A fost odata un morar sarac, caruia ii placea sa se laude in tot locul ca fiica lui era in stare sa toarca fire de aur din paie. Cand auzi una ca asta, regele ii porunci unui sfetnic:
– Sa-mi aduci degrada fata la palat, ca vreau s-o cunosc!
Cum ajunse, regele o si duse pe fata intr-o camaruta plina cu paie si, aratandu-i o roata de tors si o vartelnita, ii zise:
– Sa faci bine si sa torci in fire de aur toate paiele pe care le vezi aici! De nu, peste trei zile am sa dau porunca slugilor mele sa-i ia viata!
Ramasa singura, fata izbucni in hohote de plans, caci nu se pricepea deloc la asa ceva. Deodata, usa se dadu de perete si in incapere intra un omulet ciudat.
– Uite, trei zile de-acum incolo am sa torc in locul tau, in fire de aur, toate paiele de-aici, ii spuse el fetei. Dar pentru asta trebuie sa-mi dai si tu ceva in schimb!
Pentru inceput, fata ii dadu salba de la gat. A doua zi, pentru munca omuletu, fata se vazu nevoita sa se desparta si de inelul de pe deget. Numai ca in cea de-a treia zi, chiar ca nu mai avu cu ce sa-l rasplateasca.
– Uite cum facem, grai ciudatul omulet. Imi dai primul copil pe care-l vei avea!
Cu durere in suflet, biata fata ii fagadui primul ei prunc. Regele se arata atat de multumit de aurul dobandit, incat o lua pe fata de nevasta. Si, peste un an, li se nascu un prunc.
Intr-una din zile, iata ca aparu omuletu cel ciudat pentru a-si lua copilul fagaduit candva. Regina, fata de morar de odinioara, incerca sa-l convinga pe omulet sa primeasca in schimb giuvaiere sau saci cu aur. Dar acesta, nu si nu! Biata regina incepu sa planga si sa se tanguiasca.
Si planse cu atata deznadejde, ca in cele din urma omuletu i se facu mila si grai:
– Ca sa nu zici ca am inima haina, o sa-ti las copilul numai daca de-acum in trei zile o sa fii in stare sa-mi ghicesti ciudatul nume!
Vreme de doua zile la rand, regina se gandi la tot felul de nume. In cele din urma, un slujitor ii povesti cum, din intamplare, vazuse in padure un pitic ciudat ce dantuia de zor in jurul unui foc si canta cat il tinea gura:
– Maine iau de la palat pe feciorul de-imparat. Si nimeni nu stie, hop, ca ma cheama Picior-Schiop!
A treia zi, cand omuletu se arata la palat, regina il intreba tematore:
– Te numesti, cumva, Picior-Schiop?
La auzul acestor vorbe, omuletu se infurie peste poate! Si, de ciuda ca regina ii dibuise numele, se porni sa tropaie amarnic. Podeaua se crapa, iar omuletu cazu in haul ce se casca amenintator. De atunci, nici ca il mai vazu cineva prin acele locuri!
