A fost odata un mos si o baba. Mama ei se alinta cum se alinta cioara in lat, lasand tot greul pe fata mosneagului. Fata mosneagului insa era frumoasa, harnica, ascultatoare si buna la inima. Dumnezeu o impodobise cu toate darurile cele bune si frumoase. Dar aceasta fata buna era oropsita de sora cea de scoarta si de mama cea vitrega.
Noroc de la Dumnezeu ca era o fata robace si rabdatoare, caci altfel ar fi fost vai si amar de pielea ei.
Fata mosneagului la deal, fata mosneagului la vale, ea cu gateje prin padure, ea cu tabuieturi in spate la moara, ea in sfarsit in toate partile dupa treaba. Cat era ziulica de mare, nu isi mai strangea picioarele. Dintr-o parte venea si in alta se ducea si apoi baba si cu odorul de fica sa tot cartitoare si nemultumitoare erau.
Pentru baba, fata mosneagului era piatra de moara in casa, iar fata ei busuioc de pus la icoane.
Cand se duceau amandoua fetele in sat la asezatoare seara, fata mosneagului nu se incurca, ci torcea cate un ciur plin de fuse. Iar fata babei indruga si ea cu mare ce un fus acolo.
Si apoi, cand veneau amandoua fetele acasa noaptea tarziu, fata babei sara iute peste parleaz si zicea fetei mosului sa-i deie ciurul cu fusele ca sa-l tie pana va sari si ea. Atunci fata babei, vicleana cum era, lua ciurul si fuga in casa la baba si la mosneag, spunand ca ea torsese acele fuse.
Insa fata mosneagului spunea in urma ca acela era lucrul mainilor sale, dar indata o apucau de obraz baba si cu fica sa si trebuia numai decat sa ramana pe-a lor.
Cand venea duminica si sarbatorile, fata babei era impopotanata si netezita pe cap de parca o linsese ravitei. Nu era joc, nu era claca in sat la care sa nu se duca fata babei. Iar fata mosneagului era oprita cu asprime de la toate acestea.
Si apoi, cand venea mosneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umbla melita.
O braznica, e o braznica, nu ma asculta, e usarnica, e lenesca si e soi rau!
Lasati si tu, mai baba, mai tine-ti gura ce e!
Ce sunt in gura? De ce sunt in gura? O braznica, o braznica, nu ma asculta, nu ma asculta, e usarnica, e lenesca si e soi rau!
Da, ia ca-i laic, ca-i balai si vreau sa o alungam de la casa, sa stii!
Cum s-o alungam, mai?
S-o trimit, ca nu mai chip s-o tin la casa mea. Nu mai pot s-o tin, ca o sa-mi naraveasca si odorul meu asa.
Ia lasa-te, baba, mai lasa, ca nu-i chiar asa.
Ei, nu-i, nu-i. O sa-mi naraveasca fata, ti-o rog, s-o trimit.
Mosneagul, gura-casca cum era, se uita in coarnele ei si ce-i spunea ea, sfant era. Din inima poate ca ar fi mai zis cate ceva, dar acum apucasea a canta gaina la casa lui si cocosul nu mai avusese nicio trecere. Si ce sa se fi pus pacatul sa se intreaca cu o dede-ochiul? Caci baba si cu fica sa il umpleau de Bogdaproste.
Intr-una din zile, mosneagul fiind foarte amarat de cate ii spunea baba, cheama fata si-i zice:
Du-te si tu, fata, incotro te va indrepta Dumnezeu, ca sa nu se mai faca atata galceava la casa asta din pricina ta.
Tatuca, tatuca, dar unde sa ma duc eu, tatuca?
Ce stiu eu unde sa te duci tu, fata? Dar oriunde te duci, te sfatuiesc, ca un tata ce sunt, sa fii supusa, blagina si harnica.
Da, tatuca, da.
Dar printre straini, Dumnezeu stie peste ce soi de samanta de oameni dai, si nu ti-or putea rabda cat ti-am rabdat noi. Du-te, fata mea, du-te!
Bine, tatuca. Sarut mana!
Du-te! Sarut mana!
Am sa plec in lumea mare. Nu mai am nicio nadejde de intoarcere!
Si pleca fata la drum, multumita in suflet ca a putut scapa de atata amaraciune. Nu mere sa ia tocmai mult si numai iata ca vede un par frumos si inflorit, dar plin de omizi in toate par.
Fata frumoasa si harnica, grijeste-ma si curata-ma de omizi, ca ti-oi prinde si eu bine vreodata.
Cu draga inima, parule, am sa te curati indata de uscaturi si de omizi. Asa, acum esti grijit, parule.
Si apoi fata se tot duse inainte sa isi caute stapanul. Mergand ea mai departe, numai iata ca vede o fantana marasita si parasita.
Fata frumoasa si harnica, ingrijeste-ma, ca ti-oi prinde si eu bine vreodata.
