Povestile audio in engleza merg si la copiii care nu stiu engleza

Am o sectiune de povesti audio in limba engleza la care nu m-am mai uitat de ani buni. Zilele trecute am deschis-o si am masurat fisierele unul cate unul, din curiozitate. Nouasprezece inregistrari, 22 de ore si 3 minute puse cap la cap.

Sunt pe povesticopii.com, celalalt site pe care il tin. Le-am strans acolo pe rand, cand am dat peste cate una, fara nici un plan, si sectiunea aceea a stat de atunci aproape nefolosita. Este de inteles, nimeni nu se trezeste dimineata sa caute povesti in engleza pentru un copil roman.

De unde vin, de fapt, inregistrarile astea

Nu sunt povesti citite recent de cineva la microfon. Sunt discuri vechi, americane, digitalizate de oameni care le-au avut in casa si care le-au pus pe internet exact asa cum sunau la ei in sufragerie, cu tot cu paraitul acului.

Disneyland Records a scos primul disc de tipul asta in 1965. Se vindea impreuna cu o carticica ilustrata de douazeci si patru de pagini, iar pe coperta scria “SEE the pictures, HEAR the record, READ the book”, sintagma care a ramas acolo pana in 1991. Au iesit cateva sute de titluri in serie, de la desenele Disney pana la Star Wars. Dupa 1976 au inceput sa puna pe disc dialogul si cantecele luate direct din filme, asa ca ce se aude pe disc este chiar coloana sonora a filmului, cu vocile din el.

Clopotelul care nu mai are ce sa anunte

Discurile alea aveau o problema practica. Copilul asculta cu carticica in brate si trebuia sa stie cand sa intoarca pagina, iar solutia a fost un clopotel. Pana in 1976 il facea Tinker Bell, zana din Peter Pan, si vocea de la inceputul discului ii explica fiecarui copil ce inseamna sunetul ala. Dupa 1976 au inlocuit-o cu un clopotel oarecare, fara personaj, probabil pentru ca era mai ieftin.

In fisierele facute dupa discurile alea clopotelul a ramas acolo. Daca puneti 101 Dalmatians sau Winnie the Pooh si auziti din loc in loc un clopotel scurt intre doua paragrafe, acela este. Cartea nu mai exista, pagina nu se mai intoarce si nimeni nu mai are ce sa faca la semnalul ala.

Si totusi suna. De vreo cincizeci de ani, degeaba.

Copilul stie deja povestea

Prima reactie a oricui, inclusiv a mea la inceput, este ca nu are rost sa ascult povestea in engleza. Copilul nu stie engleza, nu intelege nimic din ce se spune acolo, si atunci ce rost are.

Numai ca nu prea are ce sa inteleaga. Alba ca Zapada in romana, in inregistrarea de aici de pe site, tine 34 de minute. Aceeasi poveste in engleza tine 21 de minute si 48 de secunde. Un copil care a ascultat-o de trei ori in romana stie deja tot ce se intampla in cele 21 de minute, stie cand apare oglinda, stie ca urmeaza marul si stie ca piticii sunt sapte. Imaginile sunt puse deja in capul lui de varianta romaneasca, iar inregistrarea in engleza doar repeta aceleasi lucruri.

De aceea zic sa incepeti cu povestile pe care le stie pe de rost, si nu cu cele pe care nu le-a auzit niciodata. Alba ca Zapada in romana intai, de cateva ori, si abia peste vreo saptamana varianta scurta in engleza.

Ce aude un copil, cand nu intelege cuvintele

Aude o voce care articuleaza fiecare cuvant, fiindca oamenii aia erau platiti sa faca exact atat. Aude muzica de orchestra de dedesubt, aproape tot timpul. Aude usi, pasi, apa si vant, si le aude curat, fiindca nu exista nici o imagine care sa acopere ceva.

Partea care mi se pare cea mai importanta este insa ca nu i se cere nimic. La un desen animat in engleza, copilul incearca sa se prinda, se uita la gura personajelor, ghiceste, oboseste si pana la urma cere sa se schimbe desenul. La o inregistrare audio nu are ce sa incerce, fiindca nu are unde sa se uite, asa ca renunta din prima si se lasa dus de sunet.

Un lucru trebuie spus insa limpede: un copil nu invata engleza asa. Cel mult prinde melodia limbii si cateva cuvinte care sunt rostite des. Daca va promite cineva ca douazeci de minute de poveste pe saptamana fac ceva la scoala, va minte.

Cat tin povestile in engleza

Daca scoatem cele doua inregistrari lungi, despre care scriu mai jos, raman saptesprezece, cu o medie de vreo 21 de minute. Cea mai scurta este Winnie the Pooh, 7 minute si 44 de secunde. Cea mai lunga din grupul asta este The Jungle Book, o ora si 10 minute.

Pentru un copil de patru sau cinci ani merg tot cele scurte, adica Winnie the Pooh, Aristocrats, Pocahontas si Sorcerers Apprentice, toate sub zece minute. Pe la sase-sapte ani merg bine cele de douazeci si ceva de minute, Bambi, Dumbo, Alba ca Zapada, Pinocchio.

Pinocchio in engleza tine 26 de minute si 23 de secunde. Varianta romaneasca de aici de pe site tine 27 de minute si 56. Doua inregistrari facute pe continente diferite, la o distanta de un minut si jumatate una de alta.

Doua dintre ele nu sunt pentru copii deloc

The Hobbit are 4 ore si 11 minute. Lord of the Rings are 10 ore si 20 de minute.

Puse impreuna, cele doua fac 14 ore si jumatate din cele 22 ale sectiunii. Adica aproape doua treimi.

Nu stiu sigur ce montari sunt, si prefer sa spun asta decat sa dau un raspuns clar. Hobbitul are cel mai probabil legatura cu dramatizarea BBC din 1968, opt episoade adaptate de Michael Kilgarriff, cu Paul Daneman in rolul lui Bilbo si cu muzica scrisa de David Cain, care insumeaza 3 ore si 42 de minute de emisie. Fisierul de la mine are cu jumatate de ora mai mult, deci ori este alta montare, ori are lipite si genericele. La Lord of the Rings circula doua variante mari, una americana din 1979 de vreo 11 ore si una BBC din 1981, difuzata in 26 de episoade de cate o jumatate de ora, iar a mea are 10 ore si 20, deci nu se potriveste exact cu nici una.

In orice caz, nu este material de pus seara unui copil de cinci ani. Este insa perfect pentru adolescent si adulti.

Sectiunea aia se cheama povesti pentru copii. Doua treimi din ea, masurate in ore, sunt de fapt pentru mine.