Ei, dar voi cine sunteti si de unde veniti?
- Venim din multimea asta pe care ai auzit-o strigand. Si cine sunteti?
- Eu sunt Bindehac.
- Eu sunt Rascamine.
- Nu sunteti chiar voi mesterii care au cusut hainele imparatului?
- Da, chiar noi, vestitii croitori din basmul lui Hans Christian Andersen.
- Atunci voi cunoasteti tot basmul, de la un capat la celalalt.
- Cunoastem, cum sa nu-l cunoastem? Toate intamplarile. Pe toti dregatorii curtii. Si chiar pe imparat.
- De cate ori n-am ras cu pofta de ispravile voastre. Le cunosti pe toate?
- Cum de nu? Uite, intr-o zi, a fost poposit in tara imparatului...
Ia gogosile, ia gogosile! Nasturi, nasturi mari! Asta ce colorata? Limonata, limonata! Mester, mester iscusit, mester, mester iscusit! Cusem stofe nemaivazute, mester! Nemaiantalnite, coasem haine nemaiantalnite! Mester priceput, mester, mester!
- Am un petec de in. Iscusinta voastra cu siguranta ca va face din el haine pentru cei trei copii ai mei.
- Asteptati, asteptati! Pisica mea n-a ispravit de toars caierele de lana, dar cand vor fi gata, va angajez croitorii familiei mele!
Si uite asa, zile in sir, am tot colindat strazile orasului, fara ca nimeni sa ne dea de lucru.
Intr-o dimineata...
Mesteri, mesteri, se face! Mesteri, mesteri, nemaivazute! Bindehac, uite, Bindehac, am ajuns in fata palatului imparatesc.
- Ai judecat dupa cei care urca treptele?
- Se pare ca ai dreptate. Da, sunt curtenii mariei sale. Sfetnici, intelepti. Da, toti stiu tot. Da, da, ne strecuram in palat.
- Pai da, ca ar fi pacat sa lipsim de la sarbatoare.
Maria sa imparatul asteapta in fata oglinzii.
- Ne plecam in fata luminatiei tale.
- Hai, hai, ridicati-va. Ia priviti hainele mele cele noi. Pentru asta v-am chemat, doamna.
- Sunt minunate, maria ta. Stralucitoare. Pe masura stralucirii voastre.
- Hehehehe, crezi? Bine, bine, dar la fel te-am auzit vorbind si acum un ceas, cand tot aici, in fata oglinzii, v-am chemat sa vedeti hainele pe care le-am imbracat acum. Despre stofa, despre stofa n-ai spus nimic, mai marele tesatorilor.
- E mai pomenit de frumoasa, maria ta.
- Iar pantofii, pantofii pe care ii port acum inaltimea voastra, sunt mult mai frumosi decat aceia pe care ii purta acum un ceas.
- Cismarii inaltimii voastre si-au dat toata osteneala.
- Mai micul cismarilor, nu gasesti ca ar fi trebuit aleasa o catarama mai aratoasa?
- Daca inaltimea voastra doreste, la hainele cele noi pe care le va imbraca peste o ora, va purta pantofi cu o catarama pe gustul inaltimii voastre.
- Brava!
- Ce s-a intamplat? Nu-i brava! Dati-mi voie! Trebuie sa vorbesc Mariei sale!
- Nesocotitule! Cum indraznesti sa tulburi pe Maria sa de la treburi importante pentru niste fleacuri?
- Asa, asa, cum indraznesti?
- Maria ta! Maria ta!
- Porunceste sa fie data afara acest neispravit! Acest badaran care nu respecta linistea si munca Mariei tale!
Maria sa isi schimba hainele cele noi. Si uite asa am aflat noi in ziua aceea care erau treburile mariei sale. La fiecare ceas isi schimba hainele si de fiecare data erau chemati curtenii ca sa le admire.
Intr-una din zilele de targ, eu, Rascamine, si el, Bindehac, am hotarat sa venim de hac. Iar ata, iar ata...
- Mester, mester, ce poti? Mester, mester, iscusit! Cusem stofe nemaivazute! Mester, mester, coasem haine nemaiantalnite! Mester, mester, ce poti!
- Hei, voi de acolo! Nu mai strigati asa si dati-va la o parte! Nu vedeti? Trece caleasa dregatorului Curtii!
- Ascultati-va, strangeti-va de fata prea-cinstitului dregator!
- Vor poate sa-i aleaga graitor la curte! Acuma sa venim de hac si sa strigam mai tare!
