Catana Imparatului - Poveste scrisa (in format text)

A fost odata intr-un sat un copil parasit, lasat la mila oamenilor de cine stie ce necajita de femeie. Si l-a luat pe orfanul acesta o baba batrana si buna si l-a crescut. Nume i-a pus Florea, adica cel din flori, caci stia ce stia baba aceasta. Era adica ea o vrajitoare dintre cele bune, lasate pe pamant sa mai aline suferintele si durerile oamenilor. Ca baba aceasta stia cate si mai cate leacuri bune pentru toata boala, cate si mai cate descantece de orbalt, de deochi, de facatura, de vatamatura, de mana si de pocitura, cate si mai cate farmece si vraji priincioase omului.

Ca de descantece rele si de farmece si vraji impotriva firii oamenilor si lucrurilor nu se tinea, cum se tin alti vrajitori vrajmasi si alte vrajitoare blestemate si uracioase ca Muma Padurii. Si ducea vrajitoarea aceasta buna mare razboi cu un vrajitor vecin, care era un raulean fara pereche pe lumea lui, bata-l mania lui Dumnezeu. Vrajitorul acesta ingheta apele vara-n amiaza mare, numai daca impletecea un bat intre degete, iar de oameni n-avea frica. Daca se uita la om in ochi, il impietrea si putea face cu dansul orice vrea, asa o putere infricosata avea.

De aceea oamenii nici nu-si puneau puterile lor putine cu ale lui, incat ajunsese vrajitorul acesta mare sa stapaneasca noua sate, numai pe-acel al babei nu-l putuse supune din pricina ei. Vezi ca si baba Catinca avea putere multa si vrajitorul cel mare n-o putea birui. Si-l chema pe vrajitorul acesta Paramon si numai cat ii auzeau oamenii numele si se ingrozea pielea pe ei de groaza.

Si cand, la rasaritul soarelui, l-a gasit baba Catinca in stratul cu flori, se spune c-a batut din palme de bucurie. Si asa de drag cum l-a avut din primavara aceea, l-a avut toata viata si ca o mama buna i-a fost baiatului, si l-a scos din scutece, si l-a pus pe picioare, si l-a invatat a merge, si l-a invatat a se purta in rand cu lumea.

Si de drag ce-l avea, a pregatit baba Catinca o alifie fermecata, pe care o stia din stravechime mare, si l-a uns pe baiat, cand avea doisprezece ani, din crestetul capului pana-n varful degetelor de la picioare. Peste tot trupul l-a uns cu alifia aceea, numai atat a uitat sa unga: talpile picioarelor. Si se bucura baba Catinca si-i spunea baiatului:

— He, hei, ma baiete, numai sa cresti tu mare, c-apoi nu mai am grija… Tu ai sa-i faci capatul vrajitorului Paramon… Ca iaca alifia asta-i fermecata si-o cunosc numai cativa oameni. Daca te-ai uns cu dansa, apoi n-ai frica de sageata, de sulita, de sabie si de orice lucru ascutit care raneste omul. Nu se prinde nicio zgaiba de pielea ta si esti toata viata curat ca ghiocul. Asa ca tu sa tii minte ca eu te-am uns cu alifia asta. Sa n-ai grija in batalii si-n valmasaguri de oameni, ca tie asa ti-a fost menit sa fii catana imparateasca si sa inveti mestesugul razboiului, ca sa biruiesti gadina asta spurcata, care asupreste oamenii din cele noua sate.

Si baiatul a tinut minte, ca n-a avut altceva ce face. S-a facut fecior si n-a uitat vorbele babei Catinca. Si tinea si el la baba, asa cum se tine, ca baiatul orfan aflase ca n-are nici mama, nici tata, si se legase si el de un suflet de om, care i-a aratat dragoste.

Si cand a venit chemarea la oaste, a plans feciorul ca se desparteste de baba Catinca. Iar aceasta l-a mangaiat cu vorbe bune, asa cum se mangaie de parinti feciorii care se duc la asemenea slujba grea si cu primejdie.

