Voinicul Sarpe Si Fata De Imparat - Poveste scrisa (in format text)

A fost odata ca niciodata, a fost odata demult tare, pe cand se potcovea puricele cu nouazeci si noua de maji de fier la un picior si sarea de ajungea cu spinarea in cer.

Au fost odata o baba si un mosneag, care nu aveau copii. Intr-o buna zi mosneagul zise:

— Mai baba, bate in sita si covata si fa-mi o turta in vatra, sa ma duc in lume dupa copil.

Baba a cernut faina, a copt turte, a pus mosneagului in traista si l-a pornit la drum. A mers mosneagul si a tot mers si intr-un tarziu a ajuns la o fantanita. Mosneagul a poposit, a ospatat, a baut si s-a culcat.

Cand s-a trezit, a gasit in traista un pui de sarpe. Mosneagul s-a uitat la puiul cel de sarpe si s-a gandit: „O sa-l iau, sa ne fie fecior si sprijin la batranete”.

Si mosneagul a luat traista cu puiul de sarpe, a venit inapoi si de la poarta a prins a striga:

— Deschide, baba, usile si iesi-ne inainte!

— Ce-ai adus la casa, ce sa fac cu sarpele? s-a mirat baba.

— Acesta o sa ne fie fecior.

I-au facut loc pe cuptor langa soba, si, cand colo, se lungeste sarpele si creste, ca nu incape pe cuptor. Mosneagul si baba l-au ridicat in pod, l-au hranit trei zile cu lapte dulce si miez de nuca si a crescut sarpele de pocneau grinzile si intra casa in pamant de greutate. La a patra zi sarpele a scos capul pe gura podului si a vorbit:

— Tata si mama, a venit vremea sa ma insor.

Mosneagul si baba s-au bucurat:

— Si pe cine vrei s-o petesti?

— Pe fiica imparatului.

Pana s-a mai gandit baba ce sa raspunda, a raspuns mosneagul:

— Nu ma duc, dragul tatei, ca mi-a lua capul.

— Daca nu te duci, iti iau eu capul!

Se duce mosneagul, ca vai de el, se duce la palat si bate la poarta. Strajnicii i-au dat drumul, mosneagul si-a luat cusma din cap, s-a inchinat si a spus:

— Sa traiesti, luminate imparate!

— Multumim dumitale, om calator, ce ai venit?

— Am venit sa ne luam de cuscri, dumneata ai fata de maritat, eu am baiat de insurat.

Imparatul s-a facut foc si para, si a poruncit calailor si temnicerilor sa-l izgoneasca cu bicele si sa deie drumul la caini, sa-l manance. Calaii l-au alungat cu bicele, au slobozit cainii din lant si l-au rupt in bucati, ca bietul mosneag a ajuns acasa cu un pic de suflet.

Cand l-a vazut sarpele pasind pragul ramolit si ujilit ca vai de dansul, s-a intins din gura podului l-a inghitit si i-a dat drumul bun sanatos si imbracat in haine noua.

— Cum iti pare? l-a intrebat sarpele.

— Imi pare bine ca-s cu zile si-s voinic cum am fost.

— Si mie imi pare bine ca are cine se duce s-o ceara pe fiica imparatului de mireasa.

— Nu ma duc, dragul tatei, ca mi-a lua capul!

— Daca nu te duci, iti iau eu capul!

Mosneagul s-a dus la palat si s-a inchinat in fata imparatului:

— Bine te-am gasit, luminate imparate!

— Bine ai venit, mosule, ce ti-i voia si nevoia?

— Sa ne luam de cuscri, tu ai fata de maritat, eu - baiat de insurat, sa le facem o nunta.

Ca sa nu mai deie fata, imparatul zice:

— Vezi dealul acela?

— Vad, luminate imparate.

— Pana maine dimineata sa mi-l faci vale si pe vale sa-mi faci moara, sa-mi faci iaz, in jurul iazului sa ari, sa sameni grau, graul sa-l treieri, sa-l faci faina si in rasaritul soarelui sa-mi aduci o pereche de colaci.

