Scufita Rosie, rezumat si ce invata copilul din ea de fapt

Inregistrarea cu Scufita Rosie se termina cu morala spusa cu voce tare, chiar in ultima propozitie.

Si nu prea este cea la care se asteapta majoritatea parintilor. Textul spune sa nu te abati din drum si sa faci cum ti-a zis mama, deci vorbeste despre ascultare, nu despre necunoscuti.

Diferenta conteaza mai mult decat pare.

Rezumatul pe scurt

Fetita primeste de la bunica o scufita de catifea rosie si de atunci nu mai poarta altceva pe cap. Mama o trimite la bunica bolnava, cu cozonac si vin, si ii spune sa mearga cuminte pe drum.

In padure da peste lup. Acesta o intreaba unde merge, afla unde sta bunica si o indeamna sa culeaga niste flori.

Trucul cu florile este de fapt partea cea mai bine gandita din toata povestea, pentru ca lupul nu o ameninta si nu o grabeste cu nimic, ci doar ii da un motiv placut sa intarzie exact atat cat ii trebuie lui ca sa ajunga primul.

Cat timp fetita zaboveste, lupul ajunge primul la casa, o inghite pe bunica si se baga in patul ei.

Urmeaza dialogul pe care il stie toata lumea, cu ochii, cu urechile si cu gura. Dupa ultima replica, o inghite si pe ea.

Partea aceasta este si singura pe care copiii o repeta dupa aceea prin casa, cuvant cu cuvant, chiar daca din restul povestii nu tin minte mare lucru.

Trece un vanator, aude sforaituri prin fereastra, taie burta lupului cu o foarfeca si le scoate pe amandoua vii. Pun bolovani inauntru, iar lupul se prabuseste cand incearca sa fuga.

Ce spune inregistrarea la final

Ultima propozitie ii apartine fetitei: sa nu te abati niciodata din drum cand esti singur in padure, ci sa faci asa cum te-a sfatuit mama.

Lectia declarata este, asadar, ascultarea.

Cred ca aici apare o mica neintelegere. Cei mai multi parinti pun povestea ca sa vorbeasca despre necunoscuti, insa textul nu spune nicaieri asta, ci spune sa nu iesi de pe drum.

Sunt doua lucruri diferite. Copilul retine ce aude, nu ce am vrut noi sa auda.

Prima varianta nu avea nici o salvare

Vanatorul a fost adaugat abia de fratii Grimm, in 1812.

Varianta mai veche, publicata de Charles Perrault in 1697, se opreste mult mai devreme. Lupul o inghite pe bunica, apoi pe fetita, si cu asta povestea se incheie.

Nu vine nimeni. Nu se taie nici o burta.

Perrault a scris-o ca avertisment, nu ca poveste de seara, si tocmai de aceea nu i-a dat nici un final fericit. Un avertisment care se termina bine nu mai sperie pe nimeni.

Ce voia sa spuna Perrault

La finalul textului sau a pus o morala explicita, in versuri, in care compara lupul cu barbatii fermecatori care se apropie de fete tinere cu ganduri rele.

Deci povestea a pornit ca un avertisment despre oameni care par prietenosi si nu sunt.

Apropo, asta explica un lucru care mi-a scapat ani intregi: de ce lupul nu o ataca direct in padure, desi ar fi putut foarte bine. Are nevoie sa fie primit inauntru, si de aceea intreaba, vorbeste frumos si asteapta.

La ce varsta

Pe site am trecut-o la 4 ani si acolo se potriveste, intrucat varianta Grimm are salvare la final si tine doar douazeci de minute.

Amandoua sunt scoase vii, deci sperietura trece repede.

Sub 4 ani as astepta, insa nu din cauza lupului, ci fiindca dialogul lung de la pat cere putina rabdare si acolo se pierd cei mici, chiar daca pana atunci au urmarit totul cu ochii mari.

Inregistrarea completa se asculta aici. Iar daca aveti un copil mai mic si vi se pare inca mult, Casuta din padure merge mai bland la aceeasi varsta.

La Grimm mai exista si o continuare pe care aproape nimeni nu o stie. Vine un al doilea lup, insa de data aceasta fetita il recunoaste din prima si nu se mai lasa pacalita.

Bunica o pune sa umple un jgheab cu apa in care a fiert carnati, chiar sub hornul casei. Mirosul il atrage pe lup pe acoperis, cade inauntru si se ineaca. De data aceasta bunica si fetita se descurca singure, fara nici un vanator.

Partea aceea nu a intrat in inregistrare. Pacat. Este singura din toata povestea in care fetita se descurca singura.