Todoras Purcarasu - Poveste scrisa (in format text)

Era odata un imparat, si imparatu acela avea-naintea palatului sau un mar foarte inalt, atata era de inalt incat nu i se vedea varfu.

Imparatu era batran foarte. Intr-o noapte imparatu visa ca de va manca un mar din maru care era in fata palatului va intanari ca un copil de-o zi.

A trimis scrisori prin multe tari si ravase prin multe orase, ca cine se va sui in maru din fata palatului si ii va aduce un mar din acel pom ii va da jumatate de imparatie si pe fata lui de sotie.

Alergat-au feciori de crai si de imparati, sa-si cerce norocu, dar nici unu nu a putut face nicio isprava. Venit-au feti-frumosi si multi viteji, care se luptasera cu zmei si cu balauri, dar toti s-au intors acasa cu buzele dramboiete.

Odata intra la imparatu purcaru sau Todoras si ii zise imparatului:

— Inaltate imparate, sa nu-ti fie cu suparare ca as voi si eu sa-mi incerc norocu, sa ma sui in mar si daca oi izbuti sa aduc un mar, o fi bine si de inaltatu imparat si o fi bine si de mine.

— Apoi, iaca-ti calea, fatu-meu, numa sa fii fecior! Incearca si tu, poate sa fii mai norocos decat ceilalti.

Todoras purcarasu, luandu-si merinde pe o zi si toporasu sau, incepu a se urca pe tulpina marului, intr-o zi de dumineca, pe cand a inceput a se crepeti de ziua.

Se suia Todoras cu spor, nu-i vorba, parca era o mata, iar cand se obosea, implanta toporu in tulpina marului, se aseza pe el si se odihnea, apoi iarasi se suia.

Trecuse pranzu, trecuse si amiazu, se apropia ujina, dar de varfu pomului nici pomeneala nu era sa se vada. Todoras se tot suia. Sfinti soarele, si ridicandu-si Todoras capu in sus vazu dasupra capului ceva intunecos ca un nor. Atunci, apropiindu-se tot mai mult de nor, auzi deodata un glas zicandu-i:

— Cine esti, om pamantean? Daca esti om bun, vino, dar daca esti om rau, sa nu cutezi sa vii aici, ca am o cataua cu dinti de fier si cu masele de otel, si daca te apuca, tot te-mbuca!

— Om bun, om bun! raspunse Todoras, si isi si puse picioru pe noru pe care il vazuse el dasupra capului.

Cand ajunse dasupra norului, mai mare ii fu mirarea cand vazu aici o casa frumoasa ca-n povesti. Era casa in care se afla o baba pe care o chema Sfanta Luni.

— Buna sara, babo! zise Todoras.

— Multam dumitale, feciorasule pamantean. Da ce ti-o adus vantu – paru, cioarele - picioarele si corbii - ochii pe aici? Ca pe aici fiinta de om pamantean inca nu a pus picioru!

— Nu mi-o adus vantu - paru, cioarele - picioarele si corbii - ochii, raspunse voinicu nostru, ci eu singur am venit, ca sunt harnic de capu meu! Si vreau sa ma sui in varful marului astuia, sa aduc un mar din el, sa-l duc imparatului, ca o visat imparatu ca daca o manca din maru astui pom va intanari ca un copil de-o zi.

— Hei, dragu meu, dar de greu lucru te-ai hotarat sa te apuci, ca eu sunt aici de-o gramada de ani si nu stiu sa aiba maru asta varf. Da iaca, io ti-oi da de cina, ti-i hodini aici in noaptea asta, iar mane dimineata ii pleca cu noaptea-n cap la sora mea, la Sfanta Marti. Io ti-oi pregati o merinde usoara, din care oricat ii manca, tot nu se va gata si ii incerca la sora mea, poate ea de nu o fi auzit cumva de varfu marului, ca e mai batrana decat mine.

