Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti, la stalpul hornului unde lega mama o sfara cu motocei la capat de crapau pisicile jucandu-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit de care ma tineam cand am inceput sa ma merg copacel...
La cuptorul pe care ma ascundeam cand ne jucam noi baietii de-a mijoarca si la alte jocuri si jucarii pline de hazul si farmecul copilariei, parca-mi salta si acum inima de bucurie.
Si, Doamne, frumos era pe atunci, cat si parintii si fratii si surorile imi erau sanatosi si casa ne era indestulata si copiii si copilele mejesilor erau de-a pururea in petreceri cu noi si toate imi mergeau dupa plac, fara leac de suparare, parca era toata lumea mea.
Si eu eram vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si copilaros ca vantul in tulburarea sa. Si mama, care era vestita pentru nazdravaniile sale, imi zicea cu zambet uneori, cand incepea sa iasa soarele dintr-un nor dupa o ploaie indelungata: Iesi, copilule cu parul balan, afara si razi la soare, doar s-a indrepta vremea.
Si vremea s-a indreptat dupa rasul meu. Ia, vedere buna, soarele cu cine are de-a face!
Deci era vrajitoarea mamei care stia cu adevarat sa faca multe si mari minunatii. Alunga norii negri de pe deasupra satului nostru si batea grindina in alte parti, infingand toporul in pamant afara, dinaintea usii. Inchega apa numai cu doua picioare de vaca de sa incrucea lumea de mirare.
Batea pamantul sau peretii sau vreun lemn de care ma paleam la cap, la mana sau la picioare, zicand si indata-mi trecea durerea.
Cand voia sa intre in soba taciunele aprins, care se zice ca facea vant si vremea rea, sau cand se stingea taciunele, despre care se zice ca te vorbeste cineva de rau, mama il mustra acolo in vatra focului si il buchisa cu clestele ca sa mai potoleasca dusmanul.
Si mai mult decat atat, o leaca de nu-i venea mamei la socoteala cautatura mea, indata pregatea cu degetul imbaiat putina tina din colbul adunat pe obielea incaltamintii sau, mai ingraba, lua un taciune de la gura sobii, zicand: cum nu se deoache calcaiul sau gura sobii, asa sa nu se deoache copilasul.
Si-mi facea apoi cate un semn de bobeica in frunte ca sa nu-si prapadeasca odorul. Si altele multe inca facea. Asa era mama in vremea copilariei mele, plina de minunatii, pe cat mi-aduc aminte.
Si mi-aduc bine aminte ca si bratele ei m-au leganat, cand eu sugeam lapte si m-a alintat la sanul ei, gangurind si uitandu-ma in ochii ei cu drag. Si sange din sangele ei si carnea din carnea ei am imprumutat. Si a vorbi de la dansa am invatat. Iar intelepciunea de la Dumnezeu, cand vine vremea de a pricepe omul ce-i bine si ce-i rau.
Dar vremea trece cu amagele si eu cresteam pe nesimtite si tot alte ganduri imi zburau prin cap si alte placeri mi se desteptau in suflet. Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea singura este vesela si nevinovata. Si drept vorbind, acesta e adevarul!
Ce-i pasa copilului cand mama si tata se gandesc la neajunsurile vietii, la ce poate sa le aduca ziua de maine sau ca-i framanta alte ganduri pline de ingrijire?
Copilul incalecat pe batul sau gandeste ca se afla pe un cal dintre cei mai strasnasi, pe care alearga cu voie buna si-l bate cu biciul si-l struneste cu tot dinadinsul si racneste la el din toata inima, asurdindu-ne si cazand jos de pe bat, crezand ca l-a trantit calul.
Asa eram eu la varsta cea fericita si asa cred ca au fost toti copiii de cand e lumea asta si pamantul, macar sa zica cine ce-a zice.
Cand mama nu mai putea de obosita si se lasa cate o leaca ziua sa se odihneasca, noi baietii tocmai atunci radicam casa in slava. Cand venea tata noaptea de la padure din Dumesnicu, inghetat de frig si plin de promoroaca, noi il spaream sarandu-i in spate prin intuneric.
Si el, cat era de ostenit, ne prindea cate pe unul ca la baba oarba, ne ridica in grinda zicand: Tata mare! Si ne saruta mereu pe fiecare. Iar dupa ce se aprindea o faclura si tata se punea sa manance, noi scoteam pisicile de prin ochnitura si cotruita si le flocaiam si le smucream dinaintea lui de le mergea colbul.
