Intr-o zi, o batraninca se hotari sa faca un omulat din turta dulce. Ca sa ii faca hainute, presara pe aluat zahar din belsug, iar pentru ochi, nas si nasturi, femeia folosi cateva stafide. Puse apoi omulatul astfel dichisit intr-o tava si-l baga in cuptor, ca sa se coaca.
Nu trecu mult si auzi dinauntru un glas subtire, strigand de mama focului:
– Lasa-ma sa ies! Lasa-ma sa ies!
De cum deschise batrana usa cuptorului, omulatul din turta dulce sari din tava si o lua la fuga! Si nu se opri nici dupa ce iesi din casa! Batraninca alerga dupa el, strigandu-i:
– Opreste-te! Opreste-te, omulate din turta dulce!
Fara sa se opreasca din alergat, acesta ii raspunse razand:
– Alearga tu, alearga, dar sa stii: oricat de tare ai fugi, pe-un omulat din turta dulce nicicand nu-l vei opri!
Dupa o vreme, omulatul intalni in cale o vaca, iar aceasta mugi pofticioasa:
– Ia stai asa! Sunt sigura ca esti mult mai bun la gust decat iarba pe care o pasc eu de obicei!
Alergand ca sa scape de vaca, omulatul din turta dulce dadu peste un cal. Iar acesta necheza cam asa:
– Trebuie sa fii foarte gustos!
Numai ca nici macar calul nu se arata in stare sa-l prinda. Iar asta il facu pe omulatul din turta dulce sa se laude si mai tare:
– Nimeni nu ma va-nhata usor... Chiar ca-s cel mai iute de picior!
Dar tocmai atunci, dintr-un tufis din preajma, sari o vulpe viclena.
– Ia stai! Asteapta, omulate! Vreau sa stam putin de vorba! ii striga ea, cu gand sa puna laba pe bunatatatea de turta.
Numai ca omulatul din turta dulce isi vazu de alergatura lui. Si o tinu asa pana ajunse la malul unui rau. Ei, dar o apa asa mare nu era el in stare sa treaca... Atunci vulpea, care se tinuse dupa el, ii vorbi din nou:
– Daca te urci pe botul meu, o sa te trec apa cum nu se poate mai usor!
Foarte bucuros, omulatul facu intocmai cum ii spusese cumatra. Atat ca, odata ajunsi pe malul celalalt, vulpea isi scutura botul cum stia ea mai bine, iar omulatul din turta dulce ajunse drept intre coltii ei. Si, cat ai clipi, il si hapai!
