A fost odata o fetita pe care o indragea oricine de cum o vedea. Dar mai mult ca toti, o iubea bunica-sa, care nu stia ce sa-i mai daruiasca fetitei ca sa-i fie pe plac. Odata ii darui o scufita de catifea rosie, care ii statea atat de bine incat nici vorba sa mai poarte altceva pe cap. De atunci, lumea ii zicea numai Scufita Rosie.
Intr-o zi, maica-sa ii dadu o bucata de cozonac si o sticla cu vin si o trimise sa le duca bunicutii, care era bolnava si slabita. O povatui pe unde sa mearga, iar fetita, fagaduind ca asculta, pleca voioasa.
O scufita rosioara
Daca port adeseori,
Si un cos la subsuoara
Cu merinde si cu flori.
Este limpede socot
Ca nu-s un barbacot.
Scufita rosie eu sunt,
Pe glume pusa si pe cant,
Strabat in veacuri drumul lung,
La bunicuta sa ajung.
Daca mama rabdatoare
Imi repeta iar si iar
Sa nu ies de pe carare
Si prin iarba sa nu sar,
Asta inseamna ca de mult
Nu o prea ascult.
Scufita rosie eu sunt,
Pe glume pusa si pe cant,
Trebuie sa bat drumul lung,
La bunicuta sa ajung.
Daca-i un cal povata, sunt cu fluturii la sfat,
Si simt trece dimineata si ajung pe inserat.
E limpede oricui ca nu-i bine, nu-i.
Scufita rosie eu sunt,
Pe glume pusa si pe cant,
Trebuie sa bat drumul lung,
La bunicuta sa ajung,
La bunicuta sa ajung!
Bunicuta locuia in padure, cale de vreo jumatate de ceas de sat. Cum intra Scufita Rosie in padure, ii iesi inainte lupul. Dar fetita nu stia ce fiara rea era si nu se sperie deloc.
- Buna ziua, Scufita Rosie!
- Multumesc frumos, lupule.
- Incotro asa de dimineata, Scufita Rosie?
- La bunicuta!
- Dar ce duci acolo in cosulet?
- Cozonac si vin. Cozonacul l-am copt ieri si o sa-i prinda tare bine, pentru ca bunicuta e bolnava si slabita si asa o sa se mai indrepteze.
- Scufita Rosie, dar unde sta bunica ta?
- Colo, in padure, cale de un sfert de ceas si mai bine. Cum ajungi sub cei trei stejari, dai de casa ei.
Fetiscana asta frageda o sa fie o bucatura buna, cu mult mai gustoasa decat babuta. Trebuie sa invart lucrurile in asa fel ca sa pun laba pe amandoua.
- Scufita Rosie, de ce nu te uiti in preajma ta? Ia priveste florile astea frumoase care stralucesc in iarba! Ia auzi ce dulce canta pasarelele! Tu nu te uiti nici in dreapta, nici in stanga, parca te-ai duce la scoala!
- Ai dreptate, lupule. Uite cum se joaca razele soarelui printre copaci si ce flori minunate sunt in iarba. Ce-ar fi sa-i duc bunicutei un buchet de flori proaspete? I-as face o mare bucurie. Si apoi e devreme, tot am sa ajung la timp.
Si cum porni Scufita Rosie sa alerge incolo si incoace dupa flori, lupul o lua dreptul spre casa bunicutii.
Multi drumeti, povestitori,
M-au cantat adeseori,
Dar niciunul despre mine
Nu a scris un rand de bine.
Amarata soarta mea,
Nu-ntelege nimeni.
Un stramos al meu flamand
A mancat doi iezi la rand,
Si de-un veac mai bine poate
Eu ii duc pacatul spate.
Uf, uf, uf, uf, uf,
Am plans de soarta mea.
Uf, uf, uf, uf, uf,
Nu-ntelege nimeni.
Azi nu crede niciun miel
Cum ca eu as fi altfel.
Niciun caine nu ma lasa
Sa ma apropii de vreo casa.
Amarata-i soarta asta!
O, po-po-po-po, nu-ntelege nimeni.
Dar zadarnic plang acum, trebuie sa plec la drum.
Desi stiu ca pentru mine, bine n-o sa se termine.
Ciocani in usa, bunicuta deschise, iar lupul, niciuna nici doua, se repezi spre batrana si hap! Se imbraca apoi cu camasa ei, isi puse boneta pe cap, se lungi in pat si-si trase plapuma pana sub barbie.
Scufita Rosie, culegand flori, isi aminti intr-un tarziu de bunica ei si porni iute spre casuta din padure. Mare ii fu mirarea cand vazu usa deschisa.
- Ce s-a intamplat? Buna dimineata! Vai, nu-mi raspunde nimeni. Ia sa ma apropii de pat, o fi dormind.
- Vai, bunicuta, ce urechi mari ai!
- Ca sa te pot auzi mai bine.
- Vai, bunicuta, ce ochi mari ai!
- Ca sa te pot vedea mai bine.
- Vai, bunicuta, ce maini mari ai!
- Ca sa te pot strange mai bine.
- Si ce gura inspaimantatoare ai!
- Ca sa te pot inghiti mai bine!
Si abia rosti ultimul cuvant ca sari jos din pat si o inghiti pe micuta Scufita Rosie. Dupa ce-si potoli foamea, se culca iar, adormi si incepu sa sfore de se cutremurau peretii.
Tocmai atunci trecu prin fata casei un vanator.
S-a dus vestea despre mine
Printre pasari si jivine.
S-ar arunca de frica mea in apa
Si broscoii cei de-o schioapa.
Inca nu s-a pomenit
Vanator mai iscusit
Decat mine!
Cand ma vad la o adica,
Lupii vibreaza de frica
Si din cotro si din lunga,
Drept in calea mea se-arunca.
Cand ma roaga cei de-acasa
Sa le aduc vanat la masa,
Eu de graba le-aduc rata,
Bineinteles din piata.
Inca nu s-a pomenit
Vanator mai iscusit
Decat mine!
Vanatorul, auzind sforaiturile, crezu ca batrana e greu bolnava si intra in odaie. Ce sa vada? In pat, lupul lungit dormea fara grija. Se bucura nespus vanatorul, caci de mult il cauta pe lup. Puse pusca la ochi, dar in clipa aceea se razgandi. Caci vanatorul isi inchipui pe data ca batrana nu poate fi in alta parte decat in burta lupului. Lasa deci pusca si, luand o foarfeca, incepu sa taie burta lupului adormit. Abia apucase sa faca vreo doua taieturi ca se si vazu scufita rosie a fetitei. Mai facu o taietura si fetita sari afara si striga:
- Vai, ce frica mi-a fost! Ce intuneric era in burta lupului!
O scoasera apoi si pe batrana. Era in viata, dar abia mai rasufla. Scufita Rosie aduna in graba niste bolovani, cu care umplu burta lupului. Trezindu-se, lupul vru sa o ia la fuga, dar pietroaiele ii atarnau atat de greu ca indata cazu jos si-si dadu sufletul.
Toata lumea era multumita. Vanatorul jupui blana lupului si-o aduse acasa. Bunicuta manca cozonacul si bau vinul adus de Scufita Rosie. Iar Scufita Rosie isi spuse: niciodata sa nu te abati din drum cand esti singur in padure, ci sa faci asa cum te-a sfatuit mama.