A fost odata un taietor de lemne nevoias care, aflat la lucru in padure, cauta un trunchi pe care sa-l doboare si sa-l duca la casuta lui, ca lemne de foc. Tot cautand, dadu peste un copac batran, cu multe scorburi. Dar, tocmai cand isi lua avant ca sa repeada toporul in lemnul gaumos, se pomeni cu un spiridus tasnind dintr-o scorbuura.
– Opreste-te! Opreste-te! ii striga spiridusul. Cruta copacul acesta, care e de fapt casuta mea, si iti voi indeplini trei dorinte!
Taietorul de lemne se invoi, iar spiridusul se facu nevazut. Mai apoi, dupa ce taie un alt copac si-si lua in carca lemnele de trebuinta, omul se duse acasa. Ii povesti nevestei sale ce i se intamplase si cum cazuse la invoiala cu spiridusul.
Fiind flamand dupa o zi de lucru in padure, barbatul intreba:
– Unde mi-e ciorba, femeie?
– E gata indata, ii raspunse nevasta.
Apoi, clatinand din cap, aceasta mai adauga:
– Ei, ce mi-as dori si niste carnati, langa ciorba asta lunga!
Si, ca din senin, pe masa se ivi un sir de carnati binemirositori!
– Ca mare prostie ai mai spus, femeie! se rasti taietorul de lemne la nevasta lui. Uita-te si tu cum ai irosit prima dorinta! Lipi-ti-s-ar carnatii de nas!
Ceea ce carnatii si facura, zburand pe data spre fata femeii! Odata prinsi de nas, geaba incerca ea sa si-i smulga de-acolo. Carnatii nu se desprindeau si pace! Iar barbatul se tavalea pe jos de ras! Cand se mai potoli, trase si el zdravan de sirul de carnati, doar-doar o reusi sa-i desprinda de nasul femeii... Dar nici pomeneala sa izbuteasca.
– Pai, s-ar zice ca n-ar mai fi de facut decat un singur lucru, spuse resemnat taietorul de lemne. Vreau sa scapi de carnatii aia de pe nas!
Carnatii se desprinsera de pe nasul femeii si se asezara ascultatori in farfurie. Iar in seara cu pricina, si ea si barbatul ei avura parte de-o masa pe cinste!
