Minta Creata Busuioc Si Sucna Murga - Poveste scrisa (in format text)

Era o baba si aceea avea trei ficiori. Ea ramasese vadana cu dansii. Acesti ficiori nu faceau alta nimica, decat imbiau dupa vitejii si voinicii. Cum se porneau dimineata de-acasa, veneau abia noaptea, si anume, cel mai mare, Minta-Creata, venea cum insara, manca si se culca; cel mijlociu, Busuioc, venea pe la miezul noptii, cerea, ca si cel dintai de la maica-sa demancare, ospata si apoi se culca si dormea, iar al treilea, Sucna-Murga, venea acasa tocmai in zori de zi, manca, se culca, si dormea mai putin decat ceilalti, pentru ca venea mai tarziu si se pornea dimineata o data cu dansii. De aice urma ca el si stia mai multe decat fratii sai, pentru ca vedea mai multe decat dansii si pentru ca mai toata viata sa era destept si totuna cu lucru. Atatea cunostinti isi adunase el si asa de tare isi vanjosase trupul, incat intrecea pe amandoi fratii sai si in agerimea mintii si in puterea bratelor. Tot pentru aceea ca dormea mai putin si imbla mai mult dupa voinicii, intrecea si Busuioc pe frate-sau Minta-Creata, atat cu mintea cat si cu taria trupului. Acesti trei frati mai aveau si alta porecla. Cel mai mare, Minta-Creata, pentru ca se nascuse de cu sara, se numea si Sarila; cel mijlociu, Busuioc, pentru ca se nascuse pe la miezul noptii, se numia si Miezila, iara cel mai mic, Sucna-Murga, pentru ca se nascuse in zori de zi, se poreclea si Zorila. Altii insa zic, ca de aceea se porecleau fratii acestia Sarila, Miezila si Zorila, pentru ca ei se culcau unul de cu sara, al doilea pe la miezul noptii si al treilea in zori de zi.

Imbland ei asa in voinicii cat au imblat, iata ca auzi si imparatul locului de dansii si de vitejiile tor. El avea numai o fata, si n-ar fi vrut s-o deie dupa orisicine, ci numai dupa un om iscusit si viteaz foarte, carele sa fie in stare sa-si apere imparatia de dusmani. Imparatul, drept ca auzise multe vorbindu-se despre voiniciile celor trei frati, dara nu stia care din ei este cel mai viteaz si mai vrednic ca sa-i fie ginere si sa-i incredinteze fata si imparatia. Deci a socotit sa puie pe fiecare la proba cu ceva; caci, isi zicea imparatul, care va trece proba mai bine, acela va fi si cel mai viteaz si mai in stare sa-mi fie ginere si urmas in imparatie; iar de nu s-a prinde niciunul de proba, am sa le tai capetele ca sa nu mai poarte degeaba numele de viteji; insa de s-or prinde ca sa-mi faca aceea ce le-oi porunci eu, si de s-a intoarce vreunul teafar de unde l-oi trimete, apoi voi sti ca este viteaz de frunte si mai tare decat chiar zmeii!

Cugetand imparatul aceasta, a trimes indata un sol la baba sa-i duca niste panza pentru o cameasa si o pareche de izmene, si niste ata, si dandu-i-le, sa-i spuie asa:

— Matusica! Imparatul iti trimete panza si ata aceasta, ca pana mane dimineata sa cosi din ea o camesa si o pareche de izmene; cu acestea sa se imbrace un ficior de-al dumitale, care va vrea, si sa mearga cu zori de zi ca sa aduca imparatului cheia raiului si lumina soarelui, ca de n-or fi gata pana mane dimineata camesa si izmenele, si de nu i-a aduce vreun ficior cheia raiului si lumina soarelui, apoi la toti are sa va taie capetele!

