Au fost odata trei ursi care traiau fericiti intr-o casuta din padure. Intr-o dimineata, pentru micul dejun, Ursoaica pregati niste ovaz fiert in lapte. Umplu apoi cate un castron pentru fiecare: pentru Urs, pentru Ursuliuca si pentru ea. Dar cum mancarea era inca fierbinte, iesira tustrei la o scurta plimbare.
In vremea asta, o fetita pe care o chema Bucle-Aurii, trecand prin preajma, intra in casuta si dadu cu ochii de castroanele pline cu ovaz si lapte. Daca ar fi asteptat pana s-ar fi intors ursii, cu siguranta ar fi invitat-o si pe ea la masa. Dar fetita, fara sa mai stea pe ganduri, goli de indata castronul cel mic!
Apoi vru sa se aseze pe un scaun, ca sa se odihneasca. Il incerca pe cel al Ursului, apoi pe cel al Ursoaicei, dar vazu ca erau prea mari pentru statura ei. Pana la urma se aseza pe scaunul lui Ursuliuca. Nici ca se putea altul mai potrivit pentru ea! Se pare insa ca fetita era cam grea, caci scaunul... trosc!, se rupse.
Bucle-Aurii urca apoi la etaj, unde incerca cele trei paturi de-acolo. Iar cel care i se potrivi cel mai bine se dovedi a fi tot cel al lui Ursuliuca. Obosita dupa atata umblat, fetita adormi de indata.
In astea vreme, cei trei ursi se intoarsera din plimbarea lor si vazura ca mancase cineva toata fiertura din castronul cel mic. Apoi observara ca scaunul lui Ursuliuca fusese rupt! Iar cand ajunsera in dormitor, dadura peste Bucle-Aurii, adormita in patul lui Ursuliuca!
Cei trei incepura sa mormaie, suparati pe oaspetele nepoftit. Numai ca mormaiuelile lor o trezira pe fetita. Si, fireste, Bucle-Aurii trase o sperietura zdravana la vederea familiei de ursi! Sari din pat, alerga pe scari in jos si o zbughi din casuta! Iar de atunci, ursii nici c-o mai vazura vreodata pe fetita cea curioasa si neastamparata.
