Tupa Tup - Poveste Audio MP3 si Scrisa

Tupa-Tup, un iepuras mic si nestamparat, urechea dreapta ciulita si stanga plostita, se intorcea de la scoala cu ghiozdanul sub soare. Trecand printr-o padure de brazi deasa, pe unde e umbra mai groasa, gasi o frunza lata de brusture de un verde fara cusur.

Frunza asta o sa ma apere de soare cand o sa ies din padure si in jar la luminisi.

Si rupse brusturele, facandu-si din el umbrela. Ajuns in luminisi, isi scoase tocul de scris, un toc mic, mititel, frumos, frumusel, cioplit din os, la un capat ros. Si incepu sa scrie ca pe o hartie pe noua lui umbrela.

Pe mine ma cheama Tupa-Tup si de la scoala acasa ma duc.

Dar nu apuca sa scrie mai mult, ca dinspre padure auzi de departe, razbaand pana la el, un latrat.

Tupa-Tup sari in picioare, speriindu-se foarte tare. Si atat s-a speriat, ca acum isi aveau ciulita si urechea cea plostita.

Unde sa ma duc? Incotro sa apuc? Dulaul asta de ma va prinde ma va musca foarte rau!

Si fara sa mai stea la indoiala, o tulii la fugit prin luminisi. Trecu vai si dealuri, sari praspatioase maluri, goni prin paduri de fagi si poiene largi. Si nu se opri pana ce latratul nu-l mai auzi.

Apoi, obosit, sub un batran fag s-a oprit si, cautandu-si tocul in ghiozdan, nu-l mai afla. Vazand aceasta, Tupa-Tup se intrista, fiindca tocul pierdut era un toc atat de frumusel, ca nu se mai afla altul ca el.

O ciocanitoare imbracata in haine de sarbatoare, cu pardesiu negru, sort rosu si bluza alba, il vazu.

Tupa-Tup, de ce esti trist?

Cum sa nu fiu? Am avut un toc mic, mititel, frumos, frumusel, cioplit din os, la un capat ros, pe care, dupa ce am scris pe o foaie de brusture, nu l-am mai vazut. Se vede ca l-am pierdut fugind de un dulau mare si rau.

Linisteste-te! Eu o sa pornesc la drum sa te ajut sa-l cautam. Uite, chiar acum!

Si ciocanitoarea incepu sa bata la usele casutelelor gandacilor, desub scoarta fagilor.

Toc, toc, toc, toc, toc! Gandacilor, n-ati gasit un toc?

Dar gandacele rautacioase nu voiau sa-i raspunda, fugind din calea pasarii sa se ascunda. Atunci ciocanitoarea trecu la alt copac.

Sa-mi trebuie un gandac! Dar si acesta se arata la fel de rautacios, ferindu-se din calea ei fara sa-i dea un raspuns frumos.

Si tot asa, din copac in copac, cu o harnicie fara leac, pana in ziua de azi cauta tocul pierdut de Tupa-Tup, intreband la usele gandacilor, fara a sti ca de atunci Tupa-Tup si-a aflat tocul.

Si iata cum.

Dupa plecarea ciocanitoarelor, se ivi plin de fala varul lui Tupa-Tup, Lauda-Goala. Acesta era un iepure cam intr-o ureche, caruia nu-i placea sa invete si vantura lumea fara rost, parca prins de streche.

Ei, Tupa-Tup, de unde mai rasarit? Ce bine ca te-am intalnit! Uite ce pusca grozava am! Pai sa fac praf cu ea orice dusman!

Dar ce s-au plostit asa urechile?

Cum sa nu mi se plosteasca, varule? Daca am avut un toc fara seaman si l-am prapadit in vreme ce eram fugarit de un dulau foarte rau.

Daca esti necajit numai de asta, ia ca-ti dau tocul meu si basta!

Spunand asa, Lauda-Goala isi desprinse de dupa cap tocul de piele in care isi tinea pusca si il intinse.

Nu, nu, n-am nevoie de un astfel de toc. Tocul meu era un toc de scris, mic, mititel, frumos, frumusel, cioplit din os, la un capat ros. Fara de el, draga Lauda-Goala, nu mai pot merge la scoala.