Auzind biata baba aceasta porunca aspra, s-a spaimantat foarte si s-a apucat indatamare de a facut de mancat la ficiori ca sa aiba pe cand or veni acasa si-apoi s-a dat iute la cusut. Cusand ea amu cat a cusut, iata ca incepe a insara; ea aprinde lumina si coase necurmat. Cum numai a amijit, pe loc a sosit Minta-Creata, ficiorul cel mai mare, acasa si a cerut de mancat, ca si mai nainte. Insa maica-sa i-a zis:

— Ia-ti fatu-meu, singur, ca-i gata, ia, acolo pe vatra, ca eu n-am cand sa-ti pun dinainte, pentru ca trebuie sa gat pana mane camesa si izmenele acestea; ca asculta numai ce ne-a poruncit imparatul: ca, de n-oi gata eu pana dimineata de cusut camesa si izmenele astea, si de nu i-ti aduce unul din voi, imbracat cu dansele, cheia raiului si lumina soarelui, apoi are sa ne taie la toti capetele!

Minta-Creata i-a raspuns:

— Hm!, mare lucru ne cere imparatul! Cat despre mine poate sa-mi taie si capul, ca tot am sa mor odata; mie mi-i tot atata! Eu nu sunt in stare sa-i aduc aceea ce cere! Si s-a luat si s-a culcat.

Baba tot coase mereu. Cand la miezul noptii, iata ca vine si Busuioc si cere iarasi de mancat. Baba i-a spus si acestuia tot asa, cum i-a spus si lui Minta-Creata. Si Busuioc i-a raspuns ca nu este in stare sa faca un lucru ca acesta, si daca este sa moara, apoi mai bine sa moara acasa decat cine stie pe unde!

Auzindu-l baba si pe dansul zicand asa, s-a spariat ca nu s-a prinde niciunul sa implineasca porunca imparatului si c-a fi vai de dansii! Dara tot nu-si pierdu firea, ci a cusut mereu mai departe.

Cand acuma in zori de ziua, iata ca soseste si Sucna-Murga. Acesta era nazdravan, el stia toate cate s-au fost intamplat acasa. De aceea, cum a intrat in casa, indata a zis catra maica-sa:

— Cosi, mama, cosi? Coasa numai, coasa, ca sa fie gata pe dimineata! Dupa aceea a intrebat-o unde i-i mancarea. Maica-sa i-a spus ca-i pe vatra. El a luat si-a mancat si apoi s-a culcat putin.

Dimineata cand s-a sculat, erau gata si camesa si izmenele. El le-a luat de s-a imbracat cu ele, si apoi a chemat si pe frati sa vie la el, ca are sa vorbeasca ceva cu dansii. Cel mai mare, Minta-Creata, n-a vrut sa vie nici deloc, dara Busuioc tot a venit la dansul. Cum a zarit Sucna-Murga pe frate-sau Busuioc, l-a intrebat, ori de n-ar vrea sa-l petreaca si sa mearga astazi cu dansul. Busuioc i-a raspuns ca-i gata sa-l petreaca si sa mearga cu dansul, numai sa nu-l puie la nimica greu! Sucna-Murga s-a prins bucuros de aceasta si i-a fagaduit ca nu l-a pune la nimica greu si ca numai de aceea il ia cu sine, ca sa nu-i fie urat la drum. Dupa ce si-au luat merinde de ajuns, s-au pornit si s-au cam mai dus.

Mergand amu Sucna-Murga cu Busuioc, cat au mers, iata c-au ajuns la campul cu somnul, si au intrat intr-insul, si calatorind ei asa mai departe, unde nu i se facu lui Busuioc un somn ca acela, incat numai numaidecat voia sa doarma un pic. Dara frate-sau, Sucna-Murga nu l-a lasat nici intr-un feli. Dupa ce l-a scos Sucna-Murga abia cu mare greu din campul cu somnul au mers amandoi mai departe si s-au tot dus, pana ce au dat de campul jalii. Cum numai au intrat intr-insul, indata i s-a si facut lui Busuioc o jale si un dor ca acela, ca numaidecat sa se intoarca el inapoi! Dara frate-sau tot l-a molcomit si l-a indemnat ba cu una, ba cu alta si cu mare greu au trecut si peste acest camp.