Cu draga inima, fantano, am sa te grijesc. Asteapta, indata am sa te grijesc. Asa? Gata!
Apoi o lasa si isi cauta de drum. Si tot mergand mai departe, iata ca da de un cuptor nelipit si mai-mai sa se risipeasca.
Fata frumoasa si harnica, lipeste-ma si grijeste-ma, ca poate ti-oi prinde si eu bine vreodata.
Fata, care stia ca de facut treaba nu-i mai greu ca de coada nimanui, isi sufleca manicile, calca lut, lipi cu toros, il humui, il griji, de-ti era mai mare dragul sa-l privesti. Apoi isi spala frumusel mainile de lut si porni iarasi la drum.
Si mergand ea, zi si noapte, nu stiu ce facu ca se rataci. Cu toate acestea, nu isi pierdu nadejdea in Dumnezeu, ci merse tot inainte, pana ce, intr-una din zile, dis-de-dimineata, trecand printr-un codru intunecos, dade o poiana foarte frumoasa. Si in poiana vede o casuta umbrita de niste lozii pletoase.
Cand se apropie de acea casuta, numai iata ca o baba intampina pe fata cu blandete si zice:
Dar ce cauti prin aceste locuri, copila, si cine esti?
Sarut mana, cine sa fiu, matusa? Sunt o fata saraca, fara mama si fara tata pot zice, si numai cel de sus stie cate am tras de cand mama care m-a facut a pus mainile pe piept. Stapan caut si, necunoscand pe nimeni si umbland din loc in loc, m-am ratacit. Dumnezeu insa m-a povatuit de mi-a nimerit la casa dumitale si te rog sa-mi dai salasluire.
Sarman-a fata, cu adevarat Dumnezeu te-a indreptat la mine. Dar cine sunt eu? Eu sunt Sfanta Duminica. Slujeste la mine astazi si fii incredintata ca maine n-ai sa iesi cu mainile goale de la casa mea.
Bine, maicuta, dar nu stiu ce trebuie sa fac.
Ia, sa-mi speli copilasii care dorm acum, sa-i hranesti, apoi sa-mi faci bucate si cand ma intorc eu de la biserica, sa le gasesc nici reci, nici fierbinti, ci cu masa mai buna de mancat.
Da, da, am inteles, matusa, am sa fac in tocmai cum mi-ai spus.
Si cum zice, batrana porneste la biserica, iar fata sufleca manicile si se apuca de treaba. Intai si intai face scaldatoare, apoi iese afara si incepe a striga:
Copii, copii, veniti la mama sa va zbori, veniti la mama!
Si cand se uita fata, ce sa vada? O ograda se umpluse si padurea fusese gaiat de o multime de balauri si de tot soiul de jivine mici si mari. Insa tare in credinta si cu nadejdea lui Dumnezeu, fata nu se sperie, ci le ia pe cate una si le ingrijeste si le spala cum nu se poate mai bine. Apoi se apuca de facut bucate.
Cand a venit Sfanta Duminica de la biserica si a vazut copiii frumos spalati, toate trebile bine facute, s-a umplut de bucurie. Si dupa ce a sazut la masa, a zis fetei sa se suie in pod si sa isi aleaga de acolo o lada care vrea ea, drept simbrie, dar sa nu o deschida pana acasa la tata-sau.
Fata se sui in pod si vede acolo o multime de lazi, unele mai vechi si urate, altele mai noi si mai frumoase. Ea insa, nefiind lacomita, isi alese pe cea mai veche si mai urata dintre toate. Si cand se dadu cu dansa jos, Sfanta Duminica cam incretite din sprancene, dar n-are incotro.
Si binecuvanteaza fata, care isi ia lada in spate si se intoarce spre casa parinteasca cu bucurie, tot pe drumul pe unde venise.
Cand mai incolo, iata fantana pe care o grijise era plina pana in gura cu apa limpede cum e lacrima, dulce si rece cum e gheata. Si pe colacul fantanii erau doua pahare de argint, cu care a baut apa pana s-a racorit. Apoi a luat paharele cu sine si a pornit inainte.
Si mergand mai departe, iata parul grijit de dansa era incarcat de pere galbene ca ceara, de coapte ce erau si dulci ca mierea. Parul, vazand pe fata, si-a plecat crengile in jos si i-a dat la pere si a luat la drum cat i-a trebuit.
De acolo mergand mai departe, iata ca se intalneste si cu catelusa, care acum era voinica si frumoasa, iar la gat purta o salba de galbeni, pe care a dat-o fetei ca multumire pentru ca o grijise de boala.
Si de aici, fata mosneagului, tot mergand inainte, a ajuns acasa la tatal sau. Mosneagul, cand a vazut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi si inima de bucurie. Fata atunci scoate salba si paharele cele de argint si le da tatane-sau. Si apoi deschizand lada impreuna, nenumarate hergelii de cai, cirezi de vite, turme de oi ies din dansa, incat mosneagul pe-un loc a intinerit, vazand atatea bogatii.
