Imparatul Impietrit - Poveste scrisa (in format text)

Era odata intr-o oaste trei catane. Ele era batute si chinuite in toate zilele, pentru ca nu putea face mustrul. Un caprari mai milos le-au chemat intr-o parte si li zise:

— Stiti ce? Nu-ti fugi voi cu mine? Nu pentru mine, ca mie mi-i bine aice, dara pentru voi, ca iata cum va chinuiesc si va stropsesc in toate zilele, si tot nu puteti deprinde mustrul, si are sa fie vai de capul vostru de veti ramane inca mult aice in oaste!

— Foarte bucurosi! - raspunsera catanele - Dumnezeu sa-ti deie sanatate, pentru ca tot se mai afla cate-un suflet de om in oaste, care sa se indure de patimile si de suferintile noastre!

Cum era imbracati de mustru, asa au sters-o pe nevazute si s-au cam mai dus pin lume. Mergand ei amu cat au mers, au ajuns la o apa neagra, foarte mare, si vazand un pod de ceea parte, s-au rugat lui Dumnezeu sa vie acel pod la dansii, si au venit. Indata s-au suit pe dansul si au trecut de cealalta parte, si apoi s-au dus si s-au tot dus peste niste campuri mari si au dat de o cetate imprejurata cu zid de piatra si cu portile de piatra, si au venit la poarta cea mai mare si s-au rugat lui Dumnezeu sa li se descuie poarta si li s-au descuiat. Cum au intrat inlauntru, indata li s-au incuiat poarta indarapt si au ramas asa inchisi. Mergand ei pin cetate si-ncolo si-ncoace, au aflat toate impietrite, si curti si oameni si dobitoace si ierburi si toate cate numai se afla in cetatea aceea. Vazand ei aceasta minunatie si poarta incuiata dupa dansii, au zis cu jale:

— Hei! vai de noi! Aice o sa perim, ca incotro te uiti, nu-i nimica viu, toate-s de piatra!

Ei se mira foarte, pentru ca nu stia ce sa fie aceasta, si cum de sunt toate impietrite.

Imbland ei in toate partile pin cetate au dat peste o casa cu 12 chei in usa, dara si acestea de piatra. Ei au privit mult la dansele si dupa aceea au si descuiat usa. Intrand inlauntru, au aflat toate impodobite si mandre, dara ce folos, ca era toate de piatra. S-au dus dintr-o camara in alta, pana ce-au venit intr-o sala foarte mandra si frumoasa. Aice era niste mese intinse cu feli de feli de bucate pe ele. Ei s-au asazat la una si dau sa manance din bucatele cele gustoase, dara vai! ca si ele era impietrite, macar ca-ti parea acuma aduse de pe vatra. Ce sa faca ei, ca-i curmase foamea de flamanzi ce era? Au prins sa se roage lui Dumnezeu ca sa-i scoata si din nevoia aceasta si sa li deie ceva de mancare. Dumnezeu li-au ascultat ruga si au grijit de dansii. Dupa ce-au ospatat bine, s-au sfatuit sa strajuiasca fiecarele cate-o noapte sa vada ca ce-i aice.

In noaptea dintai s-au pus o catana de acelea de straja si au ramas pana spre miezul noptii. Atuncia au venit la dansul o magueata neagra si foarte fioroasa si se tot varia la el. El se fereste, se mai da intr-o parte; dara magueata cea neagra tot la dansul, tot la dansul. Atuncia l-au implut frica si au fugit la ceialalti in casa si le-au spus ce-au vazut. Ceialalti s-au cam spariat deodata si s-au mirat, ca ce sa fie aceasta! A doaua noapte s-au asazat alta catana de straja si cand s-au aratat acea magueata neagra pe la miezul noptii si se tot baga la dansul, s-au infricosat foarte si au fugit si el la ceialalti abia apucandu-si sufletul de spaima. Tot asa au patit si a treia catana.

A patra noapte au sosit randul caprariului. El s-au pus de straja si cand era amu spre miezul noptii, iarasi au venit acea magueata neagra si se apropia spre dansul. Caprariul au prins a striga:

— Cine-i?

Magueata insa n-au raspuns nimica. El mai striga, dar magueata tace; el striga la dansa, ea tot tace. Atuncia au racnit caprariul deodata:

— Stai tu, magueata neagra, ori duh necurat ce esti, ca de nu mi-i raspunde-ndata, te-mpusc pe loc!

