Crancu Vanatorul Codrului - Poveste scrisa (in format text)

Zice ca a fost odata un om si cand era sa moara, chema pe cei trei fii ai sai la pat si le zise:

— Dragii mei copii, daca voi muri eu, voi sa-mi faceti la mormant un foc de nouazeci si noua de cara de lemne si din nouazeci si noua cara de paie.

Si dupa ce a murit batranul au adunat nouazeci si noua de cara de paie si nouazeci si noua cara de lemne. Intr-o zi, pe inserate, erau toate aci, dar cand dau sa le aprinda - pace! Lemnusele erau jilave, iasca n-aveau sa scapere, iar la casele din apropiere nu vedeau nici fum, necum foc. Se uitara feciorii din toate partile, doar vor vedea undeva o zare de foc, dar nicairi nu vad numai intr-un varf de munte.

— Ei - zice cel mai mic - voi stati aici ca eu merg dupa foc, colo in munte, unde se vede zarea.

Feciorul acesta era Crancu, vanatorul codrului.

Si porneste si merge, merge, pana se intalneste cu Decuseara.

— Buna seara, vere! zise Crancu.

— Buna sa-ti fie inima - raspunse Decuseara - dar de unde si pana unde?

— Viu de la mormantul tatii, raspunse Crancu; si merg in munte, ca vazui o zare de foc, sa cer de acolo oleaca de foc sa aprind la mormantul tatii.

— Si cand vrei sa aprinzi focul la mormantul tatane-tau? intreba Decuseara.

— Chiar astazi, raspunse Crancu.

— Ca azi nu poti!

— De ce?

— Ca eu sunt Decuseara.

— Asa? Atunci stai numai locului si se puse Crancu si lega pe Decuseara cu mainile la spate si apoi cu spatele de un lemn.

— Aici sa-mi stai, pana te voi dezlega eu!

Apoi Crancu merse mai departe. Si se duse, se tot duse pana se intalni cu Miez-de-noapte. Cu acesta facu chiar ca si cu Decuseara, apoi mergand mai departe ajunse la De-catra-ziua adeca se intalnira. Cu acesta facu ca si cu cei doi. Apoi merse pana langa foc. Acolo erau sapte uriasi si dormeau in jurul focului si o caldare mare plina cu apa era la foc. El lua un taciune de foc si da sa plece, dar iara i se pare c-ar fi pacat sa faca pomenire dupa tatal sau cu foc de furat, deci merge indarat si zice catra uriasi:

— N-ai face bine sa-mi imprumutati o scanteie de foc?

— Ba bucuros, daca vei ridica caldarea aceasta de pe foc si o vei pune iar la locul ei.

Si lua feciorul caldarea de o parte si o puse iara la foc.

Acum, zisera uriasii:

— Noi iti dam foc, daca vei fura fetele lui Verde-imparat pe seama noastra, ca noi am cercat, dar numai in zadar.

— Haideti cu mine, zise feciorul.

Si mersera toti pana la curtile lui Verde-imparat, apoi el zise catra uriasi:

— Numai pe horn putem scoate fetele, drept aceea, eu merg inainte si voi cate unul dupa mine.

Si intra Crancu inainte prin horn la vale, iar dupa el un urias, atunci Crancu ii taie capul de-i cazu capul pe horn la vale, iar trupul pe coperisul curtilor de jos. Tot asa facu cu toti sapte uriasii, apoi intra in chilii la fete si le saruta pe toate pe obraz, cum erau adormite, iar de la cea mai mica lua si inelul.

Dupa aceea se duse la foc si lua un taciune, apoi merse pe la De-catra-ziua si-l dezlega, de acolo pe la Miez-de-noapte si pe la Decuseara si, si pe ei i-a dezlegat, apoi a mers la fratii lui, acolo la mormantul tatalui sau si facura focul cel mare, care si arse dupa pofta lui.

— Vai, ca mult ai sezut! zisera fratii lui.

— Mult si nici prea, ca voi de mergeati, cine stie, poate ca nici acum nu erati aici!