— Du-te, dragul babei, si fa-ti datoria catra tara ta, i-a spus ea, ca tu esti menit sa scapi satul de vrajitorul Paramon, caruia nici imparatul nu-i poate da de hac.

— M-oi duce, baba, m-oi duce, da catania ii lunga si nu stiu daca te-oi mai afla in viata cand ma intorc.

— Du-te si fa-ti datoria, ca de aflat ma vei afla si tare bine ti-a parea.

Stia baba Catinca si toaca-n cer cand bate si cand ii spunea ea asemenea vorbe, apoi se gandea la o intamplare care mai departe se va povesti, ca povestea de-abia a inceput si mai tine mult. Da si mai mult tinea pe vremea aceea veche si catania la imparatul. Se ducea omul fecior si se intorcea barbat in toata firea. Si cate zece-cincisprezece ani nu mai dadea pe acasa. Batea drumurile imparatiei cu ostile, ba intr-o parte, ba intr-alta, pana la dracu-n praznic, de i se facea lehamite de viata. Ca imparatii, ca imparatii, se razboiau intre ei pentru fel de fel de pricini si pentru nimica si trimeteau ostile sa se bata. Mureau bietele catane ca furnicile, cand le calca in picioare cireada satului, si se inrosea pamantul de sange inchegat.

Si-a umblat feciorul acesta al nostru Florea pana la capatul pamantului, acolo unde este bulboana cea mare, si s-a ostit el cu toti craii, da sageata, da sulita, da sabie nu s-a prins de el, ca era fermecat. Doara il unsese cu alifia ei fermecata baba Catinca. Si avea nume mare de ostean fara frica, da si anii trecusera ca apa. Se dusese feciorul la oaste cand avea douazeci de ani si-amu avea treizeci si cinci, batuti pe muche.

Si socotind el ca a invatat totul ce are de invatat de la catanele cele batrane, s-a cerut acasa. Era amu si el catana imparateasca de cincisprezece ani si-a spus mai marilor sai ca a slujit destul. Sa-i mai dea drumul si acasa, ca i s-a facut dor de sat si de baba Catinca.

— Apoi sa-ti dam, dara, drumul, au spus aceia. Slujba ti-ai implinit-o cu credinta si de purtat te-ai purtat tare frumos. N-avem ce zice. Numai ne pare rau ca prapadim o catana imparateasca tare buna. Acasa ce-ai sa faci, ca tu te-ai deprins cu mestesugul razboiului. Catana imparateasca ramane catana cat traieste.

— Ce-oi face eu veti auzi. Am de batut un razboi si mai infricosat cu vrajitorul cel mare Paramon. Baba Catinca trebuie sa fie tare batrana si nu mai stiu cum da piept cu ticalosul de vrajitor. Cine stie ce cumpana ii pe capul oamenilor din satul meu!

— Ho, ho, s-au minunat ghinararii cei mari, d-apoi acel Paramon e vrajitor mare, da boier si mai mare!

— Poate sa fie, ca boieria nu-i pe vecie! A belit el destul lumea pana acum. Cand m-am dus eu la oaste, avea gardurile pline de piei de oameni necajiti. Am sa-l belesc si eu de piele, dupa naravul lui, si am s-o pun pe gardul meu.

Au dat din cap ghinararii aceia a indoiala si-au slobozit-o de la oaste pe catana imparatului. Vine Florea in sat si trage la casa lui.

— Unde esti, baba Catinca, striga el, c-am venit de la oaste si mi-i dor sa te vad? Mai traiesti?

— Mai traiesc, mai traiesc, se aude glasul babei din casa.

Da ii iasa inainte lui Florea o codana de fata cu lipici, de s-o strangi in brate si s-o mananci de draga!

— Cine esti tu, fata, hai?

— Apoi eu sunt baba Catinca si cu atata dor te-am asteptat, incat am intinerit.