Todoras dupa cina se culca, iar dimineata, luandu-si merindea usoara si toporasu, incepu iara a se urca pe tulpina marului. Catra sara ajunse la Sfanta Marta. Cand sa se apropie mai bine, auzi un glas intreband:

— Cine esti, om pamantean? daca esti om bun, vino, dar daca esti om rau, sa nu indraznesti sa calci cu picioarele p-aici, ca am o cateaua cu dintii de fier si cu masele de otel si daca te apuca, tot te-mbuca.

— Om bun, om bun! raspunse Todoras si se cobori pe noru unde era casa Sfintei Marti.

— Buna sara, babo! ii dete binete Todoras.

— Multam dumitale, fecioras pamantean. Da ce ti-o adus vantu - paru, cioarele - picioarele si corbii - ochii pe aici pe unde fiinta de om pamantean n-a calcat cu picioarele?

— Nu mi-o adus vantu - paru, cioarele - picioarele si corbii - ochii pe aici, ci eu singur am venit, ca sunt vrednic de capu meu! Vreau sa ma sui in varfu astui mar, sa ieu d-acolo un mar si sa-l duc imparatului, ca s-a visat intr-o noapte ca daca va manca din mar va intanari ca un copil de-o zi.

— Hei, dragu meu, dar de greu lucru te-ai hotarat sa te apuci, ca eu sunt aici de o gramada de ani si nu stiu sa aiba maru asta varf. Daca te-ai ostenit de ai ajuns pana aici, iaca, eu ti-oi da de cina si te vei hodini noaptea asta aici, iar mane dimineata vei pleca la sora mea Sfanta Miercuri, ca ea e mai batrana decat mine si poate ea iti va sti spune ceva.

Mane-zi Todoras se scula de dimineata si multamindu-i babii pentru cina si pentru hodina, isi lua ziua buna si incepu iarasi a se urca pe tulpina marului in sus, doara-doara va putea ajunge la varf.

Si tot asa calatori feciorul nostru, de la Sfanta Miercuri la Sfanta Joi, a trecut pe la Sfanta Vineri, pana ajunse la Sfanta Sambata, iar seara a ajuns la un nor alb, de gandeai ca e facut din neaua. Iti lua vederile, atata era de alb.

Dodata auzi un glas din varful marului:

— Daca esti om bun, vino! dar daca esti om rau, sa nu te apropii, ca am o cateua cu dinti de fier si cu masele de otel, si cum te-apuca, tot te-mbuca.

— Om bun, om bun! Sfanta Dumineca! raspunse Todoras, bucuros ca vedea varful marului, care era incarcat de mere, rosii si galbene, de gandeai ca sunt facute din aur.

Todoras se cobori si puse picioru pe noru alb si merse la casa Sfintei Dumineci, care era asezata intre crengile marului si abia se vedea printre frunze si printre mere. Cand dete cu ochii de Sfanta Duminica, ii dete binete:

— Buna sara, Sfanta Dumineca!

— Sa fii sanatos, Todoras purcaras! O, da de mult te tot astept sa vii aici la mine. Ca am o fata mare si la nasterea ei mi-a spus Ursita ca tu vei fi barbatu ei!

— Ba, eu nu pot sa-i fiu barbatu ei, ca eu am venit pana aici sa duc imparatului un mar de aici din varfu marului, ca el s-a visat intr-o noapte ca daca va manca un mar din pomu asta, va intanari ca un copil de-o zi, si daca-i duc maru, imi da jumatate din imparatie si fata lui de sotie.

— Bine - zise Sfanta Dumineca - daca asta ti-i voia si asta ti-i planu, eu numai asa te las sa iei un mar din pom sa-l duci imparatului, daca ma slujesti un an de zile, altcum nu-ti dau voie.

— Foarte bucuros te-oi servi, raspunse Todoras.

