Amu era odata un imparat. Imparatul acela avea trei feciori frumosi si voinici, tot unul si unul. Dintre toti, cel mai mic parea mai istet decat ceilalti doi. Tata-sau era puscas bun. Totdeauna, cand se ducea la vanat lua si pe feciori cu dansul. Nu dupa multa vreme, se deprind si ei cu mestesugul vanatului.
Intr-o zi se porneste imparatul cu feciorii la vanat si se duce in cutare padure; da, a luat cu dansul o multime de oameni, ca la o vanatoare imparateasca. Nu mult sta el in padure, si cheama pe feciori la dansul si le zice asa:
— Dragii tatei! Eu is batran; nu mai pot umbla la vanat cum umblam odata. Mi-i gandul sa ma duc acasa. Ramaneti voi aici, si vanati si umblati toata padurea, dar numai in cutare munte sa nu va duceti, c-apoi n-are sa fie bine.
Dupa ce-a gatit de grait, s-a luat si s-a-nturnat acasa; iar feciorii au ramas in padure cu toata gloata. Amu ce-si iau pe seama cei doi feciori mai mari, ca se intorc si ei acasa, si ramane in padure numai cel mai mic, care avea fire de voinic. Vaneaza el, baiatanul, epuri, caprioare si merge cu gloata prin padure, pana ce-i apuca noaptea si poposesc tocmai aproape de muntele unde i-a fost spus tata-sau sa nu umble.
Cum ajung oamenii acolo, s-apuca si fac un foc mare si se dau imprejurul lui sa se hodineasca. Da, numai ce aud intr-un tarziu dintr-un deal de departe:
— Uhuhuu, maaai!
Da iestia de ici raspund si ei:
— Ha, ha, haaa!
De-acolea nu s-a mai auzit nimic, fara numai mustele si tantarii bazaind si vantul incetisor batand.
Si zice feciorul de-mparat:
— Mai flacai, toate ca toate, da voi nu bine-ati facut de-ati raspuns.
— D-apoi de ce, prea inaltate bezede?
— Apoi iti vedea voi de ce.
De-acolea au lasat vorba asta la o parte si s-au dat s-au fript epuri si caprioare si pasari; apoi s-au dat s-au mancat si pe urma s-au lungit toti imprejurul focului.
Feciorul de imparat, se vede c-a simtit ceva, ca el nu s-a culcat; fara s-a apucat de s-a incarcat bine pusca si s-a dat mai deoparte de foc, cum ar fi de-aici pana la poarta si sedea in dosul unui brad sa vada ce s-a intampla.
Sade baiatanul, sade, sade… s-asa cam de catre miezul noptii, numai ce-aude de departe prin padure; troopa, troopa, troopa, troopa. Cine era? O caruta mare, si la ea inhamati doi cai mari cat padurea… si-n caruta o matahala. Asa era caruta de mare, ca, mergand prin padure, trecea peste copaci, care se indoiau ca bojii. S-a mers matahala pana ce-a ajuns la foc. Dac-a ajuns la foc s-a vazut atatia oameni, nu mai putea de bucurie.
— Ia aici, din vanatul ista, am eu cu ce ma ospata vro cateva zile.
De-acole s-a dat jos din caruta, a luat o mana de om mort s-a-ncunjurat oamenii de trei ori. A treia oara a pus mana ceea jos, a scos un palos si l-a tras ia asa printre dinti - se vede ca-i era voia sa-l ascuta. Cand trecea palosul printre dinti, sareau scantei din el ca si cum ai scapara.
Pe cand a vrut sa-l mai traga a doua oara printre dinti, feciorul de-mparat a pus pusca la ochi si tocmai in gura matahalei a nimerit. Matahala a cazut jos, s-atata sange a curs din ea, ca pana si focul s-a stins, si pe feciorul de imparat l-a stropit; iar pe cei ce dormeau imprejurul focului, mai ca era sa-i inece.
Vizitiul matahalei n-a stat mult la chiteala, fara a-nturnat caruta s-a apucat inapoi.
Ei, da amu ce sa faca feciorul imparatului ca i s-a fost stins focul?! Se ia si se suie intr-un copac mare si se uita n-a vedea undeva lumina? Nu mult sta si vede hat departe o zare de foc. Isi face el socoteala incotro sa apuce, apoi se da jos din copac si porneste la drum. Merge el ce merge si de la o vreme ajunge la locul unde vazuse lumina aceea. Acolo era un foc mare. Pe foc era un cazan mare, si-n cazan erau pusi trei zimbri (adicatelea boi salbatici). De foc lua seama un zmeu batran.
