Pe baiat il chema Hansel, iar pe fetita Gretel. De sarman ce erau, nu prea aveau cu ce sa-si astampere foamea si intr-o buna zi, intamplandu-se sa se abata asupra tarii o mare scumpete, nu mai fura in stare sa-si agoniseasca nici macar painea cea zilnica.
Seara in pat, pe vietul om incepeau sa-l munceasca gandurile si, zvarcoindu-se nelinistit in somn, se trezea cufundat in griji. Si intr-una din acele seri, ii zise el nevestei:
Ce o sa ne facem noi, mai, femeie, mai? Cu ce sa-i hranim pe bietii nostri copii? Ca nici pentru noi nu mai avem nimic.
Nu mai avem nici de unele. Stii ceva, barbate? Maine-n zori, luam copiii cu noi si-i ducem unde-i padurea mai deasa. Le facem un foc bun, le dam cate o bucatura de paine si pe urma ne vedem de treburile noastre. Iar pe ei ii lasam acolo. E cu neputinta sa mai nimereasca drumul spre casa. De asta sunt sigura. Si in felul asta ne descovolosim de ei.
Nu, nu, nu. Nu, femeie, asta sa nu faci in ruptul capului. Nu ma rabda inima sa-mi las copiii singuri in padure. Ca de buna seama or veni fiarele sa-i sfasie.
Vai de tine, neghiobule! De asa, atunci o sa murim de foame toti patru. Poti sa cioplesti de pe acum scandurile pentru sicrie.
Si femeia nu-i dadu pace pana cand omul nostru nu se invoi:
Bine, bine, uite, o sa facem cum spui tu. Da, totusi mi-e tare mila de bietii copii.
In acest timp, cei doi copii stateau trezi in asternut, ca din pricina foamei nu putusera sa inchida un ochi. Si asa se facu de auzira tot ce spusese mama-sa si tata-su. La un moment dat, Gretel incepu sa planga cu lacrima mare si spuse lui Hansel, printre sughituri:
De acum s-a sfarsit cu noi.
Linisteste-te, Gretel, si nu mai fi mahnita. O sa gasesc eu o scapare.
Dupa ce batranele adormira, Hansel se scula, isi puse hainuta pe el si, deschizand usa, se strecura afara. Luna lumina ca ziua si pietricelele albe din fata cascioarei straluceau ca banutii cei noi. Hansel se apleca de mai multe ori pana ce si-o umplu bine buzunarul cu pietricele. Apoi se-ntoarse in casa si sopti:
Linisteste-te, draga mea surioara, si dormi in pace.
Apoi se culca din nou in patutelul lui si adormi.
Femeia nici nu astepta sa rasara soarele ca se si infatisa la patul copiilor sa-i trezeasca:
Ia-ti caltii, lenesilelor, ca mergem la padure sa aducem lemne.
Apoi dadu fiecaruia cate o bucatica de paine. Gretel lua toata painea si o ascunse sub sort, din pricina ca buzunarele lui Hansel erau pline cu pietricele. Apoi pornira cu totii spre padure.
Dupa putin timp, Hansel se opri si-si arunca privirea inapoi spre cascioara ce ramasese in urma. Asta o facu odata, poi iarasi si iarasi. Si daca il vazu, tata-su ii spuse:
Dar ce ai, Hansel, de te opresti mereu si te uiti inapoi? Ia vezi mai bine cum mergi, sa nu ti-o chilodesti cumva picioarele.
Stii, taicutule, ma uitam dupa pisicuta mea alba. Sta cocotata pe acoperis si-mi face semne de ramas bun.
Proasta natarauca! Nu-i nicio pisicuta. E soarele de dimineata care straluceste dupa horn.
Ei, acu e timpul sa va spun ca Hansel nu se uitase dupa nicio pisicuta. Si ca de fiecare data cand se oprea, scotea din buzunar cate o pietricica si o lasa pe carare.
Dupa o bucata de vreme, ajunsera la locurile unde padurea se indesea si, cam pe la mijlocul ei, omul nostru se opri si zise:
Acu, copii, mergeti dupa vreascuri ca sa va faca tata un focsor pe cinste, sa nu va mai fie frig deloc.
