Lampa Lui Aladin - Poveste Audio MP3 si Scrisa

Dupa cativa ani, batranul Carpaci, garbovit si subt de nevoi, se savarsi din viata. Zobeida si fiul ei, Aladin, care implinise saisprezece ani, o duceau din ce in ce mai greu.

In vremea asta, un iscusit vrajitor care vorbea cu duhurile nevazute izbuti sa afle o mare taina.

- Asa, asa, graieste, graieste, duhule! Mai departe, tot ce stii!
- Cea mai de seama comoara din lume este lampa pe care Carpaci a lasat-o vaduvei sale. Ea are puterea de a implini orice dorinta omeneasca, oricand si oriunde pe fata pamantului.
- Asa, asa, si unde se afla aceasta minunata lampa?
- La noua leghe si jumatate spre rasarit de coliba carpaciului, in grota dintre cei doi cedri. Dar nimeni nu poate sa o ia de acolo decat Aladin, cel cu stea in frunte.
- A pierit duhul! A pierit duhul! Dar am aflat destule ca sa pun mana pe acea lampa minunata, cu care voi stapani lumea si tot pamantul! Haida-ma in cautarea ei! Haida-ma!

- Inel voinicel,
- Du-ma ca vantul,
- Du-ma ca gandul,
- Dincolo de zari,
- Peste mari si tari,
- Sa gasesc indata
- Lampa fermecata!

- Opreste-ti zborul! Uite colo pe baiatul cu steluta in frunte! L-am gasit mai repede decat ma asteptam!

Statea rezemat de un gard.

- Ei, flacaule! Nu esti tu fiul lui Carpaci?
- Eu sunt, strainule. Tata a murit de mult. Allah sa-l odihneasca!
- Aladin, dragul meu, Aladin! De ce plangi? De unde cunosti pe tata?
- Oh, m-ai intreba! Sarmanul Carpaci era fratele meu. Am venit dintr-o tara departata sa-l mai vad odata. Cand colo, aud ca s-a prapadit. Uite, Aladin, ia punga asta de la mine si fugi de-i mamei tale de stire ca vreau sa o vad.
- Bine.

- Mama!
- Da, maica?
- S-a intors unchiul din straini si-ti trimite inchinare.
- Care unchi? Nu cunosc niciun unchi.
- Fratele lui tata.
- Tatal tau n-a avut niciun frate. Nu se poate.
- Daca nu era unchiul meu, de ce m-a strans in brate? Stai. Cand a aflat ca tata nu mai e printre vii...
- Pai, nu stiu ce sa cred.
- La despartire a scos punga si mi-a dat zece techini. Uite-i!
- Nemai pomenit! Ti-a daruit atitia bani?
- Da, mama! Asta ma pune pe ganduri!
- De ce?
- Trebuie sa fie ceva adevarat. Nu inteleg de ce tatal meu ti-a ascuns ca are un frate! Si unul bogat!
- Dar ce-i acolo la fereastra? Un barbat s-a oprit in dreptul colibei noastre!
- Ele, mama! Unchiul! A venit incarcat cu tot felul de bunatati! Ia uite!

- Poftim, unchiule! Poftim! Aici e casa noastra.
- Scumpa cumnata, vreau sa sarut locul unde obisnuia sa stea repausatul meu frate. Acolo, uite, acolo lucra bunul meu stapan.
- Nu, nu mai plange. Asa a fost sa fie. Ce cruda soarta l-a pastuit!
- Asa. Dar cine lasa urmasi nu moare. Voi avea grija de Aladin ca de fiul meu, caci alta ruda de sange nu mai am pe lume de care sa ma pot bucura. Sunt bogat si toata averea mi-o las mostenire.
- Allah sa te aiba in paza.
- Da. Dar spune-mi, cum de Carpaci nu mi-a pomenit niciodata de dumneata?
- Nu. Sarmanul frate era tare suparat pe mine. Caci la impartirea mostenirii ramase de la repausatul nostru tata, l-am nedreptatit. Eu am luat narghileaua la care tinea el atat de mult, si lui i-am lasat lampa. De aceea am adus-o inapoi.
- Bine, dar lampa nu o mai avem. A daruit-o unei femei.
- Nu-i nimic. Sunt macar cu cugetul linistit ca am indreptat-o. Si voi face inca multe fapte bune pentru voi. Deocamdata, Aladine, ti-am adus un rand de haine si alte lucruri de trebuinta.
- Multumesc, unchiule.
- Acum, haide cu mine.
- Da, dar unde vrei sa-l duci?
- O mergem in cautarea unei pravalii. As dori sa fac din Aladin un vestit negusator de matasuri.