Si nu puteau scapa bietele pisici din mainile noastre pana cand ne zgariau si ne zgarieau bine.
Inca te uiti la ei, barbate, zicea mama, si le dai pas, asa e? Aha, bine v-am mai facut! Pochiosi bai, spuneti-i, ca nici o pisica nu se poate aciua pe langa casa de raul vostru. Iaca daca nu v-am scacelat astazi, faceti hodorozeal prin cele pisici si le dati cainilor pe bat. Dar dapai, aveti la stiinta ca va prea intreceti cu dediculul.
Acusi iau nuiaua din coarda si va croiesc de va merg petecele!
Ia lasa si tu, maine, nevasta, lasa-i, ca sa se bucure de venirea mea, zicea tata, dandu-ne huta. Ce le pasa? Lemne la trunchi sunt, slanina si faina in pod este de-a valma, branza in putina asemenea, cu rachie in poloboc, slava Domnului.
Numai de-ar fi sanatosi sa manance si sa se joace acum, cat sunt mititei, ca le trece zburdaciunea cand or fi mai mari si vor lua grijile inainte. Nu te teme ca n-or scapa de asta. Si apoi, nu stii ca este o vorba? Daca e copil, sa se joace. Daca-i calul, sa traga. Daca-i popa, sa ceteasca.
Tie, omule, zice mama, asa iti vine sa zici, ca nu stiu ei alta in casa toata ziulica decat sa-ti scoata peri albi. Manca-i-ar pamantul. Doamne, iarta-ma. Dar mai vin in vara sa se joace si pe afara, ca m-am saturat. Cate dracarii le vin in cap, toate le fac.
Cand incepe a toca la biserica, Zaharia, al tau cel cuminte, fuga si el afara si incepe a toca in statele de pareti. Catii si duduie ferestrele. Iar Stroie cu talanca si cu vatrarul face o hodorogeala de ti-asurzea urechile. Poi pun pe spate cate un coif in cap si, Aleluia si Doamne-miluieste, de-ti scoti capul din casa!
Si asta in toate zilele, de cate doua, trei ori, de-ti vine cateodata sa le cosesti bataie daca ai stat sa te potrivesti lor. Pai, lumea, femeie, tot esti tu bisericoasa de s-a dus vestea. Ia uitate ce au facut si baietii biserica aici, pe loc, dupa cheful tau. Macar ca ti-a intrat biserica in casa.
De-acu, puneti-va pe facut priveguri de toata noaptea si parascovenii cat va place, mai baieti. Daca vei vrea sa va deie mama in toate zilele colaci de cei unsi cu miere de la sfinti si aliva cum ies de la nunta. E, apoi, mintea ai, omule! Ma miram eu de ce-s asa de cuminti mititei. Dai nas si le tii hangul!
E, priveste-i cum stau toti smeri si se uita tinta in ochii nostri, parca au de gand sa ne zugraveasca! Ia sa-i fi sculat la treaba si apoi sa-i vezi cum se codesc, se dramboiesc si se sclifosesc, zise mama. Hai, la culcat, baieti, ca trece noaptea. Va rog, ce va pasa cand aveti de mancare sub nas?
Si dupa ce ne culcam cu totii, noi baietii, ca baietii, ne luam la harjoana si nu puteam adormi de galagie, pana ce era nevoita biata mama sa ne faca rost de cateva bobarnace, doua prin cap, si sa deie cateva palme la spinare. Si tata, saturandu-se cateodata de atata galagie, zicea mamei: Ei, taci, taci! Ajunga-ti de-a muiareste!
Stiu ca doar nu-ti babe sa chiroteasca din picioare. Insa mama ne mai da atunci cateva pe deasupra, mai indesate, zicand: Na, vad, cheltuiala, gheamul, ca sa va potoliti. Nici noaptea nu pot hodini de galagia voastra! Si numai asa se putea linisti, biata mama, de raul nostru. Biata sa fie de pacate!
Si apoi s-o cotisca! Sa mantuia numai cu atata! A doua zi de dimineata le incepeam din cap. Si iar lua mama nuiaua din coarda si iar ne jnapaia. Dar noi parca bindiseam de asta. Vorba ce e? Pielea groasa, rapanoasa, ori o bate, ori o lasa! Si cate nu ne venea in cap si cate nu faceam cu varf si-ndesat! Mi-aduc aminte, parca acum mi se intampla.
