Va mai aduceti aminte unde se petrece 101 dalmatieni? Eu nu stiam. Am vazut filmul de cateva sute de ori pe caseta si nu mi-a trecut niciodata prin cap ca s-ar intampla undeva anume. Pentru mine era pur si simplu “la desene”.
Se petrece in Londra, si o spune chiar prima replica. Pongo, cainele care povesteste, incepe cu “povestea mea incepe in Londra, nu cu foarte mult timp in urma”. Atat, si se trece mai departe. Genericul merge peste acoperisuri, peste Tamisa si peste Big Ben, iar restul filmului nu mai explica nimic, pentru ca nu era nevoie.
Amanuntul care mi-a scapat treizeci de ani este ca asta a fost o premiera pentru studio. 101 dalmatieni, din 1961, este primul lungmetraj Disney a carui actiune sta intr-un oras adevarat si intr-o epoca in care se putea trai. Pana la el, totul se intampla intr-un regat fara nume, sau in trecut, fara a specifica anul. Despre caseta pe care o aveam si felul in care a fost facut filmul am scris separat, asa ca aici merg mai departe. L-am revazut, si de data asta m-am uitat la fundal.
Scena in care apare Cruella prima data este, de fapt, o scena de ceai. Bona aduce tava, Anita il striga pe Roger de sus, Roger nu coboara pentru ca lucreaza la un cantec, cainele latra la el, iar bona bate in tavan pana il aduce jos.
Eu, copil, vedeam acolo niste oameni care stau la masa.
Un ceai de dupa-amiaza intr-o casa englezeasca are insa ora lui fixa, iar toata vizita Cruellei sta agatata de ora aia. Cruella suna la usa exact atunci, adica exact la ora la care se face o vizita acolo.
Tot acolo, Roger o anunta pe Anita ca vine “vechea ta colega de scoala, atat de devotata”. Replica trece in doua secunde si spune tot ce trebuie stiut: cele doua femei au invatat la aceeasi scoala.
Cea mai buna gluma din film nu are cum sa fie tradusa. Unul dintre cei doi barbati trimisi dupa catelusi spune ca familia a iesit “around the Johnny Horner”. Johnny Horner inseamna coltul strazii, in argoul rimat londonez, in care inlocuiesti un cuvant cu o expresie care rimeaza cu el si apoi arunci exact partea care rima. Corner ramane Johnny Horner.
Un copil roman nu avea cum sa prinda asta, dar banuiesc ca nici un copil englez de opt ani nu o prindea.
Apoi este latratul de seara, partea care mi se pare acum cea mai frumoasa din tot filmul. Cainii isi trimit vestea unul altuia, din Regent's Park catre Hampstead si mai departe afara din oras, latrat dupa latrat, pana ajunge unde trebuie. La opt ani vedeam niste caini care fac galagie noaptea. Acum se vede ca cineva a desenat o retea de telefonie peste harta unui oras real, cu noduri si cu releu, cu vreo saizeci de ani inainte ca lumea sa aiba telefon in buzunar.
Mai tin minte si un impermeabil agatat in holul lui Roger, desi la amanuntul asta s-ar putea sa ma insel. Este oricum genul de obiect pe care il pui intr-o casa din Londra si despre care nu mai zici nimic dupa aceea.
Roger scrie cantece si nu scoate bani din ele. Cruella ii spune Anitei, in fata, ca nu au cum sa tina catelusii: nu ai cum, abia va hraniti pe voi. Si adauga, razand, “da, stiu, cantecele lui Roger”.
Roger refuza scurt. Nu vindem catelusii, nici unul, si gata. Cruella rupe carnetul de cecuri si pleaca trantind usa. Scena tine mai putin de un minut si contine tot conflictul filmului: o femeie cu bani care crede ca orice se cumpara, si un om fara bani care spune nu.
Ce vrea ea de fapt cu catelusii nu se spune niciodata pe sleau. Se spune doar ca ii plac blanurile, si atat. Un copil aude atat si merge mai departe, iar mie mi se pare ca a fost o alegere foarte buna a scenaristului.
Captura din trailerul oficial al filmului 101 dalmatieni (1961, Walt Disney Productions).
Partea pe care am aflat-o abia acum, citind despre film, schimba complet felul in care se citeste saracia lor. In cartea din 1956, dupa care s-a facut filmul, sotul nu este deloc sarac. Dodie Smith il scrisese ca pe un geniu al finantelor care scapase tara de datoria publica si primise in schimb scutire de impozit pe viata si o casa imprumutata chiar pe Outer Circle, in Regent's Park. Familia are in carte si doua bone, una care gatea si una care servea la masa. Disney le-a topit pe amandoua intr-una singura si l-a facut pe sot compozitor fara succes.
