Au fost odata un baietel pe care il chema Kay si o fetita pe care o chema Gerda. Locuiau in case invecinate si erau cei mai buni prieteni, cantand si jucandu-se laolalta cat era ziulica de lunga.
Intr-o zi de iarna, Kay isi lega saniuta la spatele unei sanii mari, care tocmai trecea pe strada lor. Baietelul nu-si dorea decat o cursa mai lunga, dar sania aceea il trase tot mai repede si tot mai departe, scotandu-l din oras. Il cuprinse frica vazand ca nu poate sa-si dezlege saniuta, dar nici ca se putea impotrivi in vreun fel.
Incepuse sa ninga din ce in ce mai tare, iar Kay nu mai vedea nimic in fata lui. Cateva ore mai tarziu, sania cea mare se opri in fata unui palat de gheata si din ea cobori nimeni alta decat... Craiasa Zapezii! Iar atunci cand il saruta pe frunte, Kay uita pe data de micuta Gerda, de bunica lui draga si de tot ce lasase in urma acasa!
A doua zi, fetita varsa lacrimi amare vazand ca prietenul ei Kay nu se intorsese. Asa ca o porni la drum in cautarea lui. La caderea noptii, o ceata de talhari dadu peste ea si unuia dintre ei i se facu mila de biata fata si o lua acasa.
Talharul acela avea o fata de-o seama cu Gerda. Iar fata de talhar avea cateva porumbei calatori. Intrebati daca l-au vazut pe Kay, unul dintre ei le spuse ca prietenul Gerdei se afla in puterea Craiesei Zapezii.
Fata talharului ii dadu Gerdei ceva merinde pentru drum si niste cizme calduroase, din blana. Si-i mai darui si-un ren, in spinarea caruia sa poata calatori prin tinutul de gheata si zapada.
– Alearga, renule, alearga! il indemna fetita de talhar. Du-o pe Gerda la palatul Craiesei Zapezii si sa va intoarceti cat de repede veti putea!
Iar el alerga cat il tinura picioarele si nu se opri decat in fata portilor palatului. Cum renul nu indraznea sa treaca de porti, Gerda se vazu nevoita sa intre singura in palat. Din fericire, Craiasa Zapezii nu era acasa, fiind plecata sa cearna niscaiva zapada prin munti. Asa ca Gerda avu vreme sa-l caute pe Kay.
Il gasi, in cele din urma, intr-o sala uriasa, in care baietelul era prins cu aranjatul unor cuburi de gheata.
– Kay! Dragul meu Kay! il striga Gerda, tare bucuroasa ca-l gasise.
Numai ca baietelul ramase nemiscat si rece, deoarece inima ii fusese inghetata de Craiasa Zapezii! Atunci, Gerda se puse pe cantat, inganandu-i cantecul lor cel mai drag si izbutind astfel sa topeasca stratul de gheata in care fusese incatusata inima lui Kay.
– Gerda! striga el, plin de voiosie. Unde ai fost pana acum?
Fetita se bucura nespus ca prietenul ei se preschimbase in cel pe care-l stia. O luara la fuga si iesira din palat inainte de a-i prinde Craiasa Zapezii. Apoi, urcand amandoi pe spinarea renului, pornira in galop si in scurt timp ajunsera cu bine acasa.
