dat drumul la stele si la luceferi.
Atunci s-au sculat ceia:
— He-he-heei! Scoala, mai prostule, si cata de cai, ca se tem zmeii de noi, c-o dat drumul la stele si la luceferi!
S-o sculat el si-o cautat de cai. Ei au baut, au mancat ei, insa lui Dragan Cenusa nu i-o dat nimic. Au incalecat pe cai si-o plecat mai departe. Au mers trei zile si trei nopti. La trei zile si trei nopti o ajuns la podul de argint.
— No, mai prostule! Tu sa cati de cai, ca noi ne culcam!
Iar-o strans lemne pana la miezul noptii, la miezul noptii s-o aprins lemnele singure. O fript cate-o bucata de slanina si cu pane si-o baut cate-un pahar de vin. Zice:
— Noi ne culcam si tu sa cati de cai, si sa ne pazesti si pe noi.
— Oi cata, mai fratilor!
El iara s-o pus sub casita podului. Nu dureaza mult, iaca vine zmeul cu calul de-argint. Cand o ajuns pe pod, o dat calul odata, o sarit in sus de pe pod.
— Die, cal, manca-te-ar corbii! Doara nu-s racori de-a lui Dragan Cenusa pe-aici, ca ni-o mancat un frate ca o floare, ca i-oi manca eu capul lui.
— Ba t-oi manca eu a tau cu-ajutorul lui Dumnezau sfantul.
S-o dat in lupta de la miezul noptii pana-n pranzul mare, si l-o omorat cu tot cu cal, si-o dat drumul la luna. Insa s-o sculat ceia de dimineata:
— H-e-e-e-i! mai prostule! Scoala si cata de cai, ca se tem zmeii de noi - zice - c-o dat drumul - zice - la luna.
S-o sculat, el o catat de cai. Iar-o mancat ei toti, da lui Dragan Cenusa nu i-o dat nimica. Insa-o-ncalecat pe cai, s-o plecat mai departe. O plecat iara, trei zile si trei nopti, si la trei zile si trei nopti, iara o ajuns la podul de aur. Cand o ajuns la podul de aur, au strans lemne pana la miezul noptii si la miezul noptii s-o aprins lemnele singure. O fript ei cate-o bucata de slanina si cu pane, si-o baut, si-o mancat. Insa Dragan Cenusa nu mai avea nimic ce manca acuma. ’Ce:
— Mai, prostule!
— Ce, mai fratilor?
— Sa cati de cai, ca - zice - noi ne culcam.
— Mai fratilor, pan-aici! Aici - zice - uite ce: in iaznoapte aveti sa stati intr-ajutorinta mea. ’Ce: Na-va aieste doua sabii care le aveti in mana si na-va aieste doua pietri si puneti-va sub casita podului, si-ascutiti sabiile. Cand iti vedea ca tremura pamantul mai strasnic, sa sariti sa m-ajutorati sa nu ma lasati. Ca de nu-ti sari si nu-ti ajutora - zice - nu stiu zau cum are sa fie, c-asta-i noaptea dintai si de pe urma.
Atunci o cazut in genunchi amandoi.
— Te rog, draga frate, iarta-ne, ca n-am stiut ce facem, ca am gandit ca zmeii se tem de noi.
— Ei - zice - nu-i nimica.
El s-o pus la capatul podului. O venit - nu dureaza mult - o venit zmeul cu calul de aur. Cand o ajuns odata pe pod, o sarit calul drept in sus.
— Die, cal, manca-te-ar corbii, ca doara nu-s racori de-a lui Dragan Cenusa pe-aici, ca ni-o mancat doi frati ca doua flori, ca i-oi manca eu capul lui.
— Ba ti-oi manca eu a tau cu-ajutoru lui Dumnezeu sfantu!
S-o dat in lupta de la miezul noptii pana-n pranzul mare, nu s-o dovedit nici cela pe cela, nici ista pe ista, una de tare, si ei amandoi, si caii. O trecut un corb pe sus. O strigat zmeul:
— Corbu, corbule! Ada-mi o cana de apa calda si una rece. Cea calda toarn-o pe Dragan Cenusa, si pe calul lui, si cea rece toarn-o pe mine si pe calul meu, si ti-oi da un hoit si-i manca.
Atunci o strigat Dragan Cenusa:
— Corbu, corbule!
Uste-te-mi-ar vinerea,
Ada-mi o cana de apa calda si una rece. Cea rece toarn-o pe mine si pe calutul meu, si cea calda toarn-o pe calul zmeului si pe zmeu, ca ti-oi da sapte hoituri si-i manca.
Iara corbul din sapte hoituri s-o bucurat si-o mers s-o adus o cana de apa rece si una calda. Cea fierbinte o turnat-o jumatate pe zmeu, jumatate pe calul zmeului, si cea rece a turnat-o pe Dragan Cenusa si jumatate pe calul lui Dragan Cenusa. Cand l-o prins Dragan Cenusa pe zmeu o data, si cand l-o izbit o data, l-o izbit pana susuori in pamant, si-au scos palosul si l-au taiat, i-o zburat capul de la trupul lui. S-atunci calutul lui cand l-o prins o data pe calul zmeului si cand l-o izbit o data de pamant, o crapat drept in doua.
Zice:
— Amu ma duc si eu s-arat si eu la fratii mei cu cine m-am luptat si eu, sa vada si ei.
S-au dus sub pod. Cand s-o dus sub pod, fratii lui morti.
— Alelei! - zice. Vorbeste, poftim - zice - cu mortii, daca ai cu cine vorbi! Calutul meu! Stii tu ceva?
’Ce:
— Ce-i, stapane?
— Fratii mei is morti. Ce fac eu amu?
Zice:
— Nu-i nimica - zice - las ca-i inviu eu.
Si-o mers calutul si-o suflat o data pe dansii, i-o inviat.
— Huuu! Da greu am dormit!
— Dormeati voi de veci, mai fratilor, daca nu eram eu. Mai fratilor: acuma uitati-va si voi - zice - cu cine m-am luptat si eu.
Cand o vazut fratii lui, o-ncremenit.