Mesteri, mesteri iscusiti! Cusem stofe nemaivazute! Coasem haine nemaiantalnite! Suntem mestesugari prea cinstiti! Suntem tesatori iscusiti! Si croitori suntem! Coasem haine nemaivazute!
- Opriti, opriti caleasa! Da! Stofe nemaiantalnite! Suntem cei mai priceputi! Suntem tesatori iscusiti! Si croitori suntem! Coasem haine nemaivazute!
- Peste ce noroc am dat! Imparatul a spus ca va primi rang mai mare acela care ii va aduce cei mai priceputi croitori. Dar mai intai, spuneti, n-ati mintit cumva?
- Sa mintim? Noi nu. Spunem intotdeauna adevarul, prea cinstite.
- Da, deci este adevarat ca stiti sa lucrati haine nemaivazute.
- Adevarat!
- Da, viziteu! Da-i bice, cailor! Mergem sa dam de veste imparatului nostru, slavitului nostru imparat, ca de azi inainte va purta haine nemaivazute, nemaiantalnite!
- Nemaiantalnite!
Spune ca te ascult, mai micule dregator.
- Inaltimea ta, gandul ca purtati haine din stofe obisnuite m-a framantat zi si noapte. Gandul ca niste mesteri obisnuiti va lucreaza haine obisnuite nu m-a lasat sa inchid ochii nopti si nopti in sir. Iata pentru ce am cautat, am cercetat, asa cum bine se trudeste si cerceteaza un sfetnic harnic. Ceea ce n-a facut niciunul dintre curtenii inaltimii tale si, in sfarsit, dupa truda si oboseala, am gasit. Am gasit mesteri pe masura stralucirii voastre. Mesteri croitori neintrecuti, mariata.
- Bravo, bravo, croitori. Stiti sa croiti haine frumoase?
- Nemaivazute, inaltimea ta.
- Sa-i aratati stofa.
- Nemaiantalnite.
- Da, da, nemaiantalnite. Hehehehe, ce mandra s-ar arata hainele astea noi! Ca nimeni altundeva!
- Da, ca nimeni altundeva!
- Da, si ziceti ca stofele sunt neintrecut de frumoase?
- Da, si miraculoase pe deasupra!
- Miraculoase? Ei, n-am imbracat pana acum asemenea haine. Am spus eu ca dregatorii mei nu s-au straduit indeajuns.
- Eu da, inaltimea ta.
- Stofa miraculoasa. Aveti rabdare, sa vedeti cum arata. O sa o vada inaltimea ta, cu siguranta ca o sa o vada. Pentru ca stofa asta nu o poate vedea decat acela care are rangul pe care il merita. Orice mare dregator o va vedea, pentru ca rangul lui se cuvine aceluia. Iar daca n-ai rangul potrivit, stofa nu se arata ochilor.
- Nu, cinstite?
- Si nici cei prosti nu-i pot zari stralucirea. Nu-i pot zariadesele culori, cinstite, si nici firele sau urzeala din care e tesuta.
- Intr-adevar, sunteti cei mai iscusiti mesteri din cati au trait pana acum in imparatia mea. Ce stofa, ce stofa pretioasa vor avea hainele mele de acum inainte. Si apoi, inaltimea ta poate vedea cu ajutorul ei cine nu-i potrivit rangului pe care il poarta.
- Da? Poate unora li s-ar cuveni pretuire mai mare, maria ta.
- Da, da, da. Apucati-va indata de lucru. Gata, gata, hai, hai, hai. Sa li se dea tot ce le trebuie, fire de aur si matase, suveici, razboaie de tesut.
- Aduceti razboaie de tesut, mai repede, mai repede!
- Sa se aduca mesterilor cosuri cu fire de aur!
- Aduceti suveicile!
- Sculurile de matase! Suveicile! Matasea! Firele de aur! Mai repede!
Desteptaciunea! Si de ce nu? Imparatul si-a dovedit in atati randuri prostia. Atunci sa-i vad pe curtenii aceia neispraviti, cu toata prostia lor, care imi rad in nas. Atunci sa-i vad!
- Plecaciune, maria ta!
- Plecati-va! Plecati-va pana la pamant! Asa trebuie sa cinstiti intelepciunea stapanului vostru! Ha ha ha ha ha, cum am sa mai bat joc de ei. Ha ha ha ha ha.
- Dregatorule?
- Da?
- Indraznesti... A, a, a, indraznesti, maria ta, s-ascultati voia? Radeai sau mi s-a parut?
- Radeam, radeam, maria ta, radeam de bucurie, de bucurie ca in sfarsit am dat peste croitori de treaba care sa lucreze pentru luminatia ta.