— Glasul parca l-as cunoaste…

— Apoi da, dragul meu, cat bine am facut eu oamenilor stii si tu. Amu mi-am facut eu si mie un puiut de bine, ca tie iti trebuie nevestica tanara, nu o harca de baba. M-am dat de trei ori peste cap si m-am intors la starea mea de fata. Placu-ti?

— Cat despre asta, nici nu mai incape vorba. De s-ar putea da peste cap toate nevestele si mandrele catanelor, cand se intorc acasa dupa amar de ani, ca sa fie ca tine! Tare-mi pare bine, Catincuta, c-ai intinerit! Vina la badea sa te pupe!

O pupa catana imparatului pe Catinca si se bucura fata. Cu un ochi rade, da cu unul plange. Ea, saraca, isi istovise toate puterile ei cele bune, intinerindu-se. Ca este asa o lege straveche a vrajitoarelor bune. Daca ele isi folosesc puterile pentru binele lor, apoi si le pot folosi numai o data si apoi is femei slabe ca toate femeile. Cunosteau, dupa cum se vede, vrajitoarele cele bune din stravechime un leac si pentru batranete si-l foloseau si ele, da numai o data. Amu leacul ista s-a prapadit si, daca omul imbatraneste, apoi imbatraneste, nu mai intinereste, cat ii haul, macar ca-i ramane inima tanara. Numai ea, pardalnica, ar mai vrea sa zburde ca in tinerete, da de unde putere in ciolane batrane?

— Da de ce cu un ochi razi si cu unul plangi, Catincuta? intreaba catana imparatului. Ca noi ne-om lua si tare bine om trai si-om imbatrani iara amandoi. Mare farmazoana si haitusca de fata-mi esti!

— Apoi eu, dragul meu, mi-am pierdut toate puterile, cu care tineam piept vrajitorului Paramon si el stie ce-am facut pentru tine. A slobozit vorba ca are sa-mi puie pielea in gard. Si pe-a mea si pe-a ta.

— Sa indrazneasca, fata hai, ca de-amu eu i-s nanasul! Nu-s eu catana imparateasca? Sa incerce sa se traga-n unghii cu mine!

— Apoi are sa indrazneasca!

Si a indraznit. Trimite vrajitorul Paramon porunca sa iasa si oamenii din satul al zecelea la claca. Sa iasa, ca baba Catinca nu mai este si el nu se mai teme.

— Sa nu iasa nime la claca! a poruncit si catana imparatului.

N-a iesit nime la claca. Paramon si-a impins de la spate slugile, ca sa faca randuiala cu sarantocii aceia din sat. A impins Paramon jumatate din slugile lui socotind ca-s destule. Le iasa insa Florea, catana imparatului, inainte si mi ti-i taie pe toti haidaii vrajitorului, de n-a scapat niciunul. Lui nimic nu i-au putut face, ca era fermecat si nu se prindea de dansul nici sageata, nici sulita, nici sabie.

Vrajitorul Paramon nu se lasa. Mai trece o vreme si, pe la culesul bucatelor, trimite el porunca oamenilor din sat sa-i plateasca dijma, asa cum plateau si celelalte noua sate. Sa-i plateasca dijma din vite si din bucate, parca oamenii aveau prea multe!

— Nu da nime dijma! a poruncit iara catana imparatului.

Daca nu da nime dijma, atuncea vrajitorul Paramon trimite a doua jumatate de slugi, ca sa-i cuminteasca pe oameni. Tare bine! Iasa si catana imparatului si mi ti-i toaca pe toti. A scapat numai o sluga si s-a intors, vaietandu-se, la vrajitor:

— Ne-ai trimis la moarte, stapane si jupane! Este in satul acela o catana a imparatului, de care nu se atinge nici sageata, nici sulita, nici sabia. Ne-a omorat pe capete si-a facut movila din slujitorii tai. Cu aista nu ne-a mers!

— Alia, a racnit vrajitorul Paramon. Aista-i Florea si l-a uns baba Catinca cu alifia cea fermecata. Am sa ma ung si eu si-am sa ma duc sa-l infrunt!