— Acuma - zice - lumea-am luminat-o, amu - zice - ma duc sa luminez si pe tata. Na-va iepsoara mea, si stati aici.
O luat ei iepsoara, insa Dragan Cenusa s-o dat peste cap, s-o facut un soarec si-o plecat pana la curtea zmeoaicii. Cand o ajuns la curtea zmeoaicii, si-o facut borta pe sub talpa curtii si-o ros podelele, soarecul, s-au intrat in casa. Insa zmeoaica de pe cuptor o simtit, o prins a aminusa:
— H, h, h, h, h! Temnita va manance, curve. Imi dati ca-mi pare c-o intrat racori de-a lui Dragan Cenusa prin casa! Ca ni-o mancat trei feciori ca trei flori.
Fetele dau incoace, dau incolo, dau pe dincoace, nu gasesc nimica. Soarecul tup dincoace, tup dincolo, tup pe horn, si o pus gura pe raclita tatani-so si pi sub borta, cu ochii tatani-so, si sa te duci, baiete!
Iaca o ajuns la fratii lui.
— No, mai fratilor! Mi-o ajutat Dumnezeu sfantul si am luat si ochii tatalui. De-acum inainte incalecam pe cai si plecam.
Insa zmeoaica de-acasa o strigat catre fete:
— Temnita va manance - zice. Uitati-va - zice - c-o furat ochii tatani-so. Sa mergeti repede, una sa va faceti un mar. Si una sa va faceti o fantana. Eu am sa le dau asa un gust de strasnic c-are sa manance mere, si-or manca, si-or crapa. Daca nu, am sa le dau o sete atat de strasnica: cand or bea apa, or crapa.
Insa ei toti o-ncalecat pe cai. Fetele de zmeoaice o plecat inaintea lor pe sus, si una s-o facut o fantana, si una un mar. Ajungand fratii lui, vazand inaintea lor un mar:
— Vai, mai frate! Uita-te colo ce mar mandru si frumos. Noi pana nu mancam un mar din marul cela, noi tot crapam!
— Stati, fratilor, sa mananc eu intai si pe urma-ti manca si voi - zice - aveti rabdare.
O mers Dragan Cenusa inainte si-o facut cruce cu palosul: s-o facut tot sange.
— V-o trecut gustul, mai fratilor?
— Trecut!
— Ei, vedeti ce-ati vrut sa mancati?
— Vedem, mai frate. Mergem inainte.
Iaca ce vad inaintea lor: vad o fantana.
— Vai, mai frate, asa de strasnic ne-o palit o sete, si pana nu bem oleaca de apa din fantana-aceea - zice - noi tot crapam.
Atunci el o strans odata calul cu pintenii, si cand si-o facut calul o viteza, a fost pe fantana, si-o facut cruce cu palosul, s-o facut tot sange.
— V-o trecut gustul, mai fratilor?
— Trecut!
— Ei, vedeti ce-ati vrut sa beti? Acum, mai fratilor! Uitati-va ce: na-va iepsoara mea si s-o duceti acasa sa-i dati drumul intre herghelia cu cai in grajdul cel mare. Si spuneti la tatuca ca voi ati luminat lumea, voi ati luminat pe tata, sa spuneti ca n-ati auzit de numele meu, nici nu m-ati vazut pe mine. Ca eu ma duc pe unde mi-a ajuta Dumnezeu sfantul:
Prin codri,
Prin sihastrii,
Prin pustietati,
Ca vine zmeoaica c-o falca-n cer si cu una-n pamant si de ne prinde pe toti, ne face praf si cenusa.
’Ce:
— Mai frate - zice - noi fiindca te vedem ca esti asa un viteaz dumneata, nu ne ducem, unde mergi dumneata, mergem si noi.
’Ce:
— Nu mai stati pe ganduri si la povesti mult. Plecati inainte ca vine zmeoaica dupa mine.
Si el atuncea o rupt-o de fuga.
Prin codri,
Prin sihastrii,
Prin pustietati,
O mers timp de un an de zile. Si o ajuns la un viteaz. Viteazul cela i se spunea - un mester - care i se spunea Marcu Armanas.
— Bun noroc, Marcule Armanas!
— Multumesc dumitale, Dragan Cenusa! Ti-am auzit de nume, da n-am crezut pana nu te-am vazut.
— Draga mestere, si Marcule Armanas: poti sa-mi faci caucia asta sa n-aiba pe unde intra un fir de ac?
Zice:
— Da!
Imediat i-o-mbracat-o-n cinci minute toata-n otel.
— Acum - zice - Marcule Armanas: sa-mi faci o bomba de nouazeci si noua de maji!
I-au facut o bomba de nouazeci si noua de maji. Zice:
— Uite ce!
El o pus mana pe cleste si-o tinut bomba-n foc.
— Iac-o sosit si zmeoaica!
— Te rog, mester bun! Ce vrei pe lume aceea-ti dau: banaret si ce-ai placere iti dau pe lume, numa te rog fa-mi borta sa ma uit cu jumatate de ochi, sa vedem ce fel de om ii Dragan Cenusa, ca ni-o mancat
Trei feciori
Ca trei flori,
Si doua fete
Ca doua zane!
’Ce:
— Fa-i borta sa se uite cu jumatate de ochi.
I-o facut borta, s-o uitat cu jumatate de ochi.
— Vai de mine ce mandru si frumos ii! Fa-mi borta sa ma uit cu tot ochiul.
— Fa-i borta sa se uite cu tot ochiul.
’Ce:
— Vai de mine, mandru si frumos! Fa-mi borta sa ma uit cu amandoi ochii.
I-o facut borta, s-o uitat cu amandoi ochii.
— Mester bun! Ce vrei pe lume, aceea-ti dau. Fa-mi borta sa bag capul, sa-l vad din cap pana-n picioare cumsecade.
’Ce:
— Fa-i borta.
Insa el s-o dat dinapoia usii. Cand o tras cu borul o data in usa, o facut borta! Si cand o bagat capul zmeoaica, si cand o cascat gura sa-l soarba, cand i-o tapat bomba cea rosa pe grumaz, cand o scos capul baba, si cand o sarit odaia in inaltu cerului, si cand o picat jos, sperla si cenusa s-o facut dintr-insa! S-au iesit Dragan Cenusa afara.