- Buna treaba n-o sa uite cine i-a adus. O sa-si aminteasca de mai mare dregator, adica, he-he, acum, mai micul dregator al curtii.
- Da, da, bine, bine, bine. Le-ati dat croitorilor tot ce cer?
- Se cara intr-una, maria ta, zi si noapte, fire de matase din cea mai aleasa, maria ta.
- Si fire de aur n-au cerut?
- Cerut, cerut, cerut, maria ta. Mai mult decat matase, saci intregi.
- Saci intregi!
- Dati-le, dati-le tot ce cer!
- Da, da! O stofa miraculoasa! Imi va fi de mare ajutor! He-he-he!
Uite asa ne-am instalat noi in palat. Lucram zi si noapte, se vedea. Numai ca nu lucram nimic.
- Draga prietene, se apropie ziua cand vom petrece de minune. Imparatul va trebui sa-si plimbe hainele cele noi pe strazile orasului. Hainele tesute si lucrate de cei mai strasnici croitori. Maria sa isi va desfata ochii cu frumusetea stofei noastre.
- Da, da!
- Careia nici macar urzeala nu i-am facut-o!
- Ba, da, de unde? Am urzit zi si noapte!
- Intr-adevar, am urzit planul cum sa ne batem joc mai bine de prostia lui si a curtenilor sai care-l lingusesc!
- Si imparatul n-a venit sa vada cum arata stofa voastra miraculoasa?
- Imparatul? Da...
- A, imparatul. Tare as vrea sa stiu cat au lucrat si cum arata stofa. Dar daca...
- Mesterii au spus ca stofa nu poate fi vazuta decat de acela care poarta un rang potrivit priceperii lui.
- Cu siguranta eu o voi vedea. Sa ma duc sa vad cum au lucrat si cat au lucrat.
- Ei, dar daca...
- Hai, hai, indrazneste, indrazneste!
- Ei, dar daca...
- Ei, si daca totusi... N-ar fi mai bine sa trimit pe unul din curtenii mei sa vada el mai intai? Da, da, voi trimite pe mai micul dregatoriu. Sa judece el mai intai daca stofa e pe masura mea. El o va vedea neresit. E potrivit rangului pe care il poarta.
- Sa vina mai micul dregator! Mai micul dregator! Sa vina mai micul dregator!
- M-ai chemat, maria ta?
- Da! De zile in sir slujitorii curtii cara celor doi mesteri fire de aur si de matase. Au tesut ceva?
- Maria ta, eu... eu n-am trecut pe la ei. Maria ta stie ca eu am avut grija sa aleg pentru hainele mariei tale fire stralucitoare, cele mai frumoase, cele mai scumpe.
- Bine da, socot ca ar trebui sa te duci sa vezi cat au tesut si cat trebuie sa mai astept pana ce totul va fi gata.
- Da, nu, nu socoteste, maria ta, ca ar fi mai nimerit sa se duca mai marele dregator, ca a plecat.
- Nu, nu, nu, deocamdata nu, dar le va veni si lor rand.
- Da, ma, ma duc, maria ta, ma duc.
- O, avem cinstea! Avem cinstea sa primim in atelierul nostru pe maritul dregator!
- Da! Acum sa te vedem, prosternacule, lingusitorule! Poftiti! Poftiti sa vedeti cat de minunat arata stofa pentru hainele celui mai vrednic imparat! Da, da! Uite ce e asta! Asa, asa! Puneti-va si ochelari! Ar fi pacat sa nu vedeti cat mai bine mandretea asta de stofa.
Ciudata intamplare. Nu vad nimic.
- Veniti! Veniti cat mai aproape de razboi! Si plecati-va! Plecati-va cat mai mult! Aceasta tura este stropita cu mii de stele din fire de aur. Cat de stralucitoare sunt! Iti iau ochii, nu alta!
Sa fiu intr-adevar atat de prost... Dar nu vad nimic.
- Ce spuneti de coloritul florilor care impodobesc stofa?
Sa fiu oare nepotrivit pentru rangul meu? Stofa e neintrecuta de frumoasa... Dar nu vad nimic!
- Sunteti inmarmurit de maiestria noastra, nu-i asa, dregatorule?
- Stiti, dregatorule, cuvintele sunt prea sarace pentru a o lauda.
- Aha, da, da, da, asa este. Intr-adevar, mi-a amutat glasul. Nu trebuie sa ma alcatuiesc ca nu vad nimic. Da, da, da, e minunata, e neintrecut de frumoasa, ce desene alese, ce bogatie de culori. Voi vorbi, voi vorbi imparatului despre iscusinta voastra. Stofa imi place nespus de mult.
