Bulimandra Si Mandra Lumei - Poveste scrisa (in format text)

A fost odata, ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti.

A fost odata un imparat, imparatul acesta avea in mijlocul curtii sale un copaci care crescuse si se facuse asa de nalt, de gros si de neted, ca nimeni nu se putea sui in varful lui ca sa-i vada poamele si frunza. Si vazand imparatul ca cu una, cu doua nimeni nu-i va aduce poame din copaci, a poruncit, sa sa deie stire in toata imparatia sa, ca de se va afla cineva care sa scoboare poame din copaciul acesta, ii va da jumatate de imparatie si de sotie pre unica sa fiica.

Stirea aceasta s-a latit indata in intreaga imparatie. O multime de feciori de crai si imparati alearga in ruptul capului la curtea imparatului, cugetand ca vor putea, intr-un chip sau intr-altul, sui in pom si scoborand dintr-insul poame si frunze, si-apoi vor capata pre fiica imparatului de nevasta.

Dar nu era asa, dupa cum isi inchipuiau ei, caci pomul, dupre cum am spus, era foarte gros si neted si pe langa aceea asa de nalt ca varful lui ajungea mai pana-n naltul cerului. Multi au cercat sa se suie, dar nici nu apucara a ajunge vreo cateva prajini in sus si deauna s-ameteau si cadeau jos si cum cadeau, acolo ramaneau in veci, mai mult nu se mai sculau.

In urma, dupa ce si-au cercat norocul, cei mai multi feciori de imparat si niciunul n-a izbutit nemica, se-nfatisa denaintea imparatului un cioban al sau si-i spuse ca el ii va scobori poamele dorite din pom.

Imparatul il masura cu ochii din cap pana-n picioare si apoi ii zise:

— Ce-ti este tie, mai Bulimandra, caci astfel il poreclisera din pricina ca era foarte bulendros imbracat, n-ai ce manca, n-ai ce purta? N-ai ce alta lucra?… Tu te-ai ales cel mai voinic dintre toti ca sa-mi aduci poamele voite?… Poate ti s-a urat si tie viata, ca vrei sa-ti rupi capul ca si ceilalti feciori voinici.

— Ba eu am ce manca, am ce purta, am si ce lucra! raspunse Bulimandra, dar totusi voi sa-mi cerc norocul si ti-o spun, inalte imparate, pre cinste, ca eu, macar ca ma vezi asa de bulendros si rufundos cum sunt, totusi ceea ce n-a putut nimeni sa-ti faca ti-oi face eu, eu ti-oi scobori poamele dorite daca ma vei lasa sa ma urc in pom.

Imparatul se mai uita inca o data la dansul si apoi ii zise:

— Despre mine, Bulimandre, cearca-ti si norocul, sa vad cum ii scoate-o la capat!

Toti ce erau de fata nu se puteau stapani de ras, cand vazura pe ciobanul

Bulimandra, asa de petecos cum era, ca voieste a se sui in pom si a da de ras pre cei mai voinici feciori care au incercat inaintea sa.

Bulimandra se uita chioras la dansii si zise:

— Radeti voi, radeti, ca eu voi rade la urma, dupre ce mi-oi implini fagaduinta.

Si cum rosti el cuvintele acestea, lua o secure si-o puse dupa cap; se duse langa tulpina pomului, stupi de vreo cateva ori in palma, implanta securea in tulpina pomului, cat putu ajunge cu mainile si apoi se sui pe muchia securii si se odihni putin. Dupa aceasta se prinsa cu mana stanga bratis de pom, iar cu cea dreapta scoasa securea si o implanta mai sus, se sui pe muche si iarasi se mai odihni putin. Si tot asa implantand securea tot mai sus in pom si la fiecare implantare odihnindu-se putin ca sa nu slabeasca si s-ameteasca, se urca el in sus pana ce ajunse la Santa Luni.

Cum ajunse el la chiliuta Santei Luni, batu in usa ca sa-i deie drumul. O catea cu dintii de otel, auzind bocanind la usa, intreba:

— De esti om bun intra, iara de esti om rau nu intra ca te fac mii de bucatele.

— Om bun sunt! raspunse Bulimandra.

Cateaua auzind aceasta il slobozi inauntru. Bulimandra, cum a intrat inauntru, nu s-a pus la sezut, dupre cum ar fi facut altul in locul lui, ci indata s-a apucat de maturat chiliuta, de adus apa si de facut foc.

Santa Luni, care nu era acasa, ci era dusa la manastire ca sa se inchine, inturnandu-se inapoi si vazand ca toate-n chiliuta ii sunt in cea mai buna randuiala si intelegand de la catea cine le-a facut toate acestea, s-a bucurat si-a intrebat:

— Ce vant te-a adus pe aice, voinice? Ce doresti de la mine?

— Nemica nu doresc alta, raspunse Bulimandra, decat sa ma indrepti ca sa pot aduce poame si frunze din pomul acesta, pentru imparatul meu!