— Multamesc lui Dumnezeu sfantul, c-am scapat si de baba asta spurcata odata! Amu, mai Marcule Armanas: ce bine vrei tu pentru binele care mi l-ai facut mie?
’Ce:
— Nu vreau niciun bine. De sapte ani de zile de cand ma bat dupa fata-mparatului Verde si nu pot s-o iau! Cant-un cocos de trei-patru poste de loc, se scol santinelele si nu pot s-o fur!
— Hai cu mine, ca n-or mai canta santinelele, nici nimic.
S-o luat amandoi s-au plecat. Zice:
— Hai, ca unde-s doi, nu-s trei!
S-o luat s-o plecat. Mergand pe drum, ce sa vada inaintea lor? Un om tot punea urechea la pamant si iar-o lua! Tot punea urechea la pamant si iar-o lua.
„Mare ti-e puterea, Doamne! Ce sa asculte omul ista ici la pamant?”
— Mai omule, ce faci tu aici? Tot pui urechea la pamant si iar o iei?
— Ha, eu ascult cum creste ovasul.
— Da tu cine esti?
— Eu - zice - sunt Ochila!
— Si tu auzi cum creste ovasul?
’Ce:
— Aud!
— Da bine - zice - ce faci cu ochiul ista dinapoi?
— Ha! Cu doi ochi dorm, si cu unul ma uit! Si eu vad si pe lumea asta, si pe cealalta lume.
— Si ce vezi tu?
— Ce vad? Vad tot ce vrei pe lumea asta. Vad duminica cum merg oamenii - zice - la biserica, cum iese diavolul inaintea lor, si li-ndeamna sa se bage-n crasma, si beau, si-apoi de-acolo se-mbata, se prind la bataie, se taie cu cutitele, se omoara, apoi eu - zice - ma duc intr-un colt si-atata ce rad pana-mi ies ochii ca cepele-afara - spune diavolul.
— Mai - zice - hai cu noi, ca - zice - unde-s trei nu-s patru!
— Hai!
S-o luat si s-o dus mai incolo. Mergand mai incolo, ce sa vada? Un om se-nvartea in loc c-o bota si n-avea loc s-o zvaie.
— Mai omule, ce faci tu aici?
— De sapte ani de cand ma-nvart roata cu bota asta, si n-am loc unde s-o svarl.
„Mare ti-i puterea, Doamne!”
— Tu cine esti?
— Eu sunt Vantul!
— Mai, hai cu noi ca unde-s patru nu-s cinci!
— Hai!
Mergand mai incolo, ce sa mai vada? Vede pe Pusca-tantar: daca era pasarea dupa soare sau dupa luna, el acolo tragea cu sageata si-o pusca.
— Mai Pusca-tantar! De ce nu dai tu pace la pasari sa traiasca, de ce omori tu toate pasarile?
— Hi! Daca-s flamand! Cum sa nu omor? Sa mananc si eu - zice - ca asta mi-i meseria mea.
— Ma, hai cu noi. Ca unde-s cinci, nu-s sase.
— Hai!
Mergand el prin paduri, cauta un bat drept si nu-l gasea. Iaca, nimica vorba, vede el: ista copac sucit, celalt in cea parte sucit, pusi unul peste altul, strambi, in tot felul.
„Mai, oare cine stramba toti copacii astia, si toate lemnele astea de nu le dau pace sa creasca drept?”
Merge mai incolo, iaca da peste Stramba-Lemne: lua copacul de la varf si-l sucea si-n cealanta parte, si-n iasta parte si li punea peste olalta sa creasca, si li-mvartea roata.
— Mai Stramba-Lemne! De ce nu dai tu pace la lemne, cum le-o lasat Dumnezeu sfantul pe fata pamantului. Sa creasca, de ce le strambi in tot felul?
— Mai, nu taci, ca cum stramb lemnele astea, asa te stramb si pe tine!
— Tu pe mine?
— Eu pe tine!
Cand i-o ars o bota de fier la fund:
— Vai, frate Dragan Cenusa, nu mai da! Ca ti-am auzit de nume, da n-am crezut pana nu le-am vazut, hai ne prindem frati de cruce.
— Hai ca - zice - unde-s sase, nu-s sapte!
Bun! Iaca se iau ei si merg inainte. Mergand mai inaintea lor, ce sa vada! Vede un om c-o falca-n cela capat de mare, si cu-o falca in ista capat de mare.
„Mare ti-i puterea, Doamne! Ce sa mai fie si aceia?” Setila! Cand sorbea o data, sorbea toata marea si-apoi mai sta sapte ani pana ce strangea si iar o sorbea. Merge Dragan Cenusa la dansul.
— Mai Setila! Batu-te-ar Dumnezeu sfantul - dupa cum esti batut de Dumnezeu - de ce sorbi tu toata apa, si lasi tu pestii si sa se necajeasca pe uscat, si toti oamenii te blastama ca - zice - n-au morile cu ce cerne faina si n-au apa, si n-au nimica! De ce nu dai tu pace - zice - la apa sa se stranga, oamenii - zice - ca sa nu se pedepseasca din cauza ta?
— Hi! Daca asta mi-i meseria si mi-i sete, ca - zice - mi-i sete.
— Mai, hai cu noi, c-ai sa te vezi tu odata satul. Hai, ca - zice - unde-s sapte, nu-s opt.
S-o luat si-o mers mai inainte. Iaca, mergand mai nainte, ce gaseste? Douazeci si patru de pluguri ara, si-un mosneag inapoi manca brazdele si tot striga:
— Arati, arati, ca-s flamand!
„Mare ti-i puterea, Doamne! Ce sa mai fie? Aista trebuie sa fie Foametea.”
— Mai, omule! De ce nu dai tu pace la oamenii istea, si la vitele astea si li pui si ara, si li necajesti si mananci brazdele napoi?
— Daca eu sunt Foametea, ce sa fac?
— Mai, hai cu noi, ca ti-i vedea odata satul.