Daca e asa, eu o sa zbor ca vantul, rascolind pamantul, si fara tocul tau n-o sa ma-ntorc, pe cuvantul meu!

Lauda-Goala lua picioarele la spinare si pieri ca din pusca. Dar nici Lauda-Goala, oricand colindand, tocul pierdut nu-l afla.

Se intampla tot atunci sa ajunga in preajma lui Tupa-Tup, Doru Capriorul, mester pantofarsi vesnic hoinar. Era imbracat intr-un costum negru-roscat, cu o cravata abia zarita si pantofi cu fata frumos lustrita.

De ce esti innegurat, codita alburie? Spune-mi, altul de-ar fi in locul meu, cum ar putea sa fie?

Caci mi-am pierdut tocul.

Tocul de la pantof? Asta ti-e focul? Nu-i bai, cat ai zice toc, pui altul in loc!

Nu, nu pe acela l-am pierdut, ci tocul cu care imi scriu temele.

Eee, daca e asa, nu stiu cum te-as putea ajuta. Dar sa dau fuga pentru a-l cauta!

Si fara sa mai astepte, el zvacnise geata din arc aruncata. Dar oricant umbla, nici Capriorul tocul nu-l afla.

Trecu pe acolo un bursuc, imbracat intr-un surtuc.

He, he, ce esti asa morocanos?

Nu-s morocanos, sunt doar amarat, nu gasesc un toc.

Un toc, spui ca e? Poate un toc de bataie! Stai ca sa primesti unul sa ma pomenesti!

Si se repezi la Tupa-Tup, dar nu ajunse a-l lovi. Fiindca tocmai atunci se nimeri sa treaca pe acolo Mos Martin, caruia i se spune si mos laba-grea.

Bursuc uracios! Ce-ai cu baiatelul asta mic si sperios? Nu-ti este rusine sa-l repezi cand vezi ca-i mai slab ca tine?

Bursucul auzi vorbele ursului si fugi cu codita intre picioare, stiind ca ursul nu glumeste cu oricare.

Iar Mos Martin, punand jos doua rame de lemn pe care le carase, se apleca asupra iepurelui.

Las ca-i arat eu lui! Spune, baietase, te-ai speriat?

Nu!

Tupa-Tup ii povesti apoi toata tarasenia cu tocul. Mos Martin, batran cum era, nu auzise bine despre ce toc se vorbise.

Uite, chiar acum am terminat niste tocuri de usi pentru casa ce mi-o cladesc, ca iarna sa primesc caldura. Din ele, cu bucurie, unul ti-l dau tie.

Multumesc, dar nu pot primi. Tocul meu era un toc de scris, un toc subtire, mic, mititel, cioplit din os, la un capat ros, fara de care nu mai pot merge la scoala.

He, he, un asa toc eu nu am deloc, ca la vremea mea n-am putut invata. Si apoi laba mea, stii doar ca-i grea. Nu stiu cum ar tine un toc asa subtire. Dar sa nu lungim, eu zic sa grabim si amandoi de acum sa-i dibuim urma. Vrei sa-l cautam impreuna?

Asta-i treaba buna! Sa nu mai intalnesc dulaul cel rau. Sa plecam atunci!

Hei, gadinel, stati, unde plecati?

Era Rita Veverita, o colega de scoala a iepurasului. Vorbea dintre crengile frunzoase ale fagului de sub care Tupa-Tup tocmai plecase.

Nu va mai osteniti tocul pierdut sa-l gasiti. Tupa, fratioare, ti-am auzit patania de la ciocanitoare. Apoi, intr-o doara, de la Lauda-Goala ne-a mai povestit Doru Capriorul si neprietenorsul Bursucul Nauca. Iar eu, fuga fuga, veste auzind, am pornit colind. Si cu vai cu chiu, mai intr-un tarziu, prin flori si pajisti, de urma i-am dat, colo in luminisi!

L-ai aflat? Sa-l vad!

Poate nu e tocul meu. Ar putea fi un toc de pusca, ori un toc de usa, ori chiar un toc de bataie.

Acesta il stiu. Tocul mititel, frumos, frumusel, ceva plin la un capat ros.

Intr-adevar, el e!

Si de bucurie, Tupa-Tup scoase din ghiozdan o foaie de hartie si incepu sa scrie tot ce eu mai sus pana acum v-am spus.