— Eu nu-ti pot ajuta cu nemica, raspunse Santa Luni, caci eu nici n-am auzit, nici n-am vazut poame de-ale acestui pom, dar du-te la sora mea, la Santa Miercuri, ca ea, fiind mai mare decat mine si ea poate ca te va indrepta mai bine. Si daca va fi sa afli poamele cautate sa-mi aduci, la-ntoarcere, si mie vreo cateva.

Bulimandra isi lua ramas-bun de la Santa Luni si fagaduindu-i ca la intoarcere ii va aduce si ei poame, se sui iarasi in sus si se duse, pe-ncetul, se duse pana ce ajunse la Santa Miercuri.

Santa Miercuri nu era acasa, ci si ea, ca Santa Luni, era dusa la manastire ca sa se inchine.

Bulimandra, cum ajunse la chilia acesteia, batu la usa. O catea cu dinti de otel intreba:

— De esti om bun, intra, iara de esti om rau, nu intra, ca te fac mii de farami!

— Om bun sunt! raspunse Bulimandra. Cateaua ii dete drumul.

Bulimandra, cum intra innuntru, se apuca de maturat chiliuta, de adus apa si de facut foc, ca si la Santa Luni.

Santa Miercuri, cand se-ntoarse de la manastire si vazu chiliuta grijita si dereticata, se bucura si intreba:

— Ce poftesti, voinice, de la mine pentru binele ce mi l-ai facut?

— Nemica alta, raspunse Bulimandra, decat ca sa ma-ndrepti cum as putea, mai lesne si mai degraba, aduce pentru imparatul meu poame si frunze din pomul acesta.

— Imi pare foarte rau, zise Santa Miercuri, ca nu-ti pot ajuta nemica, caci eu nici n-am auzit, nici n-am vazut, pana acum, poamele acestui pom, dar du-te pana la sora mea cea mai mare, la Santa Vineri si ea poate ca ti-a spune si cand te-i inturna sa-mi aduci si mie vro cateva.

Bulimandra si-a luat ramas-bun de la Santa Miercuri si pornindu-se in sus s-a dus, s-a dus pana ce-a ajuns la Santa Vineri.

— De esti om bun, intra, de esti om rau nu intra, ca te-oi face mii si farami! raspunse cateaua cea cu botul de otel al Santei Vineri, care se afla in chiliuta.

Bulimandra raspunse:

— Om bun sunt!

Cateaua il slobozi inauntru.

Bulimandra, cum a intrat inauntru, a facut si aice ca si la celelalte Sante pe unde a trecut, adica s-a dat degraba si a maturat chiliuta, a adus apa, a facut foc.

Santa Vineri, care era dusa la biserica, ca sa se inchine, cum se-ntoarse indarapt si vazu chilia grijita, zise:

— Voinice, ce voiesti de la mine, pentru ca mi-ai dereticat asa frumos casa?

— Nemica alta, raspunse Bulimandra, decat sa ma-ndrepti cum as putea mai degraba ajunge si lua poame pentru imparatul meu din pomul acesta.

Santa Vineri raspunse:

— Varful pomului cu poamele ce le cauti tu se afla in gradina surorii mele celei mai mari, a Santei Duminici, du-te pana la dansa, ca nu e departe de aice si ea-ti va da tot ce doresti.

Bulimandra ii multumi pentru ca l-a indreptat asa de bine si luand iarasi securea dupa grumaz se urca in sus si se duse pe-ncetul, pe-ncetisorul pana ce ajunse la gradina Santei Duminici.

Ajungand langa gradina aceasta, stete incremenit de frumoasa ce era. Marul, ale carui frunze erau toate de aur, era plin de mere-polimere coapte si asa de frumoase de-ti fugeau ochii cand te uitai la dansele.

Dar nu numai merele acestea erau carele impodobeau gradina Santei Duminici si mai era inca si altaceva.

In mijlocul gradinii era un leganel de aur, iara in leganel se legana Mandra-Lumei.

Santa Duminica era dusa la biserica si cand s-a intors inapoi l-a intrebat pe Bulimandra ce cauta.

Nu apuca insa Bulimandra a-i raspunde ce cauta, caci in locul sau raspunse Mandra-Lumei:

— Bine-ai venit, Bulimandra, ca de mult te astept. Sapte ani m-am leganat in leganelul acesta si tot te-am asteptat ca sa vii si sa ma iei!

Dupre aceasta a spus Bulimandra la ce-a venit.

Santa Duminica s-a dus ca sa culeaga pentru dansul mere-polimere, iara Mandra-Lumei s-a dus la biserica ca sa se-nchine. Nainte insa de a se duce Mandra-Lumei la biserica i-a dat lui Bulimandra toate cheile de la toate bunatatile, numai una n-a voit sa-i deie.