Deci lipsa banilor nu vine din carte. A fost pusa acolo intentionat, si pe ea se sprijina restul filmului.
Am impresia ca de aici vine si senzatia mea veche ca Anita venea din alta lume decat Roger. Nu se spune nicaieri, dar colega ei de scoala are masina, are haine scumpe si are conac la tara.
Ca sa il revad mi-a luat ceva. 101 dalmatieni nu sta pe YouTube si nici nu are cum, filmul are 65 de ani si drepturile lui sunt in continuare ale cuiva. Calatoriile lui Gulliver, din 1939, se vede gratuit si legal in arhive publice tocmai pentru ca a iesit din drepturi, dar cu asta nu tine. L-am vazut cum se vede acum, cu abonament, de la cap la coada, prima data dupa vreo treizeci de ani.
Finalul il tineam minte bine. Cainii ajung acasa negri, dupa ce s-au tavalit prin funingine ca sa treaca neobservati, iar zapada care se topeste pe drum incepe sa le stearga funinginea in dungi. Asa intra in casa, jumatate albi, jumatate negri, si nici bona nu ii recunoaste din prima. Se numara: cei cincisprezece ai lor, plus optzeci si patru cumparati de Cruella de prin magazine, plus Pongo si Perdita.
O suta unu.
Banii, intre timp, venisera deja. Cantecul pe care Roger il scrisese despre Cruella ajunsese hit la radio si ii facuse bogati, iar filmul spune limpede ca nu se bucurau de asta pentru ca le lipseau cainii. Familia este salvata financiar exact de cantecul in care isi bate joc de femeia care le dorea cainii. Nu stiu daca cineva a facut gluma asta intentionat, dar este cea mai buna din film.
Si aici incepe partea care nu mi-a sunat niciodata a final fericit. Roger propune sa cumpere o casa mare la tara si sa faca acolo o plantatie de dalmatieni.
Plantatie este un cuvant de afacere.
Un copil aude un cantec vesel, iar un om mare aude cum cineva decide de Craciun, in cateva secunde, sa se mute din oras si sa porneasca ceva ce nu are nici cea mai vaga idee cum se conduce.
Nici casa nu se rezolva de la sine. O suta unu de caini nu incap intr-o casa ingusta langa Regent's Park, si asta se vede pe ecran, nu trebuie calculat. Ultimul cadru iese din casa si urca deasupra orasului, unde toti cainii Londrei latra unii la altii.
Finalul asta nu spune ca s-a terminat. Spune ca de acum nu mai doarme nimeni.
Mi se pare cel mai putin linistit final din desenele vechi pe care le-am vazut, si stiu ca nu prea are cine sa fie de acord cu mine. Un final cu caini adusi acasa si cu un cantec la pian trece drept fericit oriunde. Probabil asa si este.
Stiu si ca gandesc prea mult un film cu catei. L-am vazut de cateva sute de ori fara sa inteleg un cuvant din el, asa ca am ramas dator cu intelesul si il recuperez acum, cu treizeci de ani intarziere.
De fiecare data ma opresc insa in acelasi loc. Nu la catelusii adusi acasa, ci la omul care se aseaza la pian de Craciun, cu o suta unu de caini in jur, si canta o idee inainte sa apuce sa se gandeasca la ea…
Povestidecopii.ro este un site dedicat celor mici si nu numai.
In monentul de fata cuprinde povesti pentru copii in format audio, la cea mai buna calitate disponibila, editate in programe audio si aranjate pentru o cat mai buna experienta de ascultare.
Pe vremuri, casetele audio cu povesti erau greu de gasit si costisitoare. Acum, cu internetul, oricine poate asculta povestile preferate oricand doreste.
Site-ul de fata contine cele mai frumoase povesti pentru copii, adunate intr-un singur loc.
Intrati pe povestea dorita si apasati butonul "play" de pe player-ul audio (dreptunghi), se poate selecta volumul, sau sa sariti la un anumit punct din poveste.
De asemeni, exista posibilitatea de a incepe de undeti ati ramas cand ati inchis pagina (povestea).
Exista si butoane care fac povestea sa se repete (in loop) sau sa se inchida singura dupa 5, 10, 15, 20 minute, in ideea de a folosi povestile pentru a adormi