— Hai, zau, mai Dragan Cenusa, ca ti-am auzit de nume, da n-am crezut pana nu te-am vazut. Ca pe mine, de cand mama m-o facut, eu in viata mea satul nu m-am vazut!
— Hai ca - zice - unde-s opt, nu-s noua!
S-o luat ei toti opt si-o plecat inainte. O mers ei toti opt inainte. Cum o mers, o vazut douazeci si patru de stanjeni de lemne, ardeau si-un mosneag invartit de douasprezece ori pe langa foc, si-a douasprezecea oara i-ajungea capul pe picioare.
O strigat Dragan Cenusa:
— Mai fratilor! Pan-aicea am venit cum am venit, da de ici - zice - nu stiu zau incolo cum ar fi! Da zice - nu-i facem nimic, ne punem toti cu capul sub cojoc la mosneag!
S-o pus toti cu capul sub cojoc la mosneag.
Cand s-o-ntins mosneagul odata inainte, Dumnezeu stie cate hectare de padure o rupt! Si cand a puscat mosneagul un vant:
Muntii s-o cutremurat,
Si vaile s-o tulburat,
Si padurile-o picat!
O strigat Dragan Cenusa:
— Hooo, tata! Nu ne-mputi asa de tare!
— He-he-hei! Multamesc lui Dumnezeu sfantul ca dintr-un vant mi-o dat Dumnezeu opt feciori langa mine. Ai avut noroc, Dragan Cenusa, ca-ai venit cu bine, dar sa fi venit cu rau, nu stiu zau cum era! De-amu haideti cu mine ca io-s carma inainte!
Luat Dragan Cenusa si-o plecat inainte. Mosneagul cand o ajuns la mare, o tras cu narea cea de ger, o-nghetat marea si-o trecut dincolo peste mare.
L-o oprit soldatii, sentinelele.
— Ho, mosule!
— Ho o fost tata-to cand s-o suit pe ma-ta si te-o facut pe tine un prost, nu eu!
S-o luat, s-o dus la-mparatul. Batut in usa.
— Da, da. Poftim!
— Bun noroc, inaltate-mparate!
— Multamesc dumitale, mosule! De ce-ndraznesti asa de tare, ca cati petitori mi-o venit la fata, n-o-ndraznit asa ca dumneata?
— Ei, inaltate-mparate! Stai, ca si eu m-am gandit, ca-i mai mult nisip in mare, decat cetina pe copac, decat frunza pe pamant! Trebuie: sa stam, sa bem, si sa mancam, sa gandim, in lume cum sa traim?
— Ei - zice - mosule - zice - ai dreptate - zice. Da - zice - dumneavoastra - zice - veniti pe drum - zice - trebuie sa va dau o odaie, sa va culcati, si-apoi dimineata om vorbi.
— Apoi! - zice - asa, inaltate-mparate, ca n-am venit sa-ti petesc nici poarta, nici usa, nici sa te vad de frumos! Am venit sa petim fata!
Bun! Li-o luat si l-o dat o odaie. Insa o turnat - li-o dat o odaie de-arama - si-o turnat treizeci si opt de focari pe langa odaia-aceea, tot cu foiuri.
— Pana la miezul noptii, sa mi-i faceti toti scrum!
Iaca pe la miezul noptii, se prinde a rosi casa. Strigau toti ca crapa de caldura, si nu mai pot, ard cu totul! O strigat Dragan Cenusa:
— E, mosule! Dumneata cu douazeci si patru de cojoace, sa te vedem ce poti plati.
Cand o tras mosneagul cu narea cea de ger, o pus gheata de doi stanjeni pe casa. Ce s-o furnicat intai ca li-i cald, a doilea ca crapa de frig! He! li-o facut cum o fost mai bine de sta de jucat in carti.
— Apa - zice - amu vi-i cald, amu vi-i frig! Pentru mine-o fost numai bun cum a fost intai asa ros, nici cald, nici frig, numa bine sa ma culc!
Iaca dimineata - ei jucau in carti - iaca dimineata mana imparatul servitoarea sa scoata zgura-aceea de-acolo afara. Merge servitoarea, ei jucau in carti, se sfadeau dintre carti. Servitoarea pune urechea la usa si-asculta. Da spune Vantul:
— Mai Pusca-tantari!
— Ce-i?
— Ia simteste, vezi cine-i la usa?
— Mai, servitoarea-mparatului.
Can trage-odata mosneagul cu narea-aceea de ger, i-o-nghetat palmile si-obrazul pe usa! Trage fata, trage: i-o ramas pielea pe usa, si obrazul, o bucata de piele de pe obraz, si merge in casa la-mparatul.
— Inaltate imparate,
Gratie capul meu,
Gratie, fatul meu,
- zice - ei joaca-n carti.
— Curva sa-ti fie tie obrazul tau, si-acela ce te-o-nvatat pe tine! - rant! o palma. Da cum poti sa spui tu minciunile astea?
— Daca n-ar fi adevarat, inaltate-mparate, sa-mi tai capul!
Se duce imparatul, deschide usa, ii vede.
Cand i-o vazut, o-ncremenit!
— Buna dimineata!
— Multamesc dumitale, inaltate-mparate.
— Ei, cum ati dormit?
— A dracului iti multumim de hodina care ne-ati dat-o! De la o vreme atata cald ne-o fost, c-am gandit ca crapam de caldura! De la o vreme atata frig ne-o fost, c-am imprumutat cate-un cojoc de la mosneag, ne-am imbracat si ne-am incaltat. Da ori fata, ori capul!
Zice:
— Da! - zice. V-oi da fata. Stati, sa va fac o mancare sa mancati, ca doara nu-ti merge ca de la o casa pustie de la mine, ca de la un imparat.
Da Foametea si Setila:
— Da, da, inaltate-mparate, da daca n-ar dura mult! Gmm! Gmm! el inghitea noduri, ca-i era foame.
Setea numai cat se lingea, cand o auzit de bautura! Iaca li-o facut o masa, zicem bunaoara asa cam de douazeci de kilometri de lunga: care cu pane, vagoane cu pane, bivolite, boi, vite taiate si buti de vin, si-n cealalta parte, si-n istalanta parte, pe doua parti.