Bulimandra insa, ca omul cel curios si nepatit, dupa ce s-a dus Mandra-Lumei la biserica, atata ce-a cercat in toate partile pana ce da si de cheia ce n-a voit sa i-o deie Mandra-Lumei. Si dupa ce-a gasit-o, nu s-o tie si nu-nceapa nemica cu dansa, nu, ci el s-a dat a descuia toate camarile si odaile, pana ce in urma a deschis cu cheia cea aflata o camara in care se afla o bute mare inferecata cu douasprezece cercuri de fier.

In butea aceea se afla un zmeu, pe care Mandra-Lumei l-a fost bagat inauntru, pentru ca nu putea sa scape de dansul, ci tot una cauta ca sa-i fie sotie.

Zmeul, cum a simtit c-a intrat Bulimandra inauntru, a zis intr-un glas jalnic:

— Bine ca te-a adus Dumnezeu, voinice Bulimandra, da-mi trei picaturi de apa prin crapatura aceasta, ca crap de sete si eu, drept multamita, iti voi da trei vieti!

Bulimandra, nestiind cine-i in bute si ce fel de urmari va avea binefacerea sa, in loc sa-i deie trei picaturi de apa, cat a cerut zmeul, a luat si i-a dat trei cofe.

Zmeul, cum a baut apa, s-a umflat odata bine, si toate cercurile au plesnit. Apoi, dupa ce s-a vazut scapat din prinsoare, a multumit lui Bulimandra si i-a spus, inca o data, ca pentru binele ce i-a facut ii daruieste trei vieti.

Iata ca nu mult dupa aceasta veni si Mandra-Lumei de la biserica.

Bulimandra ce face acuma? Ia frunzele de aur si mere-polimere ce i le-a dat Santa Duminica, ia apoi si pe Mandra-Lumei si se-ntoarce-ndarapt spre curtile imparatului.

Dar n-a fost sa fie asa dupa cum a cugetat Bulimandra.

Calul zmeului adica, cum a simtit ca Bulimandra a furat pe Mandra-Lumei si a fugit cu dansa, a inceput a necheza de se auzea cine stie pana unde.

Zmeul, cum il auzi ca necheaza asa de tare, zise manios:

— Cal de leu,

Paraleu!

Canii carnea ti-o manance,

Ce nechezi asa de tare?

— Da eu cum n-oi necheza, raspunse calul, ca Bulimandra a furat pe stapana noastra si-a fugit cu dansa! raspunse calul.

— Putea-oi degraba sa-i ajung? intreba mai departe zmeul.

— Dintr-o fuga! raspunse calul.

Atunci zmeul se arunca calare pe calul sau si cat ai scapara din amnari ajunse pe Bulimandra, ii lua pe Mandra-Lumei si-i zise:

— Iaca-ti daruiesc o viata!

Si apoi se-ntoarse cu Mandra-Lumei acasa.

Bulimandra, scarba lui ca n-a putut izbuti. Dar el nu se lasa cu atata. Se-ntoarce iara indarapt si face ce face, si iara fura pe Mandra-Lumei si fuge cu dansa.

Calul zmeului, prinzand de veste ca iara i s-a furat stapana, incepe din nou a rancheza.

Zmeul, cum il aude ranchezand, striga manios:

— Cal de leu,

Paraleu!

Canii carnea ti-o manance,

Ce ranchezi asa de tare?

— Da’ eu cum n-oi rancheza, raspunse calul, daca Bulimandra iara a furat pe Mandra-Lumei.

— Putea-oi degraba sa-i ajung?

— Din doua fugi! raspunse calul.

Si cum zise asa a si fost.

Aruncandu-se zmeul calare pe calul sau, in doua fugi i-au si ajuns.

— Iaca-ti daruiesc a doua viata! zise zmeul lui Bulimandra, dupa ce i-a luat pe Mandra-Lumei, si s-a pornit cu dansa spre casa.

Bulimandra ce-avu sa faca? Trebui sa rabde si sa taca! A tacut el, dar tot nu s-a lasat cu una, cu doua! Si-a mai incercat inca o data norocul. S-a-ntors iara inapoi si cu chiteli, cu chibzuieli, pune iarasi mana pe Mandra-Lumei, si pe ici incolo ti-e drumul si sa te duci, neicule.

Calul zmeului, cand a prins acuma a rancheza nu rancheza cum se rancheaza, ci asa de tare rancheza de se cutremura pamantul, nu altceva.

— Cal de leu Paraleu!

Canii carnea ti-o manca,

Cioarele

Picioarele,

Ce ranchezi asa de tare?

Zise zmeul, auzindu-l astfel ranchezand.

— Da’ eu cum n-oi rancheza, raspunse calul, daca Bulimandra iarasi a furat si-a fugit cu Mandra-Lumei.

— Si ce socoti tu, n-om putea-o noi ajunge?

— Din trei fugi o ajungem, raspunse calul.

