Cum eu ramasesem singur dupa moartea mami si plecarea babacului, dupa bejenie de pomina nu se stie pe unde, vaduva Douglas m-a infiat si m-a dat la scoala. Sa nu-ti vina sa crezi, deveneam cu fiecare zi care trecea un om civilizat, cum ii placea vaduvei sa-mi spun. Dar mi-a ramas si ofrica in suflet. Daca apare babacul, ce ma fac? Vorba proverbului: de ce ti-e frica, nu scapi.
- E cineva in camera?
- Intra!
- Intra, domnisorule! De ce te-ai oprit in usa? Hai, apropie-te, apropie-te! Crezi ca esti cineva?
- Poate ca sunt, poate ca nu!
- Lasa gura! De cand am plecat, ai strans ceva podoabe pe tine, dar te pun eu cu botul pe labe, fii pe pace. Se zice ca ai si educatie, stii sa scrii, sa citesti. Acum sa fii inchipuit ca esti mai dehai decat tatal tau, fiindca el nu stie. Cine ti-a dat voie sa te tii de toate mufturile astea? Cine ti-a spus ca-s de nasul tau?
- Vaduva! Ea mi-a spus!
- Da? Imi raspunzi, ai? E, lasa, ai tu grija! Te lecuiesc eu de fumurile mele! Ti s-a dus buhu ca esti bogat!
- Nu!
- Asa e? Ia zi-mi si mie cum devii... Minte ce ti-a spus! Minte! Asculta-ma! Ma! Nu m-as satura, ma! De doua zile de cand umblu prin targ, n-au de alta decat ca esti bogat!
- Nu!
- De-aia am venit! Sa-mi dai mie banii! Am nevoie de ei! N-am niciun ban...
- Du-te si-i iei!
- Imi trebuie! M-am angajat la unul care face comert cu sclavi si trebuie sa-mi platesc partea mea de capital. Dar n-am niciun ban...
- Bine, bine, o sa ma duc eu sa-i cer de la jude. Il fac eu sa mi-i dea, nu te teme. Ia zi, cati bani ai in buzunar?
- Da-i incoace!
- Da-i incoace!
- Trebuie!
- Da-i incoace!
- Ma duc intai sa cumpar rachiu. Tine minte, ma intorc. Nu te las eu aici in casa vaduvei. O sa le arat eu cine-i stapanul lui.
- Hei, Jim, Jim, ia vino putin. Auzi, ti-am spus toata tarasenia cu baba. Cum e, asa? Ce ma sfatuiesti sa fac? Poti sa-mi spui ce ma mai asteapta?
- Jim stie totdeauna ce urmeaza. Jim ghiceste viitorul. Te asteapta multe necazuri, dar si multe bucurii in viata. Nu stiu cum sa-ti spun, Jim...
- Sa te feresti de apa. Cat se poate mai mult.
- Sa ma feresc de apa? Bietul Jim. Parca a avut gura urata.
Intr-o zi, in drum spre scoala, babacul m-a plandit, a pus mana pe mine si m-a dus cu barca vreo trei mile in susul fluviului Mississippi, spre Illinois, intr-un loc impadurit si pustiu, unde nu se afla decat o coliba veche de lemn. Cate am mai patimit acolo. Punea mereu mana pe bata si ma batea tot timpul. Eram numai vanatai. Afara de asta, obisnuia sa plece lasandu-ma incuiat in coliba.
M-am hotarat sa caut un mijloc de evadare.
- Trebuie sa ies din coliba asta! Trebuie sa ies! Ce-ar fi sa fac o gaura in peretele asta de barne? Da, da, da, da, da! Cu strangu asta as putea sa fac o gaura la temelie. Da, cat sa ma strecor afara. Trebuie sa ma grabesc, sa nu ma surprinda. Asa! In sfarsit! In sfarsit liber!
Acum sa spal urma. Asa. Asa. Si cum ar fi navalit cotatii, sa pot sa imprastii sangele porcului prin coliba. Da, bine, asa. Acum cateva fire de par sa le lipesc de muchea toporului si vor crede ca m-au omorat in bataie. Si atunci sunt salvat. Ia, ia. Asa, e bine. Bun. Si acum, gata! Spre barca!
Cu asta, corpul de lect, porcul aruncat in apa, a disparut. Ce n-as da sa fie de fata si Tom Sawyer. I-ar fi placut o istorie ca asta. Si ce floricele ar mai fi pus cu inchipuirea lui. Si-acum... Spre insula Jackson!
- Hei! Hei! Acum fiti cu ochii in patru! Punem tu si-apropii cei mai buni de insula Jackson in locul asta! Si-ar putea ca sa fi un hat sa se fie incurcat printre alge! Langa mal! Langa mal!
Imi cauta hoitul! Bietul Tom era si el pe vaporasel! Crede ca am murit? Inseamna ca trucul meu s-a prins! Am scapat in sfarsit de batrai si de frica! Pot sa jur ca n-o sa mai vina nimeni sa ma caute! Cel mai bun lucru ar fi sa-mi fac rost de ceva provizii. Dar... ia sa dau eu o colinita. Nu! Nu-mi sta tolanit pe pamant! Ia sa ma apropiu fara zgomot!
- Hei! La asta nu ma asteptam! E Jim, robul domnisoarii Watson. Hei, Jim, Jim. Nu ma ucizi. Nu ma ucizi. Mortii mei au fost dragi totdeauna si-am facut tot ce am putut pentru ei. Ha, ha. Ce-i, spectrul? Sa stii ca Jim ti-a fost totdeauna prieten.