Cum ajunge feciorul de-mparat, se uita la foc, se uita si la zmeu, si vrea sa puie mana pe-un taciune.
— Da cine esti tu, mai, de vii sa iei foc ne-ntrebat, ne-nimica?
— D-apoi, mosule, eu is feciorul Imparatului Alb; auzit-ai de dansul?
— Cum, mai, tu esti feciorul Imparatului Alb?
— Eu is.
— Ia stai olecuta, mai baiatane, daca ti-i vorba de-asa. Eu, mai, am doisprezece feciori, si de douazeci si patru de ani se lupta cu Imparatul Alb sa-i ieie fata, si nici ca-l pot dovedi. Bine ca mi-ai pcicat in mana.
— Ia lasa, mosule, nu mai lehai atata si da-mi un picior de carne sa mananc, ca nu mai pot de foame.
Zmeul ii da un picior de carne. Flacaul il mananca si zice:
— Mosule, lasa-ma sa iau foc - c-al meu mi s-a stins - c-apoi oi veni eu inapoi s-oi merge cu feciorii dumitale si las’ daca nu l-om dovedi pe-mparatul Alb, ca eu is feciorul Imparatului Verde.
— Mai, mai baiate, daca ti-i vorba de-asa, du-te; dar cata de nu zabovi mult.
Feciorul de-mparat ia taciunele, se duce de atata focul, trezeste tovarasii, le povesteste ce-a patit cu matahala si le spune sa se duca acasa, ca el are de mers in alte parti. Oamenii apuca spre casa, iar el spre zmei.
— Ei, bre, ce-i de nu puteti voi fura fata lui Alb Imparat?
— D-apoi cum dracu s-o poti fura… ca are un cocos pe casa, si cand i-a aminosi a om, incepe sa cante. Si mai are o haitusca, de, cand i-a simtit a om, cat de departe sa fie, incepe a bate, si nu te poti apropia de curti nici ca cum, ca despre straji n-am avea noi nevoie.
— Haideti, mai, cu mine.
Si se pornesc toti spre Alb Imparat. Dupa ce-au mers un rastimp bun, flacaul a pus ochianul la ochi s-a vazut pe curte cocosul. A tras cu arcul si l-a omorat. Mai merge oleaca si iar pune ochiana la ochi, si vede ca fata-mparatului a fost iesit la plimbare cu haitusca dupa dansa. Trage cu arcul, ucide cateaua, si de-acolea pornesc inainte. Cum ajung la zidurile dimprejurul curtii, feciorul de-mparat face o borta pe sub zid pana ce iese de ceea parte. De-acolea se baga el pe sub casa si spune la cate-un zmeu sa vie dupa dansul. Flacaul sedea la gura, si care cum zmeu iesea, ii taia capul si-l azvarlea deoparte. Si tot asa i-a taiat pana la unsprezece. Cel de al doisprezecelea, Zmeul Alb, a priceput cum ii treaba, s-a fugit acasa.
Cand a vazut Alb Imparat si fata-sa ca feciorul ist de-mparat a ucis zmeii, nu mai putea de bucurie. A luat s-a facut nunta cu dansul. Apoi a zis catre ginere-su:
— Dragul tatei, eu de-amu-s batran, nu mai sunt in putere sa carmuiesc imparatia. Sa ramai tu in locul meu.
— Bine, tata.
— Da, iaca ce-i, dragul tatei. Sa tineti seama de un lucru: tu ai ucis numai unsprezece zmei. Cel care-a ramas, ii mai voinic decat toti. Catati sa nu va departati tare de curte, c-apoi ramai fara de nevasta.
— Bine, tata, asa oi face.
Nu multa vreme a trecut, si ce-i veni tanarului Imparat, sa iasa la primblare. Da se vede c-a fost uitat povetele socru-su ca, luandu-se cu vorba, s-a departat hat bine de palat. Cum mergeau tinerii fara sa se mai gandeasca c-or pati ceva, iata ca vad ridicandu-se un nour.
Era Zmeul Alb.