Ei avura trei surori, fete mari de maritat, si le dadura dupa cine le ceru mai intai: pe cea mai mare dupa un vultur, pe cea mijlocie dupa un harau (uliu) si pe a treia dupa un lup, dar aceste trei dobitoace erau nazdravane.

Imparatul Verde, la care omorase feciorul uriasii, dupa ce le vazu dimineata capetele inlauntru, iar trupurile cat de bivol afara, de bucurie porunci ca in imparatia lui sa fie toate carciumile in cinste, tot omul care-si va spune povestea sa manance si sa bea fara plata.

Carciumile erau toate pline de oameni, unii beau vin, altii vinars si mancau la mancari scumpe si-si povesteau pataniile.

Crancu, vanatorul codrului, inca merse intr-o carciuma si manca si beu, apoi le spuse toata povestea, cata vi-o spusei si eu d-voastra.

Cand povestea Crancu despre umblarile lui pe la curtile lui Verde-imparat, frati-l trageau de suman sa nu minta asa de tare. Iar el zise:

— Cand am omorat pe cei sapte zmei, am luat inelul de la fata cea mica a imparatului, iaca-l pe degetul cel mic.

Iar carciumarul a trimes carte la imparatul, cum ca un fecior cu numele Crancu se lauda ca el ar fi omorat pe zmei si ca ar fi luat chiar si inelul celei mai mici dintre fetele imparatului.

Si imparatul trimise numaidecat porunci mari imparatesti ca adica Crancu sa mearga la el si sa spuna intamplarea din fir in par, cum si ce fel s-a intamplat cu uriasii?

Si merse Crancu la Verde-imparat impreuna cu fratii lui si spuse imparatului din fir in par toata intamplarea.

Atunci imparatul zise:

— Voi trei voinici, cari ati implinit cea din urma pofta a batranului vostru tata, voi sunteti vrednici sa luati fetele mele de muieri.

Si se insurara feciorii toti trei si luara trei surori, pe fetele imparatului, iar Crancu chiar pe fata cea mai mica, care era cea mai frumoasa.

Mergand astfel catra casa, cei doi frati cu muierile lor mai inainte, iar Crancu mai indarat cu muierea sa, iata le iese in cale jupanul Pogan, un zmeu cu mult mai mare decat un om pamantean si rapeste, adica fura muierea lui Crancu si pe el il omoara. Cata vreme va fi stat el acolo mort nu se stie, destul ca intr-un tarziu vine pe acolo cumnatul sau, care tinea pe sora lui cea mai mare, Vulturul, si cum vine, deloc il cunoaste si aduce apa vie de-l invie si apa tare de-l intareste, baga in el puterea de la trei bivoli, apoi zboara de la cumnatul sau.

Cei doi frati nu stiau nimic de necazul lui, ca erau mult mai inainte. Deci el se lua, merse si merse multa lume imparatie, ca Dumnezeu sa ne tie, merse pana dete de o casuta mica in mijlocul unei paduri. Acolo sedea soru-sa cea mai mare, care era maritata cu Vultur.

— Buna ziua, sora!

— Sanatate buna, frate, dar ce cauti pe aici, ca pe aici om pamantean n-am vazut de cand sunt aici?!

— Oh, sora draga, nu umblu de gras si de buiac, ci de necaz; iata jupanul Pogan imi fura nevasta vazand cu ochii, nu ma stii tu indrepta unde sade?

— Nu zau, eu, dar stai pana vine barbatu-meu acasa, ca tot de la o fantana cara apa cu Poganul si tot cam intr-o vreme el le va sti indrepta.

Nici n-avu sa astepte mult; veni Vulturul de la fantana cu doua fedelese mari pline de apa, iar cand a fost in tinda, se facu un fecior zdravan si frumos, sa te fi tot uitat la el.

— Buna ziua, cumnate!

— Fii sanatos, cumnate!

— Ce vanturi te poarta pe aici, prin tara noastra?

— Oh, cumnate, mi s-a intamplat o paguba foarte mare. Mergand cu nevasta de mana de la socrii, mi-a iesit jupanul Pogan in cale si mi-a furat-o ziua la amiazi; acum am venit sa ma indrepti unde sade, sa-mi iau nevasta de la el.