Zmeul, nici una, nici doua, incaleca degraba pe cal, si sa te duci dupa fugari. Si cum ii ajunge ie pe Mandra-Lumei de la Bulimandra, zicandu-i:

— Iaca acuma iti daruiesc si-a treia si cea din urma viata, care am avut sa ti-o mai daruiesc! De acuma inainte, daca te vei mai incerca si vei mai fura o data pe Mandra-Lumei sa stii ca viu din mainile mele nu scapi!

Asa-i zise zmeul si se-ntoarse cu Mandra-Lumei inapoi.

Bulimandra, ce sa faca acuma? Stete putin pe ganduri. Chibzui cum ar mai putea pune inca o data mana pe Mandra-Lumei, insa astfel ca zmeul sa nu i-o poata mai mult lua inapoi.

— Am aflat, zise el intr-un tarziu.

Si cum rosti cuvintele acestea se lua degraba pe urma zmeului si nu se opri pana ce nu ajunse in gradina unde se afla Mandra-Lumei.

Ajungand aice, nu facu ca mai inainte, nu fura pe Mandra-Lumei, ci se puse pe langa dansa cu vorba, zicandu-i ca ea sa se duca cu zmeul si sa iscodeasca, care e puterea acestuia, si-apoi va putea-o lua mai cu-nlesnire.

Mandra-Lumei, nici una, nici doua, fuge la zmeu, se pune langa dansul si din una-n alta, din vorba-n vorba, mai cu lingusiri, il intreaba care e puterea lui, de a ajuns-o pe dansa si pe Bulimandra de tustrele orile, macar ca ei au fugit in ruptul capului.

Zmeul, nestiind cu ce ganduri a venit Mandra-Lumei la dansul, ii si spuse, zicand:

— Toata puterea mea sta in calul meu, care are doua inimi, de n-ar fi fost el, eu nu v-as mai fi putut ajunge! Insa, fratele calului meu e cu mult mai puternic decat al meu, pentru ca acela are trei inimi!

— Si oare unde va fi calul acela? intreba Mandra-Lumei asa ca din intamplare.

— Acesta-i la Baba-babelor de la sfarsitul lumii, raspunse zmeul fara sa-i plesneasca macar prin minte, ca prin aceasta descoperire si-a facut siesi cel mai mare rau.

Mandra-Lumei, bucuria ei!, mai sta putin de vorba cu zmeul, apoi se-ntoarce la Bulimandra si-i spune toate din fir-in-par cate i le-a descoperit zmeul.

Atata i-a trebuit lui Bulimandra, mai mult nemica, cum auzi el aceasta isi lua ramas-bun de la Mandra-Lumei, spunandu-i ca sa-l astepte pana ce se va intoarce de la Baba-babelor si apoi atunci luand-o, zmeul nu le va mai putea nemica face, si se porni la drum si se duse, duse,

Multa lume-mparatie

Ca Dumnezeu sa ne tie,

Ca cuvantul din poveste

Ca-nainte mult mai este

Si frumos se povesteste.

Dumnezeu la noi soseste

Si se pune jos pe prag

Si sta si-asculta cu drag.

Si se duse, duse pana-ntr-un loc, unde-i iesi inainte un corb schiop.

Bulimandra, cum il vede, intinde arcul si da sa-l sagete.

Corbul insa, vazand ce voieste sa faca Bulimandra, ii zice:

— Bulimandra draga, nu ma sageta, ci mai bine ie o buleandra de pe tine si ma leaga la piciorul ist schiop si ma da-ntre corbi, ca si eu ti-oi prinde odata bine. Iara de ma-i sageta, nemica nu-i castiga, caci de ce folos sa-ti fie acuma un corb schiop ca mine!

Bulimandra, om milostiv si cu inima buna, strange arcul, ie o buleandra de pe dansul, leaga piciorul cel schiop al corbului si-i da apoi drumul intr-un card de corbi, care tocmai atuncea trecea pe acolo.

De aicea se lua iara si merse, merse, pan’ ce dete de o vulpe singura, sarind incolo si-ncoace.

Bulimandra scoase arcul si da sa o sagete.

Insa vulpea-i zise:

— Bulimandra draga, nu ma sageta, ca nemic nu-i castiga, ci ie-ma mai bine si ma da unde sunt mai multe vulpi, ca si eu ti-oi prinde careva vreun bine!

Bulimandra face asa dupre cum l-a rugat vulpea si-apoi se porneste mai departe si se duce si se duce pana ce da de-un peste batandu-se pe uscat.

Bulimandra, cum il vede, vrea sa-l sagete.

Pestele insa ii zice:

— Stai, Bulimandra, draga, nu ma sageta, ci ie-ma mai bine de aice si ma arunca undeva intr-o apa mare, unde sunt mai multi pesti ca si eu ti-oi prinde candva vreun bine.

Bulimandra face cu pestele precum a facut si cu corbul si vulpea, il ie frumusel de jos, il duce la o apa mare si-l arunca inauntru.

De aici apoi se ie iara si se duse inainte si se duse, se duse:

Zi de vara,

Pana-n sara,

Cale lunga,

Sa-i ajunga.

