A fost odata o femeie care avea sapte copii tare pofticiosi. Intr-o zi, in vreme ce se apucase sa le gateasca o bunătate de turtita, copiii se inghesuira in jurul mamei, nerabdatori sa guste din ce li se pregatea.
Nici nu se rumenise bine pe-o parte, cand unul dintre copii incepu sa strige:
– Mama, da-mi si mie sa gust o bucatica din turtita, ca nu mai pot de foame!
– Te rog, mamica draga, vreau si eu sa gust! se ruga un altul.
Si numaidecant se pusera cu totii pe rugaminti.
– Aveti putintica rabdare! le raspunse mama. Trebuie s-o intorc, ca sa se rumeneasca si pe partea cealalta. Dupa aceea o s-o tai in sapte bucati si o s-o puteti manca in voie.
Turtita se sperie si incerca sa sara din tigaia femeii. Cazu insa la loc, pe partea pe care mai trebuia sa se prajeasca putintel. Dupa ce se mai rumeni o vreme, isi lua avant si sari taman pe podea! Iesi apoi pe usa casei... de-a rostogolul.
– Hei, turtito, opreste-te! strigara intr-un glas toti cei din casa. Ne e foame si-am vrea sa te mancam!
Apoi se luara pe urmele turtitei, alergand dupa ea de-a lungul strazii. Numai ca turtita se rostogolea prea repede ca s-o poata ajunge! In drumul ei de-a dura, turtita scapa, rand pe rand, de un baietel, de o gaina, de un cocos, de o rata si de o gasca. Si cand te gandesti ce mult isi dorise fiecare sa infulece turtita aceea! Ea insa le rase zeflemitor si-si vazu mai departe de rostogolitul ei.
Dupa atata goana nebuna, turtita se intalni pe drum cu un cal.
– Turtito, draguto, lasa-ma sa alerg pe langa tine si sa-ti tin tovarasie! o ruga acesta. Crede-ma, nu-i deloc cuminte sa pleci la drum de una singura...
Turtita se invoi, iar calul cel istet o indrepta pe un drum plin de bolovani. Si nu trecu mult pana cand turtita se lovi de-un bolovan si facu un salt prin aer.
– Fii fara grija, ca te prind eu! ii striga calul.
Si chiar se tinu de cuvant. Alerga dupa ea, o prinse din zbor in dinti, dar o si inghiti pe nerasuflate!