— Mai, vedeti voi mancarea asta?
— O vedem!
— In douazeci si patru de ceasuri sa-mi lingeti cu limba pe jos! De nu, unde vi-i capul, vi-s picioarele, si unde vi-s picioarele, vi-i capul.
El anume a pus-o ca sa n-o poata manca, ca sa li omoare, sa nu le deie fata. Iaca, nimica vorba, o strigat Foametea si cu Setila:
— Ma! Noi de toti suntem noua oameni. Voi luati-va o masuta cat socotiti ca-ti manca sapte oameni, da nici mai mult, nici mai putin, numa atata - zice - cat iti putea manca in douazeci si patru de ore, ca eu, cu frate-meu, cand ma dau, is prea porcos!
Apoi ei si-o luat o masuta pentru sapte oameni, cat or socotit c-or manca in douazeci si patru de ore.
Cand s-o dat Foametea, o-nghitit cu vagon, cu pane, cu care, cu ce-a fost, cu boi, cu totul! In trei ceasuri o lins cu limba pe jos! Setila asa de strasnic o supt poloboacele cu vin, c-o sarit o doaga-n ceia capat de lume, s-o doaga, in ista capat de lume! ’Ce:
— Ma! V-ati hranit?
— Nu!
Gm! o-nghitit si masa lor cu totul. Ceia o ramas flamanzi.
— Mai da-ne, inaltate-mparate!
— Va mai da Dumnezeu ca-i mare si puternic, ca m-ati saracit cu totul!
— Ori fata, ori capul.
’Ce:
— Da! V-oi da fata - zice - uitati-va ce: - zice - fata mea - zice - da eu am sa dau fata: cine mi-a lua un ciur de apa, sa-l poarte imprejurul lumii plin, ca sa mi-l aduca inapoi iara plin.
Atuncea o strigat Dragan Cenusa:
— Mai Vantule! Treaba ta este.
O luat Vantul un ciur de apa plin si l-o purtat roata imprejurul lumii si l-o adus inapoi iara plin.
— No, inaltate-mparate, v-am adus s-aista! Ori fata, ori capul.
Zice:
— Da! V-oi da fata - zice - are-o matusa, si tu mana-ti unul - zice - care stii ca-i mai voinic dintre voi, si cine mi-a aduce o cofa de apa, daca-a venit baba mai iute cu apa, atunci sa va luati catrafusele sa plecati de-aici! Si de-a veni unul dintre voi, sa stiti ca atuncea va dau fata.
Pe cine-a manat? Tot pe Vantul. Mergand Vantul cu baba pe drum, ’ce:
— Hai, dragul matusii! Asa avea si matusa un fecior
De-a manuta de-a dreapta
Semana cu dumneata!
Ia sa-ti cate mosica o tara in cap, nu cumva esti dumneata?
Si cautand in cap, i-o pus un ciolan de zmeu sub cap si-o adormit. Da Ochila s-o uitat.
— Mai Pusca-tantari!
— Ce-i?
Ia simteste ce-i cu Vantul, ca baba vine cu apa si Vantul nu.
Atunci Pusca-tantari zice:
— Are-un ciolan de zmeu sub cap!
Cand o tras o data cu sageata i-o sarit ciolanul cel de zmeu de sub cap, si Vantul s-o uitat. O mers s-o luat apa, si cand o facut al doilea pas, si cand i-o tipat un picior in fund la baba, o sarit baba de trei stanjeni in sus!
— Ai, tu harca batrana! Da tu esti in stare sa ma-nseli tu pe mine?
Si-o mers, si-o dus apa.
Si-mparatul, vazand ca i-au adus si apa, n-au avut ce face, o trebuit sa-i deie fata. Si s-o luat si-mparatu sa vada cum ar sa treaca marea. Insa cand o ajuns la mare, o tras mosneagul cu nara cea de ger, si-o-nghetat marea, si-o trecut dincolo. Cand o fost imparatul cu-mparateasa pe la mijlocul marii, o tras Gerila cu nara cea de foc, si s-o slobozit imparatul cu birja, cu cai cu tot in fundul marii, si l-o mancat pestii. Si ei o plecat mai departe. Pe fiecare de unde l-o luat, acolo l-o lasat. La urma urmii s-o bagat pe la Marcu Armanasu si i-o spus:
— Marcule Armanas! De astazi inainte, Dumnezeu sfantul sa-ti ajute si multumesc pentru binele ce mi-ai facut.
— Sa traiesti si tu Dragan Cenusa, ca mi-ai facut si tu mie un bine.
S-au plecat Dragan Cenusa mai departe, prin codri, prin sihastrii, prin pustietati si-au ajuns la o baba.
— Buna ziua, mosica!
— Multamesc dumitale, dragul mosichii!
— Vai, mosica - zice - n-ai oleaca de apa, sa-mi dai sa beau, ca Doamne sete mi-i!
— Hai, dragul matusii. Da tu nu vezi ca de sapte ani de cand suflu si stopaesc in fasulele astea sa fiarba, si nu mai fierb!
— D-apoi de ce, matusa?
— O strans un balaur toata apa cata este pe lume si cine da cap de om, la acela da apa.
Zice:
— Matusa! Ia doua cofe de apa si du-te pana la balaur si spune-i ca o zis Dragan Cenusa sa iei oleaca de apa.
— Vai, dragul matusii, ma tem ca m-a manca!
— Nu te teme, matusa, nu te mananca.
S-o dus baba pan-acolo si-o iesit balaurul afara.
— Ia, temnita te mance, harca, apa mai repede, si du la om, ca i-i sete.
O luat doua cofe si le-o baut, si-o mai luat doua, si-o mai baut doua. ’Ce:
— Ia mai iute apa si fugi de aici!
O mai luat doua cofe s-o mai baut inc-o cofa si jumatate s-o venit cu jumatate de cofa-acasa. Insa Dragan Cenusa o baut jumatate de ulcica de apa, s-o saturat. Zice:
— Matusa - zice. De ce o strans balaurul ista toata apa aicea?