Calatorind ei asa mai departe, au ajuns de la o vreme la campul florilor. Aice se aflau feli de feli de flori, una mai mandra decat alta; una cu un miros mai placut decat alta! Cum numai au intrat ei intr-insul, indata au si inceput florile, care din care, a se ruga mai tare si a zice una ia-ma pe mine, alta ba ia-ma pe mine, a treia iarasi ia-ma pe mine, ca eu-s mai frumoasa, alta, ia-ma pe mine, ca eu am miros mai placut, si asa una zicea una, alta iarasi alta, tot laudandu-se, numai ca sa le iaie. Dara mai nainte pana a nu intra ei in campia aceasta i-a fost spus Sucna-Murga lui Busuioc, sa nu se afle sa iaie el vro floare, c-atuncea va fi vai si amar de dansii! Busuioc insa nu s-a putut rabda si a luat una si a bagat-o iute in tureatca ciubotei ca sa n-o vada frate-sau. Dara cum a rupt-o el, au si inceput muntii si dealurile a alerga unul catra altul si a se izbi cap in cap tocmai ca si cum s-ar bate niste berbeci, si asa s-a radicat un vuiet si trasnet ca acela, cat socoteai ca se pierde lumea.

Vazand Sucna-Murga minunea aceasta, a statut pe loc si a intrebat indatamare pe frate-sau, ori de n-a rupt vro floare. El ii raspunse ca nu! Dar Sucna-Murga nu l-a crezut si s-a dat sa-l caute, si cercetandu-l de-amanuntelul, a aflat floarea in tureatca ciubotei. Indata a si azvarlit-o, si pe loc au incetat si muntii de a se mai izbi unul in altul.

Dupa ce au scapat ei si din campul florilor, s-au tot dus amandoi mai departe neauzind si nevazand pe nime, si au ajuns la un pod ce ducea peste un rau mare si lat, care despartea mosia oamenilor de mosia zmeilor. La acest pod a lasat Sucna-Murga pe frate-sau sa-l astepte, zicandu-i ca de-a merge mai departe cu dansul, a trebui sa-i ajute a se lupta cu zmeii; dara fiindca a avut de-acasa tocmeala cu dansul ca sa nu-l puie la nimica greu, nici sa nu-i ajute, de aceea i-a si zis sa ramaie aice la pod si sa-l astepte pan’ ce s-a intoarce inapoi.

Asa a si facut Busuioc. Sucna-Murga insa s-a pornit prin mosiile zmeilor, si mergand singur amu cat a mers, iata ca s-a intalnit cu un zmau, care venea cu caruta cu doi cai. Cum au zarit caii pe Sucna-Murga, de departe au inceput a forai, a se incorda si a nu vrea sa mearga niciun pas mai inainte. Zmaul, carele auzise de voinicul Sucna-Murga, struni caii si-i mana mai departe zicandu-le:

— De!, de!, calutii mei, ca doara nu-i Sucna-Murga pe-aice!

Caii insa ii raspunsera:

— Dar daca va fi?

Ingrijit arunca zmaul o cautatura inainte si zareste pe Sucna-Murga venind. Cum l-a vazut, indata i-a zis:

— Bun talnisul, fartate!

— Multamim dumitale, nefartate!

— Da’ cum ne-om bate?

— Ne-om bate, cum ii vrea!

Atuncea zmaul ii zice:

— Hai la sabie, cataneste!

Sucna-Murga a primit bucuros, pentru ca n-avea frica mare de acest zmau.

Intre zmei inca erau trei frati, cari imblau tocmai asa, cum imbla si Sucna-Murga cu fratii sai. Si din acesti trei zmei venea cel mai mare mai intai acasa si de aceea era si cel mai becisnic dintre dansii; cel de-al doilea era mai viteaz si mai barbatos si venea mai tarziu acasa; cel de-al treilea era si mai voinic si venea inca mai tarziu acasa.

Sucna-Murga incepu acum bataia cu zmaul cel dintai, si pe loc i-a si taiat capul. Dupa aceea i-a luat caii si caruta si a adus-o la frate-sau, la Busuioc, la pod, si lasand-o acolo, l-a rugat sa-l mai astepte putin.