- Jim, dar n-am murit. Nu vezi? Sunt viu. Vorbesc. Ia uite, ia uite. Ma misc. Asa ca tine.
- Jim, le-am tras-o pe cea lua. I-am pacalit ca sa scap de necazuri, da? Ce bine imi pare ca te-am intalnit! Dar tu, tu cum ai ajuns aici? Cum ai venit pe insula?
- Afla ca Jim a fugit.
- Ai fugit? Da. Dar de ce? Hai, povesteste-mi tot.
- Uite cum a fost. Stapana, primisoara Watson, ma cicalea si ma cazna intr-una. Dar imi zicea mereu ca nu o sa ma vanda la vale, la Orleans. Intr-o zi insa am vazut un negustor de sclavi in casa la ea si mi s-a facut frica.
- Te pomenirai ca era negustorul pentru care iti cerea baba cu banii de la ajutor trecuti?
- Da, s-ar putea. Da, da. S-ar putea. L-am vazut apoi intr-o carciuma cu batranul fiind. Va vezi?
- Da, da.
- Apoi, intr-o noapte tarziu, ma furiserez eu la usa care nu era inchisa de tot, si o aud pe stapana ca ii spune vaduvei ca nu vrea sa-l vanda pe Jim la Orleans, dar ca ispita-i mare, ca ar putea capata pentru mine 800 de dolari. Da, o avere. Vaduva incerca s-o induplece sa nu ma vanda. Dar eu n-am mai stat sa ascult ce mai spun. Am spalat repede putina si m-am ascuns aici, pe insula Jackson.
- Bine ai facut ca ai fugit. Auzi, hai sa facem un foc, sa pregatim ceva de mancare. Ai prins ceva?
- Da, peste. Aici mai am ceva vanat.
- Da, da, da. Da, da. Am adus, am adus de la coliba malai, cafea.
Ce mai ospat o sa facem! Eu am sa adun cateva vreascuri. Bine, o sa facem un foc. Hai, stai. Hai, nu ne prajim degeaba. Bine, bine, tine tu de el. Sa-l invarti si pe partea asta. Nu e asa ca e strasnic, Jim?
- Chiar foarte bine. Suntem bine ascunsi aici si aproape de pluta. La un pericol, sarim imediat si o pornim pe apa. Iata, uite, asa sa nu-ti fie frica. Un sac. Daca ajungem si noi in statul ala unde Jim e un om liber.
- Da, da, poate scapa de sclabie. Pai in doua zile si-ar putea sa fim acolo.
- Da. E gustos frisca noastra.
Ah, vin spre noi doi indivizi. Uite, uite.
- Baiesule... Pai sa vedeti, domnule. Ia, ia, scuze. Acu-i luntea mea! Noi calatorim spre... Lasa-ma urma! Lasa-ma urma si da-i drumul la vaslele! Suntem urmariti! Trebuie sa ne pierdem urma! Hai, hai, hai!
- Daca e asa, trebuie sa-i ajutam pe pietoni! Hai, urcati-va repede! Repede! Hai, hai, hai!
- Ce parfericul cand ne-am trezit asa, unul langa altul, ragand cu toata liota aia in urma noastra.
- Nu va cunoasteti?
- Eu credeam ca sunteti impreuna.
- Noi de unde? Eu vindeam un articol care scoate piatra de pe dinti, si inca cum o mai scoate, cu smalt cu tot! Cand ma gandesc ce-am ajuns! Ah, nu-mi vine sa cred.
- Vai, da, ce-am ajuns!
- Stai, stai, stai, stai. Ce te vaieti asa? Ce viata am dus, cine am fost si cine am ajuns.
- De ce ai fost nene si nu mai esti?
- Nu o sa ma credeti. Asa e lumea, nu credem niciodata. Nu-mi pasa. Taina nasterii mele.
- Taina? Taina nasterii tale?
- Domnilor, am sa va dezvalui ca simt ca pot avea incredere in voi.
- Ei, ei, ei.
- Ei bine, aflati ca sunt duce.
- Duce?
- Da. E cu neputinta.
- Ba da. Strabuniculcul meu, feciorul mai mare al ducelui de Bridgewater, a emigrat aici cam pe la sfarsitul veacului trecut. Dar a fost jefuit de titlul de noblete de mostenitorii lui.
- Hei, e greu, trebuie sa mai fie. Asculta, Bridgewater, pot avea incredere in dumneata?
- Pe mine? Pana la moarte.
- Bridgewater, eu sunt raposatul delfin.
- Ce? Ce ai zis? Ca esti?
- Da, mici, din pacate, asa e. Ai in fata ta, tare pe bietul delfin, pe Ludovic al XVII-lea, feciorul lui Ludovic al XVI-lea si al lui Maria Antoaneta.
- Dumneata! Da! La varsta dumitale? Vrei sa spui ca esti imparatul localul cel mare? Daca il spui, Dumnezeule! Pai trebuia sa ai pe putin sase, sapte sute de ani!
- Din cauza necazurilor! Dar, domnilor, in fata ochilor dumneavoastra se afla, in mare mizerie, pribegitul, surghiunitul si greu incercatul rege al Frantei.
- Bine, tu, rege, cum ai plans. Nu mai plange. Hai, zi. Nu mai moarta ma mai poate ca sa se izbaveasca odata cu toate necazurile astea. Totusi, parca ma simt mai bine ca lumea ma trateaza potrivit rangului meu.