Iar baba, baba a ramas oparita si nu mai stia ce sa faca de ciuda.
Atunci fata babei si-a luat inima in vinci si a zis:
Lasa, mama, lasa, ca nu-i proadata lumea de bogatii. Ma duc sa ti-aduc eu si mai multe!
Si cum zice, porneste cu ciuda trasnind si plesnind. Merge si ea cat merge, tot pe acest drum pe unde pusese piciorul fata mosneagului. Se intalneste si ea cu catelusa cea slaba si bolnava, da si ea de parul cel infesit de omide, de fantana cea marasita si secata si parasita, de cuptorul cel nelipit si aproape sa se risipeasca.
Dar cand o roaga si catelusa, si parul, si fantana, si cuptorul ca sa ingrijeasca de dinsele, ea le raspunde cu ciuda si in bataie de joc:
Cum nu? Ca nu mi-as festeli eu manutele, tatu putin si amamu putin! Multe slugi ati mai avut voi ca mine?
Si atunci, cu toatele stiind ca mai usor ar putea capata cineva lapte de la o vaca stearpa decat sa te indatoreasca o fata alintata si leneasa, au lasat-o sa isi urmeze drumul in pace si n-au mai cerut de la dansa niciun ajutor.
Si mergand ea tot inainte, a ajuns si ea la Sfanta Duminica. Dar si aici s-a purtat tot ursuz si cu obraznicie si prosteste. In loc sa faca bucatele bune si potrivite si sa ingrijeasca copiii Sfintei Duminici cum ii spalase fata mosneagului de bine, ea i-a oparit pe toti de tipau si fugeau nebuni de usturime si de durere.
Apoi bucatele le-a facut afumate, arse si sleite de nu mai era chip sa le poata lua cineva in gura.
Si cand a venit Sfanta Duminica de la biserica si-a pus mainile in cap de ceea ce a gasit acasa. Dar Sfanta Duminica, blanda si ingaduitoare, n-a vrut sa-si puna mintea cu o blenesca de fata ca aceasta. Si i-a spus sa se suie in pod, sa isi aleaga de acolo o lada care i-ar placea si sa se duca in plata lui Dumnezeu.
Fata atunci s-a suit si si-a ales lada cea mai noua si cea mai frumoasa, caci asa-i era felul: sa ieie cat de mult si ce-i mai bun si mai frumos, dar sa faca slujba buna nu-i placea.
Apoi, cum se da jos din pod cu lada, nici nu se mai duce sa isi ieie ziua buna si binecuvantare de la Sfanta Duminica si porneste ca de la o casa pustie, si se tot duce inainte. Si mergea de-i parau calcaiele de frica sa nu se razgandeasca Sfanta Duminica si sa porneasca dupa ea sa ajunga si sa ieie lada.
Cand ajunge la cuptor, frumoase placinte erau intr-insul, dar cand se apropie sa ieie din ele si sa-si potoleasca pofta, focul o arde si nu poate lua nicio placinta.
La fantana si aiderea: paharele de argint vorba erau si fantana plina cu apa pana in gura, dar cand a vrut fata sa puna mana pe pahar si sa ieie apa, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fantana intr-o clipa seca si fata de sete s-a uscat.
Cand s-a prins de par, nu-i vorba, ca parca era batut cu lopata de pere multe ce avusese. Dar credeti ca a avut fata parte sa guste vreuna? Nu, ca parul s-a facut de o mie de ori mai inalt decat era, de-i ajungeau crengile pana in nori. Si atunci, povesteste, fata babei mergand mai inainte, cu catelusa s-a intalnit.
Salba de galbeni o avusese si acum la gat, dar cand a vrut fata sa o ieie, catelusa a muscat-o, i-a rupt degetele si n-a lasat-o sa puna mana pe dansa.
Isi musca fata acum degetele de ciuda si de rusine, dar n-avusese ce face.
In sfarsit, cu mare osteneala a ajuns si acasa la maica-sa. Dar nici aici nu le-a tihnit bucuria, caci deschizand lada, un roi de balauri a iesit dintr-insa si pe loc le-au mancat pe baba si pe fata. Si s-au facut balaurii nevazuti cu lada cu tot, de parca n-au mai fost pe lumea asta niciodata.
Iar mosneagul a ramas linistit si avusese nenumarate bogatii acum. El a maritat pe fica-sa dupa un om bun si harnic. Cocosii cantau acum pe stalpii portilor, in prag si in toate partile, iar gainile nu mai cantau cu coseste la casa mosneagului sa faca rau. Numai atata ca mosneagul a ramas plesu si spetit de mult ce-l netezise baba pe cap si de cercat pe spatele lui cu cociorva daca-i copt malai.