A doaua zi Sfanta Duminica se scula de dimineata si se imbraca sa mearga la biserica. Lui Todoras nu-i dadu alt lucru decat sa mature si sa tagaseasca prin ocol. La urma, inainte de plecare, ii mai spuse ca intr-o camara este inchis un zmeu, care i-a fost furat fata, dar prinzandu-l, l-a legat cu trei cercuri de fier si l-a inchis acolo, lasandu-l sa moara de foame si de sete. I-a pritit lui Todoras ca nu cumva sa-l puna pacatele sa-i deie apa sa beie, ca atunci zmeu prinde putere, rupe cercurile si iara ii fura fata.

Todoras ii fagadui ca le va implini pe toate bine. Dupa ce pleca baba, Todoras se apuca de lucru.

Matura frumos tot ocolu, aseaza toate lucrurile la locu lor si invartindu-se pe langa casa ajunse la camara in care era zmeul inchis. Cum il vazu zmeul, il ruga asa:

— Dragu meu Todoras, fie-ti mila de mine si fa-mi un bine. Da-mi numai trei picaturi de apa. Ca mi-e tare sete.

Fiindu-i mila lui Todoras de zmeu, merse si-i aduse trei picaturi de apa. Cum inghiti zmeu cele trei picaturi de apa se umfla o data din toate puterile si dintr-o data, toate cele trei cercuri cu care era legat zmeu plesnira, iesi afara din camara si furand fata din nou o sterse la fuga. Todoras nu mai stia ce sa faca de nacajit ce era. Nu putea intelege cum de zmeu capatase asa putere mare, numai din trei picaturi de apa. Ce ii va zice si ce va face stapana-sa cu el, cand va vedea ca nu-i nici fata, nici zmeu?

Maica Dumineca veni repede acasa, caci ea stia tot ce s-a petrecut dupa plecarea ei de acasa.

— Vai de mine! dar ce mi-ai facut, Todoras? ii zise batrana tanguindu-se. Ce sa ma stiu face acuma fara fata? Na unsorile astea si ori pe cine-l vei unge cu ele, daca e mort va invia, apoi mergi pana unde vei da de palatul zmeului si daca-mi aduci fata iti dau maru.

— Bine, Maica Dumineca, ma duc si pana nu dau de zmeu, nu ma opresc si am sa aduc fata acasa.

Todoras se pregati in graba mare si se lua pe urmele zmeului. Cum mergea grabit pe drum, dadu peste un uliu mort. Lua indata unsoarea pe care i-o dete Maica Dumineca, unse cu ea penele uliului, si uliul indata se scula si zbura si, invartindu-se in zbor imprejuru lui Todoras, ii spuse:

— Alelei, drag gazda-meu, ca bine am dormit! Cand vei avea vrun nacaz mare, vina numai in padurea asta si eu te-oi ajuta ca si tu m-ai ajutat si mi-ai dat viata.

Si pornind din nou la drum, Todoras vazu un lup mort, langa o balta. Cum il vazu, il unse si pe el si lupu indata se trezi si dand ocol lui Todoras, se apropie de el si ii zise:

— Oh, drag gazda-meu, ca bine am mai dormit! Fiindca mi-ai facut un mare bine, si eu sunt dator sa-ti fac un mare bine. Cand s-o intampla sa ai vrun nacaz mare, vino numai, pe aicea, pe aproape, si eu te voi ajuta.

Si iarasi pleca Todoras mai departe, cale lunga sa-i ajunga, cum se zice din poveste, ca-nainte mult mai este.

Mergand asa, ajunse la tarmurile unui rau. Fiind flamand, se aseza jos pe iarba si scotandu-si merindea incepu sa mance, iar dupa ce se satura bine, cobori la rau sa beie apa. Aci vazu un peste mort, mancat de cioare si de corbi. Lua unsoarea si cum unse oasele pestelui, pestele invie si deodata sari in apa ca o sulita. Todoras se ridica sa plece mai departe pe tarmure in sus, cand deodata vede pestele iesindu-i inainte si-i spuse:

— Vai, drag gazda-meu, da bine am mai dormit! Cand vei avea lipsa de mine, vino numai la rau asta si eu te-oi ajuta, ca si tu m-ai ajutat.