Si se duce pana ce ajunge la Baba-babelor de la sfarsitul lumii.

Cum ajunge el aice, i se urca parul in varful capului de ceea ce i se-nfatiseaza inaintea ochilor. Era adica imprejurul casei Babei-babelor un gard mare, iara in parii gardului se afla o multime de capete de om aninate.

Baba-babelor era o baba foarte urata si rea. Ca daca mergea cineva si se apuca argat la dansa si n-o argatea, dupa cum voia ea, indata ii taia capul si i-l anina intr-un par. Multi voinici si-au aflat sfarsitul aice, caci multe capete erau aninate prin pari. Dar Bulimandra isi gandea: ori calul cel cu trei inimi si Mandra-Lumei, ori mort, acuma totuna mi-i. Si astfel cugetand in sine, isi calca pe inima si batu la usa.

— Cine e acolo? s-auzi un glas ragusit dinauntru. Era al Babei-babelor.

— Eu sunt, matusa! raspunse Bulimandra, un fecior din lume, am venit la dumneata.

Baba-babelor, deschizand usa si dandu-i drumul inauntru, intreba iara:

— Dar cum te chemi tu si ce cauti pe-aice?

— Bulimandra ma chem si caut vro slujba undeva, caci de mult cutreier lumea si nicaieri n-am putut da peste vreun suflet al lui Dumnezeu, care sa ma primeasca ca argat, ca sa-mi pot castiga si eu cate una alta.

— Bine, zise baba rautacioasa, eu te voi primi si nemica alta nu ti-oi da de lucru decat sa-mi pasti o iapa, dar ie-te bine in sama, ca de mi se va pierde iapa sa stii ca si capul tau e pierdut. Vezi colo scafarliile acelea? Acolo ti-oi pune-o si pe a ta, numai daca nu te vei intoarce de la pascut cu iapa mea inapoi!

— Apoi da! raspunse Bulimandra, voi cerca si eu intr-un noroc!

Atunci baba se duce in grajd, alege din herghelia sa o iapa si-i zice:

— Iaca, te dau pe mana lui Bulimandra ca sa te pasca, dar cauta cum vei ajunge la pascatoare sa faci ce vei face, sa te ascunzi in naltul ceriului de dansul ca sa nu te poata aduce acasa. M-ai inteles? Ca de nu, e vai si amar de pielea ta!

— Bine, stapana! zise iapa, voi face asa dupre cum imi spui.

Dupa aceasta lua baba pre iapa de capastru, chemand pe Bulimandra si dandu-i-o in seama, zise:

— Iaca aice iti incredintez iapa aceasta. Deseara sa mi-o aduci cu manz inapoi, iara de nu mi-o aduci, sa stii ca-ti va sta capul alaturi cu cele de pe gard!

Bulimandra lua iapa de capastru si fara a mai raspunde ceva se duse cu dansa la pascatoare si o pascu o bucatica buna, fara ca sa simteasca ceva.

Dar iata cum colea, pe cand se apropia soarele spre amiaza, il paleste un somn ca acela, ca singur nu stia ce-i cu dansul. Si vazand ca somnul il razbeste, lua capastrul iepei, il lega bine de un picior si apoi se puse jos ca sa atipeasca putin. Dar cum se puse adormi dus.

Cand se trezi el, ie iapa daca ai de unde! Capastrul ramase legat de picior, iara iapa ca-n palma. Da-ncolo, da-ncoace, alearga in stanga, alearga in dreapta, doara, doara o poate afla undeva, dar degeaba!

Acuma vazand Bulimandra ca n-o poate nicairi afla si stiind prea bine ce-l asteapta, daca nu va aduce-o deseara babii, a inceput a plange si a se vaicara. Si tocmai pe cand era el mai suparat si nu stia singur ce sa faca si sa-nceapa, isi aduce aminte de corbul cel schiop si zice:

— Cine mai stie, poate ca de-ar fi aice corbul, caruia i-am daruit viata, mi-ar ajuta ceva.

Nu apuca insa a rosti cuvintele acestea si iata ca corbul veni la dansul si-l intreaba:

— Ce este, Bulimandre, ce plangi, ce te vaicarezi?

— D-apoi iaca cum si iaca cum! raspunse Bulimandra. Baba-babelor mi-a dat o iapa ca s-o pasc si mi-a spus ca de-oi pierde-o imi taie capul si mi-l pune in sir cu celelalte ce se afla agatate in varful parilor! Iapa am pierdut-o, si acum nu stiu ce sa ma fac!

— Atata sa te doara capul! zise atunci corbul. Ia numai capastrul si-l tine gata, ca indata-ti aduc eu iapa.

Si cum rosti cuvintele acestea batu odata si bine din aripi, s-avanta in aer, incepu a croncani si cat ai bate din palmi se stransese o multime de corbi, se-naltara in sus spre nori, caci in nori s-a fost ascuns iapa Babei. Si cum ajunse in nouri, incepura a cauta incolo si-ncoace pana ce aflara iapa. Dupa ce o aflara, o luara care din care la muscat cu ciocul si la batut cu aripile, alungand-o spre Bulimandra.