Prin fata razboaielor de tesut, fara nimic pe ele, trecura rand pe rand toti dregatorii curtii. Si cu toate ca niciunul nu zarea macar un fir de ata, care mai de care se intrecea sa laude stofa noastra pretioasa. Despre stralucirea ei vorbira si imparatului.
Intr-o zi veni la noi imparatul!
- A, a venit imparatul! Suveica! Da-mi suveica cu fire de aur! Da! La dreapta! Dreapta! Stanga! Bate acum cu spata! Bate acum cu spata! Dreapta! Dreapta! Stanga! Spata! Stanga! Dreapta! Spata!
Ce-o mai fi si asta? Se apleaca, se ridica, dar nu iau nimic din razboi. Nici suveici, nici fire. Si nici urziala nu vad la razboi. Cu toate astea e ceas de zor.
- Crede, crede, maria ta!
- Ce-ai spus?
- Credem ca maria ta este multumita de ceea ce vede.
- Da, da, da, sunt incantat. Da, da, da, stofa e neintrecut de frumoasa. Ce spun curtenii?
- Nespus de frumoasa! Da, da!
- Si hainele cand vor fi gata?
- Maine! Maine le va putea imbraca inaltimea voastra!
- Atat! Maine, maine, maine, maine!
A doua zi...
- Sunt neintrecuti in cusutul hainelor imparatesti!
- Sunt minunate!
- Da, da, da, intr-adevar, minunate.
Nu vad nimic.
- Binevoieste, luminatia ta, sa dezbraci hainele cele vechi.
- Da, binevoiesc, cum sa nu binevoiesc? Dar macar nu cumva raman dezbracat.
- Vino, vino, maria ta, in fata oglinzii, sa te privesti mai bine. Imbraca mai intai aceasta camasa alba ca spuma laptelui, impodobita cu dantela cea mai fina. E subtire ca panza de paianjen.
- Unde, unde? Cum?
- Ai spus ceva?
- Spuneam ca nu nimeresti maneca.
- Aici, aici, maria ta. Asa, asa, sa va inchid nasturii, maria ta. N-am mai pomenit de frumoasa!
- Las pe mine!
- Pe tine, pe tine te las sa ma imbraci.
- Nu, luminatia ta, nu. O vorbeam cu asistentul meu croitorul. Sa se aduca mai repede haina, pantalonii si mantia de sarbatoare!
- In viata mea de croitor n-am tesut si n-am cusut altele mai frumoase! Ce minunate sunt!
- Minunate, mariata! Si pline de podoabe!
Nu vad nimic, nimic, nu vad.
- Nu vezi niciun cusur la ele, asta spuneam.
- Niciun cusur. Ce e, so? Ce vedeti?
- Asa, priviti-va, priviti-va mai bine in oglinda, asa, rotiti-va, asa, mai la dreapta. Da? Mai la stanga, asa? Aplecati-va, maria voastra! Da? Intoarceti-va, maria voastra! Perfect! Perfect!
- O asemenea stofa cere mii si mii de fire, maria ta! N-am risipit nimic, am adunat tot.
- Ce-ai adunat?
- Am adunat curtenii, mariata. Curtea asteapta sa va vada. Asteapta sa priveasca stralucirea inaltimii tale.
- Baldachinul mariei voastre asteapta in fata usii. E bine sa iesim.
- Iesim, iesim. Paji, paji, trebuie sa poarte cat mai sus mantea mariei sale. E lunga de zece metri. Dar n-avem ce ridica. Unde e trena?
- Acum plecati-va si ridicati mantea mariei sale! Asa? Sus! Sus mainile, cat mai sus!
Si alaiul, coborand treptele palatului, a iesit in strada. Aici astepta poporul.
- Maria sa imparatul! Iata, popor, alaiul imparatesc! Minunati-va! Minunati-va de hainele cele noi ale imparatului!
- Mai bine am inchide ochii sa nu mai vedem!
- Ce? Ce-ai spus? Ce sa nu mai vezi? Vezi stralucirea inaltimii sale!
- Ce stralucire? Imparatul e gol pusca!
- Ce-a spus? Ce-a spus?
- Copil fara minte, maria ta! Si apoi cum sa vada el, daca nu-i decat de-o schioapa!
- Asa e, cum o sa vada? Sa mergem! Sa mergem, maria ta! Sa te vada tot poporul!
- Da, da, da!
- E gol pusca! Imparatul e gol pusca!
In ziua aceea poporul a petrecut de minune. Iar noi ne-am statornicit in orasul acela, unde si astazi tesem stofe ca toate stofele si lucram haine ca toate hainele.