Acuma i-au raspuns magueata zicand:

— Ma rog sa nu ma impusti, ca ti-oi spune ceva!

El insa i-au zis:

— Stai pe loc si-mi spune de departe ce-mi ai de spus, ca de nu, pe loc iti dau foc!

Magueata s-au mai rugat sa vie la dansul ca sa-i spuie de-aproape, pentru ca-s lucruri tainice, dara el nu s-au invoit nicidecat. Pe urma i-au spus ea de departe:

— Pe locurile acestea au fost o imparatie foarte mare. Imparatul era tare puternic si toate popoarele se temea de dansul si i se inchina lui. Vazandu-se el temut si marit de toti, au socotit ca nu este altul mai mare si mai puternic decat dansul in toata lumea si au inceput a nu tine sama nici de oameni, nici de Dumnezeu, si se improtivia iui. Atuncia si Dumnezeu l-au pedepsit pentru mandria lui si l-au prifacut pe dansul si toata tara lui in piatra. Noi insa suntem patru fete de imparat, pe cari ne-au luat patru draci - cruce de aur in casa! - si acuma trebuie sa li facem in toata luna cate doi copii, si vai de noi bietele! ce munca si chin mai tragem noi de la dansii! Fereasca Dumnezeu si pe puiul de serpe! Dara ia voi, precum sunteti patru, de veti vre, ne-ti scoate din mana lor si veti invia si sufletele acestea impietrite, numai de-ti fi cu credinta tare.

— Da cum sa putem noi face un lucru ca acesta? - intreba caprariul.

— Asculta numai - zise magueata cea neagra - noi om veni in patru nopti la voi si-om sagui cu voi. Va vom harati, va vom vorbi si va vom ademeni, dara voi sa nu ni faceti nimica, nici sa nu graiti nimica cu noi, caci, cum iti calca sfatul acesta, indata va veti priface si voi in piatra!

Dupa ce-au vorbit ea aceasta, s-au facut nevazuta dinaintea caprariului.

Caprariul, cam infierbantat cum era, au mers in casa si li-au spus si celorlalti soti, ce-au vazut el si ce i-au vorbit acea magueata neagra. Cu totii si-au propus sa urmeze sfatul ei. A doaua zi cand au innoptat, au iesit caprariul afara de straja si cele trei catane au ramas inlauntru. Asa au asteptat ei pana spre miezul noptii, cand atuncia au venit acolo patru fete. Ele era negre ca si dracii. Trei din ele au intrat in casa la cei trei catane, iara una au ramas la caprari afara. Dupa ce s-au asazat ele cate pe langa unul dintr-insii, au inceput a-i zadari, a-i harati, a-i smomi sa vorbeasca si sa se apuce de dansele, dara ei au rabdat toate, nici nu li-au grait, nici nu li-au facut nimica. Sazand ele pana intr-un timp de noapte tot, nedandu-li pace, vazura ca nu ispravesc nimica si s-au dus toate de la dansii.

A doaua noapte au venit ele iarasi, dara acuma nu mai era de tot negre, ca mai nainte, ci fata li se facuse alba si frumoasa cat tot de-a dragul sa te fi uitat la ea! Si acuma au saguit si i-au cosorat ele si mai tare, dara ei nu li-au raspuns nimica. Cand li-au sosit timpul, numai ce s-au facut toate nevazute deodata.

A treia noapte au venit ele albe si frumoase pan’ la brau, si s-au pus pe langa dansii, inca cu mai tarie, ca sa-i induplece sa graiasca cu ele, sau sa li faca ceva, dara ei au ramas statornici; niciunul nu s-au lasat ademenit de vorbele lor cele dulci si de sagile lor cele poznase.

