A fost odata un baiat sarac, pe nume Aladin. Intr-o zi, un mare dregator ii fagadui o rasplata insemnata, in aur si giuvaiere, cu conditia sa-l ajute la implinirea unei ispravi. Aladin se invoi.
Ducandu-l pe baiat la gura stramta a unei pesteri, dregatorul, care era si vrajitor, ii porunci sa se strecoare inauntru, sa caute si sa-i aduca de acolo o lampa veche. Iar ca sa se pazeasca de cine stie ce rele, ii dadu un inel fermecat. Aladin gasi lampa cu pricina, dar vrajitorul nu-l lasa sa iasa din pestera inainte de a-i da vechitura aceea prafuita.
Banuitor, baiatul nu se invoi la asa ceva. Infuriat, vrajitorul rasturna o piatra grea peste gura pesterii, inchizandu-l acolo pe Aladin. Numai ca baiatul, amintindu-si de inelul primit, il rasuci pe deget de trei ori si dintr-odata aparu Duhul Inelului! Aladin ii porunci sa-l duca numaidecat acasa, unde si ajunse cat ai bate din palme!
Intr-o buna zi, dand peste lampa prafuita luata din pestera, Aladin se apuca s-o curete si, frecand cu nadejde, din ea aparu o alta aratare – Duhul Lampii! Si cum acesta ii spuse ca ii poate indeplini orice dorinta, baiatul ii ceru un palat semet si saci doldora de aur.
Peste ceva vreme, Aladin se indragosti de fiica sultanului de prin partea locului. Curand, cei doi tineri se casatorira si parea ca nimic nu le putea umbri fericirea.
Intr-una din zile insa, vechea cunostinta a lui Aladin, vrajitorul, afla ca tanarul scapase din pestera, cu tot cu lampa fermecata. Ca sa i-o poata lua, el se prefacu intr-un negustor de lampi si se infatisa la palatul lui Aladin, strigand cat il tinea gura: „Dau la schimb lampi noi si aratoase, pe lampi vechi!" Printesa nu stia de puterile lampii lui Aladin, asa ca dadu vechea lampa si primi de la negustor una noua-nouta!
Plecand in graba mare, vrajitorul prinse sa frece lampa, chemand Duhul Lampii si poruncindu-i:
– Ia chiar acum palatul lui Aladin, cu frumoasa printesa cu tot, si du-ne intr-un loc cat mai departe de aici!
Iar duhul indeplini numaidecat porunca vicleanului vrajitor. Mare a fost sperietura lui Aladin cand s-a intors acasa si s-a pomenit fara de palat si fara de sotie!
Tanarul ii porunci Duhului Inelului sa-l duca neintarziat acolo unde se afla sotioara lui si lampa fermecata. Si, cat ai clipi, se trezi in palatul care ii fusese furat! Cum vrajitorul dormea, Aladin isi lua lampa inapoi. Cand aparu Duhul Lampii, ii porunci sa-l duca pe vrajitor intr-un taram indepartat, din care sa nu se mai poata intoarce vreodata. Apoi, ii ceru sa-l duca inapoi, cu tot cu palat, in orasul lui.
Si, din ziua aceea, Aladin si sotia lui au trait fericiti pana la adanci batraneti.
