Frumoasa Adormita - Poveste ilustrata pentru copii

Au fost odata un rege si o regina carora, dupa mai multi ani de asteptare, li se nascu o fetita. De bucurie, regele pregati o petrecere cum nu se mai pomenise nicicand in tara.

La petrecerea cu pricina fura poftite si cele trei zane bune care, rand pe rand, urmau sa inzestreze fetita cu cele mai alese daruri. Astfel, de la prima dintre ele capata darul frumusetii, in vreme ce, din partea celei de-a doua, pe acela al glasului placut.

Frumoasa Adormita

Din nefericire, pana sa apuce si cea de-a treia zana sa-i harazeasca fetitei, in sala tronului se arata si o zana rea, suparata foc ca nu fusese invitata la petrecere. Asa ca, manioasa, arunca asupra copilei un blestem cumplit:

Frumoasa Adormita

– Cand printesa va implini cincisprezece ani, sa se intepe intr-un fus otravit si sa moara!

Regele si regina incremeniara de spaima. Dar, tot atunci, grai si cea de-a treia zana buna:

Frumoasa Adormita

– Din nefericire nu pot indeparta blestemul cu totul, dar am puterea sa-l mai indulcesc oleaca. Asta inseamna ca printesa nu va muri, ci doar va cadea intr-un somn adanc, vreme de o suta de ani. Iar vraja se va destrama de indata ce va capata sarutul adevaratei iubiri!

Frumoasa Adormita

Regele porunci ca toate fusurile de tors din regat sa fie strinse si puse pe foc. Anii trecura si copila crescu, iar darurile cu care o inzestrasera zanele isi aratara roadele. Fata era atat de frumoasa, de cuminte si de inteleapta, incat oricine o vedea, o indraga pe data.

Chiar in ziua in care implini cincisprezece ani, umblind prin castel, printesa dadu peste o scara tainica. Urcand pe treptele inguste, ajunse intr-o incapere unde se afla o batrana ce torcea de zor la un fuior de in. Dar batrana aceea era chiar zana cea rea! Printesa se apropie de ea si o ruga s-o lase sa toarca. Nici nu atinse bine fusul, ca se si intepa intr-un deget si adormi pe data!

Frumoasa Adormita

Cele trei zane bune facura in asa fel incat ii adormirasera si pe toti ceilalti din castel, ca s-o insoteasca pe printesa in somnul ei cel lung. Trecura astfel multi ani, iar castelul ajunse sa nu se mai zareasca de maracinisul crescut in jur. Nimeni nu cuteza sa-i calce pragul de teama balaurilor, care isi facusera salas prin preajma.

Frumoasa Adormita

Intr-o buna zi insa, un print curajos isi croi drum pana la castel. Aflandu-o pe printesa adormita, se indragosti de ea si ii dadu un sarut. Sarutul care risipi blestemul!

Printesa se trezi si, odata cu ea, toti ceilalti din castel. Fata prinse drag de chipesul print si, nu dupa multa vreme, cei doi tineri se casatorira. Numai ca, de data asta, avura grija ca la nunta sa fie chemate toate zanele din regat!

Alte povesti ilustrate pentru copii