A fost odata o rata care s-a asezat pe patru oua, ca sa le cloceasca. Venindu-le vremea, ouale crapara unul dupa altul si din trei dintre ele se ivira capsoarele si mai apoi trupusorele pufoase si galbene a trei boboci. Dintr-al patrulea ou iesi un boboc mare, cam uratel si cu puf cenusiu, pe care ratoiul nu-l placu de la bun inceput:
– Nu vreau sa-l mai vad pe uratul asta in familia mea! spuse el.
Zicand asta, se repezi cu ciocul la el si-l goni din cuibar. Din nefericire pentru bietul boboc, nici celelalte vietuitoare din gospodarie nu-i aratara mai multa bunatate. Si nu scapau niciun prilej sa rada pe seama urateniei lui.
Asa ca bobocul cel urat o lua, lipa-lipa, catre iazul din apropiere. Se simtea nespus de singur si isi petrecu noaptea dormind in iarba inalta de la marginea iazului. A doua zi, niste boboci rai si obraznici dadura peste el. Se tavalira de ras la vederea lui si ii zisera:
– Boboc urat, sa pleci de indata de pe iazul nostru!
Ratoiul cel urat o lua din nou din loc, necajit ca toti il alungau. Asa ajunse la o casa unde locuiau o gaina si o pisica.
– Ia zi, poti sa faci oua? il lua la rost gaina.
– Dar soareci stii sa prinzi? se lua de el si pisica.
Si, cum de fiecare data bobocul raspunsese nu, gaina si pisica il gonira si ele.
Bobocul cel urat se simtea tare nefericit si cauta sa se fereasca din calea celorlalte animale, ascunzandu-se in padure. Odata cu venirea iernii si a inghetului, ratoiul se acuia in trunchiul gaounos al unui copac. Spre norocul lui, il gasi un copil de taran, care-l lua si-l duse acasa. Vreme de cateva saptamani, ratoiul cel urat se simti in siguranta. Curand insa, feciorului de taran ii casuna pe el, prinzand a-l alerga prin gospodarie si a-l chinui mai tot timpul. Asa ca, de indata ce i se ivi prilejul, ratoiul fugi si de aici.
Intre timp sosi primavara, iar el isi gasi adapost pe malul unui lac. Si, intr-o buna zi, cand apele lacului se aratau linistite si limpezi, bobocul apuca sa-si vada noua infatisare. Nu mica i-a fost mirarea sa vada ca facuse un gat lung, mladios si acoperit cu pene albe, capatand si doua aripi uriase, tot albe. Iar cand batu din aripi, prinse de indata sa zboare!
Apoi se lasa lin pe apa si nu se mai satura sa se admire in oglinda lacului. Din vazduh coboraira langa el trei pasari mari si frumoase, cum nu mai vazuse vreodata, care ii graiara:
– Mai, mai, mai, dar ce lebada frumoasa esti! Haide, vino si tu cu noi!
Astfel pricepu ca nu mai era un boboc urat, si in niciun caz de rata.
– Sunt o lebada! Ma rog... un lebadoi! striga el cu mare bucurie in glas.
Iar din ziua aceea nici ca se mai simti urat, singur si nedorit de nimeni!