De ce mergea, norul se apropia. Amu, nu stiu cum a venit vremea, ca feciorul de-mparat a-nturnat capul in alta parte sa vada ceva. Pe cand s-a-nvartit inapoi, ia nevasta daca ai de unde. I-a fost luat-o zmeul, si s-a dus cu dansa tocmai la a lui curti; iar tanarul imparat a venit acasa plangand c-a ramas fara de sotie.
— Da, dragul tatei! Daca nu m-ai ascultat! Nu t-am spus sa nu te deperti ca zmeul «te face flacau»?
Da barbatul, tot barbat. Lasa plansul la o parte si porneste la drum sa-si gaseasca sotia. Merge el cale lunga spre mosia zmeului.
*
Amu, iaca cum ii socoteala: zmeul dac-a ajuns la curtile lui, a vrut sa s-apropie de fata lui Alb Imparat. Dar ea nu l-a suferit, fara iaca ce i-a spus: ca un an de zile n-are voie nici sa graiasca cu dansa, nici sa s-apropie de dansa, c-amintrelea il prapadeste de pe fata pamantului.
Zmeul vazand cum ii randuita socoteala, isi cauta de alte treburi… umbla mai mult la vanat.
Tanarul imparat a mers el cat o fi mers, pana ce-a ajuns pe mosia Zmeului Alb. Pe acea mosie erau niste stane. Ciobanii, cum l-a vazut, l-au cunoscut ca-i os de imparat, si l-au intrebat ca ce vanturi il poarta pe dansul prin locurile-acelea? El le-a povestit toata patarania s-a zis ca nu s-ar putea repezi careva la curtea zmeului sa-i spuie imparatesei sa vie pana la dansul?
Atunci un cioban zice:
— Da, m-oi repezi eu, inaltate-mparate, ca-s cunoscut cu dansa, ca doara in toata ziua-i duc cas dulce.
Si nici nu mai sta mult la vorba, faraia galeata de cas, pleaca la palat si spune nevestei zmeului cum ii si ce-i. Ea cand a auzit, indata mare a venit sa se intalneasca cu barbatul ei cel drept.
— Ei, draga, zice tanaru-mparat, ai tu de gand sa mai traiesti cu mine ori ba?
— De bunaseama; da nu stiu cum am face de zmeu, sa nu ne prinda.
— Vina si sui ici pe cal si hai cu mine.
Zmeul era la vanatoare. El avea un cal nazdravan, cu trei inimi. Pe cal il chema Curpan Mare. Tinerii cum s-au pornit de la stana, Curpan Mare a prins a necheza, iar zmeul l-a-ntrebat asa:
— Curpan Mare, Curpan Mare! Spune-mi mie ce-ai patit? Ori mancarea ai gatit, ori setea te-a potolit?
— Nici mancarea n-am gatit, nici setea m-a potolit…
Fara a venit si t-a luat nevasta si se cam mai duce cu ea.
— Curpan Mare!
— Ce-i, stapane?
— Am cand bea cinci buti de vin si cand manca cinci cuptoare de paine, s-apoi sa-i ajung?
— Ai, stapane.
Sta zmeul si mananca cinci cuptoare de paine, bea cinci buti de vin, se hodineste cinci zile, apoi incaleca pe cal, si, ca de cand am prins a povesti, i-a si ajuns… s-a luat nevasta; iar celuia i-a dat doua palme si i-a spus sa-si ieie grija despre nevasta, daca-i trebuie sa mai vada soarele.
Zmeul s-a-nturnat acasa. Tanarul imparat n-a prapadit nadejdea, ca mai dupa vreme iar s-a abatut pe la curtea zmeului, pe cand nu era acasa, si zice catre sotia lui:
— Sa-l intrebi ca de unde are el calul acela asa de strasnic?
— L-oi intreba.
Cum se apropie seara, zmeul vine acasa; iar nevasta il intreaba ca unde sta puterea calului?
— He-he-hee, draguta! Cal ca al meu se gasesc numai la bunica tatalui meu, in cutare loc. Ea are o iapa care-i fata manzi de-aiestia.
Cum s-a dus zmeul la vanat, iaca vine feciorul de-mparat; iar a lui dreapta nevasta i-a spus tot ce-a auzit… si de-acolea, gata socoteala.
A-ncalecat tanarul pe calul lui si s-a pornit la drum, spre baba aceea.