Plecand Todorasu nostru mai departe, ajunse la fantana zmeului. Cum ajunse se aseza pe iarba la umbra unei salcii mari si punandu-si fluierul la buze, incepu a tragana, incat si frunzele incepura a se legana de cantecu jalnic a lui Todoras.

Deodata fata Sfintei Dumineci, auzind fluieru, veni sa vada cine canta din fluier cu atata jale, de parca ti se rupea inima ascultandu-l. Cum o vazu Todoras ca se apropie de el, ii zise:

— Hai repede sa fugim, sa nu ne prinda zmeu! si se luara amandoi si fugira.

Cateaua zmeului fugi repede la patu zmeului, unde-si dormea el somnu de-amiaz, si ii zise:

— Heleleau, beleleau, drag gazda-meu, scoala-te, ca nu stiu cine a furat pe doamna mea!

— Da lasa, fure-o, ca oi durmi o durmita, oi bea o bauta si-oi fugi o fugita si i-oi ajunge.

Asa si facu zmeu. Dormi cat dormi, apoi beu ce beu si se lua la fuga nebuna dupa ei si nu trecu ca de cand va povestesc si ii si ajunse.

— Ai mare noroc, Todoras - zise zmeu - ca mi-ai facut un mare bine, atunci cand mi-ai dat trei picaturi de apa, de am putut scapa din robia Sfintei Dumineci, altcum te faceam una cu pamantu.

Si luand zmeu fata de mana, s-au intors inapoi la palatul sau.

Todoras se intoarse nacajit la stapana-sa. Aceasta cum il vazu il intreba:

— No, dragul meu Todoras, ce isprava ai facut pe unde ai umblat?

— Era sa fie bine! raspunse Todoras, dar ne-a ajuns zmeu din urma si a luat iara fata.

— Acuma, dragu meu. Sa mergi la Baba-Ana-Nazdravana si sa o slujesti un an si o zi, iar dupa ce vei implini anu, sa-i ceri ca plata sa-ti deie sa alegi un cal din slava ei, care-i vrea tu. Da baga de sama ce-ti spun: baba are intre caii ei un cal cu sapte inimi, un cal nazdravan; ii vedea intre toti caii ei frumosi un cal urat si slab, numa osu si pielea, tu pe acela sa-l alegi si al tu sa nu primesti. Cu calu asta nu te va mai ajunge zmeu.

Todoras pleca indata la Baba-Ana-Nazdravana. Cum ajunse la ea, Baba il intreba:

— Ce vant te-a adus pe aici, ori poate ti-ai urat zilele?

— Nu mi-am urat zilele, babo, ci am venit sa te slujesc cu cinste si cu omenie, iar cand oi plini anu si o zi, in loc de plata sa-mi dai un cal pe ales. Care mi-o placea mai mult.

— Bine, Todoras - ii raspunse baba - dar sa bagi de sama ca de mi-i pierde vreun cal, il platesti cu capu. Vezi stoborii astia implantati in pamant? Acolo-ti va sta capu!

In ocolu babii erau o multime de stobori si in fiecare stobor era implantat un cap de om. Numai un singur stobor era fara cap si stoboru striga intruna: „Da-mi cap! Da-mi cap!”

Baba-Ana-Nazdravana era tare voioasa, crezand ca Todoras nu o va putea sluji un an si o zi si asa ii va pune si capu lui in stoboru care cerea cap de om.

Baba chema pe Todoras in odaia ei si ii dete sa mance, iara ea se duse in stalog si incepu a bate o iapa, de o facu toata vargi pe spate si ii porunci iepei asa:

— Sa te duci in codri, sa crapi un lemn gros in patru, sa te bagi in el, apoi sa-l inchei la loc, asa ca sa nu se cunoasca niciun fel de urma, ca daca te va afla Todoras si va veni cu tine acasa, va fi vai de pielea ta!

