Au fost odata doi frati, un baiat si o fetita, pe nume Hansel si Gretel, care locuiau intr-o cascioara, la marginea unui codru nesfarsit. Tatal lor era taietor de lemne, iar mama vitrega nu-i iubea deloc.
Intr-o zi, se trezira cu totii ca nu mai era nimic de mancare prin casa si nici bani. Mastera se gandi ca nu mai avea incotro si trebuia sa scape degrada de copii, doua guri in plus la masa.
Asa stand lucrurile, femeia ii duse pe Hansel si pe Gretel in adancul padurii. Le lasa doua coltuce de paine si le spuse ca va veni mai tarziu dupa ei, ca sa-i ia acasa. Umbrele insearii se lasara peste padure si copiii asteptara in zadar, caci nici vorba ca mastera sa se intoarca sa-i ia. Nestiind ce sa faca, cei doi frati dormira in noaptea aceea sub un copac.
De cum rasari soarele, copilosii o luara la picior si cautara drumul spre casa. Dar, oricat incercara, nu izbutira sa-l afle. Ba mai mult, cu cat mergeau, cu atat se afundau si mai adanc in padurea intunecosa. Dupa ce umblara toata ziua, Hansel si Gretel simtira ca ii lasa puterile.
Dar tocmai atunci, intr-o poiana, dadura peste o casuita cum nu mai vazusera vreodata: era facuta din turta dulce, biscuiti si bombonele, iar acoperisul din felii mari de cozonac si halvita! Cu ultimele puteri, copiii se repezira intr-acolo si se pusera pe infulecat, rupand bucati mari si gustoase din acoperis.
Nu trecu mult insa si, din casuita, se auzi o voce hodorogita:
– Cine rontaie din casuita mea?
Speriati, copiii incercara sa scape cu fuga, dar stapana casuintei, care era o vrajitoare, ii prinse din urma. Il inchise pe Hansel intr-o odaie si-l ameninta ca o sa-l gateasca si apoi o sa-l manance.
Tocmai cand vrajitoarea pregatea focul, Gretel ii da branci in cuptor! Nu trecu mult si din cotoroanta nu mai ramase decat cenusa. Dupa ce gasira si comoara vrajitoarei, copiii pornira din nou prin padure.
Pe drum il intalnira pe tatal lor, care plecase de ceva vreme sa-i caute. Tatal ii imbratisa bucuros si ii duse acasa. Suparat foc pentru ceea ce le facuse copiilor, taietorul de lemne o izgoni pe mastera. Si de-atunci au trait toti trei fericiti, fara sa mai fi suferit vreodata de foame!