Bulimandra, care sta cu capastrul gata, dupa cum i-a spus corbul, cum zareste ca iapa se apropie de dansul o inhata de coama, ii pune capastrul in cap si se duce cu dansa acasa si i-o da Babei-babelor.

Baba-babelor, cand vazu ca Bulimandra se intoarse cu ea acasa, se facu foc si para de manie.

Lua apoi iapa de la Bulimandra, se duse cu dansa in grajd si incepu a o bate, si o batu, si-o batu, zicandu-i:

— Asa m-ai ascultat? Asa ai facut cum ti-am spus eu?

— Stai, stapana, nu ma bate degeaba! zise iapa, ca nu-s vinovata. Eu m-am ascuns, dupa cum mi-ai spus, tocmai in fundul nourilor. Dar iata ca tocmai cand cugetam ca nimeni nu m-a mai putea afla, vine spre mine un card de corbi si care din care au inceput a ma musca cu ciocul si a ma bate cu aripile, ma silira sa ma duc spre Bulimandra ca sa ma prinda.

— Acuma sa te duci si sa te ascunzi intr-o borta de vulpe in mijlocul pietrelor! zise mai departe Baba-babelor, caci acolo nu cred c-a sa te afle cineva.

— Asa voi face, stapana!

Lua dupa aceasta Baba-babelor pre iapa si dand-o lui Bulimandra, ii zise:

— Cauta ca desara sa-mi aduci iapa cu doi manzi, iara de mi-o pierzi al tau e dracul.

— Bine! raspunse Bulimandra, si luand iapa se duse cu dansa la pascatoare, si-o pascu pana la amiaza.

Colea, cand era soarele cruce-amizi il paleste, ca si in ziua trecuta, un somn ca acela, ca trebui sa se culce si sa doarma. Cand se trezi, cauta iapa daca ai unde, s-a fost dus sa nu mai vie.

Da el incolo, da-ncoace, doara o poate afla, dar degeaba!, nicaieri n-o putu afla. Si iara incepe a plange si a se vaicara.

In urma, aducandu-si aminte de vulpe, zise:

— Am facut bine corbului si el m-a ajutat la vreme de nevoie, oare vulpea, careia asemenea i-am facut bine, cand ar fi aice, nu mi-ar putea ajuta ceva?!

Nu apuca insa a rosti bine cuvintele acestea si numai ce vede pre vulpe de-naintea sa.

— Da ce este, Bulimandra? Ce plangi? Ce te vaicarezi?

— D-apoi iaca cum si iaca cum, am pierdut iapa Babei-babelor si de nu i-oi aduce-o deseara cu doi manzi acasa, e vai si amar de pielea mea, ma omoara!

— Taci, nu te vaicara degeaba, ca acusi iti aduc eu iapa, vina numai cu mine si te pune colea la gura bortii dintre pietre cu capastrul deschis.

Si cum rosti vulpea cuvintele acestea, se porni degraba inainte si Bulimandra dupa dansa. Cand sosi la gura bortii, zise vulpea:

— Stai aice si cum vei vedea ca vine iapa arunca-i capastrul in cap!

Apoi urland odata se stranse o multime de vulpi, se varara care dincotro printre crapaturile paretilor si prin borti, si ca de cand va spun, iapa babei iesi afara drept inaintea lui Bulimandra.

Bulimandra, cum o vede, ii arunca capastrul in cap si-i zice:

— Aice mi-ai fost, stai ca de-acuma nu mai scapi din manile mele!

Apoi suindu-se calare si dandu-i vro cativa pinteni de cei zgarciti, nu se opri cu dansa pana acasa.

Baba-babelor, cand il vazu si acuma ca vine cu iapa si cu doi manzi, ii iesi inainte si-i zise:

— Am stiut eu, Bulimandra, ca tu si de asta data mi-i aduce iapa, caci voinici ca tine rar unde se afla. Intra-n casa si vei manca ceva, caci stiu ca vei fi flamand.

Apoi luand iapa si intrand cu dansa in grajd incepu a o bate si mai tare ca in ziua trecuta si a o mustra ca nu s-a ascuns bine. Iapa ii zise:

— Stai, stapana, nu ma bate! Ce-s eu vinovata, daca indata dupa ce m-am ascuns au venit dupa mine o multime de vulpi si prinzand a ma musca si a ma zgaria cu unghiile nu se lasara pana ce nu ma scoasera afara. Iara cand iesii afara si voii sa apuc in alta parte sa ma ascund, Bulimandra, carele sta la gura bortii, imi arunca capastrul in cap. Apoi spune-mi si dumneata cum era sa scap?

— Fie si asa cum zici tu! zbiera mai departe Baba. Mane insa, sa te duci in fundul marii si acolo sa mi te-ascunzi. M-ai inteles?!

— Inteles, stapana! Asa voi face!

