A fost odata intr-o vreme uitata o fata frumoasa, cum nu era alta, si fata asta, Maria, era singura la parinti. Si cand au inceput a roi petitorii, iaca face ce face Maria si se duce numai Dumnezeu stie unde si dupa un an se intoarce acasa cu un copil din flori. Apoi daca l-a facut, a fost bine facut si i-a pus numele Busuioc, dar liniste si pace n-a mai avut fata in lume. Ca asa-s oamenii rai si napastuiesc fetele fara noroc. A lasat fata asta satul si casa si s-a prapadit pe cele drumuri, robind pe la usile crestinilor, dar de spus n-a spus cine-i tatal copilului, ca n-ar fi crezut-o nimeni.
Copilul cel din flori s-a dovedit insa nazdravan. Crescut cu cantece de dor si de jale si spalat cu lacrimile mamei lui, copilul s-a ridicat cu incetul de la pamant si s-a ales dintr-insul un fecior inchinat, de nu-i gaseai parechea. Atata mangaiere mai avea biata femeie in zilele ei.
A curs asa viata acelei mame pana intr-o buna zi, cand a implinit feciorasul ei douazeci de ani. Intr-o dimineata se scoala Busuioc din somn si se pune pe plans si plange si plange, de se scutura camasa pe dansul.
— Ce ai, dragul mamei? il intreaba ma-sa cu inima sarita din loc.
— Mama draga, am visat un vis tare frumos. Se facea asa c-am ajuns in Tara Visului si m-am insurat cu zana care stapaneste tara aceea. M-am trezit si-am dat de viata asta ce-o ducem si pe care n-o mai sufar. Mai bine mor!
Incepe a plange si ma-sa. Isi da ea seama ca-i in primejdie feciorul. Stia ea ce stia. Cand era fata, visase si ea un Fat-Frumos, se dusese dupa dansul in Tara Visului, traise cat traise cu el si, cand s-a trezit, s-a vazut cu un copil din flori. Vai si-amar ce va pati si feciorul ei! Se vede ca are firea ei si a visat si el. Dar poate-i va trece…
Il descanta ma-sa pe Busuioc de plansori si de dor, dar toate se dovedesc degeaba. Feciorul, cand se trezea din somn, plangea si mai amarnic. Noapte de noapte, se visa in Tara Visului cu zana lui, pe care o avea in inima si in minte. De mancat, nu mai manca si se topea din picioare.
— Mama, eu am sa mor de dorul zanei!
Daca vede ma-sa si vede ca nu-i a bine si i se prapadeste feciorul, isi ia inima in dinti si-i spune:
— Dragul mamei Busuioc, eu te-oi indruma pe calea cea buna, ca pe ea am mers si eu. Poate-i ajunge la o izbavire, numai nu stiu care va fi, ca eu am fost fata si m-am ales, cand m-am trezit, cu un copil din flori. Cu tine nu stiu ce se va intampla, dar taina Tarii Visului ti-oi dezveli-o cat imi sta in putinta din ce-mi mai aduc aminte.
— Intample-se, mama, macar ce se va intampla, numai ajuta-ma! Am stiut eu ca este o Tara a Visului, unde traieste zana mea, ca eu numai pe ea o visez, iar ea ma asteapta.
— Am sa te ajut, dragul meu! Apoi iaca toata patania mea, asa cum mi-a fost scrisa-n stele. Si eu visam toata noaptea si tanjeam dupa un Fat-Frumos. Intr-o zi, luandu-ma cu plansul si cu dorul, am ajuns intr-o vale necunoscuta si, cum eram insetata, am baut dintr-un izvor. Acel izvor, dragul mamei, era izvorul uitarii. Am sa te duc sa bei si tu dintr-insul.
— Sa mergem, mama, ca nu mai am stare!
Se duc ei pana-n valea aceea si se opresc la izvor. Feciorul da sa beie, punandu-se intr-un genunchi, dar ma-sa il opreste.
— Mai adasta, dragul mamei, ca sa-ti mai spun cateva vorbe, ca dupa ce vei bea din izvor, te asteapta alta viata si pe asta ce-ai dus-o o uiti. Cat nu ti-i aduce aminte de ea, ai sa fii alt om si poate vei da si de zana ta si vei fi fericit. Dar daca va fi sa te trezesti din viata cea noua, sa te intorci la mine, c-am sa te astept. Atunci ai sa-ti aduci aminte de mine si de viata traita pana astazi. Alte vorbe nu-ti mai spun, c-ar fi degeaba. Dupa ce bei din izvorul acesta, uiti da mama si de casa si eu nu stiu ce sa-mi doresc, sa ramai fericit cu zana ta, sau sa te intorci la mine.
