Intr-o zi, un pui de gaina pufos si galbior, pe nume Repezila, ciugulea cateva graunte sub stejarul de langa poiata. Deodata... Poc! O ghinda, cazuta din varful copacului, il lovi in ceafa si-l facu sa se dea peste cap.
"Dumnezeule!" isi zise Repezila, dupa ce-si mai reveni din ameteala. "Se prabuseste cerul! Trebuie s-alerg si sa-i dau de stire si regelui!" Asa ca o lua la fuga, tare speriat.
Cum iesi din curte, se intalni cu doua gaini care stateau la taifas.
– Vai de noi! Se prabuseste cerul! le striga puiul Repezila. Acum alerg ca sa-i dau de stire regelui!
– Nu mai spune, draga! cotcodaci ingrijorata una dintre gaini. Ce-ar fi sa mergem si noi cu tine?
– Veniti! le raspunse bucuros puiul. La cate pericole as putea intalni pe drum, nici n-ar fi bine sa merg singur-singurel...
Cele trei pasari mersera ce mersera pana ajunsera din urma o rata. Le spusera ca se duc la rege ca sa-i dea de stire ca se prabuseste cerul. Ingrijorata de cele auzite, rata li se alatura. Dar ea nu fu nicidecum ultima, caci la ceata cea galăgioasa se mai adaugara curcanul si gasca.
– Nu ne luati si pe noi? intrebara cele doua oratanii, dupa ce auzira ca era vorba de mers tocmai la rege.
– Cum sa nu, haideti si voi!
Si o tinura numai intr-o fuga, pana cand intalnira o vulpe. Iar cand auzi cumatracia incotro se grabeau asa de tare, le spuse:
– Stiu eu o scurtatura pe care vom ajunge cel mai repede la castelul regelui. Haideti, urmati-ma!
Numai ca vulpea cea sireata nici vorba sa le duca la castel. Locul spre care le indrepta era chiar vizuina ei. Iar pasarile o urmara una dupa alta. Si tot asa le si infuleca sireata, de indata ce intrau in vizuina.
Din fericire pentru Repezila, el era tare maruntel si izbuti sa se strecoare afara din vizuina, scapand astfel cu viata. Alerga cat il tinura picioarele pana acasa si nu mai sufla o vorbuliţa nimanui despre cerul care ar fi stat... sa se prabuseasca!