A patra noapte au iesit iarasi caprariul afara de straja, iar pe ceialalti trei i-au lasat inlauntru. Asteptand aceste trei catane sosirea fetelor, s-au sfatuit intre sine, ca in asta noapte sa rumpa tacerea si sa vorbeasca cu dansele, fiind ele acuma asa de frumoase si de dragalase, ca ti se ducea inima dupa dansele, cand le vedeai. N-au intarziat mult si au venit si ele. Acuma era albe pana la genunchi; mai trebuia inca noaptea aceasta, si atuncia le-ar fi fost scapat din mana dracilor si ar fi inviat si tara. Si acuma au ramas o fata la caprari afara si celelalte au intrat inlauntru la catane. Ele au inceput iarasi sa saguiasca si sa se harateasca, ca si mai nainte. Dara catanele, patrunse de frumusetea lor, au vrut sa se culce cu dansele, si au grait. Atuncia indata au impietrit ei pe pat. Iar ele s-au facut toate negre. Ca fulgerul au iesit ele la caprari si i-au zis:

— Vezi! asa v-ati tinut cuvantul? Acuma nu numai ca iarasi ne-ati dat pe mana dracilor, de la carii incepurati a ne scoate, ci inca s-au impietrit si sotii tai!

— Eu nu-s de vina! - raspunse caprariul - eu mi-am tinut cuvantul, si inca l-oi tine si mai alte patru nopti ca sa va scot!

— Hei! - zisera ele - acuma-i pace de toti! Tu nu ne-i mai scoate! Dara de un ficior al tau om ave noroc. Deci dara, iesi din cetatea aceasta pustie si mergi la apa cea neagra; acolo ii afla un pod si ii trece pe dansul. De ceea parte li intalni un om, si te cere la dansul peste noapte; el te-a primi bucuros. La acesta sa te naimesti pe un an; el are o fata, si ea a sagui cu tine, a vorbi, s-a harati, dara tu sa nu-i zici nimica de rau, nici sa nu te anini de dansa, ca la anul te-i insura cu ea si-i face un ficior, si acela ne-a izbavi pe noi!

Dupa ce-au vorbit ele acestea, au pierit dinaintea lui si nu s-au mai aratat!

Caprariul au iesit afara din cetatea aceea si s-au tot dus pana ce-au ajuns la apa cea neagra. Aice au aflat podul acela si au trecut pe dansul. Mergand asa pe langa apa intr-o parte, iata ca au dat peste un om si i-au zis:

— Buna calea!

— Multamesc dumitale! - ii raspunse omul - da de unde esti, dragu-meu?

— Ia din lume, de la tara Neagra! - zise caprariul - si imblu si eu numai izbindu-ma in toate partile, ia ca un biet sarman!

— Ai tata? - il intreba omul mai departe.

— Zau, nu stiu, caci asa m-am trezit de mic sangur sangurel, strain si fara de nime! - ii raspunse caprariul.

Omului i s-au facut mila de dansul si l-au imbiat la sine peste noapte.

— Foarte bucuros! Dumnezeu sa-ti de ie sanatate! - zise caprariul - ca tot n-am unde sa man aiuria!

Dupa ce-au venit acasa, au ospatat omul bine pe caprari si pe urma s-au mai dat la vorba ba despre una, ba despre alta. In toate i-au placut omului caprariul foarte si l-au intrebat pe urma, ori de nu s-ar naimi la dansul? Caprariul, bucuros, au luat si s-au naimit pe un an de zile. El era foarte harnic si cuminte si se pricepea tare bine la orice lucru.

In anul acesta s-au intamplat ca omul a facut mai multa stransoare decat avea in toti anii de mai nainte, si-i mergea ales de bine. Cand au fost la sfarsitul anului, s-au sfatuit omul cu femeia sa deie fata dupa dansul. Una ca-i foarte harnic si cuminte si alta ca si fata se cam trage dupa dansul.

— Caci tot anul - zise omul - i-am vazut unul pe langa altul si n-am auzit niciun cuvant rau din gura lui, macar ca uneori il zadaria ea prea tare: se vede dara ca se lovesc amandoi si s-or invoi tare bine in viata lor! Noa! Ce socoti si tu, femeie, s-o dam oare dupa dansul?

Ea s-au invoit prea bucuroasa, pentru ca nu o data au fost privit si ea sagile lor si au vazut ca se au tare dragi.

Dupa aceea au intrebat omul pe caprari, cum ii place in sat la dansii si ori de nu s-ar casatori acolo. Caprariul i-au raspuns ca toate-i plac foarte si ca s-ar casatori si aice, ca tot n-are ce sa faca si incotro sa mai mearga, numai daca ar pute gasi undeva vreo fata care sa voiasca a merge dupa dansul, ca el n-are nimica, nici mosie, nici bani.

