A fost odata un print care, in vremea domniei sale, fusese tare milostiv. Avusese grija ca toti supusii sai sa fie fericiti si sa aiba un trai indestulat. Intr-o zi insa, cazuse bolnav la pat, iar boala ii pricinuise moartea.
In amintirea lui, oamenii ridicasera o statuie, infatisandu-l asa cum fusese in viata, senin si fericit. De pe soclul pe care fusese asezata, uriasa statuie strajuia orasul si stralucea in soare, fiind poleita toata cu aur. In locul ochilor ii fusesera batute doua safire luminoase, in vreme ce la manerul sabiei in care se sprijinea fusese prins un rubin mare si rosu ca focul.
Intr-o zi de toamna, un randunel se opri din zbor la picioarele acelei statui. Deodata, il atinse un strop de apa. Ridicand privirea, vazu ca nu era un strop de ploaie, ci o lacrima prelunsa de pe obrajii printului poleit cu aur, caci uriasa statuie plangea!
– De ce plangi? intreba randunelul.
Iar statuia ii raspunse:
– Plang de mila celor nevoiasi care traiesc in cetate, ai caror copii nu au haine calduroase si nu le ajunge mancarea. Te rog, randunelule, ajuta-ma! Ia rubinul de la manerul sabiei mele, desprinde safirele care mi-au fost batute in loc de ochi si cojesste foitele de aur cu care mi-a fost poleit trupul. Imparte toate aceste bogatii celor sarmani.
Asa se face ca, zi de zi, in vreme ce toamna cea rece se preschimba in tot mai geroasa iarna, randunelul ducea cate putin din aurul si pietrele pretioase ale statuii catre un nevoias sau altul din oras. Si, curand, toti copiii avura parte de haine calduroase si nu se mai vaitara de foame.
Pasarii insa ii se facu tot mai frig. Si, intr-una din zile, isi lua ramas-bun de la print si muri. De durere, inima de piatra a printului crapa in doua.
Mai tarziu, tare nemultumit de halul in care ajunsese statuia, lipsita de stralucirea de odinioara, primarul orasului hotari sa scape de ea. Arunca porunci unor muncitori sa o dea jos de pe soclu. Inauntrul ei, acestia aflara o inima crapata in doua, pe care o aruncara la groapa de gunoi, langa celelalte bucati din statuie, acolo unde ajunse si randunelul mort.
Iar sufletele celor doi se inaltara impreuna, pe-o raza de lumina, spre rai!
