Revista Mickey Mouse de la Egmont a aparut pana in 2004, dar nu si la chioscul meu

Bunicul meu mi-a dat de ziua mea numarul 2 din 1992 al revistei Mickey Mouse. Aveam opt sau noua ani. Nu era prima aparitie a revistei in Romania, dar era prima din colectia mea, si de acolo a pornit tot.

Revista o facea Egmont, o editura daneza care a intrat pe piata romaneasca in 1991, la doi ani dupa revolutie. Fiecare numar avea patru sau cinci povesti desenate manual, scurte, cu Mickey, Donald si nepotii lui, precum si alte personaje din acelasi univers. Costa destul de mult pentru vremea aia, asa ca nu imi permiteam sa cumpar singur, ii rugam pe parinti mereu sa o cumpere.

Cate una pe luna

Ieseau douasprezece numere pe an, iar numarul de pe coperta era chiar luna. Numarul 5 insemna mai, numarul 1 insemna ianuarie, si asa a mers, lunar, ani la rand.

Eu stiam exact cand trebuie sa apara urmatorul numar si mergeam la chioscul de ziare sa intreb. De cele mai multe ori, revista nu era inca acolo.

Pana la urmatorul numar reciteam pe cel pe care il aveam. Aproape in fiecare seara cate o poveste, uneori aceeasi de mai multe ori. Asta imi extindea imaginatia mai mult decat orice altceva faceam la varsta aia, si banuiesc ca de aici mi s-a tras si hobby-ul pentru benzile desenate.

Calitatea a crescut de la un an la altul

Ce imi amintesc clar este ca revista s-a schimbat vizibil de la un an la altul. Povestile din primele numere pe care le am, acum le gasesc cam banale, recitite ca adult. Cele de mai tarziu sunt altceva, desenul mai fin, umorul mai bun, povestile mai lungi si mai bine construite.

La un moment dat a venit un numar cu harta orasului Ratburg, orasul in care se petrec majoritatea povestilor din reviste. Il tin minte foarte clar, era un numar special, lansat intr-o luna de iarna, parca decembrie. Am aflat acum ca tot atunci circula si un arbore genealogic al lui Donald Duck, desenat de Don Rosa in iulie 1993, dat ca poster intr-un alt numar. Pe acela nu l-am avut niciodata, si inca il mai caut.

Apoi s-a oprit, dar nu chiar

Intr-o vara nu a mai aparut nici un numar nou. Am tot intrebat la chiosc, si mi se spunea de fiecare data ca nu. Dupa cateva luni am renuntat sa mai intreb.

Ce nu stiam pana acum este ca revista nu s-a oprit deloc atunci. S-a oprit doar pentru mine. A continuat sa apara in fiecare luna pana in 2004, vreo doua sute de numere cu totul, iar in 2004 si-a schimbat numele in Donald Duck si a mers mai departe de doua ori pe luna, pana in noiembrie 2013.

Un copil de opt ani care intreaba la chiosc si i se spune ca nu a aparut nu are de unde sa banuiasca asta. Revista aparea. Doar ca nu ajungea la mine.

Se gaseste aproape tot, dar numai ca poze

Primii ani s-au pastrat totusi, scanati pagina cu pagina si pusi online. E si arhiva de pe celalalt site al meu, unde am strans 58 de numere aparute intre 1991 si 1998. Nu sunt chiar toate, lipsesc luni intregi din 1992 si 1993.

In arhivele astea mari nu exista nicaieri un PDF, un singur fisier cu tot numarul in el. Peste tot sunt imagini separate, o poza pentru fiecare pagina.

Formatul asta e incomod pe telefon, fiindca fiecare pagina era gandita pentru o coala mare, aproape A4, si pe un ecran mic trebuie sa dai zoom si sa scrolezi tot timpul. Nici pe tableta nu e cu mult mai bine. Mi-am luat acum cativa ani o tableta buna, cu ecran 2K, special sa citesc benzi desenate vechi pe ea, si tot nu este acelasi lucru.

Ce a ramas

Revista a mai trait cincisprezece ani dupa ce eu am incetat sa o mai caut, si o buna parte din primii ani se poate deschide si acum, gratis, de pe orice calculator. Ce nu se poate reface este restul: coperta mare tinuta in maini, hartia, si luna intreaga de asteptare dintre doua numere.

Cred ca majoritatea copiilor ar fi incantati de povestile alea, chiar si azi. Eu, unul, tot mai gasesc din cand in cand cate un numar vechi pe care nu l-am citit, si tot mai am aceeasi reactie ca la opt ani.