Zice:
— Cine da cap de om, la acela da apa. Si toata lumea o dat. Amu trebuie sa deie imparatul pe fata lui cea mai mica la balaur, s-atuncea da apa la toata lumea.
— Bine!
S-au luat si el si-au plecat si el cand o stiut ca vine fata-mparatului.
Cum o venit, nimica vorba, o luat toata lumea apa cu poloboace, cu ciubere, cu ce-o avut, toata lumea o luat apa. Dupa ce-o luat toata lumea apa, atunci s-o ferit toata lumea la o parte. Insa Dragan Cenusa s-o dat inapoia fetii. ’Ce:
— Te rog, draga fata, fereste mai intr-o parte, ca-i pacat de dumneata asa o fata frumoasa sa iasa bala asta spurcata sa te manance.
’Ce:
— Vai, voinice - zice - ma tem c-are sa te manance - zice - si pe dumneata, si pe mine.
’Ce:
— N-avea frica, da-te mai la o parte.
S-o dat mai la o parte. Cand o iesit balaurul, cand i-o tapat palosul pe gat, si toporasul dupa cap, o scos si-o taiet trei zile si trei nopti. Cand pocnea cu coada o data-n helesteu, improsca toata lumea. Au strigat:
— Oameni buni! Sariti si m-ajutorati, si nu ma lasati, ca-i foarte mare si foarte greu, si nu-l pot taia.
Niciunul nu s-o bagat, ca toata lumea s-o temut. O luat si-o facut nouazeci si noua de capite de vara, si i-o taiet varful limbilor si varful unghiilor si le-o legat intr-o batista, si restul l-o ars in foc si l-o suflat in vant. Si-o spus:
— Daruit sa fie de la mine de astazi inainte, apa!
Unde-a calca vaca cu piciorul
Si boul cu piciorul
Pe tot izvorul
Si pe tot paraul, sa fie apa, si pe tot dealul!
S-au spus catra fata:
— Pleaca acasa, c-am sa vin eu pe la tine mai tarziu.
Si s-o luat mai departe, si-o plecat prin codri si prin zahastrii. Plecand mai departe, o ajuns la alt bordei.
— Bun noroc, mosule! - acolo a vazut un mosneag.
— Multamesc dumitale, dragul mosului.
— Vai mosule. N-ai o bucatica de carne sa-mi dai sa mananc, ca Doamne, flamand is!
— Hai, dragul mosului! Cum nu ti-ar da mosul o tara de carne, d-apoi - zice - uite ca tot is fript pe piept, si tot is parlit, ca - zice – vine
Omul cat schiopul,
Barba cat cotul,
Calare pe jumatate de iepure,
Si-mi pune cazanul cu carne pe piept, si tot ma frige, si tot ma parleste, si-mi mananca carnea de pe piept.
’Ce:
— Lasa, mosule, fa foc - zice - nu te teme, nu ti l-a mai manca de astazi inainte.
’Ce:
— Vai, ca bine-i face - zice - sa-l poti omori!
Atunci, nimica vorba, mosneagul o facut foc.
Zice:
— Am si eu - zice - trei feciori si vaneaza zi si noapte si cand vin acasa - zice - numa nu pot sa gaseasca o bucatica de carne fiarta.
El o cautat carnea daca-i fiarta, s-o vazut ca nu-i fiarta, zice:
— Mai da foc, mosule. Da - zice - vine-ndata?
Zice:
— Amus, amus soseste! Ca de trei ani de zile - zice - eu amu stiu de cand vine.
Mai sta Dragan Cenusa, se mai preumbla, mai invarte prin cazan, mai mesteca el pe-acolo, iara mananca o bucatica de carne, si-o cauta, si mananca o bucatica de carne, ca-i era foame, zice:
— Mosule! Vine-ndata?
— Amu, amu trebuie s-apara.
Numa ce vede ca intra un mosneag.
— H-a-a-a! Voinice: treci-ma pragul la tinda.
— Daca ti-a trebui carne ti-i trece, si-i manca!
Trecut pragul la tinda.
— Vai, voinice - zice - treci-ma macar pragul la casa.
— Cum ai trecut pragul la tinda, asa ii trece si la casa!
Trecut mosneagul.
— He-he-he! - zice. Cum are sa manance mosneagul carnea de la un voinic tanar de pe piept!
— Ii mai manca pe…
Cand o pus mana pe cazan, si cand o tapat Dragan Cenusa mana-n piept la mosneag, si cand l-o izbit o data de pamant.
— Stai, sa mananc eu carne de pe piept de la tine, nu tu de la mine!
Si i-o pus cazanul pe piept, si-o mancat carne de la dansul de pe piept.
Zice:
— Mosule! Ia cazanul si pune-l pe foc!
O luat cazanul si l-o pus pe foc. Si s-o dus la un carpen care batea cu crengile in inaltul cerului. Cand o tras o data cu palosul, o despicat carpenul si l-o bagat cu mainile si cu barba in carpen, si-o tras afara palosul, s-o strans carpenul.
— Acolo-ai sa ramai pe toata viata ta - zice.
Si s-o dus inapoi la mosneag.
— Mosule! De astazi inainte, nu ti-a mai manca nime carnea!
— Bine, dragul mosului, multamesc lui Dumnezeu sfantul ca i-ai facut capatul si n-o mai veni pe capul meu.
Iaca sosesc si feciorii din padure.
— Tata! Mai este ceva de mancare, ori nu mai este?
— Este, dragul tatii, pune-ti-va la masa si mancati.
S-o luat si s-o pus la masa la mancare. Dupa ce-o mancat, o spus:
— Mai, fratilor! De astazi inainte, nu va mai manca nime carnea de pe piept, ceea ce vi-t aduce voi, aceea va ramane si-ti manca. Haideti cu mine sa v-arat si eu cine v-o mancat carnea atatia ani de zile.
Cand o mers, n-o mai gasit carpenul acolo, o fost smuls din pamant si pe unde o mers, ca cum ar fi arat cu tractorul, asa era o urma de mare. Insa Dragan Cenusa nu s-o lasat.
— Mai fratilor! Pana unde s-o dus el, pan-acolo ma duc si eu, pana nu-i tai capul, nu ma las. Haideti cu mine si voi.