- In genunchi de fata mea. Si asezandu-se pe scaun... Nu mai pune ganduri. Ia lucrurile asa cum sunt si trage cat mai multe foloase de pe urma lor. Si apoi nu-i chiar asa de rau aici.
- Aleala, aleala, berechet! Si bea sa-i usoare!
- Hai, hai, hai, ma rege, bate la duce sa fim prieteni. Masa e gata, maiestate.
- Adormi din felul asta sau din celalalt?
- Pune toate felurile. Sa le incerc pe toate.
- Pune toate. Ai, stai sa treci langa mine.
- Multumesc, maiestate.
- Jim, ia-te putin. Vreau sa te intalnesc.
- Ce este, Huck?
- Tu ce zici de mici-mosii astia?
- Sunt niste potlogari de rand.
- Dar ce putem sa facem? Daca nu-i luam pe pluta sa fugim odata cu ei, aia care-i urmareau ar fi dat de bietul Jim si atunci n-ar fi liber.
- Da, da, da. Trebuie sa vad ce poveste le-ndrug rastora. Sunt in stare sa te predea politiei.
Si acum e clar. In noaptea aia cetoasa am pierdut directia si am luat-o spre miazazi.
- Mai stai, nu se vede nimic aici. Baiesule, ceva de beat nu aveti aici?
- Indata, mai stai, indata. Ia spune-mi, de ce iti acoperi fata cu crengi si calatoriti numai noaptea?
- Bai, noi...
- Nu cumva Jim e un rob fugat?
- Hai de mine, mai stai. Ati mai vazut vreun rob sa fuga spre miazazi? Daca fuge vreunul, merge spre nord, nu? Spre Illinois. Noi ne indreptam spre New Orleans.
- Dar ce cautati voi acolo?
- Vai, domnule, daca v-as spune si eu ce nenorocire a dat peste noi. Ai mei locuiau in Mississippi, dar au murit toti de o boala necunoscuta. Atunci tatal meu a hotarat sa ne mutam la unchiul meu Ben. Numai ca intr-o noapte un vapor a trecut peste botul plutei noastre. Am sarit cu totii in apa, adica tata, eu si robul nostru Jim. Dar babacul, care era cam fumat, n-a mai iesit. Asa ca am ramas singur pe lume, numai cu Jim.
- Bine, bine, gata. Dupa mancarea asta buna, mi s-a facut un somn sa jucam.
- Si mie, si mie. Ce-ar fi sa tragem un pui de soamna?
- Buna idee. Sa mergem in cort.
- Hai sa mergem. Voi nu, voi ramaneti aici? Ramaneti de veghe?
- Mai stai, nu stiu ce sa fie. Ma rog, da.
- Huck. Da?
- Huck, tu crezi ca o sa mai intalnesc si alti resti pe drum?
- Nu cred ca nu. Atunci e bine. Unu, doi mai merge, dar nu mai multi. Si poate reusim sa scapam de ei.
- Ok, Huck.
- Huck, Huck, ia-o de-a lungul malului rapos. Apa e mai lina.
- Am inteles, maiestate.
- Asa. Ia, ia, ia, uite acolo, acolo pe mal, uite acolo. Uite cum se mai caramieste baiatul ala. Ce te saci? Sa-l iau si pe el. Opreste aici, valet. Incotro mergi, baiete? Haide sa uite aici. Stai, licule. Valetul meu sa te ajute sa-ti cari sacii. Adolf, du-te si ajuta-l pe domn. Hai repede.
- Va multumesc foarte mult.
- Nu-i bine de greu sa umbli cu calabalac.
- Da, da, da. Dar stiti ca nu pierde nimic pana la aceasta taraganare. Da, da, pierde, nu pierde nimic. Ca tot nu i-a lasat averea fratele sau Peter. Asta doar ca a pierdut prilejul sa-l mai vada in viata pe Peter Wilkes. Nu s-au vazut din copilarie.
- A, din copilarie nu s-au vazut.
- Ca despre celalalt frate al lor, William, asta nu l-a vazut niciodata. Ala-i surdomut. William e surdomut.
- Da, da, William, William. Si le-a trimis vorba de cineva sa vina sau...
- Pai, bai, sigur. Acum o luna, doua, cand Peter a cazut intreias data la pat, tot atunci a scris sor-sii o scrisoare in care ii spune unde a ascuns banii si cum vrea sa-si imparta restul averii, ca sa nu duca lipsa micile fete ale lui George, alt frate al lor, mort mai demult.
- Da, da. Si ce crezi? De ce nu vine Harvey Wilkes? Unde sta cu casa?
- Taman in Anglia, la Sheffield. L-a luat cu el acolo si pe celalalt frate, surdomutul.
- Pe William, sa-i dai surdomutului, asa, asa.
- Dar ce pacat ca Peter Wilkes asta n-a mai apucat sa-si vada fratele.
- Bietul de el. Asa. Si zici ca mergi la New Orleans?
- Ba chiar si mai departe. Miercurea viitoare plec cu vaporul la Rio de Janeiro. E o calatorie cam lunga, dar o sa-ti placa. E frumos.
Ia spune, nepoatele, ce fac? Cum au suportat ele pierderea asta dureroasa?
- Cea mare, Mary Jane, are 19 ani.
- 19 ani?
- Da, se poarta ca o mama cu celelalte. Si sora mai mica, Joanna, vreo 15.
- Ah, saracutele de ele. Uite, uite, mi se rupe cand aud. Singurele asa in lumea asta. Haine. Ia spune, Peter Wilkes era bogat?
- Avea ceva avere. Avea case si pamant. Si umbla vorba ca ar fi ascuns pe undeva cateva mii de dolari.