Mosneagul vine acasa si-i spune sarpelui:

— Iata, dragul tatei, ce a spus imparatul.

— Culca-te, tata, si dormi, nici in seama nu lua.

Sarpele a iesit afara si, cand a suierat, s-au strans serpi, balauri cata frunza si iarba.

— Ce ne-ai chemat, stapane?

— Vedeti dealul cela? Pana maine dimineata sa mi-l faceti vale si pe vale sa-mi faceti moara, langa moara un iaz mare, iar locul imprejur sa fie semanat cu grau, graul sa rodeasca si la rasaritul soarelui sa-mi aduceti o pereche de colaci.

In zori de zi vin balaurii cu colaci calzi.

Sarpele i-a luat, a scos capul pe gura podului si a vorbit:

— Scoala, tata, si te du la imparat cu colaci calzi.

Se scoala mosneagul, ia colacii si se duce la imparat. Cand a vazut imparatul dealul - vale si pe mosneag cu colaci calzi, s-a dus la imparateasa si i-a spus:

— Eu am zis sa-l sperii, dar el a implinit porunca. Ce sa facem acum cu dansul?

— Lasa, ca-i dau eu o porunca. Pana maine dimineata sa fie marea cu apele la mine sub fereastra, iar in dosul palatului, cat vezi cu ochii, sa puie vita de vie si pana in rasaritul soarelui sa fie poama crescuta, rodita, strugurii copti, sa vorbeasca bobita cu bobita intre ele, cand m-oi scula eu, sa ma spal cu apa de mare si sa mananc poama.

Se intoarce imparatul si mosneagul il intreaba:

— Ne incuscrim, imparate?

— Ne incuscrim, mosule, dar sa-mi mai implinesti o porunca. Pana maine dimineata sa fie marea cu apele la mine sub fereastra, iar in dosul palatului, cat vezi cu ochii, sa pui vita de vie si pana la rasaritul soarelui sa fie poama crescuta, rodita, strugurii copti, sa vorbeasca bobita cu bobita intre ele, cand m-oi scula eu sa ma spal cu imparateasa si cu toata curtea in mare si sa mananc poama.

S-a dus mosneagul acasa. Sarpele il astepta cu sufletul la gura:

— Ce-a zis imparatul?

— Iata, dragul tatei, ce a spus.

— Du-te, tata, si te culca, nici in seama nu lua.

A iesit sarpele afara, a suierat si au venit serpi, balauri, de nu-i tinea locul.

— Ce doresti, stapane?

— Pana maine dimineata sa fie marea cu apele sub ferestre la palatul imparatului, iar in dosul palatului, cat se vede cu ochii, sa puneti vita de vie si pana in rasaritul soarelui sa fie poama crescuta, rodita, strugurii copti, sa vorbeasca bobitele intre ele, cand s-or scula imparatul si imparateasa sa se spele in apa de mare si sa manance poama.

In zori de zi s-a trezit curtea in plescaitul valurilor.

Imparatul si imparateasa s-au sculat, au deschis fereastra si s-au spalat in apa de mare. Dupa ce s-au spalat, a inceput a scadea marea si in urma crestea iarba verde. Cand s-au uitat in jur, mesele erau incarcate cu struguri de poama si bobitele se luasera la cearta, ca nu incapeau pe tipsiile de aur.

Dimineata sarpele ii zise mosneagului:

— Du-te, tata, la imparat, ca de acum s-a spalat, a ospatat si e in cheful lui, du-te si o cere pe fiica-sa de mireasa.

Cand a ajuns mosneagul, era tocmai in rasaritul soarelui:

— Buna dimineata, inaltate imparate!

— Multumesc dumitale, mosule, iar mi-ai venit?

— Iar am venit, imparate!

— Si acum de ce?

— Tot cu rugare si intrebare, ne luam de cuscri ori ba?

— Ne incuscrim, mosule, ne incuscrim, daca imi indeplinesti si a treia porunca.

— Ce porunca, inaltate imparate?

