A fost odata un taran caruia ii placea sa aiba mult ridichi. Asa ca se hotari sa sadeasca vreo cateva si la el in gradina.
Prin urmare, intr-o zi se duse la oras, de unde cumpara niste seminte de ridichi. In aceeasi seara le si puse in gradina, le acoperi cu pamant si le uda bine.
Dupa cateva zile, cand taranul merse in gradina sa cerceteze daca semintele se prinsesera, nu mica-i fu mirarea sa vada, mult iesita din pamant, o ridiche cat toate zilele!
Trase din rasputeri de frunzele ei, dar nici gand s-o miste din loc. Asa ca-si chema nevasta, care tocmai manca:
– Da-mi o mana de-ajutor, femeie, ca sa scot ridichea asta din pamant!
Nevasta lasa bunatatile de imbucaturi si veni intr-un suflet sa-l ajute. Smucira ei amandoi, dar ridichea nu iesea si pace. Nevasta striga atunci dupa baiatul lor.
Toti trei se opinira vreo un sfert de ceas, dar in zadar. Vazand ca nu izbutesc, baiatul isi chema in ajutor surioara.
Trasera cu totii, cu multa putere, dar ridichea se incapatana sa ramana in pamant. Fata il chema in ajutor pe catelul ei.
La un semn, smucira cu totii si iar o facura in van. Latrand, cainele o chema alaturi de ei pe pisica.
Toti sase trasera din rasputeri, dar ridichea nici nu se clinti. Cu cateva mieunatura, pisica il chema si pe soricel.
Si iata ca, tocmai cu ajutorul pricajitului aceluia, izbutira sa smulga ridichea din pamant! Cazura buluc cu totii, dar, din fericire, nimeni nu pati nimic.
Iar drept rasplata pentru truda lor, fiecare capata cate o portie zdravana din supa de ridiche gatita in seara aceea de nevasta taranului.
