Alice in Tara Minunilor este una dintre putinele povesti la care copilul intreaba, pe la jumatate, ce se intampla de fapt.
Raspunsul cinstit este ca nu se intampla mare lucru. Iar asta nu este o scapare, este chiar ideea cartii.
Nu are inceput, mijloc si final limpede, asa cum are o poveste de Creanga. Este un sir de intalniri ciudate, puse una dupa alta, si atat.
Alice sta plictisita pe malul unui rau si vede trecand un iepure alb imbracat in haine, care se uita la ceas si se plange ca a intarziat. Se ia dupa el si cade intr-o vizuina foarte adanca.
Ajunge intr-o sala cu usi incuiate. Bea dintr-o sticla si se face mica, mananca o prajitura si se face uriasa.
De acolo incolo trece dintr-o intalnire in alta: soarecele din balta de lacrimi, omida asezata pe ciuperca, pisica din Cheshire care dispare si lasa in urma doar zambetul, ceaiul nebun al Palarierului si, la final, procesul de la curtea Reginei de Cupa.
Se trezeste pe malul raului. Totul fusese un vis.
Pentru ca este scrisa de un matematician care se juca.
Lewis Carroll este pseudonimul lui Charles Dodgson, care a predat matematica la Oxford vreme de 26 de ani. Multe dintre scenele care par aiurea sunt de fapt glume de logica: raspunsuri care intorc intrebarea pe dos, reguli duse pana la absurd, vorbe luate ad litteram.
Cand Palarierul intreaba de ce seamana un corb cu un birou, iar la final recunoaste ca nu are nici un raspuns, aceea nu este o scapare a autorului. Aceea este poanta.
Mi se pare ca aici se impiedica mai degraba parintii decat copiii. Noi cautam firul si ne enervam ca nu il gasim, in timp ce copilul se uita la desen si rade de pisica fara trup.
Daca va intreaba in mijlocul povestii ce se intampla, cel mai simplu este sa ii spuneti ca Alice viseaza si ca in vis lucrurile sar de la una la alta fara sa aiba noima, pentru ca exact asa sunt si visele lui. Copiii accepta explicatia asta pe loc, mult mai usor decat accepta adultii ideea ca o carte atat de cunoscuta chiar nu duce nicaieri anume.
Editura Arthur o da de la 7 ani in sus pentru traducerea integrala. Eu am trecut-o la 6 ani, si cred ca la 6 chiar merge, insa ascultata impreuna, nu citita singur.
Diferenta este reala. Cartea are douasprezece capitole si cere rabdare, in timp ce inregistrarea duce copilul mai departe chiar daca pierde un rand pe drum.
Sub 5 ani nu prea are rost. Nu se sperie nimeni, pur si simplu nu se prinde nimic.
Traducerea clasica in romana este a Fridei Papadache, aparuta prima data in 1976 si reeditata de Arthur.
Acolo fetita nu se numeste Alice, ci Alisa, iar cartea se cheama “Peripetiile Alisei in Tara Minunilor”. Este exact acelasi text, doar numele difera.
Merita stiut inainte sa cautati prin librarie dupa Alice si sa treceti pe langa ea fara sa va uitati a doua oara.
Multi copii ajung la poveste dupa ce au vazut desenul animat, iar acolo apare o mica incurcatura.
Desenul Disney din 1951 amesteca doua carti diferite, asa ca personaje pe care copilul le asteapta, cum sunt fratii Tweedledee si Tweedledum sau scena cu Morsa si Dulgherul, nu vin din Alice in Tara Minunilor, ci din continuarea ei, Alice in Tara din Oglinda.
Nu este mare lucru, insa merita spus dinainte. Altfel copilul crede ca lipseste ceva din carte.
Varianta audio dureaza 56 de minute, ceea ce este destul de mult pentru o poveste de seara.
Eu as imparti-o in doua sau trei reprize. Se poate opri linistit dupa scena cu ceaiul, intrucat povestea oricum nu curge dintr-o bucata si copilul nu ramane cu nici un fir intrerupt.
Daca vreti sa incercati asa, povestea se asculta aici. Iar daca vedeti ca se pierde complet, mai lasati-o un an si puneti in loc ceva cu poveste dreapta, cum este Motanul incaltat.
Apropo, inregistrarea nu incepe ca in carte. Se aude intai o fetita care spune ca o cheama Alice si ca unchiul ei, Charles, a scris o carte despre ea.
Nu este o inventie a scenaristului. Dodgson chiar i-a spus povestea unei fetite reale, pe nume Alice Liddell, si i-a trimis-o dupa aceea scrisa de mana, ca sa nu o uite. Restul a venit mult mai tarziu…
Povestidecopii.ro este un site dedicat celor mici si nu numai.
In monentul de fata cuprinde povesti pentru copii in format audio, la cea mai buna calitate disponibila, editate in programe audio si aranjate pentru o cat mai buna experienta de ascultare.
Pe vremuri, casetele audio cu povesti erau greu de gasit si costisitoare. Acum, cu internetul, oricine poate asculta povestile preferate oricand doreste.
Site-ul de fata contine cele mai frumoase povesti pentru copii, adunate intr-un singur loc.
Intrati pe povestea dorita si apasati butonul "play" de pe player-ul audio (dreptunghi), se poate selecta volumul, sau sa sariti la un anumit punct din poveste.
De asemeni, exista posibilitatea de a incepe de undeti ati ramas cand ati inchis pagina (povestea).
Exista si butoane care fac povestea sa se repete (in loop) sau sa se inchida singura dupa 5, 10, 15, 20 minute, in ideea de a folosi povestile pentru a adormi