— Sa-mi faci pana maine dimineata un drum de aur de la palatul meu pana la casa mirelui, unde-s munti, sa-mi pui punti, unde-s codruri - sa-mi pui poduri, iar pe margini sa creasca pomi de aur si pasari de aur sa-mi cante in toate glasurile. Maine dimineata sa-mi aduci roade sa gust, sa ma trezesc in cantecul pasarilor.

Mosneagul s-a intors acasa. Sarpele il astepta cu gura arsa:

— Ce-a spus imparatul?

— A spus sa-i faci un drum de aur de la palat pana aici acasa, unde-s munti, sa-i pui punti, unde-s codruri - sa-i pui poduri, iar pe margine sa creasca pomi de aur cu roadele de aur si pasari de aur sa cante in toate glasurile. Maine dimineata sa se trezeasca in cantatul pasarilor, sa-i aduc roade sa guste.

— Du-te, tata, si te culca, nici in seama nu lua.

Mosneagul s-a dus la culcare, iar sarpele a iesit afara, a suierat si au venit serpi, balauri - cata frunza si iarba.

— Ce poruncesti, stapane?

— Pana maine dimineata sa faceti in locul casei un palat pe trei parti mai frumos ca al imparatului tot din aur-lamur, cu trei randuri de foisoare si batut cu piatra rara si sa faceti si un drum de aur de aici pana la curtea imparatului, unde-s munti - sa puneti punti, unde-s codruri, puneti poduri, iar pe margine sa creasca pomi de aur cu roadele de aur si pasari de aur sa cante in toate glasurile, ca sa se trezeasca imparatul si imparateasa in cantatul pasarilor, sa ieie roade sa guste.

La iesirea zorilor erau toate gata. Imparatul si imparateasa s-au trezit in cantatul pasarilor. Cand colo, veni si mosneagul cu inchinaciune si plecaciune. Cum sosi, asa vorbi:

— Buna dimineata, inaltate imparate, a venit vremea sa ne incuscrim, sa punem zi de nunta!

A sarit imparatul, parca l-ar fi calcat pe batatura, a iesit in foisor si, cand a vazut drumul, pomii si palatul toate turnate din firul aurului, n-a mai avut ce zice, a poruncit sa deie sfara in tara, ravase prin orase, a trimis si crainici in toate partile, sa pofteasca lumea la nunta. Si a inceput a se aduna lumea palcuri, palcuri din toate partile, ca avea o imparatie de n-o cuprindea gandul omului.

Acum imparatul a trimis trasura cu patru cai sa-l aduca si pe mire. Vizitiii au mers, s-au oprit in poarta la mosneag si solii imparatesti i-au inchinat mosneagului colaci si i-au spus sa iasa cuconul mire, ca-i asteapta nunta.

Sarpele, de colo de unde era, a vazut trasura imparateasca si a spus:

— Ce mi-a trimis mie imparatul cotiga aceasta? Duceti-va inapoi si spuneti-i sa-mi trimita o trasura de fier cu douazeci si patru de roate si douazeci si patru de cai inhamati.

Cand a auzit imparatul de una ca aceasta, i s-a lasat sangele in picioare. Nu se putea dumeri ce mire-i acesta. Fiindca asa a fost voia mirelui, a dat porunca la fierari si i-au facut o trasura de fier cu douazeci si patru de roate, a inhamat douazeci si patru de cai si a trimis-o la mosneag.

Acum mirele s-a suit in trasura, s-a pornit cu nunta si coada lui se mai tara pe jos inca de trei trasuri.

Imparatul ii astepta cu faclii aprinse, cu pahare drese si bucate pentru mese.

Cand au ajuns la poarta imparatului, lautarii au inceput a canta, sarpele s-a dat jos din trasura, s-a intins si a incolacit mesele de jur imprejur sa steie musafirii pe dansul in loc de scaune la masa.

Au facut nunta cu voie buna, veselie si curajul cel mare. Dupa nunta au luat mireasa si s-au intors acasa.

Cand a intrat fata imparatului in casa, s-a mirat ce a vazut. Ce avea mirele in odaile lui, n-avea imparatul in curte. Totul era numai de aur si o frumusete, ca-ti fura inima.