- Banii ati avut da?
- Ia ui, da, semnalizeaza vaporul pentru New Orleans.
- Te lasam aici.
- Va multumesc foarte mult, doamne.
- Drum bun, baiete, noi mergem mai departe. Drum bun, la revedere.
- La revedere.
- Drum bun, baiete.
- La revedere.
- Mai, state, dar ce-ai ramas asa pe ganduri? Ce? Auzi, altete, eu clocesc un plan.
- Magnific.
- Ma gandesc... Asculta, Huck.
- Da.
- Du-te la pluta si vino cu doua geamantane, alea noi pe care le-a cumparat la ultimul nostru popas.
- Am inteles.
- Ca doar asa sosesc doi frati din Anglia.
- Este?
- Da, sigur. Ne gasesti aici.
- Am inteles, maiestate. Alteta, maiestate, auzi, esti in stare sa joci rolul surdomutului?
- Eu? Ba bine ca nu. Il las pe mine.
- Asa. Ai inteles despre ce e vorba. Intr-o fifura mai stati, ne prezentam la casa raposatului Peter Wilkes si ne dam drept fratii lui sositi din Anglia.
- Ce pacat, unchiule Harvey, ca n-ai mai apucat sa-l vezi in viata pe unchiul Peter.
- Vietul nostru, frate, s-a dus si n-am mai apucat sa-l vedem. Ce soarta vitrega! Binecuvantatele voastre lacrimi de compatimire va alina si ne sfintesc in durere.
- Unchiule, uite, aici ai testamentul. Te-am asteptat. Nu l-am deschis. Citeste-l cu glas tare.
- Da, da. Las nepoatele Mary Jane, Susanna si Joanna 3000 de dolari aur, si lui William, tabacaria impreuna cu celelalte case si pamantul in valoare de 3000 de dolari.
- 3000 de dolari aur.
- Cei sase mii de dolari sunt ascunsi in pivnita?
- Domnilor, impreuna cu fratele meu William eu am sa cobor in pivnita sa iau banii. Iar imparteala vreau sa o facem aici, in vazul tuturor. Adolf, vino cu noi in pivnita.
- Da, am inteles, domnule. Fiti pe aici, domnule. Lumineaza aici. Vad un sac.
- Acolo e. Dar obisnuieste-te sa taci, alteta. Dar esti surd, ma celule? Ce de barfa. Asta o dau jos. Mai am o idee. Mergem sus, numaram banii si-i dam pe toti fetelor.
- Foarte bine, asa si-a trebuit. Daca cumva mai au vreo banuiala pe viza noastra, chestia asta o sa-i lase muti. Apoi scoatem casele si pamantul la licitatie si plecam cu de zi ce ori mai multi bani.
Hai, hai, sa mergem sus acum.
- Ati gasit?
- Da, da, draga mea nepotica. Uitati, domnilor, sacul cu banii lasati. De dragul meu, frate. Dragii mei prieteni, bietul frate s-a gandit cu filotimie la toti. El nu le-a uitat pe aceste mioare, pe aceste fete pe care le-a iubit si le-a crescut sub acoperisul lui. Noi i-am inteles pana si gandul nerostit. Hai, Mary Jane, Susanna si Joe, luati-va banii, luati-i pe toti. Vi-i daruieste cel ce zace acolo, rece, dar fericit.
- Ce suflete nobile! Ce dezinteres!
- Ce este, doctor? Ce este de ras aici? Acesti oameni ne-au facut un gest nobil.
- Dumnealui Harvey Wilkes, fratele din Anglia al raposatului? Cand cineva se da drept englez si nu e in stare sa vorbeasca englezeste ca lumea, e un sarlatan si un mincinos. Fetelor, fetelor, am fost prietenul tatalui vostru si sunt prietenul vostru. Va sfatuiesc sa-i intoarceti spatele ticalosului acestuia.
- Meritosii, asculta-ma, da-l afara, te rog, din suflet.
- Iata raspunsul meu. Ce face?
- Ia te rog, unchiule Harvey, acesti bani si fa cu ei ce vei crede de cuviinta pentru mine si surorile mele. Nu ne da nicio adeverinta.
Ce sa fac? Cum sa las eu fetele astea naive sa fie jefuite? Nu-mi ramane decat o cale: sa iau banii de la ei si sa-i ascund undeva. Si cand o sa fim departe, o sa-i schiulez lui Mary Jane un ravas in care o sa-i arat unde i-am ascuns.
Sa ma strecoar acum pe furis in camera lor, sa vad unde pitesc sacul cu bani. Unde s-a? Pana nu se incheia, sa ma ascund aici. Aici, dupa hainele lui Mary Jane. Asa.
- A! Auzi, cred c-ar fi sa ne luam in noaptea asta pluti. Si din ce avem, nu uita ce usor am pus mana pe banii astia.
- Ce faci? Si cum? Si restul mostenirii? Doctorul ala m-a mirosit! Sa nu iasa vreodata... Dana, asculta-ma de mine! Doamne dracu, de doctor ce ne pasa? Asculta-ma! Nu avem de partea noastra pe toti neghiobii din targ?
- Auzi, eu cred ca n-am ascuns banii unde trebuia!
- Da, de ce?
- In dulapul ala vor umbla sa impacheteze toaletele!
- Bravo, vad ca ce-a venit de la cap. Ia-i de acolo.
- Unde?
- Intr-o gaura a mindirului de paie, sub salteaua de fulgi.
