A fost odata un flacau sarman, de la tara, care se hotari sa plece in lume pentru a-si cauta norocul. Si, cum mergea el asa, intalni o batrana care se chinuia sa prinda un pui de gaina. Flacaul o ajuta, prinzand puiul si ducandu-l la locul lui, in poiata. Isprava asta o multumi tare mult pe femeie si, drept rasplata, ii darui flacaului nostru o pelerina fermecata.
Pasamite, odata imbracata, pelerina il facea nevazut! Tot batrana ii mai povesti despre un rege care-si avea castelul prin apropiere si la curtea caruia se petreceau lucruri ciudate. Regele avea douasprezece fete, una mai frumoasa ca alta, care dormeau impreuna in aceeasi odaie.
Cu toate ca noaptea portile castelului erau ferecate si bine pazite, in fiecare dimineata condurii printeselor aratau scalciati si plini de gauri in talpi, de parca domnitele ar fi dantuit toata noaptea! Iar despre cum facusera de rupsera condurii, nici ca sufla vreo vorba vreuna dintre printese.
Asa ca regele fagaduise mare avere aceluia care ar fi izbutit sa dezlege taina, dar si pierderea capului celui care ar fi dat gres. O multime de printi si cavaleri curajosi, veniti din toate zarile, se perindasera pe la castel, nadajduind sa poata dezlega misterul. Niciunul insa nu se dovedise mai dibaci decat ceilalti si, rand pe rand, isi pierdusesera cu totii capetele. Curand, nici ca mai indraznea cineva sa se mai arate dinaintea regelui.
Flacaul cel sarman se hotari sa mearga pana la castel, sa-si incerce si el norocul. Si, chiar in aceeasi seara, se puse de straja in fata usii de la odaia printeselor. Apoi, pe la miezul noptii, se prefacu toropit de somn, sforaind, chipurile, de mama focului.
Dupa ce se asigurara ca strajerul doarme tun, printesele isi imbracara degraba vesmentele cele stralucitoare si isi incaltara condurii cei noi. Flacaul le auzi insa pregatindu-se, asa ca se infasura in pelerina lui fermecata si, nevazut, se strecura in odaia lor.
Urmarindu-le pe domnite printr-un tunel numai de ele stiut, ajunse intr-o minunata gradina. Copaci cu frunze de argint si de aur straluceau in lumina lunii, iar flori de diamant aruncau scanteieri imprejurul lor. Flacaul rupse niste frunze si culese cateva flori, dupa care vazu cum domnitele dantuira toata noaptea, pana isi rupsera condurii.
Iar cand se pregatira de plecare, flacaul le-o lua inainte, ajungand primul la castel. Trantindu-se in fata usii de la odaia printeselor, se apuca sa sforaie ca si cum ar fi dormit adanc.
A doua zi, flacaul merse si-i duse regelui frunzele de aur si de argint si florile de diamant, culese in noaptea trecuta, povestindu-i despre locul in care printesele dantuiau in fiecare noapte.
Drept rasplata ca dezlegase misterul condurilor rupti, flacaul o primi de sotie pe cea mai mica si mai frumoasa dintre domnite.
Si amandoi au trait fericiti, pana la adanci batranete!
