Regele Midas era un stapanitor bun la suflet. Iar supusii lui traiau fericiti sub obladuirea sa. Intr-o buna zi, aflanduse la plimbare prin gradina castelului, regele vazu un batran adormit la umbra unui copac.
Ar fi putut sa cheme numaidacat strajile si sa-l arunce pe nefericit in temnita. Regelui insa i se facu mila de omul acela ostenit, asa ca nu puse sa fie pedepsit.
Din senin, langa Maiestatea Sa se ivi o zana.
– Pentru ca ai o inima asa de milostiva, spuse zana, am sa-ti indeplinesc o dorinta!
Regele cazu pe ganduri si, dupa o vreme, ii zise:
– As vrea, zana buna, ca orice ating sa se prefaca in aur!
Zana rosti cateva cuvinte magice, iar cand Midas atinse niste flori din preajma, acestea se preschimbara in flori de aur! Regele isi incerca puterile cele noi si cu statuile, prefacandu-le si pe acestea in unele de aur!
Si la fel se petrecura lucrurile si cu copacii! Numai ca, dupa atata prefacut in aur in stanga si-n dreapta, regelui Midas i se facu foame. Asa ca intra in castel, cu gand sa guste cate ceva din bunatatile aflate pe masa.
Si ce sa vezi... Mancarea pe care punea mana si bautura pe care-o ducea la gura se prefaceau in aur! Iar regele era catranit nevoie mare, lihnit de foame si insetat! Cum sa mai manance el acum? Si cum sa-si astampere setea?
Tocmai cand isi deplangea soarta, aparu fiica lui. Copila alerga bucuroasa spre el, cu gand sa-l imbratiseze. In zadar incerca regele s-o opreasca! Cum o atinse, cum se preface si ea intr-o fiica de aur!
Midas era deznadajduit. Merse in gradina si o chema pe zana, care nu se lasa prea mult asteptata. De cum se ivi, regele o ruga din tot sufletul:
– Te implor, zana buna, fa ce stii tu si ia-mi inapoi darul atingerii de aur pe care mi l-ai dat. Fa sa fiu iarasi precum am fost!
Zanei se facu mila de el si ii asculta ruga. Rosti cuvintele magice si il preschimba pe Midas in regele de odinioara, cel fara de puterea de a transforma tot ce atingea in aur.
Si cat se mai bucura regele Midas atunci cand fiica lui draga veni sa-l imbratiseze!