Sucna-Murga iarasi s-a intors indarapt si s-a dus, si s-a dus prin mosia zmeilor pana ce s-a intalnit cu al doilea zmau primblandu-se intr-o caruta cu patru cai. Cum au zarit caii de departe pe Sucna-Murga indata s-au oprit pe loc si au inceput a forai, a sari in sus si in laturi, si nu voiau sa mearga nicicum inainte. Zmaul tot ii indemna sa mearga zicandu-le ca si frate-sau cel mai mare:

— De!, de!, calutii mei, ca doara nu-i Sucna-Murga pe aice!

Caii insa, ciulind urechile foraind neincetat din nari, i-au raspuns cu groaza:

— Dar daca a fi?

Atuncea deodata se arata si Sucna-Murga inainte. Zmaul ii da:

— Buna calea!

Sucna-Murga ii multameste frumos. Zmaul il intreaba:

— Da’ cum vrei ca sa ne batem?

— Cum iti place! raspunse Sucna-Murga, alege!

Zmaul se coboara repede din caruta si-i zice lui Sucna-Murga:

— Hai la tranta voiniceasca!

— Bine, ii raspunse Sucna-Murga, si indata s-au prins amandoi crucis si au inceput a se smuci si a se izbi unul pe altul incolo si-ncoace si a se framanta, cat huia pamantul sub dansii! Deodata mi se infiripa zmaul, radica pe Sucna-Murga in sus si-l tranteste asa de tare in jos, incat i s-au infipt picioarele-n pamant pana la glezne. Atuncea s-a maniat Sucna-Murga, s-a smuncit din pamant, a insfacat pe zmau si radicandu-l in sus, l-a trantit in pamant pana la genunchi. Dara zmaul se smulge repede si apucand pe Sucna-Murga, il infige si pe dansul pana la genunchi in pamant. Sucna-Murga se smulge si el repede din pamant, prinde pe zmau si mi-l tranteste pana la brau in pamant. Zmaul iarasi se smunceste si infige si pe Sucna-Murga in pamant tot pana la brau. Dara Sucna-Murga iarasi se opinteste, se smulge repede si, manios, inhata pe zmau, il avanta in sus si apoi il izbeste in pamant pan’ la grumaz, scoate iute sabia din teaca si-i taie pe loc capul. Dupa ce-a invins Sucna-Murga si pe acesta, a luat caruta si caii de i-a dus la frate-sau la pod si l-a poftit ca sa-l mai astepte acolo putin, ca inca mai are ceva treaba. Dupa aceasta s-a intors indarapt.

Calatorind Sucna-Murga prin mosia zmeilor, a trecut mult mai departe de locul acela unde ucisese pe al doilea zmau, si inca tot nu s-a fost intalnit cu nime. Cand deodata zareste in departare si pe al treilea zmau venind in caruta cu sase cai. Si acesti cai au inceput a forai si a sari in sus si in laturi, dara nu asa de tare, pentru ca acest zmau era cel mai voinic din tustrei fratii. Zmaul a strunit caii si le-a zis:

— De!, de!, calutii mei! Doara nu-i Sucna-Murga pe acest loc.

— Ba da! ii raspunsera caii.

Atuncea si Sucna-Murga s-a aratat inaintea lor. Dupa ce si-au dat unul altuia buna calea si si-au multamit unul la altul, s-au intrebat cum sa se lupte ei, pentru ca amandoi erau totuna de tari. Dupa mai multe chibzuiri s-au invoit la tranta voiniceasca. S-au apucat unul de altul si au inceput a se tranti si a se izbi in toate partile, dar nu s-au putut invinge unul pe altul. Ce sa faca ei acuma? S-au mai sfatuit cat s-au sfatuit, si apoi s-au invoit ca sa se lupte, ca roate, de-a berbecele. Deci s-au dat amandoi peste cap si s-au facut roate. Apoi s-au suit asa, ca roate, unul pe un munte, iara celalalt pe alt munte din fata, si s-au repezit din rasputeri la vale unul catra altul c-o iuteala nespus de mare si au inceput a se izbi unul in altul. Atata de cumplit se loveau roatele una de alta, incat rasunau muntii si vuiau vaile, iar roatele sareau departe una de alta. Lovindu-se ei asa de vro cateva ori, iata ca la o lovitura de acestea le sar cate trei spite din roate. Vazand ei ce-au patit, s-au invoit ca sa se bata altminterelea, intr-un chip al treilea, ca para de foc.