- Nepoate, ne oprim aici pe culmea acestui deal strajuit de doi cedri. Am ajuns la timp. Cocosii vestesc miezul noptii.
- Unchiule, mi-ai spus ca plecam in cautarea unei pravalii. Ce cautam in acest loc pustiu si fioros, unde nu-i tipeni de om?
- Ai rabdare, baiete, ai rabdare. Iti voi arata lucruri atat de minunate cum n-a mai vazut nimeni pana la tine.
- Unde?
- Aduna cateva surcele sa aprindem focul.
- Focul? La ce ne trebuie focul? Doar nu-i frig.
- Hai ca-i facem, spui, si nu mai intreba!
- Bine, fac, unchiule, fac! Numai decat focul, da?
- Nu te supara.

Vrajitorul arunca prafuri colorate peste flacarile incinse si rosti cuvinte de descantec.

- A, ce vorbe neintelese murmura unchiul! De ce arunca prafuri colorate peste flacarile incinse? E asa de ciudat ce faci!
- Mi-e frica!
- Nu te misca! Daca faci tot ce-ti poruncesc, ai sa ajungi mai bogat decat un rege al pamantului!
- Fac tot ce-mi poruncesti, dar nu ma mai bate!
- Apuca de veriga aceea si da lespedea la o parte!
- Dar de unde mai rasari lespedea asta de marmura? Pana acum nici nu era!
- Fa ce-ti spun si nu mai sta!
- O ridic, unchiule, o ridic! Nu te supara! Uite, am deschis capacul!
- Asa, acum coboara pe trepte, pana jos.
- Stai! Tine inelul asta.
- Dar ce-i cu inelul?
- Te apara de primejdii si te duce oriunde vrei. Alta putere n-are.
- Nu ma minti, unchiule!
- Nici de cum! Acum ia aminte: ii spui Inel voinicel si iti asculta porunca. Pune-l in deget sa nu-l pierzi si coboara in grota.
- Bine, unchiule! Haide!

Ce racoare e aici! Mi-e frig. Uite o poarta! S-o deschid!

- Ce vezi dinaintea ochilor?
- O gradina minunata cu pomi incarcati de fructe. Pasarile sar de pe o ramura pe alta si ciripesc.
- Strabate gradina si ai sa dai de o sala mare cu peretii de cristal.

Am ajuns. Ce de bogatii! Gramezi intregi de nestemate cat oul de porumbel! Si aur! Aur din belsug!

- Ce trebuie sa mai fac, mosule?
- Vezi acolo, atarnand de tavan, o lampa!
- Da? Ah, da. E o lampa veche si ruginita! Asta o fi lampa de care vorbea unchiul?
- Ia lampa, goleste-o de ulei!
- Imi murdaresc bunata de camasa!
- Fa precum iti poruncesc!
- Bine, bine, unchiule, bine. O iau, o iau.

De cand sunt, n-am auzit in urechi un cantec mai frumos ca asta. Parca vine de pe alta lume.

- Cine a patruns in hruba pazita de mine?
- Mosule, dumneata esti stapanul acestor bogatii? Te rog in genunchi, ma iarta! Iti dau lampa inapoi! Nu-mi trebuie, nu sunt vinovat! Unchiul, unchiul care e in varful dealului m-a indemnat sa o fur!
- Aladin, pastreaza-ti lampa!
- Cum?
- A fost a repausatului tau tata si acum este a ta.
- A mea?
- Ea va fi izvor nesecat tuturor dorintelor tale.
- Asadar, lampa e a mea?
- A ta. Si nimeni altul n-ar fi putut sa o ia de aici afara de tine. Ea are neasamuita putere de a-ti implini orice dorinta.
- Orice dorinta? In ce fel?
- O ciocanesti in varf si slujitorul ei se va stradui sa-ti implineasca toate voile.
- Pai, ce minunat! Daca e asa, n-am sa o dau nimanui din mana!