- Bravo, asa da. Asa e bine. Acolo, la masa. Ne-au pregatit azi de bunatati nepotenele. Ca mi-e o foame de...
- Strasnic! Nici n-o sa ajung bine in sufragerie, ca eu i-am si luat. Aici, deci, in lindinul de fao. Asa. Uite-i. Gata. Am dat de saculet. Dar unde sa-i ascund? Poate undeva pe afara, fiindca or sa-si cotuceasca toata casa, vazand ca le lipseste sacul cu bani.
Sa nu ma vada cineva. Trebuie sa trec prin camera unde se afla mortul. Da, da, da. Asa. Bun. Cu usa aia cred ca da afara. Ia. Nu, nu merge. E incuiata. Ce sa fac? Ce-au de pasi? Cine o veni? Daca ma vede cineva cu bani la mine, zice ca i-am furat de la adevaratele. Ce ma fac?
- Hei! Sicriul! Pun banii acolo! Tot era locul lui. Repede! Haide! Bune!
- Dragul meu unchi, de ce m-ai lasat? De ce m-ai lasat?
Bine ca v-am vazut, iubita mea. La loc, sigur. Da. Nu m-a zarit nimeni. Dar daca or sa gaseasca banii maine cand or sa-i surubeze capacul sicriului? Sau daca i-o gasi altcineva intre timp si i-o sterpele? De unde sa stiu eu daca e cazul sa-i mai scriu sau nu lui Mary Jane? Daca o sa dezgroape sicriul si nu o sa gaseasca nimic inauntru, ce o sa zica de mine?
Ce noapte scurta! Parca nici n-as fi dormit!
- Mama-sa! Dar ce-o sa strige de astea? Ia sa cobor. Bravatii alea. Au scos robi la vanzare.
- Bineinteles. Bineinteles, fetelor, o sa va luam cu noi in Anglia. Pai ce, nu pot sa stau prea mult aici. Asteapta onoria si media. Nu uitati pe Zevenchiul cum o face pe sfantul. Asa ca trebuie sa ne grabim si sa lichidam mostenirea. De-aia am vandut robi.
- Nu mi-as fi inchipuit niciodata ca robii ar putea fi despartiti.
- S-au vandut inapoi in oras. Da, da, da, vanzarea asta nu face doi bani. Intr-o saptamana, doua, robii au sa se-ntoarca acasa.
Sa ma ia naiba daca adevarul nu-i de zece ori mai bun in cazul asta decat orice minciuna. Trebuie sa caut pe Mary Jane si sa-i spun totul. Cred ca e in sufragerie. Sa vad cum incep.
- Duduia Mary Jane!
- Da?
- Stii cumva vreun loc unde poti sta pana diseara?
- Eu? Da, la domnul Lothrop. Dar de ce ma intrebi asta?
- Hai sa vedem mai intai. Ia spune, daca am sa-ti dovedesc ca robii au sa fie iar impreuna tu, aici, in casa asta, in cel mai scurt timp, hai sa te duci sa stai pana seara la Lothrop.
- Oh, as sta si un an.
- Bine, nu-ti cer decat cuvantul de onoare.
- Da, la uite.
- Da-mi voie sa inchid usa cu zavorul. Ce s-a intamplat?
- Acum am sa-ti dezvalui adevarul si trebuie sa ai curaj.
- Da.
- Unchii astia ai dumitale nu sunt deloc unchi, ci niste potlogari, niste borfasi de rand.
- De unde stii? Cum se poate asta?
- Am sa-ti spun cum a inceput. Mergeam cu cei doi pe o pluta, scotocineam noi asa pe langa mal, ne-ntalnisem cu un baiat incercat incarcat de bagaj. Asta numai ce zice ca te-a luat pe domnu. Era cat pe ce sa fice la tara. Asta a fost. Cum au scenat murdarii. Spune-mi ce sa fac si o sa urmez intocmai sfaturile. Pot lega restul, sunt dati dracului, si vrando-nevrandu trebuie sa mai merg o bucata de vreme cu ei. Mai bine sa n-afli de ce. Eu nu pot porni cu pluta pe lumina, intelegi? E un secret la mijloc.
- Bine, Huck, la revedere.
- La revedere. Am sa fac intocmai cum ai spus. Asa. Si daca nu ne vom mai vedea niciodata, sa stii ca n-am sa te uit.
Saracul Peter Wilkes. De-ar fi stiut el ce lasa in urma.
- Dar ce s-a intamplat? Ce-i la hramul asta?
- Pai dati, au zis, a venit concurenta.
- Ce?
- Au mai sosit doi, tot din Anglia. Zic ca sunt fratii lui Peter Wilkes.
- Bietul de el, are acum doua randuri de mostenitori. Si acum unde-i duc?
- Pai nu vezi? Sa-i puna fata in fata. E si doctorul lui si avocatul. Ce mai e, ancheta in toata regula. Doctorul se bucura, ca el a spus de la inceput ca perechea cea dintai sunt niste sarlatani.
- Ce spui? Sa mergem si noi?
- Hai, hai, hai, sa mergem, sa mergem.
Acu-i momentul sa sterg. Scap de toti si de toate!
- Hei, Jim! Jim! Da drumul plutei! Am scapat de la ei. Cred ca-i orinteaza. Hai, nu mai inceta, hai! Suntem iar asteptandu-ne pe raul asta mare, fara nimeni pe capusorul acesta. Sa dati viteza, Jim, sa ne departam de locurile astea.
Ah, a facut auit in sloate. Dragul meu Jim, se vede ca nu avem noroc pe lume. Vine spre noi o barca in care sunt ei.