Mirele a dezbracat pielea de sarpe si s-a facut un baiat frumos - o dragoste sa te uiti la dansul, cu coroana pe cap, cu haine aurite: din guler pana-n pamant numai fir de margarint. S-au pus ei pe trait si traiau traiul cel bun de pe draga lume.

A trecut cat a trecut si iata ca se duce imparateasa sa vada cum traieste fiica-sa cu sarpele.

— Apoi, maica, acesta nu-i sarpe, ii un baiat tanar peste fire de frumos, numai ziua imbraca pielea aceasta de sarpe, iar seara o dezbraca si o pune la picioare.

— Daca-i asa, maica, stii ce sa faci? Sa incarci o tava cu jaratic, s-o pui sub pat si, cand a intinde picioarele, a cadea pielea si a arde. Daca va arde, nu va mai avea ce imbraca si va ramanea asa.

Fata a facut dupa cum o pusese maica-sa la cale. A aprins un foc cu lemn si seara, cand sarpele s-a dezbracat si s-a dus la culcare, a umplut o tava cu jaratic si a pus-o langa pat la picioarele lui. Voinicul a intins picioarele prin somn, pielea a cazut in jar si a plesnit - si a vuvuit cerul, a clocotit pamantul de s-a auzit peste noua mari si noua tari, unde-i apa lina, campul alamaie si iarba matase.

Voinicul s-a trezit si i-a tras o palma fetei, ca au podidit-o lacrimile. Trei lacrimi au cazut pe braul fetei si s-au facut trei cercuri de fier.

— Eu mai aveam de purtat trei zile pielea aceasta de sarpe si era s-o lepad, ispaseam de-acum blestemul parintilor. Cine te-a pus la cale, rau gand a avut. De azi inainte sa umbli incinsa cu cercurile acestea de fier si sa nu le poti desface, pana nu-i veni peste noua mari, peste noua tari, unde-i apa lina, campul alamaie si iarba matase si-i striga in gura mare: „Drag stapanul meu, intinde mana peste mine, cercul sa plesneasca, pruncul sa se nasca!”

Voinicul cat mai repede inchise usa si - sa te duci duluta. Din urma lui s-a ridicat o ceata-negureata, ce cuprindea cerul si ineca pamantul.

A ramas fata singura, a plans, a jelit si intr-o buna zi a lasat palatul si s-a pornit pe urma lui. A mers fata si a tot mers multa cale-imparatie, cuvantul sa ne tie si a ajuns la Sfanta Miercuri. Fata a batut la poarta si a vorbit:

— Maicuta, primeste-ma la popas.

— Daca esti fata curata, intra sa te daruiesc cu ceva, iar de nu, du-te cat mai departe, ca am o catelusa cu dintii de crita, te face mici farame.

— Deschide, maica Sfanta Miercuri, caci sunt o fata curata si oropsita.

Sfanta Miercuri i-a deschis si a intrebat-o:

— Tu esti fiica de imparat, blestemata de barbat sa mergi peste noua mari si noua tari, unde-i apa lina, campul alamaie si iarba matase?

— Eu sunt.

— Intra sa te vada matusa, ca de auzit am auzit de tine, iar de vazut nu te-am vazut.

Fata a intrat.

Sfanta Miercuri a primit-o, i-a dat un ulcior cu apa sa cinsteasca si o prescura sa ospateze. Ulciorul si prescura erau fermecate, de unde bea - se umplea, de unde manca - crestea. La urma i-a daruit trei mere de aur. Fata le-a luat si iar s-a pornit la drum. Si a mers si a tot mers zi de vara pana-n seara, da atunci zilele erau ani si a ajuns la chilia Sfintei Vineri.

Fata a batut in usa si a vorbit:

— Maicuta, primeste-ma la popas.

— Daca esti fata curata, intra sa te daruiesc cu ceva, iar de nu, du-te cat mai departe, ca am o catelusa cu dintii de crita, te face mici farame.

— Deschide, maica Sfanta Vineri, caci sunt fata curata.

Sfanta Vineri i-a deschis usa si a cunoscut-o:

— Tu esti fiica de imparat, blestemata de barbat sa mergi peste noua mari si noua tari, unde-i apa lina, campul alamaie si iarba matase.