Il saruta mama pe Busuioc si-l boceste. El se apleaca si bea din izvorul uitarii si-ndata a uitat totul si a intrat asa ca intr-o somnie. Se facea ca este calator si o cauta pe zana lui. De stiut, nu stia de cand bate drumurile. Atata stia: trebuie s-ajunga la un capat, ca altfel moare de dor.
Cum umbla el asa pe un drum batut de mii de oameni inaintea lui, i se face mila de dansul, c-a picat asa necaz pe capul lui, si incepe sa planga si sa suspine:
— Mama draga, de ce m-ai mai nascut pe lume, ca sa fiu de jale si de amar?
Si iaca i se arata o fata tanara, frumoasa si plansa, ca si dansul, pe care o cunostea. Fata aceea era ma-sa. Umbra ei de fata mai colinda pe drumurile acelea, care duceau spre Tara Visului.
— De ce plangi tu, feciorule? il intreaba ea.
— Apoi, iaca plang, ca nu pot da de zana din visurile mele.
— Am sa te ajut ca sa dai de zana ta. Ai batut destula cale pana acum, dragul meu! Opreste-te si te odihneste sub copacul acela si-ai sa capeti povata in vis, cum am capatat si eu.
Se opreste Busuioc sub copac si se odihneste. Indata adoarme si i s-arata zana, care-i spune:
— Acum vin cele doua vami, care ne despart. Daca le vei trece, ajungi in tara mea. Lasa plansul si suspinele si fii tare! Iaca, vine vama durerii, care-i cea dintai.
Se ridica Busuioc de sub copac si porneste la drum. Si se face deodata o liniste mare, apoi feciorul prinde a auzi glasuri de oameni. Tot mai multe glasuri. Dupa linistea aceea, incepura a-i tiui urechile. Auzea glasuri care-i spuneau toate durerile lumii, pe langa care ale lui erau floare la ureche. „Vai de mine si de mine, ce vaier e pe lumea asta! spune Busuioc. Imi vine sa ma intorc, ca sa nu mai aud jalea si amarul oamenilor!”
Cand sa se intoarca insa, deodata il seaca si-l arde si durerea lui. Atunci incepe si el a se vaieta si se duce inainte pe drumul lui, amestecandu-si glasul cu celelalte glasuri. Si merge el ce merge, vaietandu-se, si iarasi se face linistea cea mare dinainte. „Aha, am trecut de vama intaia! Oare ce vine dupa dansa?”
Nu trece mult si iarasi incepe a auzi. Dar acum auzea cantece de dor. Auzea niste cantece asa de duioase, de i se topea inima:
Dor si dor si-atata dor,
Doamne, bine-ar fi sa mor
Decat as arde de vie,
Pe drum la imparatie.
Sa ma plang ca vietuiesc
Si-n toata clipa doresc.
Ca de dorul cui stiu eu,
Parca stau pe jar: mereu
Si ma duc si tot ma duc;
De-atata dor ma usuc…
Acesta era cantecul mani-sa. I-a cunoscut glasul cei din tinerete.
Asculta Busuioc cantecele acelea de dor si i se face inima ca o bucata de ceara.
— Vai de mine si de mine, cat dor nestins mai este pe lumea asta! Imi vine sa ma intorc, ca sa nu-mi mai friga inima cantecele acestea.
Dar iarasi il cuprinde dorul cel nestins, care-l poarta si pe el pe drumuri dupa zana lui din vis, si merge mai departe. Isi uneste si el cu cantecele acelea de dor si cantecul lui. Acum se invatase si el a canta:
Nu-i fecior
Fara de dor,
Dar nu-i dor ca dorul meu,
Ca-mi sta pe inima greu
Ca un munte
Si nu-i punte,
Ca s-ajung pana la el,
Eu cu dorul singurel;
Singurel cu draga mea,
Sa-mi sting dorul meu cu ea.
Cum a cantat Busuioc cantecul de dor, cum s-a facut iarasi liniste mare. „Aha, am trecut si de vama a doua, de vama dorului. Oare ce mai vine?”
Acum vine vama dragostei; Busuioc aude un glas leganat de fata.
Cand se uita el mai bine, o vede pe zana lui din vis.
— Tu esti?