S-o luat si s-o dus. Pana unde-o plecat? Pan la borta iadului. Cand o ajuns la borta iadului, zice:
— Mai fratilor! Amu facem o funie de tei.
O facut o funie de tei, Dumnezeu stie cat de lunga. ’Ce:
— Uitati-va ce: ma legati de susuori si-mi dati drumul inauntru, ca eu cand am s-ajung pe pamant, eu am sa trag de sfoara c-am ajuns. Si cand am sa scutur de funie, voi sa ma trageti repede in sus.
El s-o legat de susuori si i-o dat drumul. Cand i-o dat drumul pe la jumatate, numa auzeai niste ragnete si niste tipete, si niste vaituri acolo, ca numai l-asurzea cu totul. Insa el de ce-i auzea, de ce sa-si dea drumul mai tare in jos. Iaca o ajuns pe lumea neagra in iad. Insa el ce-o facut? S-o dat peste cap, s-o facut un baiat de tigan c-o scripca, si-o prins a canta. Cand l-au vazut dracii, altul plangea, altul radea, altul juca. ’Ce:
— Vai de mine - zice - draga muzicantule - zice - toata viata noastra te tinem aici, numa sa ne canti.
Da el canta, nu canta, da cu ochii tot umbla sa vada pe faraonul cel mai mare, care era cu carpenu-n barba. Era un cuptor de noua stanjeni de lemne care ardea, si el era dupa cuptor, sta cu carpenu-n barba. Zice:
— Vai de mine - zice - toti stati, si beti, si mancati, si va veseliti, de ce inaltatul imparat un ochi ii plange si unu-i rade, si c-o maneca suflecata, si una ba? Ce sade asa suparat acolo dupa cuptor?
— He-he-he! Dragan Cenusa i-o facut treaba asta, da om pune noi odata mana pe dansul!
— Cat imi dati mie sa-i scot eu carpenul cel din barba?
— Ha! Ce sa-ti dam? Vrei sa fii imparat peste toata lumea, imparat esti peste toata lumea. Vrei sa-ti trimitem bani cu vagoanele acasa, bani cu vagoanele-ti trimitem acasa.
’Ce:
— Uite ce: eu imi ies pe usa si - zice - inaltatul imparat sa-mi iasa pe fereastra ca are sa-i sara carpenul din barba.
Atunci el o iesit pe usa, si faraonii o spus:
— Inaltate-imparate, im baga capul, vezi cumva de-i un vrajitor si iti sare carpenul.
O bagat el carpenul, pe borta acea pe unde a fost acolo. Cand o ajuns capul, insa, Dragan Cenusa o fost ajuns. O scos palosul de sub manta de la dansul si cand o ajuns capul, cand o tras odata cu palosul, o picat trupul dincolo si capul cu carpenul dincolo. Si iel du-te, baiete, la borta, la fuga! Scutura de funie, ce sa mai scuture! Ceia s-o fost dus, o vazut ca nu mai vine, o plecat, l-o lasat pe lumea neagra. El o luat s-o fugit si de iasta parte, si-n cea parte, si dincolo. Iaca da intr-o gradina cu flori. Ajungand in gradina cea cu flori, niste flori frumoase, strasnice, se uita el pe-acolo printre floraria aceea. Aude ceva racnind:
— Vai, si vai! Vai si vai!
El se uita-n dreapta, se uita-n stanga. Nu vede pe nimc! Se uita-n sus, vede-ntr-un copac trei pui de pajura racnind. Se suie pe copacul cela in sus.
— Mai puilor, ce racniti voi atat de tare?
’Ce:
— Vai de mine, de sapte ani de zile de cand ne face mama pe noi, si cand suntem mai mandri si mai frumosi, vine-un balaur si ne mananca.
Zice:
— Lasa, ca de astazi inainte nu v-a mai manca!
Au venit el si s-o pus acolo pe pui s-au stat. Iaca vine balaurul. ’Ce:
— Mai balaurule! De astazi inainte daruieste-mi-i mie.
— Apoi - zice - daruiti sa-ti fie, Dragan Cenusa, in veacul veci, amin, sa nu li mai aiba nimeni grija!
— Vai de mine, daca vine mama - zice - te mananca si te strica.
L-o facut un purice si l-o bagat sub pene. Au venit pajura.
— Dragul mamii, sunteti ori nu sunteti?
— Suntem mama - zice - nu racni, si nu plange, ca de astazi inainte, nu ne mai mananca, si nu ne mai are nime grija, ca ne-o scos un viteaz.
— Dragul mamii, unde s-o dus viteazul cela?
— Mama, zboara spre rasarit.
O zburat spre rasarit, n-o gasit nimica.
— Dragul mamii, spuneti-mi ca eu crap!
— Mama, du-te spre miezul noptii.
O zburat spre miezul noptii: n-o gasit nimica. Zice:
— Dragul mamii, spuneti-mi - zice - ca eu crap!
’Ce:
— Du-te, mama, spre miazazi!
O zburat spre miazazi, n-o gasit nimic.
— Vai de mine, dragul mamii, spuneti-mi, ca crap!
— Mama, ti l-am arata, da ma tem ca ’li-i strica.
— Nu te teme, dragul mamii, nu-i fac nimica.
Cand l-o aratat inaintea ei, de trei ori l-o-nghitit si iara l-o borat si l-o facut mai mandru, si mai frumos, si mai viteaz de cum o fost.
— Noa, draga viteazule: ce bine vrei tu pentru binele ista care mi l-ai facut mie, si mi-ai scos puii de la moarte?
— Nu trebuie niciun bine sa-mi faci, numa sa ma scoti pe lumea alba.
’Ce:
— La grea munca ma pui! Da hindurea, ca mi-ai scos puii de la moarte, tot atata te-oi scoate. Sa pui o suta de care de friptura, o suta de care de pane. Si o suta de care de buti de vin dupa capul meu: cand oi invarti capul in dreapta, sa-mi dai o friptura, si-o pane, cand oi invarti capul in stanga, sa-mi dai un butoi de vin.