Hansel si Gretel adusera vreascuri cat adusera, pana se facu o movirita buna. Lemnele luara foc pe data si cand valbataia incepu sa creasca, femeia grais:
Stati langa foc, copii, si va odihniti. Ca noi ne ducem mai incolo in padure sa taiem lemne si cand o-m termina, ne intoarcem aici si va luam acasa.
Copiii se asezara langa foc si cand se facu ora pranzului, fiecare isi manca bucatura de paine. Si cum auzeau tot mereu rasunand lovituri de topor, erau incredintati ca tatal lor trebuie sa fie ceva mai incolo, nu prea departe. Dar vezi ca loviturile nu erau de topor. Omul nostru legase o creanga de un copac cioturos si de cate ori batea vantul, o izbea incolo si incoace de copac.
Dupa ce asteptara vreme lunga, cazura dobrati de oboseala si adormistra.
Cand se trezira, era noapte intunecata, de nu vedeai la doi pasi. Gretel incepu sa planga si, printre sughituri si suspine, isi intreba fratiorul:
Cum o sa iesim din padure? Cum?
Mai asteapta pana rasare luna, atunci o sa gasim noi drumul. Nu-ti fie grija.
De-indata ce se inalta luna deasupra padurii, copiii se sculara, dar vezi ca nu mai gasira nicio pietricica. Hansel insa lua surioara de mana si pornira pe urma pietricelelor care scanteiau ca banutii cei de curand batuti si le aratau drumul. Mersera asa toata noaptea si cand se lumina de ziua, ajunsera la casa parinteasca.
Au batut ei la usa, cioc, cioc, si cand femeia o deschise si dadu cu ochii de Hansel si Gretel, pe data se arata a fi fost foarte ingrijorata de soarta lor, zicandu-le cu prefacatorie:
Copii rai ce sunteti! De ce ati adormit in padure atata vreme? Ne-ati facut sa credem ca nu mai vreti sa va intoarceti acasa!
Dar vezi ca tatal copiilor se bucura cu adevarat, ca in inima lui era mahnit ca ii lasase atit de singuri.
Nu trecu multa vreme si nevoile incepura iarasi sa-i incolteasca. Si numai ce auziara copiii intr-o noapte pe femeie zicandu-i barbatului sau:
De acum am terminat iarasi merindele. Ca nu mai avem in casa decat o jumatate de paine. Dupa ce o mancam si pe asta, ne-om satura cu rabdari prajite. Trebuie sa ne descotorosim de copii, auzi tu? O sa-i ducem in afundul padurii ca sa nu mai poata nimeri drumul inapoi acasa. Alta scapare nu vad.
Bine, bine, o sa facem cum spui tu. Vad insa ca omul sau isi incrancena inima la auzul acestor cuvinte.
Copiii erau insa trezi si auzira toata vorba lor. Dupa ce batranele adormira, Hansel se scula din pat si vroia sa iasa afara sa adune pietricele, cum facuse si prima data. Dar femeia avusese grija sa incuie usa. Asa ca baiatului nu-i fu chip sa iasa din casa. Si desi ii era inima grea, isi mangaie surioara, spunandu-i:
Nu plange, Gretel, ci dormi linistita, o sa gasim noi cum sa scapam cu bine.
Nici nu apuca sa rasara zorile, ca si veni femeia si-i trase pe copii din asternut. Apoi le intinse cate o bucatica de paine, care era cu mult mai mica decat cealalta data.
In timp ce mergeau pe poteca ce ducea spre padure, Hansel incepea a face firmituri in buzunar, din loc in loc se oprea si le presara pe jos.
Hei, ia asculta, Hansel! Ce te tot opresti mereu si privesti in jur, ai? Vezi-ti mai bine de drumul tau si mergi cum trebuie.
Pai, ma uit dupa porumbita mea care sta pe acoperis si vrea sa-mi spuna la revedere.
Proasta natarauca! Nu-i nicio porumbita. E soarele de dimineata care straluceste sus deasupra hornului.