Atuncia-i zise omul:

— Hei, dragul meu! Nu mosia, nici banul nu face pe om, ci mintea si harnicia lui! Si pe tine te vad si harnic si cuminte! De aceea stii una? De-ti place si de voiesti, eu iti dau fata mea, si te-nsoara aice si te fa mosinas in locul meu, ca precum vad eu, te pricepi foarte bine in trebile casei si-i pute trai in bine!

Caprariul n-au asteptat sa-l mai imbie si a doua oara, ci s-au invoit indatamare, una ca-i placea fata, si alta pentru ca stia ca ea ii ursita lui.

Dupa aceea au adus parintii si pe fata de fata s-o asculte ce va zice si ea. Fata au primit maritisul acesta foarte bucuroasa, ca prin aceasta isi vedea implinite numai dorintele sale.

Acum au inceput sa se gateasca de nunta. Cand au auzit oamenii din sat ca cutare om isi da fata dupa un venetic, n-au vrut nicidecat sa-l lase, ci-i zicea s-o deie dupa un mosinas din sat, ca doara se afla si la dansii flacai buni, dupa care si-ar pute marita fata.

Vazand caprariul atata improtivitura, s-au dat deocamdata indarapt, dara nevrand parintii, nici fata altmintrelea, s-au invoit si oamenii, mai ales dupa ce s-au incredintat si ei ca acest flecau, macar ca-i venetic, dara tine cu dansii ca si cel mai bun flecau din sat, si ca si de altmintrelea ii foarte de treaba. Deci cu invoirea tuturora s-au cununat caprariul cu fata omului si au facut o nunta frumoasa. La anul, nevasta caprariului i-au facut un ficior cu parul de aur si cu picioarele de margaritari, pe la cantatul cucosilor; in zori de ziua l-au botezat. El au crescut asa de tare, incat pe-a pranz au zis catra tata-sau:

— Tata! Cumpara-mi carte, ca eu m-oi duce la scoala la invatatura!

Tata-sau i-au cumparat carte si l-au grijit de toate cate-i trebuia. Ficiorul au luat cartea si s-au dus la scoala, numai rugaciunile Sfantului Vasile inca nu le stia, dara in doaua zile le-au invatat si pe acestea. Nici nu era de-o saptamana, si el stia toate, era invatat cumsecade. Indata au intrebat de tata-sau:

— Tatuta! Ce feli de cetate este ia acolo, pe dealul acela, peste apa cea mare?

Tata-sau stia despre dansul toate, pentru ca-i impartasisera fetele cele patru, dara n-au vrut sa-i spuie acuma si lui, socotind ca nu li-a pute ajuta nimica, fiind inca crud la trup si brudiu la minte, si au prins a carni si-n-colo si-ncoace. Dara ficiorul n-au incetat, ci au tot zbatut in tata-sau ca sa-i spuie ce cetate este aceea? Tata-sau n-au avut, de la un timp, incotro, si i-au spus toate cate au stiut el despre acea cetate.

Auzind ficiorul aceasta, si-au luat carticica subsuoara si s-au cam mai dus. Dupa ce-au ajuns la apa, au vazut un pod de ceealalta parte si au strigat pe dansul sa vie incoace, si podul l-au ascultat. Ficiorul s-au suit pe el si i-au zis:

— Sa nu se afle, podule, ca te clatini cu mine, ca te tai indatamare!

Podul i-au raspuns sa nu aiba grija, ca nu s-a clatina, ci l-a trece lin de ceea parte.

El au iesit bine la tarm si au venit pana la poarta cetatii. Cum au pus mana pe poarta, indata s-au si descuiat, si intrand in cetate, s-au dus pana-n curtea aceea, unde fusese mai nainte tata-sau cu cele trei catane. Aice au ingenunchiat langa o masa jos si au prins a citi, si citeste si citeste, pana ce afara s-au facu intuneric; apoi au aprins o lumanarica si au citit mai departe. Intr-un timp de noapte iata ca au sosit o multime de draci - cruce de aur in casa! - cu zicatori feli de feli si au inceput imprejurul lui a zice si a canta si a face un vuiet si niste grozavii ca acelea, ca doara l-or abate de la citit, dara n-au putut nici intr-un modru; el nu se uita nici intr-o parte, ci sedea acolo si tot citia necurmat. A doaua noapte au venit inca mai multi draci - Dumnezeu cu noi! - cu cuptioare de foc si cu o multime de lemne si tot il infricosa ca l-or arde, c-or turna jaratec peste dansul, ba ca l-or azvarli in cuptiorul cel de foc, ca sa-l friga acolo; ba ca or face asa, ba pe dincolo cu dansul. Dara el au ramas statornic si au citit tot intruna fara ca sa-si iaie ochii de pe carte!