- Hei, hei, hei, uite-as, dore rau, mica mea! Sa ne duc in barca, adusete! Nu, marita ta, nu! Nu ma strangeti! Aoleu, ma doare!
- Atunci, cine a vazut ce aveai de gand?
- Ah, da, marita ta! Cand toata lumea s-a repedit spre voi si s-au dus sa dezgroape sicriul si au gasit banii, omul care ma tinea de mana mi-a dat drumul, soptindu-mi: sterge-o acum. N-i feri, sa stii ca o sa te prinda. Si am inteles ca am stergat-o, nu?
- Sa stiti ca mi se rupea inima de durere.
- Si mie si lui Jim, cand v-am vazut venind. N-am mai putut de bucurie, sa stiti?
- Da.
- Si cand te gandesti ca noi credeam ca Jim a furat sacul cu bani.
- Ce? Ce, crezi ca nu stiu cine a ascuns banii in sicriul ala?
- Da, nenicule, stiu ca stii. Doar tu i-ai ascuns.
- Miniti! Tu i-ai ascuns.
- Duce, duce, sa-mi sara urechile. Daca, mai, stai, ca tu esti, zice ca te-nnec.
- Hai, hai, cara-te la culcare.
- Hai de mine, stai de mine.
- Hai sa-ti povestesc cum a fost. Stii doar ca nu era sa-i lase sa-i pasleasca tric. Si atunci...
- Jim, nu-l mai vad pe rege. Unde-o fi sters-o?
- El a zis ca se duce pana in targ. Dar a disparut cam de mult.
- Jim, eu am impresia ca astia pregatesc ceva. Totii sote-s mereu intre ei si se uita la noi sa nu-i auzim.
- Si mie mi se pare ca uneltesc, dar nu stiu ce.
- Taci, ca vine ducele.
- Da.
- Hai sa mergem in targ sa-l cautam pe rege. Nu stiu de ce, intarzie cam mult.
- Bine, sa mergem, alteta.
- Ei, nenicule, v-a zis ca asa ne-a fost. Te-ai infundat in carciuma asta. Daca era vorba sa impartim egal banii, nu?
- Ce vrei? Ce vrei, ba? Ce vrei? Nu te-ai pus la... Esti un bous, un potlogar! Azi esti un... Nu esti un potlogar, ai o blada!
Acum e momentul sa o sterg! Nu stiu cine s-a plasat cu banul asta! De data asta cred ca am scapat de el!
- Hei, uite-l la locul meu! Hei, Jim! Jim, da-i drumul, Jim! Jim! Jim, n-auzi? Da-i drumul, Jim! Jim!
Cine esti? Jim! Jim nu e nicaieri. Nu se poate. Trebuie sa ma duc iar pe mal.
- Hei! N-ai vazut cumva un rob imbracat in pantaloni cadrelati?
- Nu? Ba, da, l-am vazut.
- Unde l-ai vazut?
- Eu? Vreo 2000 de pasi mai jos, pe mosia lui Silas Phelps. Au pus mana pe el, e un rob fugat. Il cautai?
- Putin de undeva din sud. Dar cine l-a turnat?
- Un bavaliu care nu-i de pe-aici. A vandut pe 40 de dolari dreptul la recompensa, ca era grabit.
- Ia asculta, da-mi si mie tabac.
- N-am, baie.
- Rau, rau, rau.
A plecat? Totul s-a dus de rau. L-au vandut pe Jim pe 40 de dolari murdari. O sa-l tina rob pe viata. Si cum mai spunea mereu Jim, Puisoru, asa cum ma rasfata? Trebuie sa-l gasesc acolo, la ferma lui Phelps. Acolo au zis ca e ferma lui Phelps. Sa intru in curte. Vad eu pe urma ce-i de facut.
- Arces! Arces! Arces!
- Fugi, fugi, fugi!
- Ah, gata-te, Sally! Tu esti! Nu-i asa?
- Da, doamna!
- Credeam ca se mi-a mai mult cu maica-ta. Cum? Cum manca la-o mama, dragul de el. Ei, bine ai venit! Dar de ce ai intarziat? S-a impoticnit cumva vaporul?
- Da, doamna, s-a...
- Jim, tu si Sally! Nu mai domni atat! Uite, uite, ca vine si mai pitopalul! Da! Ia-mi vino sa vezi cine a venit!
- Cine, baiatul? Cine crezi ca e?
- Nu l-ai vazut de cand era in scutece?
- Eu? N-am idee, cine?
- Nepotul nostru, Tom Sawyer!
Tom, te asteptam de doua zile. Unde e bagajul?
- Unchiule, sa ai las, l-am lasat in targ. Ma duc si il iau calabalacul si ma duc.
- Sa merg cu tine, Tom.
- Nu, nu-i nevoie, unchiule, sa ai las. Ma-ntorc imediat.
Inseamna ca Tom soseste cu vaporul asta. Trebuie sa-l intalnesc pe drum, sa-l pun in garda.
- Mama, mama, ce noroc pe mine! Auzi, sa trec drept Tom Sawyer!
- Tom! Tom, opreste-te! Tom, eu sunt!
- Ha! Sto! Sto! E bine ca nu ti-am facut niciun rau niciodata! De ce te-ai intors de pe lumea cealalta si nu-mi dai pace?
- Nu m-am intors deloc! Vinca, nici nu m-am dus! Pe onoarea ta ca nu esti strigoi?
- Ce-i pe onoarea mea?