A doua zi, adica a treia zi dimineata, ie Bulimandra iapa si se duce iarasi cu dansa la pascatoare. Dara ca si-n zilele trecute asa si acuma, i se facu somn si adormi dus, macar ca el isi dete toata silinta ca sa nu doarma.

Cand se trezi din somn, iapa ca-n palma.

Alerga in toate partile s-o afle, dar nici urma. O striga pe nume, niciun raspuns, da-n dreapta, da-n stanga, degeaba, iapa nicaieri, ca si cand nici n-ar fi fost. Ce sa faca el acuma, unde s-o mai caute, cum s-o afle, dupa ce a cautat-o in toate partile, unde a cugetat ca s-ar fi putut ascunde.

In urma urmelor, cand isi pierdu toata nadejdea ca va mai putea-o afla, iata ca-si aduse aminte de pestele ce-l mantuise de moarte.

— Ah!, cand ar fi acum pestele aice, poate ca si el m-ar scoate de la nevoie, cum m-au scos in randurile trecute corbul si vulpea.

— Iata-ma-s ca si eu is aice, zise pestele, ce poftesti de la mine?

— D-apoi ce sa poftesc, ia cand mi-ai putea afla iapa Babii-babelor, care-am pierdut-o, mare bine mi-ai face, caci prin aceasta fapta m-ai scapa de la moarte.

— Nici capul sa nu te doara, caci eu amusi ti-oi scoate-o, caci ea s-a ascuns in fundul marii, socotind ca acolo nimeni nu va da de urma ei, dar las-o numai pe mine.

Apoi luand pre Bulimandra cu dansul si ducandu-l langa mare, ii arata un loc si-i zise:

— Stai aice cu capastrul in mana, ca eu indata ti-oi scoate-o afara.

Dupa ce rosti cuvintele acestea se arunca in apa si strigand pre alti pesti indata se adunara o multime si incepura a cauta iapa in toate partile. Dupa ce o aflara, intr-un tarziu, ascunsa dupa un fir de nasip din fundul marii, o luara la piscat si muscat si nu-i detera pace pana ce n-o scoasera la mal in dreptul lui Bulimandra.

Bulimandra, cum o vede, i-arunca capastrul in cap, incaleca pe dansa si pe ici incolo ti-i drumul, nu se opri cu dansa pana acasa la Baba-babelor.

Baba-babelor, cand vazu pe Bulimandra si de asta data venind cu iapa si cu trei manzi, era sa crape de manie, nu ceva.

N-apuca bine voinicul nostru a intra in curte, si ea luand iapa si ducand-o in grajd, ii dete o sfanta de bataie de s-a dus vestea. Apoi veni inapoi si zise lui Bulimandra:

— Dragul meu Bulimandra, tu esti unicul voinic care m-a slujit asa de bine si cu credinta. Drept aceea cere de la mine orisice vei voi, si eu iti voi da pentru slujba ta.

Builimandra, caruia cu putin mai nainte de aceasta ii spusese o argata ca nemica din cate l-a imbia Baba sa nu ieie, ci numai pe cel mai urat manz, ca acela-i manzul cel cu trei inimi, se uita putin la Baba si-apoi zise:

— Apoi, da, matusa draga, ce sa-ti stiu cere, stiind ca prea mare slujba nu ti-am facut, ia mi-i da si mie un lucru de nemica de care stiu prea bine ca n-ai nicio trebuinta.

Baba-babelor il lua cu sine, ii arata fel de fel de bunatati, ii arata herghelia sa si-i zise sa-si aleaga cel mai frumos si mai bun cal.

Bulimandra zise:

— Ce sa fac eu, un biet om, cu niste cai asa de frumosi, cine m-a vedea cu unul din acestia are sa ma rada, ia mai bine da-mi martoaga cea de manz, care se tavaleste colea pe gramada cea de gunoi, aceea-i de obrazul meu.

— Da’ unde se poate una ca acesta! zise Baba prefacandu-se, sa-ti dau eu tie un manz asa de slab si de urat pentru slujba ta cea mare. Cine-ar auzi stiu ca m-ar cinsti.

— Ba eu, daca mi-l dai pre acesta, bine de bine, daca nu, ramai cu Dumnezeu! Mai bine ma duc de la dumneata cu nemica, decat sa ieu mai mult decat mi se cuvine.

Baba-babelor se facea numai ca ea voieste sa-i daruiasca ceva mai bun, dar numai nu-i sarea inima din loc de manie, ca nu poate sa-l insele.

Si vazand de la un timp ca numai degeaba isi bate capul, ca Bulimandra nu se da cu una cu doua induplecat, ii dete manzul cel slab si urat si-i dori apoi toate cele bune.

Bulimandra, bucuria lui, sa fi prins pe Dumnezeu de-un picior si nu s-ar fi bucurat asa de tare, scula cu mare greu manzul de pe gunoi, se sui calare pe dansul si scioparc, scioparc, scioparc, se porni incetul cu incetul si se-ntoarse spre gradina unde a lasat pe Mandra-Lumei.