Mosul a pierit. Dar ce-i asta?

- Aladin! Aladin!
- Da, da, unchiule!
- Ce-ai tot facut acolo? Vino sus cu lampa!
- Vin, vin, numai decat! Intinde-mi mana! Ajuta-ma sa urc pe pamant!
- Adu mai intai lampa!
- Lampa? Ce vrei sa faci cu ea?
- Da-o-ncoa si nu-ntreba!
- Nu, nu, nu, nu ti-o dau!
- Ce-ai spus? Nu o dai?
- Lampa o duc acasa, pentru ca a fost a noastra! Acum e a mea, caci eu am gasit-o!
- De ce tii asa mort la ea?
- Mi se cuvine! Si cu voia sau fara voia ta, ramane la mine!
- Trebuie s-o dai! Altfel va fi rau de tine!

Aladin a ramas prins in grota. Dar si-a amintit de inelul de la deget.

- Inel voinicel!
- Porunceste, stapane!
- Scoate-ma de aici si du-ma acasa!
- Da, stapane!

- Mi-e foame de nu vad dinaintea ochilor! Ai ceva de mancare?
- Nu am nimic, dragul meu! Nimic!
- Daca ai gasit in hruba aceea atatea bogatii, de ce n-ai luat de acolo un pumn de galbeni?
- Nu mi-am dat seama! Nici nu m-am gandit la asa ceva!
- Nu-i timpul pierdut. Atunci, stii ce?
- Ce?
- Ma reped pana in targ, vand lampa si-ti aduc cele mai alese bucate.
- Cum? Sa vinzi lampa? Mama, lampa asta e viata si fericirea noastra!
- Dar nu inteleg nimic. Doar nu o sa-ti dea sa mananci!
- Banii da, si inca bucatele cele mai alese! Ce spui? Asteapta sa vezi!

Aladin ciocani lampa in varf. Djinnul aparu indata.

- Stapane, am venit la chemare! Ce porunca-mi dai?
- Adu-ne de mancare!
- Bine, ce de bunatati! Bine, bine, slujitor al Lampii. Mancarile sunt pe placul meu. Acum poti pleca.

Au trecut cativa ani de cand Aladin se afla stapan al Lampii Fermecate. Acum era un flacau voinic si chipes, numai bun de insuratoare.

- Liniste, liniste, oameni buni! Sa auzim ce vesteste crainicul luminatiei sale, sultanul!
- Din porunca inaltului nostru stapan, inchideti de graba dughenele! Negustorii si clientii sa se traga pe la casele lor! Prea frumoasa fica a sultanului trece cu alaiul la scaldatoare! Cine va nesocoti aceasta porunca, va fi aspru pedepsit de sultan!

- Mama! Mama! Am vazut-o pe fica sultanului la scaldatoare!
- Vai de mine!
- Am vazut-o! Cu frumusetea ei as cumpara tot pamantul!
- Cum ai indraznit una ca asta? Ar fi putut sa te coste scump!
- Nu-mi pasa! Inca n-am vazut o faptura mai frumoasa!
- Dar nu trebuie sa te uiti la ea, fiule!
- De ce? Te gandeste-te, e odrasla de sultan!
- Cu atat mai bine! Sa-mi hotarasc s-o iau de sotie!
- Sa te insori cu fica slavitului nostru stapan? Esti nebun de-a binelea!
- Dar nu sunt destule fete in mahalaua noastra?
- Lasa-le in pace, mama! Du-te repede la curte si cere sultanului sa-mi dea pe Bedrul Budur de sotie! Numai cu ea ma insor!
- Pai, ti-ai pierdut mintile!
- Nu, mama! S-a mai pomenit candva ca maritul sultan sa-si marite fica dupa un tanar din popor?
- Nu s-a pomenit, e drept. Insa ii voi trimite daruri atat de frumoase si scumpe, incat se va indupleca mai degraba decat crezi.
- Ma tem sa nu patesc ceva rau la curte.
- Nu, nicio frica, maicuta. Slujitorul Lampii te va ocroti. Asa-i, uitasem de el. Vezi, mama?
- Bine, fiule, hai sa-ti fac voia.