Mergand el asa pe cale, a dat de-un hoit de cal. La hoitul cela erau doi corbi: unul mai batran si unul mai tanar. Cel mai tanar nu lasa pe cel batran sa manance si el. Vazand corbul cel batran pe feciorul de-mparat, a alergat la dansul, s-a jeluit cum il necajaste cel tanar si tare s-a rugat sa-i faca si lui parte, ca la vremea vremii de mare folos i-a fi.
Atunci drumetul a luat s-a taiat hoitu-n doua. Jumatate a lasat-o pe loc, iar ceealalta jumatate a legat-o de coada calului s-a tarait-o hat incolo.
— Na, mai corbule! Tu sa mananci acolea. Dar cand ii vedea ca cel tanar vine la partea ta, tu sa zbori la a lui, si cu randuiala asta n-ai sa mai fii flamand.
— Cand ii avea v-o nevoie mare, numai cu gandul sa gandesti la mine, si eu oi fi langa dumneata.
Flacaul se porneste la drum.
Mergand el asa prin padure, numai ce aude un huiet mare. Ce era? Niste puscasi au fost dat de urma unui lup si-l cata sa-l impuste.
Vazand lupul pe feciorul de-mparat, a prins a se ruga si a zice:
— Bezede frumoasa de-mparat! Scapa-ma de moarte, ca de-oi scapa si n-oi muri amu, apoi am sa traiesc treizeci de ani… si la vremea vremii de mare folos t-oi fi.
Feciorul de-mparat a luat degraba suba lui, s-a pus-o pe lup. Nu mult, si iaca vede viind puscasii in fuga mare.
— Fecior de-mparat! Nu cumva ai vazut un lup trecand pe-aici?
— Ba am vazut. Chiar mainte a trecut pe langa mine si s-a dus la vale.
Dupa ce s-au departat puscasii, a ridicat suba s-a zis catre lup:
— De-amu, tu apuca pe ici la deal, ca cei ce te cauta au trecut la vale.
— Ai! Multumesc mnitale, fecior de-mparat, pentru aist bine! Cand ii avea v-o nevoie mare, numai cu gandul sa gandesti la mine si eu oi fi langa dumneata si mult ajutor t-oi da.
Acest lup era imparatul lupilor.
Feciorul de-mparat a pornit la drum. De la o vreme l-a palit foamea. Descaleca de pe cal, scoate o paine si se da la mancare. Pe cand s-a asezat la ospat, iata un soarece ugilit ca iese dintr-o borta si zice asa:
— Bezede frumoasa de-mparat! Da-mi, ma rog, si mie sa mananc, ca nu mai pot de foame… n-am mancat de trei zile.
Omul rupe si-i da o bucatica de paine. Soarecele o mananca toata.
— Apoi, fecior de-mparat, iaca ce: mai da-mi o bucatica, ca nu m-am hranit.
El dac-a vazut treaba de-asa, a dat soarecelui toata painea; iar pe dansul s-a lasat flamand. Mai sta si se mai hodineste oleaca; pe urma incaleca pe cal si se porneste spre mosia babei. Cand colo, numai ce se trezeste cu soarecele.
— Multumim dumitale, fecior de-mparat pentru aist bine! Sa stii ca si eu te-oi ajuta cu ceva la vremea vremii. Cand te-a pali v-o nevoie mare, numai sa gandesti la mine, si eu m-oi afla langa dumneata.
Acesta era imparatul soarecilor.
Dupa ce iese din padure, feciorul de-mparat da de-o apa. Se vede ca fusese ploaia mare pe-acolo, ca apa a fost iesit peste maluri, s-amu pe cand a ajuns el, s-a fost tras la matca ei. Da pe-o mreana o cuprinsese malul, s-amu nu putea sa se duca in apa. Cand a vazut pe feciorul de-mparat, a-nceput a striga:
— Bezede frumoasa de-mparat, fa un bine si scoate-ma din mal si ma da in apa, ca de mare folos t-oi fi traind si nu murind.
Omul a descalecat, a luat o funie, a legat mreana peste mijloc s-a tarait-o pana ce-a dat-o in apa. Amu, saraca mreana nu mai putea de bucurie.
— Ai, multumescu-ti ca nu m-ai lasat la necaz. Cand ii da peste-o nevoie mare, numai sa gandesti la mine si eu oi fi langa dumneata.