Prifacandu-se ei dara din roate acum in para de foc, au inceput a se bate asa de cumplit, incat socoteai ca s-a spart soarele si-si varsa tot focul sau pe pamant. Intr-acest modru s-au batut ei mult timp, si neputandu-se invinge unul pe altul, macar ca se parea ca Sucna-Murga s-arata tot ceva mai tare, iata ca trec doi corbi pe deasupra lor. Cum i-a zarit zmaul, le-a si vorbit:

— Duceti-va, dragii mei corbi, de va udati aripile in cea fantana de-acolo si-apoi veniti de le scuturati peste para cea rosie a lui Sucna-Murga si i-o stingeti ca eu va voi da pentru aceea un hoit de carne de ruman, care-i foarte dulce!

Vazand Sucna-Murga ca zmaul cere de la corbi ajutor, le-a zis si el lor:

— Mai bine udati voi para cea alba a zmaului decat pe a mea, ca eu va voi da nu unul, dar trei hoituri de zmei!

Corbii, cari nu prea cautau la carne dulce, mai bucurosi s-au prins de carnea cea mai multa, decat de acea putina si buna, si s-au dus de si-au udat aripile de doua ori in fantana cea din apropiere, si venind, le-au scuturat pe para cea alba a zmaului si pe loc au stins-o.

Sucna-Murga s-a dat iute peste cap de s-a facut iarasi voinic, si apucand sabia in graba, a taiat zmaului capul si-a dat corbilor hoitul spunandu-le ca in cutare si-n cutare loc vor mai afla inca doua hoituri de zmei, sa le iaie si sa le manance si pe acelea!

Dupa ce s-a curatit Sucna-Murga si de zmaul acesta, s-a pus in caruta lui si s-a dus pan’ la Busuioc, care-l astepta la pod. In caruta acestui zmau a aflat Sucna-Murga cheia raiului si lumina soarelui. Macar ca a aflat Sucna-Murga aceea ce a vrut, tot nu s-a bucurat tare, pentru ca acesti trei zmei aveau trei femei, carile erau inca mai strasnice si mai grozave decat barbatii lor, pentru ca ele nu se luptau voiniceste, cu puterea, ci muiereste, cu prifacatoria. Si pe acestea trebuia Sucna-Murga sa le invinga, daca voia sa scape teafar cu odoarele sale si sa ajunga acasa. De aceste femei se temea Sucna-Murga foarte, pentru ca ele nu ieseau la lupta ca voinicii, cu puterea, ci intrebuintau mijloace ascunse spre a se cotorosi de dusmanii lor. Ajungand la frate-sau, la Busuioc, i-a spus toate cate a patit si ce inca-l mai asteapta mai nainte de a putea pleca spre casa.

Dupa ce s-a hodinit putintel, si-a ales Sucna-Murga dintre toti caii pe cei mai sirepi si i-a inhamat la caruta zmaului celui mai mic, pentru ca aceasta era mai tare, si a purces catra curtile zmeoaicelor.

Asteptand zmeoaicele acasa si vazand ca nu le mai vin zmeii, s-au adunat toate la un loc si incepura a se intreba, ca oare de ce nu le mai sosesc zmeii acasa? Toate acestea le stia Sucna-Murga ca nazdravan ce era. Deci apropiindu-se de curte, unde erau zmeoaicele adunate, a lasat caruta inapoi intr-un ascuns, se dete peste cap si se facu musca. Intr-acest chip voia el sa intre in curte si sa asculte sfaturile zmeoaicelor. Cum a intrat in curte, s-a ascuns intr-o crapatura si de aice asculta cum se sfatuiau ele. Zmeoaica zmaului celui mai mare a inceput sfatul si a zis:

— Stiti voi ce? Poate ca s-au intalnit zmeii nostri cu Sucna-Murga, ca numele lui era vestit in toata lumea, si el i-a ucis!

