Cand eram eu mic, avand access la cablu TV si in special la postul Italia 1, acolo Asterix nu venea la ora desenelor. Venea seara, pe la ora la care celelalte posturi dadeau filme. Aveam vreo noua ani si mi se parea foarte important lucrul asta, ca stau treaz pentru ceva ce nu parea facut pentru copii.
Era in italiana, bineinteles. Prindeam poate un sfert din replici si restul mi-l inventam. Ce se intelegea perfect era desenul, care nu semana cu nimic din ce se dadea la ora pranzului, si sunetul, care semana si mai putin.
Filmul care mi-a ramas in cap se cheama Cele 12 munci ale lui Asterix, a aparut pe 20 octombrie 1976 si tine 78 de minute. Sunt douasprezece probe puse una dupa alta, iar cei doi gali le trec pe aproape toate fara sa incetineasca. Este primul film din serie care nu vine dintr-un album de benzi desenate, iar al doilea a aparut abia in 2018.
Primul desen animat cu Asterix, cel din 1967, a fost facut de un studio belgian, Belvision, iar Goscinny si Uderzo (viitorii creatori ale acestor desene) au aflat de el abia la o proiectie privata.
Asa au ajuns sa isi deschida propriul studio. Studios Idefix s-a infiintat pe 1 aprilie 1974, pe rue Guillaume-Tell din Paris, si avea vreo cincizeci de oameni, animatori, coloristi si asistenti. Uderzo povestea ca visul lor era sa ajunga un „Walt Disney francez”. Cele 12 munci este singurul lungmetraj cu Asterix regizat chiar de cei doi autori, dupa un scenariu scris cu Pierre Tchernia si gandit ca douasprezece episoade dupa modelul muncilor lui Hercule. Studioul a tinut exact patru ani si a scos doua filme, plus reclame pentru Panzani, Michelin, Carrefour si Bata.
Muzica este a lui Gerard Calvi si merge pe jazz, cu o samba intreaga intr-una din secvente. De asta nu suna a desen animat.
Eu tineam minte proba cu mancarea ca fiind prima. Este a sasea. Prima este o cursa cu un alergator grec, pe care Asterix il depaseste culegand flori si ciuperci pe drum, si aia da tonul pentru tot ce urmeaza.
La a sasea apare un bucatar belgian, Mannekenpix, care le pune masa la pranz. Meniul este citit cu voce tare si tine ceva vreme: un mistret garnisit cu „mere care cresc in pamant”, un stol de gaste, o turma de oi, o omleta din opt duzini de oua, un banc intreg de peste, un bou, o vaca si doi vitei, un munte de icre cu paine prajita, o camila umpluta si un elefant umplut cu masline.
Obelix mananca tot.
Bucatarul isi inchide pravalia pe loc, iar Obelix se plange ca omul l-a lasat balta imediat dupa aperitive. Mie mi se pare ca asta este cea mai buna scena din toata seria, si tocmai fiindca nu exista nici o intrecere acolo. Proba fusese gandita sa fie imposibila si nimeni nu i-a spus asta lui Obelix.
A opta proba se da intr-o cladire, si acolo mi-a scapat mie absolut tot, la noua ani. Cei doi trebuie sa obtina permisul A38. Receptionerul nu aude bine, fiecare functionar ii trimite la alt functionar, formularul nu este niciodata cel bun, iar ei urca si coboara scarile pana ameteste si omul din fata ecranului. Asterix scapa cerand un permis A39, care nu exista, in baza unei circulare B65, care nu exista nici ea, si atunci se blocheaza toata cladirea incercand sa il gaseasca. In Franta secventa a intrat in dialogurile de zi cu zi, iar „casa care te innebuneste” se spune si acum despre orice institutie de la care ai de scos o hartie.
Nu este singurul loc in care filmul depaseste ce poate intelege un copil. La a zecea proba trebuie ghicita o ghicitoare in varf de munte, iar raspunsul este numele unui detergent de rufe, adica o reclama de televizor mutata in Antichitate. In pestera fiarei apare o statie de metrou.
Un copil vede acolo niste oameni care se agita degeaba. Un parinte isi vede dimineata de marti la ghiseu.
Filmele au rulat la noi de nenumarate ori, dar cu revistele a fost mai complicat. Au aparut sase, toate la Egmont, intre 1994 si 2000, de la Asterix eroul galilor pana la Batalia dintre sefi. Aceeasi editura care aducea si revista Mickey Mouse la chiosc, in aceiasi ani. Dupa ce Egmont s-a inchis nu a mai iesit nimic pana in mai 2017, cand a reluat seria Editura Art, iar de atunci s-au adunat opt reviste. Filmul cu actori, cel cu Gerard Depardieu si Christian Clavier, a venit abia in 1999, cand eu ma uitasem deja la desene de ani buni.
Eu zic ca acest desen animat ma tinea lipit de ecran pentru un motiv simplu, pe care la noua ani nu aveam cum sa il formulez. Toate desenele din perioada aia iti aratau un erou care se chinuie inainte sa castige ceva. Aici doi oameni primesc douasprezece probe imposibile si le rezolva ca si cum i-ar fi rugat cineva sa mute un scaun dintr-o camera in alta.
L-am revazut acum. Am ras mai ales la proba cu biroul cu permisul A38.
Povestidecopii.ro este un site dedicat celor mici si nu numai.
In monentul de fata cuprinde povesti pentru copii in format audio, la cea mai buna calitate disponibila, editate in programe audio si aranjate pentru o cat mai buna experienta de ascultare.
Pe vremuri, casetele audio cu povesti erau greu de gasit si costisitoare. Acum, cu internetul, oricine poate asculta povestile preferate oricand doreste.
Site-ul de fata contine cele mai frumoase povesti pentru copii, adunate intr-un singur loc.
Intrati pe povestea dorita si apasati butonul "play" de pe player-ul audio (dreptunghi), se poate selecta volumul, sau sa sariti la un anumit punct din poveste.
De asemeni, exista posibilitatea de a incepe de undeti ati ramas cand ati inchis pagina (povestea).
Exista si butoane care fac povestea sa se repete (in loop) sau sa se inchida singura dupa 5, 10, 15, 20 minute, in ideea de a folosi povestile pentru a adormi