Dupa ce s-a departat putin de hotarele Babei-babelor, manzul pe care era Bulimandra calare se scutura odata bine si se facu cel mai frumos cal din lume.

Apoi zise lui Bulimandra:

— Bine-ai facut, Bulimandra, ca m-ai ales pe mine, ca eu, macar ca m-ai vazut ca am fost asa de urat, sunt mai voinic dintre toti caii cati i-a avut Baba-babelor. Si acuma, pentru ca-s al tau, spune-mi unde voiesti si-ncotro doresti sa te duc?

— La Mandra-Lumei din gradina Santei Duminici, raspunse Bulimandra.

— Si cum sa te duc, ca vantul ori ca gandul?

— Du-ma ca gandul, caci mi-e dor de mor ca sa vad pe Mandra-Lumei.

Nu apuca bine a rosti Bulimandra cuvintele acestea si calul il duse pana la Mandra-Lumei. Dupa ce ajunse acuma la Mandra-Lumei si dupa ce-i spuse toate de-amanuntul pe unde a umblat si ce a dobandit, se pusera amandoi si culesera mai multe mere-polimere si frunze de aur din pomul imparatului, apoi incalicara amandoi pe calul cel cu trei inimi de la Baba-babelor de la sfarsitul lumii si se pornira spre curtile imparatului, stapanul lui Bulimandra.

Calul zmeului, cand prinse de veste ca Bulimandra iara a furat pe Mandra-Lumei si a fugit cu dansa, a inceput a necheza, cum n-a mai nechezat niciodata.

Zmeul, cand il auzi astfel nechezand, s-a maniat foc pe dansul si i-a zis:

— Cal de leu!

Paraleu,

Canii carnea sa-ti manance,

Cioarele

Picioarele,

Ce nechezi asa de tare?!

— Da’ eu cum n-oi necheza? raspunse calul, daca Bulimandra iarasi a furat pe Mandra-Lumei si a fugit cu dansa.

— Din cate sarituri il putem ajunge?

— Nici din una!

— Da’ de ce?

— De-aceea, ca Bulimandra e calare pe fratele meu cu trei inimi.

— Dar totusi sa cercam!

Se sui zmeul pe calul sau si sa te duci, neicule, dupa fugari, si fuga si fuga, dar degeaba ca pe cand calul zmeului sarea peste doua hotare, calul lui Bulimandra sarea peste trei.

— Asteapta-ma, frate, ca nu mai pot fugi! striga de la un timp calul zmeului dupre frate-sau.

— Te-oi astepta! raspunse acesta, daca vei arunca pre bala de zmeu de pe tine, ca sa-l mantuiesti de zile.

Atunci calul zmeului se avanta odata si urcandu-se pana-n naltul ceriului, il tranti de-acolo pe zmeu, carele se facu tot farami pana ce ajunse jos.

Acuma il astepta si frate-sau si suindu-se Bulimandra pe un cal iara Mandra-Lumei pe altul, se pornira iarasi inainte spre curtile imparatului si se duse, duse

Multa lume-imparatie,

Ca Dumnezeu sa ne tie,

Ca cuvantul din poveste,

Ca-nainte mult nu este

Dar frumos se povesteste.

Dumnezeu la noi soseste

Si se pune jos pe prag

Si sta si-asculta cu drag.

Si intorcandu-se, se abatura pe la toate santele pe unde a trecut Bulimandra mai-nainte cand s-o suit in pom si fiecareia i-a dat cate vreo cateva din merele-polimere si frunzele de aur ce aveau cu dansii.

In urma ajunsera, cu ajutorul lui Dumnezeu, si la imparatul, carele cu mare dor il astepta pe Bulimandra ca sa se intoarca.

Imparatul, cand vazu pre Bulimandra cu merele si cu frunzele cele de aur, singur nu stia ce-i cu dansul, asa de tare s-a bucurat.

Si amasurat fagaduintei sale voi sa marite acuma pre fiica-sa dupa Bulimandra, insa Bulimandra a zis:

— Inaltate imparate, mie nu-mi trebuieste fiica dumitale, marit-o dupa cine a voi ea, caci eu mi-am adus mireasa pe Mandra-Lumei, iar cat pentru slujba mea, numaidecat vrei ca sa mi-o rasplatesti, ma multumesc cu jumatate din imparatia Mariei tale!

Imparatul nu zise la aceasta nemica. Ii dete bucuros jumatate de imparatie si pe deasupra ii mai facu inca lui si miresei sale, Mandra-Lumei, o nunta de care s-a dus vestea peste noua tari si peste noua mari, si care a durat mai multe zile dupaolalta.

Am fost si eu la nunta aceea, ca de n-as fi fost nu v-as sti povesti.

Si-am incalicat pe sa

Si v-am spus-o asa;

Si-am incalicat pe custura ruginoasa

Si v-am spus o poveste mincinoasa.