— Bucuros, cumnate, bucuros iti arat unde sade, dar nici n-ai lipsa sa mergi pana la el, ca pare-mi-se o vazui venind la fantana dupa apa, hai sa ti-o arat.

Si merse Crancu cu cumnatul sau pana aproape de fantana, unde in adevar intalnira nevasta si-o duse Crancu cu sine catra casa.

Dar jupanul Pogan avea un cal nazdravan care ii da de stire cand i se intampla ceva dauna. Asa fu si atunci; calul incepu a rancheza de gandeai ca lupii il mancau. Si iese jupanul Pogan afara din curti si merge la grajd:

— Dar ce canii sa te manance iti este? Nu mai poti de foame, ori te coace setea, ori ce te-a apucat?

— Nu ma sudui, stapane - zice calul - ca eu nu sunt de vina; nu ranchez nici de foame, nici de sete, dar Crancu, vanatorul codrilor, a prins pe stapana si merge cu ea.

— Cum dracul?

— Asa cum iti spusei, stapane!

— Putem sta pana voi manca un tipau de pane si voi bea un cop de vin si voi dormi un somn?

— Putem si mai mult!

Si se puse jupanul Pogan si se ospata bine, manca si beu boiereste, apoi dormi una popeste si numai dupa aceea incaleca calul si merse dupa Crancu, vanatorul codrilor, dar in cateva minute si fu ajuns si omorat, iar muierea i-o lua din nou.

Dumnezeu stie cata vreme o fi stat el mort, destul ca odata nimereste pe acolo cumnatul sau Haraul si-l cunoaste; si daca-l cunoaste se pleaca la el cu apa vie si cu apa tare, din apa cea vie toarna cativa picuri si-l invie, iar cu apa cea tare-l intareste, ii da putere, cata au sase bivoli, apoi zboara de acolo.

Dupa aceea se scoala Crancu, vanatorul codrilor, frecandu-se la ochi si vede ca iar e fara nevasta.

Du-te Crancule iar in lume dupa ea.

Mergand asa nimereste la o casuta la poalele unui munte, era numai aceea singura, iar inlauntru afla pe soru-sa cea mijlocie, ce era maritata dupa Harau.

— Buna ziua, sora!

— Sa fii sanatos, frate! dar ce cauti pe aici pe unde numai eu sunt om pamantean?

— Oh, draga mea sora; uita-te cum am patit cu jupanul Pogan, care-mi fura nevasta ziua la amiazi, iar pe mine ma lasa dormind; acum as merge la el, dar nu stiu unde sade, sa merg sa mi-o iau si sa o duc acasa; de aceea venii sa te intreb pe tine, nu cumva stii tu unde sade?

— Nu zau eu, frate, dara stai pana vine cumnatul tau de la fantana, ca-i dus dupa apa si indata vine; el poate ca te va sti indrepta.

Nici nu trecu mult si numai vazura Haraul (uliul) venind cu doua fedelese pline cu apa, iar cand fu dinaintea casei se facu un drag de fecior, de-ti era mai mare dragul de el.

— Buna vremea, cumnate!

— Buna sa-ti fie inima, da cum mai traiesti?

— Bine, dara pe tine ce vremi grele te poarta pe aici?

— Oh, Doamne! cumnate, am dat de un necaz! Mergand cu nevasta de la socrii catra casa, imi iesi in cale jupanul Pogan si-mi lua nevasta, iar pe mine ma adormi. O data am scos-o de la el cu ajutorul cumnatului meu Vultur, dar acum, mergand cu ea catra casa, el iar m-a adormit si mi-a luat muierea si-a dus-o cu el; acum o tot caut, dar in zadar, nu stiu in ce parte sade, de aceea am venit pana la tine sa te rog, de cumva stii unde sade, sa-mi spui, sa merg dupa ea.

— Nu trebuie sa mergi chiar pana la curtile lui, ca pare-mi-se o vazui mergand dupa apa, vino sa ti-o arat, apoi grija ta e, cum vei merge!