Insa, el s-o suit dupa capul ei, si-asa o facut cam i-o spus pajura. Cand aproape sa-l scoata, ’ce:
— Mai da-mi ceva sa mananc, ca te scap!
Atunci el o taiat de susuoara, si-o taiat de sub genunche si din talpa de la dansul trei bucati de carne si-o dat si-o mancat. Cand l-o scos pe lumea alba:
— Draga viteazule, de unde-a fost carnea asta asa de dulce-amu la urma?
Zice:
— D-apoi nu vezi - zice - c-am taiat de susuoara si de-sub genunche si din talpa si ti-am dat si-ai mancat?
— N-am stiut ca ai o carne asa de dulce, ca-ti mancam eu capul pe cea lume, nu te mai scoteam pe lumea asta! Da hindurea, ca mi-ai scos puii de la moarte - ’ce - nu te mananc!
De-atuncea spune c-o-s c-o ramas la om aieste trei borte: sub genunche, susuoara si-n talpa.
Insa Dragan Cenusa au luat s-au plecat la imparatul.
— Buna ziua, inaltate-mparate!
— Multamesc, dumitale, viteazule!
— Ei, inaltate imparate, am venit si tu sa-mi dai fata dupa mine, ca eu ti-am scos-o de la balaur.
Atunci i-a aratat varful limbilor, si varful unghiilor. ’Ce:
— Da, adevarat este!
Si s-o luat si s-o cununat cu fata.
— Draga inaltate imparate si fata - zice - de astazi inainte plec si eu acasa la parintii mei cu femeia mea, ca si eu sunt fecior de-mparat, si eu am imparatie, si eu pot sa stapanesc ca si dumneata.
Atunci, nimica vorba, s-au luat si-au venit cu femeia lui acasa, insa fratii lui erau amandoi insurati, tat-su era cu ochi si ma-sa traia.
— Bun noroc, tata si mama, si fratilor!
— He-he-hei! Multamesc dumitale, Dragan Cenusa! Ai mai ajuns pe-acasa?
— Am ajuns si eu, tata. Si-am venit sa traiesc si eu impreuna cu nevasta mea pe langa dumneavoastra.
— Foarte bine, Dragan Cenusa!
Insa Dragan Cenusa o lasat nevasta acasa, si, cum era obiceiul lui, el mergea la vanat in padure. Insa cumnatele lui, ce s-o gandit? Ea, femeia lui Dragan Cenusa, era foarte frumoasa. ’Ce:
— Tu! Barbatii nostri ar sa se deie cu femeia lui Dragan si pe noi ar sa ne lase. Da noi hai sa-i otravim femeia lui Dragan Cenusa.
Ce-o facut cumnatele lui, ce-o lucrat, i-o otravit femeia lui Dragan Cenusa. Cand o venit Cenusa din padure, o gasit femeia moarta. O spus tat-so, zice:
— Dragul tatii Dragan! Nu bine-ai venit acasa, sa traiesti si tu impreuna cu noi, iaca si femeia ta este moarta.
Zice:
— Vad, tata, ca au murit, dara n-am ce sa fac - ’ce: Veniti toti, cu frati, cu cumnate, cu ’meata, tata si ’meata mama, cu mine sa stam oleaca de vorba la masa.
S-o pus cu dansii la masa. ’Ce:
— Tata! Ti-aduci dumneata aminte - zice - cand ai mers pe hotarul zmeilor si-o venit zmeii, si-o-ntunecat lumea, si te-o-ntunecat si pe ’meata?
— Mi-aduc aminte!
— Si-ai trimis pe fratii istia ai mei doi sa mearga sa lumineze lumea, sa te lumineze si pe dumneata? Ti-aduci aminte?
— Mi-aduc!
— Ci cand am venit eu la dumneata si cand am zis sa ma lasi si pe mine - fratii mei era la-nchisoare, daca nu mergeam eu joi dimineata, dimineata avea sa li se ciunte viata! Si cand am venit si-am spus: „tata, lasa-ma sa ma duc eu!” si-ai aruncat palosul in usa pana-n manunchi? Nu t-o ajutat Dumnezeu sa ma tai! Si m-am dus s-am luminat lumea, si te-am luminat si pe dumneata, si - zice - nu m-am dat! Pana si moarte - zice - am gustat, si nu m-am dat, si - zice - amu am venit si eu sa traiesc cu femeia mea impreuna cu dumneavoastra si v-ati indurat si mi-ati otravit-o. Cum ati facut, asa sa v-ajute Dumnezeu!
Si s-o luat s-o lasat femeia acolo moarta s-au plect. Si s-au dus prin padure. S-au intalnit c-un mosneag cu niste oi.
— Buna ziua, mosule!
— Multamesc dumitale, Dragan Cenusa! Da unde te duci?
— Ma duc unde-oi gasi viata fara de sfarsire.
— Ramai aici ca - zice - aici este viata fara de sfarsire! - ’ce. Na-ti carja asta, si na-ti oile astea: peste tot locul sa umbli cu oile astea, insa numa acolo sub padurea aceea sa nu mergi - acolo era treaba iadului, unde dadeai in iad.
Si mosneagul o plecat. El tot baga oile sa se bage acolo, oile tot fugeau inapoi; tot le baga acolo, spui, ele tot fugeau inapoi.
Fugind oile inapoi, se pune el pe-un damb si sede. O trecut o pasare pe sus si-o lasat trei pene pe brate la dansul si trei picuri de sange. El s-o uitat la aceia trei picuri de sange, zice: „Alelei, draga, asa o fost nevasta mea in fata c-aiestia trei picuri de sange, si-asa o fost in par c-aieste trei pene”.
S-au infipt carja intr-un damb, s-o strans toate oile pe langa damb si el o lasat oile si carja acolo, s-au plecat acasa. Cand au plecat acasa, n-o mai gasit casa, nici grajd, nici nimica: o fost crescut iarba, li-o cufundat Dumnezeu cu totul in fundul pamantului. Era un nuc cu crengile de aur, care batea cu dansul in inaltul cerului, insa si nucul era rupt jumatate. El o despicat nucul cela, si s-o bagat in nuc, si-n nuc o ramas si-n ziua de astazi.