Dar Hansel nu renunta la ce-si pusese in gand si incetesor, incetesor imprastie pe drum toate firmiturile.
Femeia ii duse pe copii departe tot mai in adancul padurii, unde nu mai fusesera in viata lor. Si intr-un luminish, facura iarasi un foc mare si mama le zise, cat putu de blanda:
Ramaneti aici, copiilasi, si de va birui oboseala, n-aveti decat sa puneti capul jos si sa dormiti o leaca. Noi ne ducem in padure mai incolo sa taiem lemne si seara, cand o sa terminam, ne intoarcem sa va luam.
Trecura ceasurile si se lasa murgul. Dar nimeni nu se arata sa ia pe bietii copii. Si cum adormira greu, se trezira de-abia la miezul noptii.
Daca vazu ce se intamplase, Hansel o mangaie pe surioara lui si zise:
Sa ramane, pana ce-o rasari luna, ca atunci ne-o fi mai usor sa gasim firmiturile pe care le-am imprastiat pe jos cat am mers. Ele or sa ne arate fara gres drumul spre casa.
De-indata ce se inalta luna deasupra padurii, copiii se sculara, dar nu mai gasira nicio firmitura. Multimea de pasarele care zboara peste campuri si peste paduri le ciugulisera pe toate.
Nu-ti fie teama, surioara! Pana la urma tot o sa gasim drumul.
Dar nu fu chip sa-l gaseasca. Mersera toata noaptea si inca o zi, din zori si pana in seara, dar de izbutit, tot nu izbutira sa iasa din padure. Si erau prapaditi de foame, vai de ei. Ca, afara de cateva boabe de fructe salbate culese de pe jos, nimic nu mai luasera in gura.
Dupa ce era sarmanii copii, abia, abia isi mai trageau picioarele. Si asa se facu ca nu mai putea merge si, cuibaindu-se sub un copac, adormi adanc.
Era a treia dimineata de cand copiii parasisera casa parinteasca. Pornira la pas, dar cu cat mergeau, cu atat se afundau mai adanc in padure. Cand se facu ora pranzului, numai ce vazura pe-o creaca o pasarica alba si frumoasa care canta atat de duios, ca se oprira vrajiti sa o asculte.
Dupa ce-si sfarsit cantul, pasarica isi intinse aripile si zbura pe dinaintea copiilor. Daca vazura asta, incepur si ei sa o urmeze, pana cand se facura de zarira o cascioara. Cat ai clipi, pasarica se lasa pe acoperis si, cand venira mai aproape, copiii ramasera cu gurile cascate.
Toata cascioara era facuta din turta dulce si acoperita cu cozonac, iar geamurile erau din zahar curat.
Hai sa incepem sa imbucam si sa ne fie de bine! Uite, eu o sa mananc o bucata din acoperis, iar tu, Gretel, ia de gust din fereastra asta ca e tare dulce!
Hansel se sui pe varful picioarelor, rupse o bucata din acoperis sa-si dea seama ce gust are. Gretel ronti de zor o spaitura de geam. Si numai ce se auzi deodata o voce subtire ce venea dinauntrul casutei:
Cronts, cronts, cronts! Dar ce hoti mananc a mea cascioara? Cine? Cine e afara?
Vantul! Vantul! Azi inconjura pamantul!
Si fara sa se sinchiseasca de fel, continuara sa manance si mai cu pofta. Cum ii placuse grozav acoperisul, Hansel mai rupse din el o bucata, iar Gretel nu se lasa nici ea mai prejos, desprinzand un ochan de geam, se aseza jos si incepu sa ronta cu pofta.
Cand nici nu se asteptau, odata se deschise usa si o femeie batrana de tot, ce se sprijinea intr-o carja, iesi din casa tarsaindu-si picioarele. La vederea ei, Hansel si Gretel se spaiara atat de tare ca scapara tot ce aveau in mana. Dar batrana nu-i lua la rost, ci incepu a-i intreba, clatinand usurel din cap:
Ei, copiii mei dragi, dar cine v-a adus aici? Poftiti de intrati inauntru si ramaneti la mine, ca nu va fac niciun rau.
