Demult de tot, in China cea indepartata, traia un imparat. Si avea Mairia Sa un palat nespus de aratos, inconjurat de o gradina minunata, care se intindea cat vedeai cu ochii. Iar la capatul gradinii se afla o padure uriasa de pini, in care traia si o mica pasare numita privighetoare. Nu arata ea cine stie ce, caci penele ii erau pamantii la culoare, dar cat de maiastrete ii erau trilurile!
Intr-o vara, un calator din partile noastre auzi cantecul micutei privighetori. Mai tarziu, omul scrise o carte in care descria minunatul palat, gradinile nemaivazute si nu uita sa adauge ca trilul privighetorii este lucrul cel mai frumos dintre toate. Cartea ajunse in mainile imparatului si, de cum citi cele scrise, il chema pe sfetnicul lui cel dintai si ii porunci:
– Vreau sa ascult si eu cum canta privighetoarea asta! Sa faci bine s-o gasesti si sa mi-o aduci neintiarziat!
Sfetnicul imparatesc habar nu avea pe unde ar putea da de urma acelei pasari. O femeie de la bucataria palatului ii spuse ca stia unde traia privighetoarea si il duse acolo. Auzindu-i cantecul, sfetnicul se ruga de mica pasare sa vina la palat, sa-i cante si imparatului. Spre norocul lui, privighetoarea se invoi.
Ajunsa la palat, maiastra pasare se intracu pe sine intr-o minunatie de triluri, facandu-l pe imparat sa lacrimeze de emotie! Asa ca el se ruga de privighetoare sa ramana acolo, iar pasarea se invoi.
Intr-o buna zi, un negustor bogat ii trimise imparatului in dar o privighetoare mestesugita din aur si impodobita cu diamante, safire si rubine. Canta aidoma unei pasari vii si nu obosea niciodata. Drept urmare, imparatul o goni pe privighetoarea cea adevarata. Pasarea se intrista, dar se si bucura ca se putea intoarce in padurea ei.
Un an mai tarziu, imparatul se plictisi de cantecul privighetorii de aur, mereu si mereu acelasi. Si intr-o zi, jucaria aceea se si strica. Curand, imparatul se imbolnavi si, cat zacu intins in pat, isi dori sa asculte cantecul. Stricata, pasarea de aur nu ii putea fi insa de niciun folos.
Pe neasteptate, auzi triluri maiastre venind dinspre fereastra. Era chiar privighetoarea cea adevarata! Pe masura ce ea canta, imparatul se simtea tot mai bine si se inzdravenea.
– Am gresit gandind ca pasarea de aur era mai presus de tine, ii marturisi imparatul privighetorii. Te rog, ramai pentru totdeauna alaturi de mine!
– Mairia Ta, eu trebuie sa fiu libera, ii raspunse pasarea. Dar voi trece in fiecare seara pe la palat si-ti voi canta.
Si, intr-adevar, privighetoarea isi tinu cuvantul dat, bucurandu-l pe imparat cu trilurile ei minunate!