Asa si fu; nevasta era la fantana si-o lua Crancu, vanatorul codrilor, si du-te! Dar calul iar spune lui jupan Pogan ca-i fuge nevasta si cela-i zice:

— Pot manca doua paini si bea doua copuri de vin si dormi doua ceasuri?

— Poti, zise calul.

Si manca jupanul Pogan doua paini si beu doua copuri de vin si dormi ca doua ceasuri, apoi incaleca si intr-o minuta ii ajunge si pe Crancu il omoara, iar cu nevasta pleaca spre curtile lui.

Dumnezeu stie cat a zacut el acolo in drum, destul ca odata nimereste pe acolo un lup, era chiar cumnatu-sau, care tinea pe sora cea mai mica. Si se uita Lupul bine la el si zise:

— O, Doamne, acesta e cumnatul meu Crancu, vanatorul codrilor; l-a omorat hotul de capcan, jupanul Pogan! O sa-l inviu, sarmanul!

Apoi se lua Lupul si aduse apa vie si apa tare; cu apa cea vie mi-l invie, iar cu apa cea tare mi-l intari, ii dadu putere cata este in noua bivoli. Apoi se duse Lupul.

Dupa aceea se scormoni si Crancu, vanatorul.

— Doamne, ce greu am mai dormit!

El credea ca numai adormise, apoi se uita dupa nevasta, adeca ea - ca peri in palma!

Apuca-te Crancule iar si-ti cauta nevasta, ori te du acasa fara ea, de rasul satului! Si merse Crancu si merse, se duse multa cale si nu dadu nici de o casa, nici de un dobitoc baremi. Intr-un tarziu vede o casa langa o padure; nici sa-i fi dat cat bine e in lume nu i-ar fi parut mai bine, decat cand vazu casuta aceea, ca era si suparat si obosit, dar era si lipit de foame si gatase merindele. Adeca in casa sedea sora lui cea mai mica, care era maritata dupa Lup.

— Buna ziua, sora draga!

— Sa traiesti cu bine, fratele meu, dar tu ce cauti aici, pentru Dumnezeu?

— Nu ma intreba mult, sora draga, ci mai bine pune-mi ceva de mancare, ca apoi iti spun eu toate, dar acum nu te vad de foame.

Si-i puse soru-sa de manca. Apoi incepu:

— Sora draga, am dat de un mare nacaz; m-am insurat si cand mergeam cu nevasta la noi acasa, iata ca-mi iese in cale jupanul Pogan si ma adormi, si-mi fura muierea. Dupa ce ma trezii din somn, umblai pana dadui de cumnatul Vultur, acela iar mi-o dete in maini, dar Poganul ma ajunse pe cale si ma adormi si-mi lua nevasta a doua oara. Daca ma trezii din somn mi-o mai puse o data in mana cumnatul meu Haraul, dar iar mi-o fura hotul de Pogan; acum, bine ca dadui de tine, doara stii unde sade, sa ma indrepti la el, sa-mi iau muierea, ca sa stiu ca chiar capul mi-l pun, tot nu ma las, pana n-o aflu la el acasa, ca sunt foarte tare inversunat.

— Nu stiu, zau eu, dragul meu frate, dar acum trebuie sa vina de la fantana Lupul, cumnatul tau, el de stie de buna sama te va invata ce sa faci.

Nici nu statura mult si veni Lupul de la fantana cu doua fedelese mari de apa dupa cap. Cand fu dinaintea usii se facu un fecior frumos, de numai ca el doara, dar altcum nu mai puteai vedea.

— Buna ziua, cumnate!

— Sa dea Dumnezeu bine.

— Dar ce vant te poarta aici, pe la noi, cumnate?

— Bune vanturi si nu prea, ca uite cum si uite cum mi s-a intamplat cu muierea, adeca cu jupanul Pogan; acum vin la tine sa ma indrepti baremi unde sade, ca, drept spunandu-ti, eu nu stiu pasi niciun pas in tara voastra, nu cunosc niciun colnic, nicio poteca.