Si luandu-i pe amandoi de mana, ii duse in casuta, iar acolo ii astepta o mancare sa-ti lingi degetele, lapte si clatite cu zahar, mere si o multime de nuci. Dupa ce se ospatara ei bine, li se asternura paturi albe ca zapada si Hansel si Gretel se culcara fara nicio grija, simtindu-se in al noualea cer.
Batrana se aratase prietenoasa ca sa le castige increderea. Dar era o vrajitoare haina care pandea copiii ca sa-i atraga cu sosele si momele. Si numai de aceea facuse casuta din turta si cozonac, ca sa-i ademeneasca mai usor. Daca vreunul ii cadea in gheare, il frigea si il manca. Ziua cand se bucura de un astfel de ospat o socotea ca pe o zi de sarbatoare.
Vrajitoarele au ochii rosii si vederea scurta, dar adulmeca de departe ca jivinele cand se apropie picior de om. Si la fel de bine adulmeca si cotoroanta asta. De cum ii simtise pe Hansel si Gretel ca se apropie de acele locuri, incepu a hohoti cu rautate:
Pe astia ii am in mana, nu-i las sa-mi scape!
De cum se vari zorile, vrajitoarea fu in picioare. Si cand ii vazu pe amandoi cat de dragalas dorm impreuna si cat de rumeni si de rotofei le-i obrazul, nu mai putu de bucurie si incepu a mormai:
Strasnica bucatura o sa am! N-am ce zice!
Apuca de mana pe Hansel, il duse la un grajdut si il inchise acolo dupa gratii. Putea sa tipe cat voia el, ca nu-i slujea la nimic. Dupa aceea merse la Gretel, o zgaltai sa o trezeasca si ii striga:
Scoala, leneaso! Du-te de-aduce apa si fa ceva bun de mancat. Ca fratele tau e inchis colo in grajd si trebuie sa-l ingras. Daca s-o mai implini, o sa-l mananc.
Gretel incepu a plange cu lacrima mare, dar lacrimile ei nu-i inmoiara inima cotoroantei si, pana la urma, trebuia sa se supuna si sa faca tot ce poruncea vrajitoarea cea haina.
In timp ce lui Hansel i se aducea cea mai buna mancare ca sa se ingrasa, Gretel abia capata de la vrajitoare niste coji de raci. In fiecare dimineata, cotoroanta se strecura sonticaind pana la grajd si striga:
Hansel! Hansel! Ia scoate un deget afara sa vad daca te-ai ingrasat de ajuns!
Dar istettul de Hansel ii trecea printre gratii un osicior si cum vrajitoarea avea ochii tulburi si vederea scurta, era incredintata ca ii intinde un deget. Si de fiecare data se tot minuna cotoroanta cum de nu se mai ingrasa.
Trecura asa zile si, vazand ca dupa a patra saptamana Hansel ramasese la fel de slab ca si inainte, isi pierdu rabdarea si nu mai vru sa astepte.
Hei, Gretel! Gretel! Grabeste-te de aduna apa! Ca de-i curge untura de gras ce e, ori de-i slab ca un ogar, eu pe Hansel il tai maine si-l pun la fiert!
Vai, cum se mai boci biata surioara cand trebuia sa care apa pentru a doua zi si cum ii siroiau lacrimile amare pe obraz.
Doamne, doamne, ajuta-ne! De s-ar fi intamplat sa ne inghita fiarele salbatice ale codrului, am fi murit macar impreuna.
Ia mai sfarseste odata cu bocitul! Ca doar nu-ti ajuta la nimic toata vaicarelala.
Nici nu se luminase inca bine de ziua cand incepu Gretel boteala. Trebuia sa care apa, sa atarne cazanul pentru fiertura in carligul de fiert si sa aprinda focul. Mai intai asd vrea sa punem la copt, zise vrajitoarea, ca m-a prins cuptorul si aluatul l-am framantat de mult!
Nu sfarsise bine vorba ca vrajitoarea o si imbranchi pe biata fata afara, unde era cuptorul din care ieseau limbi de flacari.