De-acolea, cela n-a mers mult si iata ca-n tarzie vreme a intrat pe mosia babei. Cand s-a apropiat de casa ei, foarte s-a-ngrozit de ce i-a dat ochii a vedea: ograda era inconjurata cu gard de nuiele, si-n fiecare par cate un cap de om. Casa ei era dranitita numai cu limbi de om.
A mai fost ramas un par gol si pe casa mai trebuia o limba. Parul tot striga: „Baba, cap!” Iar casa: „Baba, limba!”
Iaca cum era socoteala: se duceau feciori de boieri, de-mparati sa pazeasca iapa babei. Haramul de iapa, pe la miezul noptii se facea nevazuta si bietul flacau se-nturna acasa numai singur-singurel. Baba vazandu-l fara iapa, ii taia capul si-l punea in par, iar limba pe casa.
Amu ramasese numai un par gol si pe casa numai o limba de pus.
Feciorul de-mparat isi ia inima-n dinti si-si tine drumul.
Baba, cand l-a vazut, nu mai putea de bucurie, ca-i incape s-aista in mana.
— Buna ziua, matusa!
— Multumesc, dragu matusii. Da ce umbli?
— Da, am venit sa pazesc iapa.
— Bine, dragu matusii, bine. Vina colea-n casa si-i manca oleaca si te-i hodini pana-n seara, s-apoi de-acolea te-i duce cu ea, ca ea numai noaptea paste. Da sa ai grija sa nu vii fara dansa, c-auzi ce zic parul si casa.
— Aud, aud, matusa.
Baiatanul se da si mananca, se mai hodineste s-asa cam de catre seara se porneste cu iapa la pascut. Sade el treaz si-si tine firea pana pe la miezul noptii. Cand la miezul noptii, nu mai putea de somn.
Vazand iapa ca el ii mai gata, il ia cu tot cu sa si-l pune pe-un musuroi; iar ea se face un corb si zboara tocmai la tortile cerului.
Cand aproape sa iasa zarile, baietanul se trezeste calare pe musuroi. Ia haramul de unde nu-i. Ce sa faca el, saracu? Cum sa se duca fara iapa, ca baba-i taie capul!
Amu stand asa pe ganduri, iaca-si aduce aminte de corb si zice:
— Cand ar fi corbul pe-aici, poate ca m-ar putea ajuta cu ceva!
Cand numai ce se trezeste cu corbul.
— Da ce scarba mare te-a palit, fecior de-mparat, de sezi asa?
— D-apoi iaca cum si iaca ce…
— N-avea nici o grija ca t-o aduc eu. Boala dracului s-a facut corb si sade ascunsa tocmai dupa tortile cerului. Sezi acoalea, si cand ii vedea un corb c-un pui dupa dansul, sa zici:
— Stai, iapa babei gogolata,
Cu un manz alaturata!
Ea are sa steie. Dumneata i-i pune fraul in cap, ii incaleca pe ea si te-i duce la baba cu caciula pe-o ureche.
S-a strans corbul toti corbii de pe lumea asta si s-a dat la cautat de-a maruntelul, s-a gasit iapa tocmai dupa tortile cerului, c-un pui langa dansa. Si mi-o luat-o corbii la ciocnit si la ciupit, de mai-mai sa-i scoata ochii. Dupa ce-au starnit-o de-acolo, au luat-o la fugarit spre baiatan: iar baiatanu cand a vazut-o, numai ce-a strigat:
— Stai, iapa babei gogolata,
Cu un manz alaturata!
Iapa a stat; el i-a pus frau-n cap, saua la locul ei, a-ncalecat pe dansa s-asa cam pe la rasaritul soarelui ajunge acasa la baba.
— Buna dimineata, matusa! Iaca t-am adus iapa.
— Bine, dragul matusii, bine! […] Du-te, dragul matusii, in casa si-i manca oleaca si te-i hodini, si de catre seara, iara(si) te-i porni.
De-acolea se duce baba-n grajd si ia iapa la bataie, ca de ce nu s-a ascuns sa n-o poata gasi?
— Da m-am ascuns, zice iapa, tocmai dupa tortile cerului, d-apoi daca m-a gasit!
— Sa cauti sa te-ascunzi bine, ca de-i face amintrelea, te mantui in bataie.
Cum vine seara, baiatanul incaleca pe iapa, ia si manzul si se porneste in tarina.
— Ai grija, baiete, zice baba, sa nu vii fara de iapa, c-apoi, vai de capul tau!