— De mers - zise Lupul - n-ar fi mare lucru, ca indata putem merge chiar la el acasa si sa-i luam chiar si muierea, dar departe tot nu o vei duce. De trei ori ti-a luat-o pana acum muierea, si in tot randul te-a si omorat, noi te-am inviat, cumnatii tai, si te-am mai intarit; intai te invia Vulturul, dupa aceea Haraul si acum eu. Tu ar trebui sa-ti insemni (castigi cu orice pret) un cal mai nazdravan decat al lui jupan Pogan, apoi sa furi muierea si s-o pui pe cal langa tine, ca jupan Pogan sa nu te ajunga cu calul lui.

— De unde sa-mi insemn eu cal mai nazdravan ca al lui?

— Hm, de unde? In fundul iadului se afla o baba ce se chiama Vajbaba, aceea are caii cei mai nazdravani. Mergi si slujeste la ea un an - pe acolo e anul numai de trei zile - si capeti un cal; tu iti vei alege calul care-l vei vedea mai rau, numai cu pielea pe oase, apoi sa vii cu el incoace. Cand te va ajunge vreun necaz, gandeste-te numai la unul din cumnatii tai.

Se puse bietul Crancu pe cale si nu se opri pana in fundul iadului, la Vajbaba, unde ajunse chiar cu seara odata.

— Buna seara, matuse!

— Sa traiesti voinice! Dar de unde si pana unde?

— De departe, matuse, chiar din lumea alba, sunt un biet fecior sarac, am venit, doar ma vei baga sluga pe un an.

— Ca te bag - zise ea - dar bine sa ai grije, de nu-mi vei sluji pe placere, vezi parii cei nouazeci si noua? Toti sunt plini cu capete de om, in parul al sutelea va merge al tau; de ma vei sluji insa omeneste, atunci iti dau in tot anul cate un cal, care ti-l vei alege tu din stava mea.

— Si ce lucru voi avea? intreba feciorul.

— Oh - zise baba - ziua vei dormi, iar noaptea vei griji de o iapa ce am; dar sa grijesti cand va rasari soarele sa fii aici cu ea, ca eu cu lapte de la iapa aceea imi fac cafeiul, iar de nu voi avea grije de ea, de s-ar intampla sa fuga acasa la manz, atunci manzul o suge si eu neavand cu ce-mi face cafeiul, te voi manca pe tine, iar capul ti-l voi pune pe langa cele nouazeci si noua si se implineste suta; pricepusi?

— Pricepui.

— Si te legi?

— Ma leg!

— Te mai intreb o data: din buna voie te bagi la mine sluga, si vei face tot ce zic?

— Din buna voie ma fac sluga si voi face tot ce zici!

— Bine!

Invoirea fu facuta. Baba intra in casuta unde avea o fata si-i zice:

— Baga bine de seama, sa poti scapa, ca de nu, maine mancam pe dracul, vezi ca suntem hamesite de foame si nu capatam un om plinut, acesta ar fi numai bun.

— Lasa numai pe mine - zise fata - bine ca l-au adus pacatele lui aci, ca o sa traim o tara si bine cu carnea lui; si se dete peste cap si se facu iapa.

Indata ce se insera, se sui Crancu vanatorul codrilor pe ea si hi, la camp! El nu se cobori de pe ea cat fu noptita de mare. Dar de catra ziua il prinse un somn greu si adormi; atunci iapa-l puse frumusel calare pe un musuroi si se cam mai duse.

Cand se destepta, se mai facea ziua. Si incepe a plange.

— Vai de mine si de mine, ca-mi pune baba capul in par!

— Nu te teme - zice un Harau mare, era cumnatul sau - nu te teme; iapa ta nu e iapa, e zmeoaica, fata babii, si vrea sa-ti puna capul in par, ci nu te teme; acum s-a facut o cioara si zboara chiar pe sub nori, ci merg eu dupa ea; cand o vei vedea aproape de tine. Tu sa dai cu capastrul in ea si sa zici: „Hi! iapa babii cu un manz dupa tine”.