Hai, baga-te inauntru! Vezi daca e destul de cald ca sa punem painea.
Dar Gretel bagu de seama ce ganduri clocea in cap vrajitoarea si se prefacu ca e matanga si neindemanateca.
As intra, as intra, dar nu stiu cum se face. Pe unde sa intru? Cum anume?
Esti proasta ca o gasca! Auzi? Pai nu-ti da prin cap pe unde? Ca-i deschizatura destul de mare. Ia uite, si eu as putea sa-mi bag capul in ea!
Si se apleca aproape de cuptor si-si vari capul in el. Gretel doar asta astepta si dadu un brantsi zgripsoroaicei, de se duse pana in fundul cuptorului. Acum ii puse usa de fier si puse zavoaral. Vai, ce mai urlat se auzea si razbatea dinauntru! Dar Gretel fugi de acolo ca sa nu mai auda. Si vrajitoarea cea haina pieri arsa de dogoare.
Gretel dadu fuga intr-un rasuflat pana la grajdul unde era inchis Hansel si, deschizandu-l, striga bucuroasa:
Am scapat, am scapat, Hansel! Am scapat, fratioare! Vrajitoarea a pierit!
Daca auzci ce-i spuse surioara, Hansel sari afara din grajd intr-un chip cum sare pasarea din colivie cand i se deschide usita. Si vazandu-se iarasi impreuna, isi sarira de gat si se sarutara. Si bucuria le radea in ochi si in inima si, de voiosi ce erau, tapaiau ca niste iezi.
Cum nu mai aveau de ce se teme, intrara in casuta vrajitoarei si acolo, ce sa vezi, in toate unghierele erau numai sipete pline cu margaritare si nestemate.
Asta zic si eu ca sunt mai bune decat pietricelele noastre!
Zise Hansel si isi umplu buzunarele pana nu mai putu. Iar Gretel spuse:
Dar vreau sa aduc si eu acasa o mana-doua din ele.
Si isi umplu sortuletul.
Acum, hai sa o tulim de aici cat mai degrab, ca mult mai usoara mi-ar fi inima de-as stii ca am iesit din padurea asta fermecata!
Si mersera ei ce mersera, care de cateva ceasuri, si numai ce ajunsera la o apa mare.
Ce ne facem, surioara? Ca nu putem trece. Nu vad peste apa niciun pod, nici macar o punte cat de ingusta.
Da, dar uite, mai incolo vad o ratusca alba inotand. Poate ca de-as ruga-o, ne-ar ajuta sa ajungem pe malul celalalt.
Ratusca, ratusca, ia-ne in spate, chiar e pioara. Pe Hansel si Gretel, ca nici pod, nici punte n-are apa asta mare.
Si se apropiea ratusca si Hansel se urca in spate. Apoi ruga si pe surioara lui sa vina langa el, dar Gretel ramase pe mal si zise:
Stai, cum sa venim amandoi? Nu vezi ca i-ar fi prea greu ratustii? Mai bine sa ne treaca pe rand.
Si ratusca asa si facu. Dupa ce trecura cu bine pe celalalt mal, mai mersera ei ce mai mersera si, pe la o vreme, padurea incepu sa li se para din ce in ce mai cunoscuta. Si intr-un sfarsit, zarir in departare casa parinteasca. O luara la goana de le sfartaiau calcaiele si trecura pragul casei si, dand navala inauntru, sarira de gatul tatalui lor.
Era si timpul, ca de cand isi parasise copiii in padure, bietul om nu mai avusese o clipa de fericire. Pe femeie insa nu mai gasira copiii, murise.
Gretel isi deserta sortul si incepu a se rastogoli prin odaie margaritarele si nestemate de te mirai de unde mai ies atatea. In acest timp, Hansel scoase si el din buzunar cate un pumn plin de pietre pretioase si dupa ce le arunca pe podea, apuca sa arunce alt pumn, pana ce-si goli amandoua buzunarele.
Si asa se facu ca toate grijile si nevoile care statasera pana atunci pe grumazul omului si al copilor lui se risipiara. Si traira ei de atunci inainte numai in bucurie si fericire.
Ei, si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.