Amu el, cum a ajuns in tarina s-a vazut ca-l paleste somnul, s-a dat jos de pe iapa s-o tinea numai de pana capastrului. Pe dupa miezul noptii, cand baietanul dormea dus, iapa se da si se face o mreana, si se duce, cu puiul ei, tocmai in fundul marii, dupa o stanca.
Aproape de iesirea zarilor, omul se trezeste si da de iapa ca nu-i. Scarba lui!…
— De-amu, de buna seama, ca-mi pune baba capu-n par!
Dar cum se cramaluia el asa, iata-si aduce aminte de mreana.
— Numai mreana, saraca, poate ca m-ar putea scoate de la un necaz ca aista.
Pe cand graia si se gandea la mreana, numai ce se pomeneste cu mreana dinaintea lui.
— Ce poruncesti, stapane?
— Iaca ce-am patit…
Si-i spune cum a ramas fara iapa.
— Aaaa, despre-aceea treaba, nici capul sa nu te doara. Sezi colea cu capastru-n mana, si cand ii vedea c-aducem un peste cu doi pui langa el, numai asa sa zici:
— Stai, iapa babei gogolata,
Cu doi manji alaturata!
Ea are sa se faca iapa cu doi manzi alaturea. Atunci dumneata sa te sui pe dansa si sa te duci acasa.
Dac-a gatit de grait vorbele iestea, mreana s-a dat drumu-n mare, a adunat toti pestii si le-a poruncit sa caute iapa. Se dau pestii la cautat, si numai ce-o gasesc in fundul marii s-o stanca. S-apoi te gandesti c-a lasat-o-n banii ei? Nu se afla. Au inceput pestii a o pisca s-a o musca, pana ce-au starnit-o de-acolo s-au-ndreptat-o la malul marii.
Atunci cela a si strigat la dansa:
— Stai, iapa babei gogolata,
Cu doi manji alaturata!
Iapa a stat - ca n-a avut incotro - baietanul i-a pus fraul in cap, s-asa cam pe-aproape de rasaritul soarelui s-a pornit acasa.
Baba, cand l-a vazut viind, crapa ranza-n ea de ciuda; da ca sa nu priceapa flacaul, s-arata foarte cu voie buna.
— Buna dimineata, matusa, zice el, iaca t-am adus iapa cu doi manji dupa dansa.
— Bine, bine, dragul matusii […]. Du-te-n casa si mananca si te hodineste, ca deseara iara(si) ai sa te duci cu ea la pascut!
Apoi de-acolea se duce baba-n grajd, pune mana pe-o joapa si ia iapa la bataie, si bate si bate, de mai-mai s-o omoare.
— Aai, haita de iapa ce-mi esti! D-apoi asa mi te-ai ascuns?
— Vai, mama, da m-am facut peste si tocma-n fundul marii p-o stanca m-am fost asezat; d-apoi dac-au venit o multime de pesti si m-au starnit de-acolo, ce era sa fac?!
— Ei, las’ c-amu am sa te fac o closca cu pui, sa vad tot te-a gasi?
Da, parul totuna striga: „Baba, cap!” Iar casa: „Baba, limba!”
Cum insereaza, feciorul de-mparat incaleca pe iapa, ia si manjii si hai la pasune.
Ca si-n ceea seara, a stat omul treaz pana pe-aproape de miezul noptii. El, amu, nu mai putea de somn. S-a dat jos de pe iapa s-o tinea asa numai de pana capastrului. Da nu mult a trecut, ca l-a furat somnul hat bine s-a adormit.
Iapa a scos frumusel capastrul din cap si… tiva, baiate… tocmai in padure, in niste dudau, s-a dus si s-a facut o lupoaica cu trei pui langa dansa.
Cand se trezeste feciorul de-mparat, se trezeste numai cu capastrul in mana. Cata iapa si ia-o de unde nu-i. Mai si se pune el pe-un plans ca acela, de huiau vaile. De la o vreme si-aduce aminte de lup.
— Cand ar fi lupul pe-aici, poate ca el m-ar scoate de la necaz. Nu bine gateste vorba, si iata ca se trezeste cu lupu-n fata.
— Ce-ai patit, stapane?
— D-apoi ce sa patesc? Ia, mi s-a dus iapa, si de-amu vad bine ca ma omoara baba si pace!