Si zbura Haraul pana in inaltul cerului si acolo afla pe iapa babei in forma de cioara si mi ti-o ciocani si mi ti-o flocai, de gandeai ca nu-i mai raman pene si mi ti-o aduse in jos. Cand fu aproape de fecior, el dete cu capastrul in ea si zice: „Hi iapa babii cu un manz dupa tine!” Si in clipita aceea se facu si merse acasa.

— Buna dimineata, matuse! dar pare-ti bine ca-ti aduc iapa?

— Pai e ca si cand mi-ai trage un rug pe spate!

Apoi dete feciorului de mancare si-i spuse sa mearga sa se culce. Si se culca feciorul fara pic de grija si adormi ca omul obosit, iar baba o lua pe fata de trei parale si-o batu, si-o batu pana toata o invineti, de ce s-a lasat de a pascut-o sluga toata noaptea. In desert ii spunea fata tot ce stia, ca ea nu voi sa creada.

Dupa ce insera, merse iar la camp. Si nu se cobori de pe spatele iepei toata noaptita, dar colo de catra dimineata, in zori de zi, il lovi un somn nemaipomenit si cum inchise ochii, indata se trezi calare pe un musuroi, iar iapa ca in palma!

Incepe a se vaita, incepe a plange, dar iapa nu-i si pace. Atunci ii iese in cale un Vultur mare, era cumnatul sau.

— Dar ce te vaiti, cumnate?

— Dar cum sa nu ma vait, ca uite cum am umblat si uite cum?

— Nu te supara nimic; ea s-a facut un miel sub o oaie, vezi colo in muntele cela, eu merg si iau mielul de sub oaie si-l aduc aici langa tine; cand il voi slobozi jos, tu sa dai cu capastrul in el si sa zici: „Hi! iapa babii cu doi manzi dupa tine!”

In cateva minute era aici Vulturul cu un miel in gheara si-l slobozi langa Crincu iar acesta ii dete una cu capastrul si zice: „Hi! iapa babii cu doi manzi dupa tine!” Si indata fu facuta iapa si Crancu, vanatorul codrilor, se urca pe ea si hai acasa.

— Buna dimineata, matuse; dar pare-ti bine ca-ti aduc iapa acasa?

— Pare, ca si cand mi-ai trage un rug pe spate!

Dupa ce manca bine, Crancu se culca si dormi, iar baba se duse la fata si o batu, si o batu de gandeai ca o prapadeste cu bataia.

— Dar lasa-ma, mama, ca miel sub o oaie m-am facut si s-acolo m-a aflat, dar la noapte tot trebuie sa scap; vin acasa si ma fac un ghem, tu ma pune sub covata in tinda si apoi sa sezi pe covata.

Seara iar merse Crancu la iapa. Nici nu trecu bine de miezul noptii si incepe feciorul a cucui (motai) si numai sa trezeste calare pe un musuroi cu capastrul in mana, suparat, necajit, plangea ca un copil; acum cand isi mai implinise anul, acum sa-si puna capul.

Dar atunci i se ivi Lupul, cumnatul sau, si-i zise:

— Nu te supara nimic, cumnate, ca va fi cum va vrea Dumnezeu; hai la baba acasa, ca iapa s-a facut un ghem sub covata in tinda, iar baba sade calare pe covata. Eu voi intra in staulul oilor si al caprelor si mi-oi face ispravile mele, baba va auzi oile zvarcolindu-se si caprele zbierand si va iesi sa vada ce e? Atunci tu intra fara frica in tinda, ia ghemul de sub covata si mergi cu el in drum si-l tranteste jos si zi: „Hi! iapa babii cu trei manzi dupa tine!”

Asa si facura, mersera la baba acasa; Lupul intra in statul si prinse numai o capra, dar aceea asa larma facu, incat trebui sa iasa baba pana afara sa vada ce e? Intr-aceea feciorul se furisa iute in tinda, lua ghemul de sub covata si fugi cu el in drum, unde oprindu-se dete cu el de pamant si zise: „Hi! iapa babii cu trei manzi dupa tine!” Si numai vazu ca ghemul se face iapa si intra in curte.

— Buna dimineata, matuse! Dar pare-ti bine ca ma vezi?