Isi face alifia cea fermecata vrajitorul cel mare Paramon. Si-o face din o suta si una de ierburi si le descanta cu o mie si unul de descantece, apoi se unge cu dansa. S-a uns singur, ca nu voia sa-i cunoasca tainele altcineva. Da, ungandu-sc cu alifia, vorbea cam asa:

— Lasa ca stiu eu unde-i locul cu pricina, catana imparateasca! Baba Catinca a uitat sa te unga pe talpile picioarelor si iaca, acolo te-oi nimeri eu. Da eu am sa ma ung mai intai pe talpi, ca sa nu uit.

Se unge vrajitorul cel mare Paramon cu alifia aceea si se unge din crestetul capului pana-n talpile picioarelor si-apoi pregateste o traista cu spini inveninati, isi ia platosa, sabia si sulita si porneste la drum.

— De-amu iti fac eu capatul, striga vrajitorul cel mare Paramon.

Si vine el, ca o negreata, asupra satului, ca sa-l prapadeasca. Da nici fata nu sta degeaba. Intelege ca vine cumpana cea mare, si-si aduce aminte ca nu l-a uns pe Florea pe talpile picioarelor.

— Florea, Florea, vine gadina de vrajitor si ai sa dai lupta cu dansul!

— Sa vie, ca nu ma tem!

— Sa vie, sa vie, da eu am uitat sa-ti ung cu alifia cea fermecata talpile picioarelor. Tu sa stai intr-un loc, sa nu te misti, ca hazania pamantului cine stie ce-a mai scornit, sa te rapuna!

— Oi sta, oi sta cum zici tu si l-oi rapune eu.

— Ai sa-l rapui, daca-mi vei asculta sfatul. Vrajitorul Paramon s-a uns si el cu alifia cea fermecata, ca o cunoaste si si-a facut-o. Da de uns s-a uns singur si n-a ajuns cu mainile sa se unga intre umeri. A ramas o palma de piele neunsa. Ia, acolo sa-l lovesti si nu altundeva, ca-i faci capatul.

— Acolo am sa ma atin si-am sa-l lovesc.

Iasa catana imparatului inaintea vrajitorului Paramon.

— Aha, fecior de lele - il batjocoreste vrajitorul pe Florea - vina sa-ti belesc pielea!

— Aha, vrajitor spurcat, lasa ca-ti arat eu! N-ai sa mai belesti tu lumea! Ti-oi da claca si dijma, ca sa te saturi!

Se incontreaza ei si se lovesc, da amandoi erau fermecati si nu-si puteau face nimic. Rastoarna, atunci, vrajitorul traista cu spinii cei inveninati, ca sa calce catana imparatului intr-insii si sa piara. Da de unde sa se lase inselat Florea? Sta pe loc si nu se misca si tot chiteste sa-l loveasca pe vrajitor intre umeri. Si nu stiu cum ii vine bine si deodata arunca sulita cu toata puterea. Sulita vajaie si nimereste tocmai in palma aceea de piele neunsa dintre umeri a vrajitorului Paramon. Acesta numai a icnit si-a picat strapuns de sulita.

— Ehei, fecior de lele, bine te-a invatat cine te-a invatat unde sa tintesti, ca iaca eu n-am stiut si-am muscat cu gura din lut!

Catana imparatului s-a tinut de cuvant si-a belit pielea vrajitorului Paramon si-a intins-o pe gard, ca sa se usuce. Si-asa a scapat satul de vrajitorul Paramon si i-a multumit lui Florea, catana imparatului. Iara acesta s-a insurat cu Catinca si daca n-au murit inca, apoi traiesc, ca poate mereu intineresc, numai noi imbatranim si faptele altora povestim si apoi murim. Da povestea asta cu catana imparatului a ramas in veac si mi-a povestit-o tata si v-o povestesc si eu, ca s-o tie minte mereu si cei ce-or veni dupa noi, ca aceasta-i o poveste din razboi.