— Ahaaa, stapane, despre-asta treaba, nici capul sa nu te doara. Lasa ca-n scurt t-o aduc. Numai atata… sa ai grija, cand oi aduce-o sa fii treaz si sa strigi (zici):
— Ho, iapa babei gogolata,
Cu trei manji alaturata!
Sa nu cumva sa te fure somnul, ca ramai fara dansa.
Si porunceste lupul de se strang toti lupii de pe lumea asta si se dau la cautat prin toate vizuinile, prin toate tufariile si dudaile si numai ce-o gasesc intr-un dudau mare din mijlocul padurii. Se facuse, haramul, lupoaica cu trei pui langa ea. Cum au dat lupii de dansa, n-au mai lasat-o in banii ei, fara au luat-o la incoltit, de mai-mai s-o omoare. Lupoaica dac-a vazut ca n-are-ncotro, a cautat sa iasa la lumina si la vedere.
Pe cand o aduceau lupii, flacaul iarasi a fost adormit, s-amu se trezise, dar era buimac de somn. Numai a vazut iapa trecand, dar nu s-a putut scula. Ce folos ca l-a trezit el lupul, dar cand s-a limpezit bine la cap, iapa era aproape de casa.
Cum a intrat pe poarta, baba a si facut-o o closca cu trei pui s-a pus-o-n casa sub pat.
Scarba bietului flacau! De-amu hotarat ca-i pune baba capu-n par. Da mergand el pe drum ca cum ar merge un om beat, isi aduce aminte de soarece.
Numai cu gandul a gandit si soarecul s-a aratat inaintea lui.
— Ce-i, stapane, de esti asa de palit la fata?
— D-apoi cum n-oi fi, saracul de mine, ca numai cat oi ajunge acasa imi pune baba capu-n par.
— Nu fi asa de suparat, stapane, ca, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu scapa iapa neprinsa. S-a facut haramul dracului o closca cu trei pui, s-amu-i sub pat la baba. Eu t-as starni-o de acolo, da are baba un drac de motan, si ma tem sa nu ma manance. Da iaca ce sa faci: eu am sa ies in calea lui si tot am sa-l amagesc, tot am sa-l amagesc, pana ce l-oi scoate pe poarta afara. Tu sa pui mana pe ceva si sa-l ucizi. De-acolea, eu am sa ma duc sub patul babei, s-am sa iau closca la mancat, s-am s-o scot de pe cuibar. Atunci sa sezi in prag cu capastrul… si cum ii vedea-o ca iese, sa-i zici:
— Ho, iapa babei gogolata,
Cu trei manji alaturata!
Sa-i pui degraba capastru-n cap s-apoi te du cu dansa la baba. Sa ai grija ca ea are sa te imbie sa mergi in grajd sa-ti iei un manz; da sa nu te bagi, ca-i grajdul de ceara, si cum ii intra te topesti. Ce-a mai fi, te-oi invata mai pe urma.
De-acolea, soarecul se baga sub pat s-a prins a starni closca, a o ciupi. Cobaia, vazand ca n-o mai slabeste, a sarit de pe cuibar s-a dat sa fuga pe usa; dar feciorul de-mparat i-a aruncat capastru-n cap s-a racnit la ea:
— Ho, iapa babei gogolata,
Cu trei manji alaturata!
Apoi a luat iapa s-a dus-o la baba.
— Buna dimineata, matusa! Iaca t-am adus iapa cu trei manji dupa dansa.
— Bine, bine, dragul matusii. Da pana una-alta, sezi si te hodineste, c-amus oi merge in grajd cu tine si ti-oi da un manz care t-a place.
Pe urma, baba se duce in grajd, ia inimile de la cei doi manji mai mari si le pune pe toate la manzul cel mai mic. El avea a lui drepte sase inimi, si cu cele douasprezece de la fratii lui, avea amu optsprezece inimi.
Face baba pe cei doi manji mai mari asa de frumosi, ca stralucea parul de pe dansii. Cel cu optsprezece inimi era asa de urat, ca-ti vinea oarecum sa pui mana pe dansul.
Da soarecu a invatat pe feciorul de imparat ca sa nu-l fure pacatul sa ieie vo unul din cei frumosi, c-apoi a manca o ceapa degerata. Sa ceara numaidecat pe cel urat.
De-acolea baba vine la flacau si zice:
— Dragul matusii, pentru ca m-ai slujit cu credinta, hai si ti-i alege un manz, care t-a place.