— Eu sunt.

— Intra sa te vada matusa, ca de auzit am auzit, iar de vazut nu te-am vazut.

Fata a intrat, a poposit. Sfanta Vineri i-a dat un ulcior cu apa sa cinsteasca si o prescura sa ospateze. Si ulciorul si prescura erau fermecate, ca de unde bea - se umplea, de unde musca - se vindeca. La plecare i-a daruit un rodan de aur.

S-a pornit fata la drum si a mers cale neumblata peste campuri, peste ape si a ajuns la Sfanta Duminica. A batut fata la poarta si a spus:

— Maicuta, primeste-ma la popas!

Dinauntru s-a auzit:

— Daca esti fata curata, intra sa te daruiesc cu ceva, iar de nu, du-te cat mai departe, ca am o catelusa cu dintii de fier, cu maselele de otel, cand i-oi da drumu, praf si farame te face.

— Deschide, maicuta, sunt fata curata.

Sfanta Duminica i-a deschis si a cunoscut-o:

— Tu esti fiica de imparat, blestemata de barbat sa mergi peste noua mari si peste noua tari, unde-i apa lina, campul alamaie si iarba matase?

— Eu sunt!

— Intra sa te vada matusa, ca de auzit am auzit, iar de vazut nu te-am vazut.

Fata a intrat, a poposit. Sfanta Duminica i-a dat un ulcior cu apa sa cinsteasca si o prescura sa ospateze. Ulciorul si prescura erau fermecate, de unde bea - se umplea, de unde musca - se vindeca. Cand a fost sa plece, i-a daruit Sfanta Duminica o naframa de matase imprejur cu aur trasa, a petrecut-o pana la poarta si fata a spus:

— De aici incolo nu mai stiu unde sa merg sa nimeresc.

Sfanta Duminica a luat o frunza si, cand a suflat-o, s-a dus frunza din plai in plai, din vale in vale si a facut o carare pana la locul unde se gasea voinicul.

— Uite acolo is curtile barbatului. El a venit aici in imparatia zanelor, zanele i-au dat mancare uitata, bautura uitata si a uitat de tine. Tu du-te, dar nu intra in casa, caci el e dus in toate zilele la vanatoare, opreste-te la fantana si prima zi scoate merele de aur la soare, a doua pune rodanul sa toarca pe colacul fantanii, a treia desfa naframa de matase imprejur cu aur trasa si intinde-o pe iarba verde. Ziua o sa vina zanele la apa, o sa le vada si o sa vreie sa le cumpere, dar tu sa nu le vinzi nici pe bani, nici pe pietre scumpe, nici pe alte lucruri, ci sa le dai asa, daca te-or lasa sa dormi o noapte in odaia voinicului. Acum mergi cu bine, fie-ti drumul cu folos.

Fata i-a multumit, s-a pornit la drum si a mers si a tot mers, a trecut vaile cu florile, izvoarele cu ponoarele si a ajuns la fantanita. Cum a ajuns, a scos cele trei mere de aur si astepta. N-a trecut mult si au venit zanele la apa. Zanele nu s-au mirat de fata ca au vazut-o aici, unde pasare zburatoare, necum om calator nu razbate, ci s-au mirat de cele trei mere de aur si au intrebat:

— Nu vinzi merele, fata, sa le cumparam noi pe bani, pe pietre scumpe, sa nu le apuce altii?

— De vandut nu le vand nici pe bani, nici pe pietre scumpe, vi le dau asa, fara nici o plata, daca ma lasati sa dorm o noapte in chilioara voinicului.

Zanele s-au invoit, au dus-o pe fata la chilioarele lor, iar seara, cand a venit voinicul de la vanatoare, i-au dat mancare uitata, bautura uitata si buruieni de somn si a adormit voinicul somn greu de moarte. Atunci au adus-o pe fata in chilioara lui si ea a prins a lacrima si a cuvanta:

— Drag stapanul meu, intinde mana peste mine, cercul sa plesneasca pruncul sa se nasca!

