A fost odata, cand a fost, ca daca n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe cand povestile, ci suntem mai dincoace cu vreo doua-trei zile. De pe cand se porcovea purecele cu nouazeci si noua de oca de fier la un picior si tot i se parea ca e usor.
Ca era odata un om harnic si omul acela traia la un loc cu soacra-sa. Nevasta lui, care avea copil de tata, era cam proasta. Dar si soacra-sa nu era tocmai hatra.
Intr-una din zile omul nostru iese de acasa dupa trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, dupa ce scalda copilul, il infasa si ii dete tata, il puse in albie langa soba, caci era iarna, apoi il legana si il dezmierda pana ce l-a adormit.
Dupa ce l-a adormit, statea putin pe ganduri si apoi incepu a se boci cat ii lua gura:
- Auliu, auliu, copilasul meu, copilasul meu!
Mama ei, care torcea dupa horn, cuprinsa de spaima, zvarli fusul din mana si furca din brau cat colo si, sarind fara sine, o intreba cu spaima:
- Ce-ai, draga mama? Ce-ti este?
- Mame! Mame! Copilul meu are sa moara!
- Aoleu, cand si cum?
- Iata cum! Vezi drobul cel de sare de pe horn?
- Il vad, si?
- Ui, de s-a sui pisica, are sa-l tranteasca drept in capul copilului si sa mi-l omoare!
- Uai de mine si de mine! Ca bine zici, fata mea. Se vede ca s-au sfarsit mititelului zilele.
Cu ochii pironi la drobul de sare de pe horn, de parca le legase cineva, incepura a plange amandoua ca niste smintite de clocotea casa.
Pe cand se sluteau ele, cum va spun, numai iata ca si tatal copilului intra pe usa, flamand si necajit ca vai de el.
- Ce este? Ce va gasiti, nebunelor?
Atunci ele, viindu-si putin in sine, incepura a sterge lacramile si a-i povesti cu mare jale despre intamplarea neintamplata.
Omul, dupa ce le asculta, zise cu mirare:
- Bra, multi prosti am vazut eu in viata mea, dar ca a voi n-am mai vazut. Ma duc in toata lumea si daca oi gasi mai prosti decat voi, ma voi intoarce acasa, iar de nu, ba!
Asa zicand, ofta din greu, iesi din casa fara sa-si ia ziua buna si pleca suparat si amarit ca vai de om.
Si mergand el bezmetic, fara sa stie unde se duce, dupa o bucata de vreme, oprindu-se intr-un loc, i se intampla iar sa vada ceva desantat ce nu mai vazuse. Un om tinea un oboroc desert cu gura spre soare, apoi repede il insfaca si intra cu dansul intr-un bordei, pe urma iarasi il punea cu gura la soare si tot asa facea.
Drumetul nostru, nedumerit, zise:
- Buna ziua, om bun.
- Multumesc, dumitale, prietene.
- Dar ce faci aici?
- Ia, ma trudesc de vreo doua-trei zile sa car soarele in bordei, ca sa am lumina, si zici ca nu pot!
- O, ma, nu, ma! Bre, ce truda! zise drumetul. N-ai vreun topor la indemana?
- Ha, ba!
- Da-i cu el de coada, sparge zidul si soarele va intra singur in launtru.
Indata facu asa si lumina soarelui intra in bordei.
- Ha ha ha! Mare, foarte mare minune, om bun! zise gazda. De nu te aducea Dumnezeu pe la noi, era sa car soarele cu oborocul!
"Inca un tont!" zise drumetul in sine si pleca.
Si mergand el tot inainte, peste catva timp a ajuns intr-un sat si, de intamplare, se opri la casa unui om. Omul de gazda, fiind rotar, isi lucrase un car si il pusese in casa in toata intregimea lui. Si acum, voind sa-l scoata afara, tragea de protap cu toata puterea, dar carul nu iesea. Stiti pentru ce? Pai asa: usile erau mai stramte decat carul. Rotariul voia acum sa taie usorii ca sa scoata carul.
Noroc insa ca drumetul il invata sa-l desfaca in toate partile lui, sa le scoata pe rand afara si apoi iarasi sa-l puna la loc.
- Foarte multumesc, om bun! zise gazda. Bine m-ai invatat. Ia uite-te, dumneata, era sa daram bunataie de casa din pricina carului.
De aici, drumetul nostru, mai numarand un natarav, merse tot inainte pana ce a ajuns iar la o casa. Acolo ce sa vada? Un om cu tapoiul in mana voia sa arunce niste nuci din tinda in pod.
"Din ce in ce dau peste dobitoci!" zise drumetul in sine.
- Dar ce te framanti asa, om bun?
- Ia, vreau sa arunc niste nuci in pod si tapoiul asta, bata-l scarba sa-l bata, nu-i nici de-o treaba!
- O, zai, ca degeaba te trudesti, nene. Poti sa-l blestemi cat l-ai blestema, abar n-are tapoiul de scarba. Ai un oboroc?
- Mai de-acum sa n-am.
- Pai pune nucile intr-insul, il pui pe umar si suie-le frumusel in pod. Tapoiul e pentru pai si fan, iar nu pentru nuci.
Deci omul asculta si treaba se facu indata. Drumetul nu zise nimic mai mult, ci pleca, numarand alt neghiob.
Apoi de aici merse mai departe pana ce a ajuns ca sa mai vada aiurea un alt nebun. Un om legase o vaca cu funia de gat si, suindu-se pe o sura unde aruncase o leaca de fan, tragea din rasputeri de funie sa urce vaca pe sura. Vaca ragea cumplit si el nu mai putea de ostenit.
- Ma, omule, ma! zise drumetul facandu-si cruce. Dar ce vrei sa faci?
- Pai ce sa fac, ma intrebi? Ce sa fac? Dar nu vezi?
- Ba vad, numai nu pricep.
- Ia, haramu-i, sta hamestit de foame si nu vrea nici in ruptul capului sa vie dupa mine sus pe sura sa manance fan!
- Stai putin, crestine, ca spanzuri vaca! Ia fanul si-l da jos la vaca.
- Nu? Dar nu s-ar rosi?
- Nu fi scump la tarate si ieftin la faina.
Atunci omul asculta si vaca scapa cu viata.
- Bine m-ai invatat, om bun. Pentru un lucru de nimica era cat pe ce sa imi gatui vaca.
Asa, drumetul nostru, mirandu-se de aceasta mare prostie, zise in sine: "Toti ar fi putut intampla sa deie drobul de sare jos de pe horn, dar sa cari soarele in casa cu oborocul, sa urci nucile in pod cu tapoiul si sa tragi vaca pe sura la fan nu a mai gandit nimeni."
Apoi drumetul se intoarse acasa si petrecu langa ai sai, pe care ii socotea mai cu duh decat pe cei ce-i vazuse in calatoria sa.
Si-am incalecat pe-o sa si-am spus povestea asa. Si-am incalecat pe-o roata si-am spus-o toata. Si-am incalecat pe o capsuna si v-am spus, oameni buni, o mare minciuna.