A treia noapte au venit uciga-i-crucea cu iadul intreg inaintea lui si cu infricosari si mai cumplite decat inainte, dar toate acestea n-au ingrozit pe voinic, nici nu l-au stingherit din citire; el au ramas totuna lipca cu ochii pe carte. Deodata se fac uciga-i-crucea nevazuti. Voinicul radica ochii de pe carte si se uita imprejurul sau. Si ce minune! Toate s-au fost despietrit, toata cetatea si tot tinutul ei, si toti oamenii si toate dobitoacele si toate ierburile au fost inviat! Si acele patru fete inca au scapat curate si foarte frumoase din mana dracilor.

Dimineata cand au iesit voinicul afara, au gasit toate vii. Toata cetatea foia de viata, ca cum cetatenii nici n-ar fi fost impietriti, unii mergea intr-o parte, altii in alta, fiecare dupa trebile si trebuintele sale. De o parte de cetate batea dobele sa se stranga ostasii la mustru, si cum au auzit catanele cele trei, cari inviasera acum, sunetul dobelor, au socotit ca le striga si pe dansele la mustru si, imbracate cum era, au alergat indatamare intr-acolo, pentru ca uitasera acuma ce s-au fost intamplat cu dansele. Dupa ce-au inviat imparatul, au venit iute si au ingenunchiat inaintea ficiorului, si au inceput a-i multami pentru binele ce au facut el cu tara lui si cu dansul. Atunci ficiorul i-au raspuns aspru:

— Scoala de dinaintea mea, afurisitule si blastamatule! si-mi spune cum de-ai putut tu, in orbia ta, sa nu bagi in sama dorintile si trebuintile oamenilor. Si inca sa te pui cu Dumnezeu in cearta si asa sa starnesti urgia lui asupra unei tari intregi si sa osandesti atata lume si atata amar de suflete! Ridica-te acuma de dinaintea mea si aceasta pedeapsa sa-ti fie invatatura pentru tine si pentru toti urmasii tai din sange in sange!

Imparatul s-au sculat rusinat de jos si, luand coroana de pe capul sau, au pus-o pe al ficiorului si i-au zis:

— Vad ca esti mai cuminte si mai intalept decat mine si ca te pricepi mai bine ce se cuvine lui Dumnezeu si oamenilor, de aceea sa-mi fii urmas si sa imparatesti tu in locul meu!

Apoi l-au insurat cu fata sa cea mai mare si i-au dat toate in stapanire. Pe celealalte trei surori le-au luat cele trei catane, cari venisera de la mustru acasa, si pentru ca ele stia cum merg trebile in lume, s-au facut de-acuma sfetnici la imparatul cest nou.

Dupa ce s-au insurat ficiorul si au pus toate in randuiala cea mai buna, au trimes soli dupa tata-sau ca sa-l aduca la curtea sa. Dar el n-au vrut. Ficiorul au mai trimes de vro doua-trei ori alti soli si mai mari, dar vazand ca tot nu vine, au poruncit sa faca un pod de aur de la curte pana acasa la tata-sau. Dupa ce-au fost podul gata, s-au luat imparatul si imparateasa si toti sfetnicii si curtenii sai si s-au dus cu totii la tata-sau ca sa-l roage sa vie la dansii si sa petreaca apoi impreuna. Abia acuma s-au induplicat parintii imparatului ca sa se stramute la curtea lui, pentru ca s-au incredintat ca-l pofteste cu tot adinsul si din toata inima, si ca si curtenii si sfetnicii lui il doresc.

De aici inainte au trait cu totii necurmat impreuna, intalegandu-se foarte bine intreolalta si lucrand cu totii, pe intrecute, pentru binele oamenilor din acea imparatie. Asa de bine traia impreuna, cat li iesise vestea in lume, ca imparatie mai bine intocmita si mai fericita nu se afla alta!