- M-am prefacut ca sunt mort ca sa-i duc de nas! Intelegi? Povesteste-mi tot, cum ai ajuns aici, prin ce aventuri grozave ai trecut.
- Hai, urca, ca-i drumul. Da, dar stai, ca asta nu-i tot. Sa vezi cum am ajuns aici, la ferma unchiului tau Silas. Dar e vorba de un rob, vreau sa-l scot din robie. De Jim stii care? Negrul domnisoarii Watson. I-au vandut ticalosii a doi de care venisem.
- O sa te ajut sa-l izbavesti.
- Ma ajuti? Da. Iar ma duci si pe Sally si spunem ca eu sunt Sid Sawyer. Ok?
- Ok, Tom.
Asta e camera noastra, Tom?
- Asta e. Auzi, ai putea sa-mi spui pe numele meu adevarat? Doar suntem singuri, Tom.
- Da, da, trebuie sa ma obisnuiesc ca tu esti Tom. De asta o sa-ti spun tot timpul Tom. Ai vazut cum i-am pacalit? Ce s-a mai bucurat, mau, tu si Sally ca a venit si Sid!
- Ai dreptate. Si Sid, stii?
- Da. Cred ca stiu unde este ascuns Jim. Ce? Unde?
- In coliba aia de langa sghiab. Cand eram la masa, n-ai bagat de seama ca un rob ducea acolo de mancare?
- Ba, da, am vazut.
- Pentru cine crezi ca era mancarea?
- Eu? Fi fost pentru vreun caine.
- Caine care sa manance si o felie de pepene. Auzi, cand a intrat acolo, robul a deschis lacatul si dupa ce a iesit, l-a incuiat la loc. Pepene va sa zica om, lacatu va sa zica prizonier.
- Ce cap ai, baiete! Pai, acum trebuie sa facem planul evadarii lui Jim. Ce parere ai?
- Uite ce m-am gandit eu: in cea dintai noapte intunecata, sterpelez cheia din buzunarul unchiului, il descui pe Jim si-l duc cu pluta la vale. Ce zici?
- E simplu ca buna ziua. Pai de ce iti foloseste planul daca nu-i nicio primejdie din cale?
- Cum adica?
- Uite ce zic eu. Intre coliba lui Jim si gard este un sopron de scanduri. L-ai vazut?
- Da.
- In sopron putem intra oricand. Sapam un tunel intre sopron si coliba, care sa dea drept sub patul lui Jim. De ce? Pai, in noapte, vei dori? Jim iese prin tunel. Intre timp ne imprietsenim cu toti cainii sa nu ne latre. E bine?
- E minunat! Sim, ma cheama Sim.
- Jim! Ma cheama Jim! Jim! Paciocile ne inconjura!
- Mars, mars! Mars! Ingroapa-te ca nu... Pai, se gudura! Ce-o fi zicand Jim cand aude zgomotele astea? Asa... Inca putin! Tom, e gata! Hai, pe branci! Intra in coliba lui Jim! Asa... Opriti! Mai, Jim! Jim! Jim!
- Trezeste-ne, Jim!
- Da! Ce? Mars! Mars! Visez!
- Nu! Tu esti!
- Da, da! Uite si pe prietenul tau! Da, da! Am sapat un tunel pana sub patul tau! In scurt timp poti evada! Esti salvat! Asculta, daca ne vezi prin curte, poate ca nu ne cunosti. Si daca auzi zanganit de cazma, sa stii ca noi suntem! Noi, auzim, dupa ce evadezi, trebuie sa lasi aici o inscriptie si un blazon.
- Domnul Tom, dar eu n-am niciun blazon. Am doar bluza asta.
- Domnul Tom, ce mare dreptate. Dar pe ce te prinzi ca o sa aiba un blazon inainte de a iesi de-aici? Am citit eu in carti ca asa trebuie sa fie.
- Bine, domnul Tom, numai sa ma vad scapat. Eu nu vreau decat sa fiu liber, dragi prieteni. Asta vrea Jim.
In seara asta e momentul sa le trimitem lui Gino. Totul a fost pregatit. A mai ramas un singur lucru de facut.
- Care?
- Scrisorile anonime.
- Ce? In ce vrei si asta, mai, Tom?
- Ceva cu care sa dai de veste cuiva ca se pune la cale ceva.
- Dar ce rost are sa dam de veste ca se pune ceva la cale? De ce?
- E mai misterios, mai interesant. Tot asa s-a intamplat si cand Ludovic al XVI-lea a vrut sa o toleasca din palatul lui, da?
- Bine, Tom. Atunci da-i drum. Uite ce zic eu. Punem pe usa din fata o scrisoare asa: Iata-te cum. Pozea. Se pune ceva la cale. Astazi se arata o banda din teritoriul indian, va sosi sa vi-l rapeasca pe robul fugat. E bine? Semnalul atacului, un behaeit de oaie. Tamal, la miezul noptii vor veni. Fiti cu ochii in patru. Un prieten necunoscut.
- Ai trait asemenea momente din tinerete?
Dar fiti pe pace.
- Ce ne facem acum?
- Nu, nu va speriati. Suntem aici cinci oameni inarmati. Eu zic sa nu asteptam pana la ora douasprezece.
- Nu e mai bine sa stam pe loc pana s-o auzi de hait?
- Daca eu o pacaleam...
- Nu, nu, nu, nu cred. Dar parca tot ar fi bine sa ne imprastiem prin curte. Asa e. Unii sa iasa la coliba si restul sa stam la panda in jur.