— Eu, Busuioc Fat-Frumos! Iaca, ai ajuns la mine. De aici incepe Tara Visului si-ai sa dai si tu vama dragostei, ca si maica-ta. Ce-ai visat s-a implinit. Rasplata este a ta. Eu sunt Zana Visului. Fiecare fecior ma viseaza, dar numai unii ajung pana la mine si se bucura. Atata-i fericirea lor, ca si a fetelor care-l viseaza pe Fat-Frumos.
Busuioc a luat-o pe Zana Visului de mana si i s-a uitat in ochi. Era fata pe care-o visase si dupa care plansese. Bucuros, Busuioc a spus:
— Vama a treia e vama dragostei. Se vede ca numai aici e fericirea oamenilor!
— Numai aici, dragule. Traieste din plin ce-ai visat si ogoieste-ti dorul! Si maica-ta si l-a ogoit cu Fat-Frumos din vis si acela-i tatal tau.
Si tinandu-se de mana, Zana Visului si Busuioc s-au indreptat catre niste curti mandre.
— Aici voi trai visul meu frumos, zana mea? a intrebat Busuioc.
— Aici. Vama a treia este cea mai mare. Vrei sa treci de dansa? ori nu!
— Nu vreau sa trec.
— Atuncea sa cauti sa nu treci de vama dragostei! Hotarul este apa cea mare, pe care o vezi in departare. Daca te scalzi intr-insa, esti pierdut. Si maica-ta s-a scaldat si s-a intors acasa cu tine, ca o fata ce se gasea.
— Nu voi trece! a raspuns Busuioc.
Si s-au pus pe-un trai fericit ca-n vis. Timpul se oprise in loc si Busuioc nu mai stia pe ce lume-i. Zana Visului il prinsese drag si tinea la dansul ca la ochii din cap. Dar las’ ca si Busuioc era fericit, ca-si vazuse visul cel mai scump implinit.
Si toate au mers de minune pana intr-o zi. Busuioc se primblase cu Zana Visului si se giugiulise cu dansa. Era o zi de vara calduroasa si Busuioc a vrut sa se scalde in apa cea mare si lata.
— Nu te scalda, Busuioc, i-a spus, inspaimantata, Zana Visului.
— Ba am sa ma scald ca ma topesc de caldura! De tine nu ma mai desparte nimeni pe lumea asta. Hai si te scalda si tu cu mine!
— Lasa-ma macar pe mine pe mal, ca sa te scap de primejdie. Ai sa ma vezi pe mal si-ai sa te intorci la mine…
— Da nu-i nicio primejdie, draga mea, hai si ne-om scalda!
— Atuncea faca-ti-se voia, Fat-Frumos! Asa-i dat ca sa se sfarseasca orice vis in viata asta!
Si dezbracandu-se amandoi, au intrat in apa cea mare si lata, ca sa se scalde. Si apa aceea era apa aducerii-aminte, care despartea Tara Visului de Tara Vietii. Cum a intrat Busuioc in apa cea rece, cum s-a trezit si si-a adus aminte de viata traita cu mama lui. Si s-a inspaimantat tare si a strigat:
— Mama draga, ajuta-ma! Du-ma inapoi in Tara Visului, ca tare-s nefericit!
Si a vazut-o pe mama lui aplecata deasupra lui si cautandu-i ochii, in care se fugareau minunile din Tara Visului si a dragostei… Si era mama lui ofilita si batrana dupa atatia ani de asteptare si de dor…
— Te-ai trezit, dragul mamei?
— Nu m-as mai fi trezit, mama!
— Te-ai scaldat in apa aducerii-aminte ca si mine, dragul meu… De acum vei trai si tu viata pe care am trait-o si eu ca fata…
— Mama draga, de-acum sufletul meu nu mai are pace… Imi vine sa-mi fac seama…
— Apoi tu, dragul meu, n-ai auzit glasurile durerilor si cantecele de dor ale oamenilor? Te vei obisnui si tu cu durerea si-i purta si tu in viata dorul cel nestins, cum il port si eu…
Si mai spune povestea ca Busuioc, feciorul cel din flori, s-a dat cu viata, asa cum se dau oamenii, si-a trait si el in lumea asta alba si neagra, s-a insurat cu o fata din Tara Vietii si a avut copii si, daca n-a murit inca, apoi ii mai duce dorul Zanei Visului, cum i-l ducem si noi.
Iara eu, asa cum mi-a fost scris, v-am spus, oameni buni, o poveste, ori, un vis.