— De buna sama, raspunsera celelalte doua; chiar asa are sa fie de n-au venit la timpul lor acasa!

Dupa aceasta s-au sfatuit ele ce sa faca, cum sa se razbune si cum sa piarda pe Sucna-Murga. Nevasta zmaului celui mai mare a zis:

— Stiti voi una? Cand s-a porni Sucna-Murga spre casa, eu am sa-i ies inainte si in cutare loc am sa dau o seceta si am sa fac o arsita atat de mare incat sa clocoteasca fantanile, cum clocotesc oalele la foc, si Sucna-Murga sa nu mai poata de nadusala si de sete, si sa fie nevoit a bea apa din acele fantani si asa sa se prapadeasca!

Iar a doua zmeoaica a zis:

— Eu am sa ma fac, in cutare loc, in drum, un rug frumos, si cand m-a vedea el si-a vrea sa ma iaie, eu am sa-l omor indata!

A treia insa, nevasta zmaului celui mai tare, a zis:

— Eu m-oi duce inca mai departe inaintea lui, ca, daca va scapa de voi, sa nu scape de mine. Eu am sa ma fac zana si am sa-l astept in padurea cea de la marginea hotarului. Cand a trece el pe-acolo, eu am sa-l inghit de viu si-am sa-l mistuiesc in mine o saptamana intreaga si tocmai dupa aceea am sa-l screm!

Sucna-Murga, ca muscuta in crapatura, a auzit toate sfaturile si propusurile zmeoaicelor, si iesind din ascunsul sau, a zburat la caruta, s-a dat peste cap de s-a facut iar voinic cum era, s-a suit in caruta si indatamare a fost la pod la frate-sau, la Busuioc. Cum a ajuns la dansul, a inhamat toti caii, adeca doisprezece, la caruta in rand pareche, lua si pe frate-sau Busuioc intr-insa si au purces asa la drum.

Manand Sucna-Murga caii cat puteau fugi, iata c-au ajuns pe-un camp unde era o fierbinteala si o arsita asa de mare, incat clocoteau toate fantanile, si mai ca mureau de sete, mai ales Busuioc, si fiindca nu stia ce-l asteapta, voia numaidecat sa beie apa de cea fierbinte, si ajungand la un put, a vazut cum clocotea apa de fierbinteala. Lui Busuioc insa i se parea ca apa izvoraste pe aice fierbinte asa, si a rugat pe frate-sau sa steie putin ca sa beie. Dara Sucna-Murga i-a zis:

— Stai! Lasa-ma sa beu eu intai! Si apropiindu-se de put, a facut cruce cu palosul in apa, si pe loc s-a prifacut toata apa in sange, pentru ca in apa era prifacuta zmeoaica zmaului celui mai mare, si facand Sucna-Murga cruce cu palosul in apa, a taiat-o, si de aceea s-a prifacut apa in sange.

Vazand aceasta, Busuioc a zis fratani-sau:

— Of, frate, da de ce-ai stricat tu izvorul iest frumos?!

Dara Sucna-Murga i-a raspuns:

— Lasa, lasa, fratioare, ca acusi om afla noi alt put mai limpede!

Si mai mergand catva loc, au sosit la alt put, unde au statut de au baut apa de ajuns si ei si caii, pentru ca acuma se racorisera si se limpezisera toate apele.

Stamparandu-si asa setea, au purces mai departe, si mergand amu cat au mers, au ajuns la rug. Aice a zis Busuioc catra frate-sau:

— Vai, frate, vai, ce rug frumos este acesta! Ia sa stai oleaca sa ma scobor din caruta sa-l iau!