La Craciun, cand taia tata porcul si-l parlea si-l oparea si-l invalea iute cu paie de lana umeda ca sa rade mai frumos, eu incalicam pe porc deasupra paielor si-o faceam un chef de mii de lei, stiind ca mie mi se va da coada porcului sa o frig si vezica sa o umplu cu grauntel, sa o umflu si sa zornaiesc dupa ce s-a uscat. Si apoi vai de urechile mamei pana ce nu se spargea de cap.
Odata, la un Sfantul Vasile, ne prindem noi vreo cativa baieti din sat sa ne ducem cu plugul. Caci eram si eu marisor acum, din pacate.
Si in ajunul Sfantului Vasile, toata ziua am stat de capul tatei sa-mi faca si mie un buhai ori de nu bata un harapnic. Doamne, ce harapnic sa-i dau eu, zise tata, in casa mea! Vrei sa te dai odata prin sat? Acu te dezbrac si aprind paie in cap. Cu asta am de acasa! Numai cu be-cei de porc, nu cumva sa iei tata ce tovarase.
Si nu stiu cum s-a intamplat ca niciunul dintre tovarasi n-avea clopot. Talanca mea era acasa, dar nu ma puteam duce sa o iau. In sfarsit, facem noi ce facem si punem de ici o coasa rupta, de acolo o carceie de tanjala, mai un vatrar cu belciug, mai vezica porcului mea, si pe dupa toaca pornim pe la case.
Si-o luam noi de la popa Oslobanu, tocmai din capul satului din sus, cu gand sa umblam tot satul.
Candcolo, popa taia lemne la trunchi afara. Si cum a vazut ca ne asezam la fereastra si ne pregatim de urat, a inceput a ne trage cateva ocari indesate si a zice: Pai, s-au culcat gainile si voi ati si inceput? Ia stati-o leaca, blastamatelor, sa va dau eu!
Noi atunci am parlit-o la fuga, iar el zvar cu o scurtatura in urma noastra, caci era un om ursuz si posomorat, popa Oslobanu.
Si din spaima aceea am fugit noi mai jumatate de sat inapoi, fara sa avem cand sa ii zice popii drele pe podele, bureti pe pereti, cate pene pe cucos, atatia copii grasi bordososi, cum obisnuiesc a zice plugarii pe la casele ce nu-i primesc.
A dracului vine tic si ceapcand de popa!, ziceam noi, dupa ce ne adunam toti la un loc inghetati de frica si speriati. Cat pe ce era sa ne ologeasca boaita! Ce-i indracit! Pai, de, l-am dus pe nasalie la Biserica Sfantului Dumitru de sub cetate, unde slujeste curata Dumnezeu!
Fereasca Dumnezeu sa fie preotii nostri asa ca nu te-ai mai infrupta cu nimica de la biserica in vecii vecilor. Si pana il mai menim noi pe popo, pana il mai boscorodim, pana una alta amurgeste bine.
E, acu' ce-i de facut? Hai sa intram aici in ograda astazi, de-s acasa Zaharia lui Gatlan, ca ne trecem vremea stand in mijlocul drumului. Si intram noi la Vasile al Nitii si ne asezam la fereastra dupa obicei. Dar parca naiba vrajeste, cela nu suna coasa, ca-i frig si ingheata mainile pe carciuri.
Varul meu Ion Mogoroja cu vatrarul sub subsuoara sa punea de plicina ca nu ura. Si nu mi-ar crapa inima in tine de-acasa! Ura tu, mai Chiriece, zic eu lui Goian. Si noi, mai Zaharie, sa prasnim din gura ca buhaiul. Iar astia iar alti sa strige: hai, hai!
Si odata incep. Si unde nu se ia hapsara de nevasta lui Vasile al Nitii cu cociorba aprinsa dupa noi, ca tocmai atunci tragea focul sa dea colacii in cuptor. Vai, aprinda-va-ar focul, zice ea burzuluita grozav. Dar cum se cheama asta? In obrazul cui v-a invatat?
Atunci noi, la fuga, baieti! Mai de hai decat la popa Oslobanu. Dar, buna nu o mai e, o alta farsa, asa ziceam noi, oprindu-ne la rascrucile drumului din mijlocul satului, aproape de biserica. Inca una, doua de ies si ne scot oamenii din sat afara ca pe niste laiesi! Mai bine sa mergem la culcare.
Si dupa ce ne aranjam randuiala pentru noul an cu juramant sa umblam tot impreuna, ne-am despartit unul de altul, inghetati de frica si flamanzi de foame, si hai fiecare pe la casa lui, ca mai bine ii pare. Asa ne-a fost umblarea cu plugul in anul acela.