Baba veni apoi la Todoras si ii zise:

— Nu-ti dau alta de lucru, decat sa pazesti o iapa la pasune; dar de nu vei putea-o pazi, vezi stoboru acela fara cap, acolo iti va sta capu! Daca o vei pazi si nu vei pierde-o, iti dau simbria asa cum ai dorit.

— Bine! am s-o pazesc! raspunse Todoras.

Luand iapa de capastru, pleca cu ea la pasune. Ajungand la locu de pasunat, impiedica iapa si se trase la umbra unui copac sa se odihneasca. Vazand iapa ca Todoras doarme, isi facu urma pierduta si se ascunse in codri, unde crepa in patru un lemn gros, se baga in el, si a incheiat bine crepaturile, ca sa nu se cunoasca nicio urma, asa dupa cum ii poruncise Baba-Ana-Nazdravana.

Catra sara, sculandu-se Todoras, mai mare ii fu spaima cand vazu ca iapa nu e nicairea. Cauta in dreapta, cauta in stanga, dar iapa ca-n palma.

Parca a inghitit-o pamantu, nu alta. Merge prin padure si cauta-n dreapta, cauta-n stanga si iapa nicairea. Todoras, de nacaz, incepu a plange si a se vaita. Ca stia ce-l asteapta daca merge la baba fara de iapa. Deodata ii iesi in cale uliul si vazandu-l pe Todoras al nostru plangand, il intreba:

— De ce plangi si te nacajesti asa, drag gazda-meu?

— D-apoi cum n-oi plange si cum nu m-oi nacaji, ca iaca mi-a dat Baba-Ana-Nazdravana sa-i pazesc o afurisita de iapa la pasune si scapandu-ma somnu, a pierit si nu o mai pot afla si daca ma intorc la baba fara de iapa, imi taie capu si mi-l pune si pe al meu intr-un stobor in ocolu ei.

— Nu te nacaji, drag gazda-meu - il incuraje uliul - stai putin aci si ma asteapta, ca eu am sa ti-o gasesc si ti-o aduc aici.

Si numa ce vazu Todoras ca se adunara o multime de uli si pornira sa caute iapa. Nu trecu mult si iaca vede venind iapa, fugind cat o tineau picioarele, manata de un nor de ulii. Nu stia ce sa faca de bucurie si cum sa multameasca uliului, pentru marele bine ce i l-a facut. Lua iapa de capastru si pleca cu ea catra casa babii, voios ca a scapat de moarte.

Cand il vazu baba ca intra cu iapa pe poarta, era cat p-aci sa crepe de nacaz. Todoras duse iapa in grajd si merse la baba sa-i deie de cina. Dupa cina se duse sa se culce, iar mane-zi de dimineata, baba ii dadu pranzu lui Todoras, iar ea se duse iarasi la iapa si-i trase o sfanta de bataie si ii dete porunca sa se ascunda in pamant, sub radacinile unui copac mare, ca daca si a doaua oara va veni acasa, adusa de Todoras de capastru, ii va pune capu ei in stobor.

Dupa ce Todoras pranzi, se duse la grajd, lua iapa de capastru si merse cu ea la pasune. Puse piedicile in picioarele iepii, iar el se trase la umbra sa se hodineasca. De la o vreme iara il fura somnu si adormi. Vazand iapa ca Todoras iara doarme, iara-si pierdu urma si s-a bagat in pamant, la radacina unui arbore mare, asa cum avea porunca de la stapana-sa.

Apropiindu-se seara, Todoras iara se trezi fara iapa. Incepu iara a se tangui si a plange prin padure, cautand iapa.

Mergand el prin padure, se intalneste cu lupu pe care il inviase.

— De ce plangi si te nacajesti, drag gazda-meu? il intreba lupu.

— D-apoi cum sa nu plang si sa nu ma nacajesc, ca m-am bagat sluga la Baba-Ana-Nazdravana si mi-a dat sa-i pazesc o incanita de iapa si acuma am pierdut-o a doaua oara si daca nu o gasesc, imi pierd capu.