- Cine esti? A, asta era al dracului, m-am gasit de-a ta! Hai, fa-i, fa-i, fa-i! Hai, stai acolo! Te spune sa te-asti! Uite-i! Au luat-o spre rau! Uite-i, mai! Uite-i! Uite-i!
- Bine ca am scapat. Bine ca am scapat. Mai, Jim, acum esti iar pe soare! N-ai sa mai fii niciodata sclav!
- Strasnic, esti strabunisac! Strasnic gandita si strasnic facuta sa va zic eu, mai! Rozav sunt de fericit! Mai ales ca am si un glonte in pulpa.
- Haide, mine. Esti ranit?
- Tu, om, rana ti se ingreuneaza rau de tot.
- Lasa, lasa, nu mai pierdeti vremea cu mine. Puneti mana pe vasa si dati-i drumul. Altfel se duce de rapa minunatia asta de evadare.
- Haide, ia spune, Jim, tu ce crezi?
- Jim nu se misca de-aici fara doctor. Trebuie sa-l vada un doctor.
- Asa e. Tu te duci si vii cu un doctor. Asa. Unde ai fost, Tom?
- Eu?
- Vai, bine ca te-a gasit un chitus. I-au gasit pe malul lui. Tocmai se desparte de doctorul William care pleca cu o barca. Ce cauta acum?
- Am avut si noi de bandit sa-i prindem si am ramas de vorba cu doctorul. Eu tocmai veneam spre casa.
- Si unde este?
- S-a oprit pe la toaster, dar o sa vina el numai decat. La ce te poti astepta din partea unor strangari ca voi?
- Dar noi n-am...
- Vai, vai de mine! Silence! Ia vezi cine vine! Dr. Oera! E Dr. Oera, am rusit! Asezat pe o targa! Si robul ala fugat in urma lor! Vai de mine! Si de ranit!
- Doamna, doamna, baiatul acesta avea un glont in pulpa. L-am operat pe pluta. M-a ajutat robul acesta. Mi-am inchipuit eu ca e un rob fugar, dar ce era sa faca? N-am vazut om mai grijuliu si mai devotat ca el.
- Duceti-l in coliba pe rob.
- Da, da, inchideti-l bine.
Iata, uite. Sunt acasa. I-ai povestit-o, tu si...
- Ce s-a povestit?
- Pai, cum s-a petrecut toata povestea.
- Care poveste?
- Pai cum l-am slobozit noi pe Jim si inca fain de tot. Am muncit noptii sa facem tunelul si celelalte. N-ai idee ce grozav ne-am distrat.
- Va sa zica voi, imbezicilor, ati scornit toata dandara asta? E, lasa-te, mai, prinde-o cu robul ala fugat. Acum e inchis bine si pazit.
- Nu, nu, n-au niciun drept sa-l inchida. Jim nu-i sclav, e la fel de slobod ca orice faptura de pe fata pamantului.
- Iar aireaza baiatul asta.
- Nu, nu, nu aireaza deloc. Tu si al, tu si Sally, noi il cunoastem pe Jim de cand ne-am nascut.
- Asa e. Batrana domnisoaira Watson a murit acum doua luni si era rusine ca se gandise sa-l vanda. A spus-o chiar si ea si a scris in testament ca il slobozeste.
- Atunci de ce naiba mai voiai sa-l slobozesti daca era sloboz?
- Auzi intrebare, pai eram tornic de fapte mari stralucite si as fi trecut prin foc si sabie ca sa...
- Aoleu, uite-o, m-a duscat.
- Adu-l!
- Polly, vai, cate intamplari intr-o singura zi. De unde a aparut asa deodata?
- Bine ai venit, Polly.
- Am sosit acum cu vaporul. V-am anuntat printr-o scrisoare.
- Ce scrisoare? N-am primit nicio scrisoare.
- E clar. Daca baietii se duceau mereu la posta... Limpede acum de ce n-a ajuns nicio scrisoare. Nu mai intoarce capul, Tom. Sa fiu in locul tau, mi-ar fi rusine.
- Dar nu-i Tom, ce zici? Tom e... Unde-i Tom?
- Vrei sa zici unde-i Huck Finn, de buna seama? Hai, hai, Huck Finn, ia iesi de sub patul ala.
- Da.
- Asa. Ai avut dreptate sa... Huck Finn. Am inteles ca sunt impreuna dupa ce am primit scrisoarea ta in care spuneai ca Tom si Sid au sosit cu bine.
- Si cu robul asta fugat, cum e?
- Inainte de moarte, domnisoaira Watson l-a eliberat.
- Hai, sa vad, sa vad!
- Ura! Sa-i dea drumul! Hai, Tom!
- Ura!
- Ce Tom? Esti bandajat!
- Nu ma largasi!
Il duceam pe Jim acasa cu pluta. Apoi trimiteam vorba despre sosirea lui, pentru ca toti robii sa iasa in intampinare si sa-l duca in orasel cu torte si cu lauta. Ia uite. Astfel Jim ar fi fost un erou, iar noi la fel.
- Las ca-i bine asa. Ce ti-am spus, Jim? Ce ti-am spus eu acolo pe insula Jackson? Ti-am spus ca Jim are sa fie bogat.
- Asa e. Si uite ca se adevereste.
- Sunt bogat pentru ca sunt liber.
- Ne cheama. Trebuie sa ne facem bagaje. Plecam acasa. Ai auzit ce a spus tu si Polly despre tine?
- Da, tu.
- Vrea sa ma infieze. Vom fi frati de-adevaratelea, noi doi. Si cu Jim. Trei.