A strigat fata, a plans, dar voinicul n-a auzit nimic. Cocosul a cantat de trei ori, s-a luminat de ziua si fata s-a dus la fantanita trista si mahnita, a scos rodanul cel de aur de la Sfanta Vineri si s-a pus pe tors.

Pe la amiaza au venit zanele la apa si, cand au vazut rodanul cel de aur torcand fire de aur si de diamant, s-au mirat ca de mare minune si au intrebat:

— De vanzare ti-i rodanul, sa-l cumparam noi pe bani? Ori pe pietre scumpe, sa-l avem la averea noastra, la chilioarele noastre?

— Pe bani si pietre scumpe nu-l dau, daca ma lasati o noapte sa dorm in chilioara voinicului, vi-l dau asa, cum se gaseste, fara nici o plata.

Zanele au luat-o pe fata la chilioara lor. Seara, cand a venit voinicul de la vanatoare, i-au dat mancare uitata, bautura uitata si buruieni de somn si a adormit voinicul asa, ca puteai sa tai lemne pe dansul. Dupa aceea au adus-o pe fata in chilioara voinicului si ea a prins a boci si a se ruga:

— Drag stapanul meu, intinde mana peste mine, cercurile sa plesneasca, pruncul sa se nasca!

A plans fata, a bocit toata noaptea, dar voinicul n-a auzit si nu s-a trezit. Inspre ziua a cantat cocosul de trei ori, fata a iesit din chilioara si iar s-a dus la fantanita, intristata si indurerata.

S-a asezat langa fantana, a scos naframa de la Sfanta Duminica si a intins-o pe iarba verde. Spre seara au venit zanele la apa si, cand au vazut naframa de la Sfanta Duminica, au dat toate navala:

— De vanzare ti-i naframa, s-o cumparam noi pe bani, pe pietre scumpe?

— Nu vand naframa pe aur si pietre scumpe, o dau asa, daca ma lasati sa stau o noapte in chilioara voinicului.

Zanele au luat naframa si au dus-o pe fata la chilioarele lor. Cand a venit voinicul de la vanatoare, cocosul i-a iesit inainte, a batut din aripi si a cantat:

— Cu-cu-ri-gu! Stapane, de trei nopti incoace vine o fiica de imparat, blestemata de barbat, intra noaptea in chilioara ta si plange cu glas mare pana-n cer, cu lacrimi pana-n pamant, sa intinzi mana, sa plesneasca trei cercuri de fier, sa nasca pruncul.

Voinicul si-a adus aminte si l-au taiat lacrimile. El s-a dus in chilioara si a cazut bolnav. Zanele i-au adus mancare uitata si buruieni de somn, iar el de scarba si jale mare, ca n-o vazuse pe fata atata vreme, n-a putut nici bea, nici manca. Pe la miezul noptii a intrat fiica imparatului in chilioara voinicului, a prins a lacrima si a cuvanta:

— Drag stapanul meu, intinde mana peste mine, cercurile sa plesneasca, pruncul sa se nasca!

Voinicul a imbratisat-o si, cand a pus mana pe cercuri, au plesnit cercurile, si a nascut fata de imparat un baiat de sapte ani. Voinicul s-a bucurat, a iesit afara si, cand a suierat odata, au venit balauri, serpi cata frunza si iarba:

— Ce ne-ai chemat, stapane?

— Aduceti-mi o trasura cu douazeci si patru de cai in sir, sa ma duc acasa.

Ca din pamant a aparut o trasura cu douazeci si patru de cai albi. Voinicul, fata de imparat si baiatul s-au suit in trasura si s-au pornit inapoi spre imparatie, la palatul lor. Zanele i-au iesit inainte, il rugau sa steie, mai cat nu-si asterneau si inima la picioarele lui, dar voinicul s-a dus si dus a fost. S-a intors acasa la mosneag si la baba, s-a pus pe trai si a trait traiul cel bun de pe draga lume. Eu i-am lasat traind si vietuind si

Am incalecat pe un cocos

Si m-am dus tot pe jos,

Si am incalecat pe o roata

Si v-am spus povestea toata.