— Oh, stapanu meu drag - zise lupu - nu te mai nacaji nimic, un bine mi-ai facut si cu un bine ti-s dator. Stai aci si ma asteapta, ca indata va fi iapa inaintea ta.

Nu trecu mult timp, cand iaca vede Todoras iapa venind in goana mare catre el, si in urma ei o droaie de lupi care o urmareau. Mai mare ii fu bucuria lui Todoras, cand vazu iara iapa inaintea lui. O lua de capastru si multumindu-i lupului, merse cu iapa la baba. Cand il vazu baba ca vine iara cu iapa, se facu foc si para de nacaz.

Todoras baga iapa in stalog si intra la baba sa-i deie de cina. Dupa cina Todoras merse de se culca. A doaua zi dimineata, baba dete lui Todoras sa manance. Iar ea lua un zbiciu si merse la iapa si, lovind-o fara mila, ii porunci asa:

— Sa te duci, iapa afurisita, in fundu marii, sa nu te mai gaseasca, ca daca si acuma te gaseste, apoi nu fac altceva cu tine, numai sa te belesc de vie.

Todoras lua iapa si pleca cu ea la pasune. O impiedeca si se aseza iarasi la umbra si de la o vreme iara il fura somnu. Cand se trezi, iapa nicaieri. „Acuma-i acuma! isi zise Todoras. Pana acuma am scapat cum am scapat, dar acuma ma tem ca am sa dau de dracu.”

Se lua nacajit prin padure si tot merse, pana ce ajunse la un rau mare. Aci se aseza jos pe iarba, ca nu-l mai tineau picioarele de obosit ce era. Aruncand ochii la apa raului, numai ce vede pestele pe care il inviase el.

Cum il vazu pestele pe Todoras, il intreba:

— De ce esti asa de nacajit, drag gazda-meu?

— D-apoi cum sa nu fiu nacajit, ca uita ce am patit.

Si Todoras povesti pestelui toata patania lui cu iapa si ii spuse ce pedeapsa il asteapta, daca nu gaseste iapa.

— Lasa, drag gazda-meu - zise pestele - nu te mai nacaji nimic, ca pentru binele pe care mi l-ai facut tu mie si eu sunt dator sa-ti fac un bine. Asteapta-ma aicea la tarmure, ca nu peste mult timp iti aduc iapa, ca eu am vazut unde s-a ascuns.

Cat ai numara pana la o suta, iapa era inaintea lui Todoras in apa, incunjurata de o multime de pesti, unu mai mare decat altu. Bietul Todoras nu mai putea de bucurie si multamind pestelui pentru binele ce i l-a facut, lua iapa de capastru si se grabi sa nu-l prinda noaptea pe drum. Baba, vazand ca se incepuse a se innopta si Todoras nu se intorsese inca, era tare voioasa, crezand ca de data asta nu o sa mai gaseasca iapa si ii va pune capu in stobor. Cand il vazu baba ca vine grabit tinand iapa de capastru, incepu sa-si smulga paru din cap, de nacajita ce era.

Todoras intra pe poarta, duse iapa la locu ei si o lega, apoi intra voios la baba. Baba ii dete cina, iar el dupa cina merse sa se culce, ca era tare obosit.

Dimineata dupa ce se scula, merse la baba si ii ceru sa-i deie plata, asa dupa cum le-a fost tocmeala. Ca, ma rog dumneavoastra, pe vremea aceea nu erau anii asa de lungi ca si azi si Todoras implinise un an si o zi.

Baba merse cu Todoras in stalog, ii arata caii ei frumosi si grasi si ii zise:

— Dragul meu Todoras, fiindca m-ai slujit cu credinta, iaca alege-ti calu pe care il vrei tu, care crezi tu ca e mai gras si mai frumos, ca ai de unde sa-ti alegi.

— Eu, baba, ma indestulesc cu calu asta, raspunse Todoras, aratand un cal plin de bube, baligos si slab, de-i puteai numara coastele.