Dara Sucna-Murga i-a raspuns:

— Na! Tine tu caii, ca l-oi lua eu!

Si apropiindu-se cu mare luare aminte de rug, pentru ca el stia cine-i rugul acela, a bagat palosul cu ascutisul in sus de sub rug si l-a radicat asa de iute cu amandoua manile in sus, incat a ramas din el un capat de o parte de drum, si alt capat de cealalta parte. Vazand aceasta Busuioc tinu fratani-sau de rau, pentru ca a stricat un lucru asa de frumos si rar! Dara Sucna-Murga i-a zis:

— Taci, ca tu nu stii ce-i aceasta, si hai mai departe!

Calatorind ei mai departe, chitea Sucna-Murga, cum ar putea el invinge si pe zana aceea. Si-atunci si-a adus aminte ca acu de sapte ani de zile a fost dat unui fierar un buzdugan ca sa i-l tot infierbante, si socotind ca acum va fi destul de fierbinte, a abatut pe acolo de l-a luat. Cu astfeli de arma au calatorit amandoi mai departe, socotind ca cu buzduganul acesta va face si zanei capatul. Cum numai au inceput a se apropia de padurea aceea, iata ca se radica si zana c-o falca-n ceri si cu alta-n pamant, si le iese inainte, voind sa-i soarba pe amandoi deodata cu butca cu cai cu tot. Dara Sucna-Murga n-a asteptat sa se apropie ea tocmai de tot, ci a inceput a-nvarti buzduganul imprejurul capului ca sa-i deie o repejune mai mare, si l-a slobozit deodata zanei drept in gura de-a intrat intr-insa si pentru ca era foarte fierbinte s-a si lipit de ea; si nu numai c-a oprit-o sa mearga inainte, ci, in iuteala, buzduganul a si luat-o cu sine, si pe unde mergea, facea tot drum de foc prin padure. Si asa a scapat Sucna-Murga curat si nevatamat, cu cheia raiului si cu lumina soarelui.

Dupa ce-au ajuns acasa, n-a ramas mult sa se hodineasca, ci a mers de a dus imparatului cheia raiului si lumina soarelui. Imparatul a cunoscut acuma ca numai Sucna-Murga este in stare sa-i fie urmas vrednic pe scaunul imparatiei, si pe loc a facut nunta fiicei sale si a maritat-o dupa dansul, dandu-i toata imparatia ca zestre.

Dupa ce s-a insurat Sucna-Murga, a trait multi, foarte multi ani in fericire cu noroc si pace, stapanindu-si imparatia cu dreptate.

La nunta lui Sucna-Murga m-am intamplat si eu. Of!, ce bucate alese mai erau la acea masa, tot numai fripturi si copturi ca acelea de le-ai fi inghitit si cu ochii! Da’ inca vinurile acelea! Le-ai fi baut pe toate de nu te-ai fi temut de vro ameteala! Mie mi-a placut mai ales un feli de friptura de rata; am mancat din ea cat n-am mai putut, si pentru ca imi placea asa de tare, am varat un piciorut in buzunar, ca sa-l am de merinde pe drum cand m-oi intoarce acasa. Cand veneam acasa cam pe la mijlocul caii, am fost flamanzit si m-am apucat sa rod piciorusul acela. Tocmai cand imi era carnea mai dulce, m-am intalnit cu un om invatat, care imi spunea ca a invatat carte pe la toti inteleptii lumii, si a inceput a ma tot ruga si a ma cehai ca sa-i dau si lui sa manance, ca era fript de foame. Tot nacajindu-ma el ca sa-i dau si sa-i dau, m-am cam suparat si i-am azvarlit cam repede piciorul acela. El, sarmanul, in loc sa-l prinda in mani, a tinut manile in buzunar. Piciorul de friptura nu i s-a putut vari in buzunar, ci l-a lovit amarnic peste un picior, de merge bietul si pana acuma schiop. De nu ma credeti ia sa va uitati numai la cutare invatat si-l veti vedea schiopatand pana astazi din pricina aceea!