— Dar cum sa nu! - nu se putu insa destul mira, ca de unde are iapa, ca ea stia ca-i sub covata.

— Noa, matuse, slujitu-te-am cum se cuvine?

— Slujit; mergi acum in grajd si-ti alege un cal care vei voi si apoi te du in stirea lui Dumnezeu.

Si intra Crancu in grajd si se uita peste toti caii. Iar in fundul grajdului era o gloaba de cal rosu, dar numai pielea pe oase de gras; de o posta-i vedeai coastele. Pe acela si-l alese feciorul. In zadar zicea Vajbaba, ca: nici de rusine nu-l lasa sa plece de la ea cu calul cel mai rau, ca el nu voi sa primeasca decat numai pe acela. Noa, zise baba, dupa ce vazu ca nu invinge cu el:

— De-ai ales din mintea ta, buna minte ai, iar de te-a invatat cineva, ii poti multami, ca bine te-a invatat!

Si se lua Crancu pana iesi de la baba, apoi dupa ce a ajuns intr-o padure a zis calul:

— Stapane, fa un foc mare, ca sa se adune jar mult, sa ma satur odata, apoi sa vezi ce cal ti-ai ales.

Si facu feciorul un foc mare, mare, din vreo treizeci de stejari de cei mari si dupa ce trecu focul tot, apoi vantura spuza cu palaria de pe jar si aduse calul aici sa manance; si manca si manca pana manca tot jarul, apoi se scutura o data de-i sarira toate floacele de pe el si ramase ca uns cu unt de frumos.

— Acum sui, domnul meu, pe mine si-mi spune cum sa te duc, ca vantul ori ca gandul?

— Sa ma duci ca gandul!

Si intr-o clipa au fost la curtile lui jupan Pogan, ale zmeului.

Aci aflara pe nevasta, care chiar venea cu vasele pline de apa, dar nu mai pierdura pic de vreme, ci o puse pe cal si du-te copile!

Armasarul zmeului din grajd atunci rancheza o data incat toate ferestrile curtilor se sparsera si iesi zmeul afara manios sa vada ce-i.

— Dar ce canii ai iar, foame-ti-e? sete-ti-e? stiu ca Crancu, vanatorul codrilor, n-a mai inviat sa vina dupa nevasta?

— Ba chiar a inviat si-a dus-o mai inainte.

— Ce gandesti: pot manca trei paini, pot bea trei cupe de vin si dormi ca trei ceasuri, apoi sa plec dupa el?

— Poti pe dracul, ca acum Crancu e calare pe frate-meu cel mai mic, care are de trei ori mai mare putere decat mine.

— Sa mergem dar!

Si se luara, ca vantul tot pe sub nori in urma Crancului, dar nu era modru de a-l ajunge. Cand zari oleaca calul zmeului pe al Crancului, zise in limba lor:

— Frate, frate, mai inceata-ti pasii ca de nu plesnesc.

Iar calul Crancului a zis, vezi bine, in limba cailor, de nici zmeul nu pricepu:

— Bucuros imi mai domolesc pasii, daca vei arunca o data in sus pe zmeul in slava cerului, apoi sa faci cu el zup in fundul pamantului, ca nici de nume sa nu-i auzim.

Si calul zmeului asa facu; arunca o data pe zmeu in slava cerului, apoi facu cu el zup! in fundul pamantului, de tot mii de bucatele se facu. Acum astepta calul Crancului pe al zmeului si mersera impreuna pana acasa la fratii Crancului. Aceia erau batrani si plini de copii, dar Crancu, prin cate trecuse si tot era voinic si frumos, de gandeai ca niciun gand nu l-a mancat in viata. Dar Crancu aci putin a stat, caci i-a venit veste ca socru-sau trage sa moara si-l chiama sa ia el stapanirea. S-a si dus, si a ramas imparat in locul socru-sau, si a stapanit cu dreptate si cu intelepciune; acum insa nu mai traieste, a murit deodata cu dreptatea; Dumnezeu sa-i ierte pe amandoi!

Iar eu ma sui pe un cui

Sa nu vi-o mai spui.