— O! bata-te focu tau! zise baba mirata, din atatia cai frumosi si grasi nu ti-ai aflat pe care sa-l iei, numai pe raiosu asta. Da ia-ti unu din astia tineri si frumosi, sa-ti fie mai mare dragu sa te sui pe el.

— Mie nu-mi trebuie altu, numa pe asta, raspunse Todoras, si nu se mai misca de langa el.

Vazand baba ca Todoras numai pe acela il vrea, nu avu incotro vasca si fu silita sa-l deie calu pe care-l voia el, dupa cum le era tocmeala.

Todoras isi lua calu, il incaleca si luandu-si ramas bun de la baba, pleca iara la fantana zmeului. Cand s-a apropiat de fantana zmeului, se dete jos de pe cal si-l slobozi sa pasca, iar el isi scoase fluieru de la brau si, asezandu-se jos pe iarba, incepu a canta din fluier de rasuna valea.

Fata Sfintei Dumineci, auzind glasul frumos al fluierului, alerga la fantana, sa vada cine canta cu atata jele.

Cum ajunse la fantana, Todoras se ridica de jos si spuse fetei:

— Hai acuma sa fugim, ca acuma am un cal nazdravan, care are sapte inimi si cu calu asta nu ne mai poate ajunge zmeul nici sa crepe!

Fata nu statu nimic pe ganduri, incalecara amandoi pe cal si asa alerga calu, de gandeai ca-l duce vantu.

Cateaua zmeului iar merse la stapanu-sau si ii zise:

— Heleleau, beleleau! drag stapanu meu, iara ti-a furat nevasta.

— Las’ s-o fure, ca oi durmi o durmila, oi bea o bauta, si oi fugi o fugita si i-oi ajunge.

— Li-i ajunge cand ti-i vedea ceafa si cand o curge la deal apa! zise cateaua catra zmeu.

Atunci zmeu, necajit, baga pintinii in foc de se inrosira ca jaru, incaleca calu sau care avea cinci inimi si se lua la goana dupa ei. Calu zmeului necheza de durerea pintinilor cu care il intepa in coaste zmeul si striga catra frate-so, care avea sapte inimi, pe care calarea Todoras si fata Duminecii, zicandu-i in graiul lor de dobitoace:

— Lasa-te mai mereu, frate, ca acusi ajung pintinii unu la altu prin coastele mele, zise calu zmeului.

— D-apoi cum sa ma las, frate, nu ar fi oare pacat sa moara doaua suflete curate, pentru un suflet necurat? Ba, mai bine da-i o trantita zmeului tau, ca vin si eu sa-ti ajut, sa-l facem praf si sfarame! raspunse calu lui Todoras.

Nici nu gata bine vorba calu lui Todoras si zmeu era trantit la pamant. Calu lui Todoras se intoarse din loc si apropiindu-se de zmeu il lovi o data cu copita in moalele capului si-l lasa mort.

Todoras incaleca acuma calu zmeului si pornira mai departe catra casa Sfintei Dumineci.

Cum ii vazu baba, nu mai putea de bucurie si nu stia cum sa-i multumeasca lui Todoras, ca i-a scapat fata din manile zmeului.

Lui Todoras ii cazu pic pe fata si se invoi s-o ieie de nevasta.

A doaua zi baba dete un mar lui Todoras si ii trimise pe amandoi in tara lui Todoras, sa duca imparatului maru. Cum ii vazu, imparatu s-a bucurat foarte mult, si Todoras ii dete imparatului maru. Imparatul lua maru si imbuca din el, si indata intanari ca un copil de-o zi.

Imparatu dete lui Todoras jumatate de imparatie si fata cu cea mai mare bucurie.

Todoras, luandu-si nevasta si pe fata imparatului, merse la parintii sai, dadu pe fata imparatului de sotie fratelui sau, iar el se apuca de domnie. Pe fratele sau il facu domn mare, iar el cu nevasta, daca n-or fi murit, si azi traiesc!