A fost odata, pe fundul marii, o imparatie fermecata a sirenelor. Imparatul acelui taram avea sase fete preafrumoase. Iar cea mai mica dintre ele isi petrecea multa vreme ascultand povestile depanate de bunica ei, despre lumea de dincolo de oglinda apei.
Cand mai crescu, Mica Sirena prinse a-si insoti surorile. Ieseau din valuri cu mare bagare de seama, ca nu cumva sa fie vazute, si priveau curioase corabiile. Le placea tare mult sa cerceteze ciudatele fiinte cu doua picioare, care forfoteau pe punte.
Intr-o zi, pe mare se starni o furtuna cumplita, care prinse la mijloc o corabie si o purta de colo-colo ca pe o coaja de nuca. In cele din urma, valurile si vantul puternic o rasturnara si apoi o scufundara. Deodata, Mica Sirena auzi un glas cerand ajutor. Era un tanar de pe corabie, gata-gata sa se inece. Mica Sirena il scapa de la moarte, ducandu-l la mal.
Vazand o tanara care alerga inspre ei, mica printesa se ascunse dupa niste stanci. Era insusi printul! spuse tanara, luandu-l in brate. Si, tocmai atunci, printul isi reveni si deschise ochii. Adevarul era ca Mica Sirena se indragostise de chipesul print.
Nu trecea zi sa nu iasa din valuri, in preajma tarmului, nadajduind sa-l revada. Si, cum nu mai putea de dor, merse la vrajitoarea marii si ii ceru s-o prefaca intr-un om ca toti oamenii.
– Fie, numai ca, drept rasplata pentru astfel de farmece, vreau sa-mi dai glasul tau, ii ceru vrajitoarea. Si mai trebuie sa stii ca n-o sa mai poti inota pana la palatul tatalui tau si la surorile tale, iar daca printul nu te va lua de nevasta, te va paste moartea!
Chiar si asa, Mica Sirena tot se invoi, dupa care lua de la vrajitoare licoarea fermecata si o bau. Dintr-odata se simti de parca o sabie cu doua taisuri i-ar fi spintecat trupul delicat, iar de durere lesina. Cand isi reveni, observa ca se afla undeva pe tarm si ca, in loc de coada de peste, avea acum doua picioare!
In scurt timp aparu printul care, crezand ca e vreo naufragiata, o lua pe preafrumoasa fata in brate si o duse la castelul lui. Dar, fiindca platise acele farmece cu glasul ei, Mica Sirena nu fu in stare sa-i vorbeasca printului despre iubirea ce i-o purta.
Apoi, la aflarea vestii ca printul urma sa se insoare cu tanara care-l gasise pe tarm, isi simti inima sfahiata de durere. Tot de la vrajitoarea marii mai stia ca, daca l-ar fi ucis pe print, ar fi redevenit sirena. Dar nefiind in stare sa-l omoare pe cel pe care-l iubea atat de mult, Mica Sirena se arunca in apa marii, preschimbandu-se pe vecie in spuma cea alba a valurilor...