Cum ajunge flacaul in usa grajdului, da cu ochii de manzul cel jerpelit si dupuros, si nici una, nici doua, ca pe-acela sa i-l deie. Baba zicea ca de ce nu-si alege unul din cei frumosi; ce se uita la o budihace ca aceea? Geaba graia baba, ca omul o tinea una si buna, ca pe cel mai mic sa i-l deie.
Vazand ca nu-i nici un chip, hoasca scoate manzul si i-l da feciorului de-mparat. De-acolea omul isi ia ziua buna de la baba si porneste cu manzul la drum. Da baba crapa de ciuda, nu alta.
Amu, mergand pe drum, zice manzul catre stapan:
— Stapane, lasa-ma sa mai sug la mama inca noua zile, sa capat puteri de-ajuns, s-apoi de-acole om merge unde t-a zice gandul, si cal ca mine n-a mai fi altul pe lume.
Atunci flacaul da drumul manzului, care sugea pe furis la ma-sa, pana ce s-au implinit cele noua zile. La noua zile vine la stapan si zice:
— De-amu, stapane, sui pe mine si hai la Zmeul Alb far’ de nici o grija. Da cum sa te duc? Ca vantul, ori ca gandul?
— Ba pana la Zmeul Alb sa ma duci ca vantul.
Si cand s-a facut calul un vant, tocmai-n nori s-a ridicat, pamantul l-a-nconjurat si la curtile Zmeului Alb s-a aflat. Zmeul era dus la vanat. Flacaul s-a dat drumul la fereastra unde sedea a lui dreapta sotie.
— Ei, draguta, ai vrea tu sa mai traiesti cu mine, ori ba?
— Cum nu, voinice, numai mi-i cam in grija de cainele de zmeu.
— Despre aceea treaba nici capul sa nu te doara.
Atunci iese sotia flacaului pe fereastra, s-asaza pe cal si se pornesc spre-mparatie.
Curpan Mare, de unde era, simti ca pe stapana-sa a luat-o voinicul meu. A-nceput calul a rancheza de se cutremura padurea.
Zmeul l-a-ntrebat asa:
— Curpan Mare, Curpan Mare!
Hatu-ti mama cui te are!
Spune mie ce ai patit?
Ori mancarea ai gatit,
Ori setea te a potolit?
— Nici mancarea n-am gatit,
Nici setea m-a potolit,
Far’ a venit si t-a furat nevasta si se cam mai duce cu ea.
— Curpan Mare!
— Ce-i, stapane?
— Am cand manca cinci cuptoare de paine si cand bea cinci buti de vin s-apoi sa-i ajung?
— Ai cand manca cinci de care nu se mananca, stapane; ca doara calul voinicului ii cu optsprezece inimi si eu is numai cu trei. La ce mi-ai luat inimile?
Atunci zmeul nici nu s-a mai abatut pe-acasa, fara s-a pornit dupa dansii. Da t-ai gasit sa-i ajunga! Calul feciorului de-mparat mergea la pas, iar Curpan Mare fugea cat ce rasputea si nu mai era chip sa-i ajunga. De la o vreme zice Curpan Mare, in graiul lui:
— Alei, frate, fratioare, de ce ma faci tu sa fug asa de tare, sa-mi rup inima din mine?
— Pentru ca esti tu prost, mai Curpan Mare, de-ti pui mintea si puterea cu mine si te potrivesti cainelui de zmeu. Arunca-l o data tocma-n-naltul cerului si cand a cadea jos, plesneste-l in cap cu scara de la sa sa nu s-aleaga nici praf din dansul.
Cand a auzit Curpan asa, unde s-a facut un vant s-a aruncat pe zmeu tocma-n-naltul cerului si cand a venit jos, l-a palit cu scara si l-a facut numai cate-o bucatica.
De-acolea feciorul de-mparat a stat de l-a ajuns Curpan Mare. Apoi imparateasa a-ncalecat pe Curpan, iar voinicul pe calul lui, si de-acolea au mers un rastimp bun pana ce-au ajuns la-mparatia Imparatului Alb.
Cand i-a vazut mosneagul, a-ntinerit de bucurie, nu alta. Apoi a facut din nou nunta, ma, si petreceri, si cantari, si jocuri, ma rog, ce vorba, ca la o nunta-mparateasca.
Da eu i-am lasat pe dansii acolo band si petrecand s-am venit si v-am spus povestea.