- Bunule stapan al vietilor noastre, fiul meu, Aladin, doreste sa ia de sotie pe prea frumoasa ta fica, domnita Bedrul Budur, pe care se leaga sa o faca fericita. Iata pricina ce m-a adus in fata luminatiei tale. Pentru indrazneala si nerusinarea mea, da-mi pedeapsa ce mi se cuvine.
- Mai intai as vrea sa stiu ce ai in vasul pe care il porti in brate.
- E darul de nunta al fiului meu.
- Apropie-te, apropie-te. O, ce minunatii! In viata mea n-am zarit asemenea nestemate! Sunt atat de mari si sclipesc atat de viu ca n-au asemuire. Vazut-ai tu, vizire, undeva podoaba de felul acesta?
- Nu, stapane. Nicaieri nu se afla pietre scumpe ca acestea. Acela care e in stare sa trimita asemenea dar are dreptul la inima fiicei tale.
- Dar, luminate stapane, ai fagaduit pe frumoasa Bedrul Budur fiului meu, Zopar. Rogu-te, intarzie cu trei luni fagaduiala facuta acestei femei. Pana atunci, fiul meu va aduce domnitei un dar mai de pret decat acesta.
- Fie precum zici. Femeie, intoarce-te la fiul tau si vesteste-l ca ii dau pe fata mea de sotie, dar sa astepte trei luni pana cand mireasa va pregati cele trebuincioase de nunta.

- Mama, ia vezi, de ce sunt ulitele impodobite cu flori? De ce au agatat oamenii valuri de balcoanele caselor? De ce trec ostenii cantand si fanfarele canta la rascruce?
- Aladin, baiatul meu, cele ce-am aflat ne-au zdrobit inima de durere.
- Vorbeste, mama, ce este?
- Preamaritul sultan si-a calcat fagaduiala. Cum? Domnita se marita cu feciorul vizirului.
- Fii pe pace, mama. Domnita nu va fi niciodata sotia altuia. Pentru nimic in lume.

- Stapane, am venit la chemare! Ce porunca-mi dai?
- Slujitor credincios al lampii mele, inhata de graba pe feciorul vizierului si inchide-l intr-o hruba nestiuta de nimeni. Asta-i tot.
- Am inteles, stapane!

- Auzi, mama? Auzi! Ostenii si fanfarele au contenit cantecul. Slujitorul a implinit porunca ce i-am dat. Dar as vrea sa stiu ce zice maritul nostru sultan in asemenea imprejurare. Si ce face prea frumoasa Bedrul Budur.

- Ce este cu mirele meu, Zopar? De ce s-a facut nevazut, acoperindu-ma de rusine? Ce s-a intamplat?
- Vizire, iti dai seama cat de jignita e sarmana mea fiica, Bedrul Budur? Pentru ce a fugit fiul tau tocmai acum si nu mai da niciun semn de viata?
- Nu stiu, luminatia ta. Nu pot sti. In napasta ma zdrobeste. Mi-a mintit.
- Tata, te rog cu fierbinteala, trageti inapoi cuvantul dat necinstitului Zopar, pe care ar fi mai potrivit sa-l inlocuiesti cu Aladin.
- Aladin? De unde am auzit eu de acest nume?
- Inaintea ta, ai fagaduit pe Bedrul Budur mamei sale.
- A, da, da, imi aduc aminte. Si am cerut un ragaz de trei luni.
- Precum spui, maria ta.
- Eh, daca e asa, scurtez ragazul pe loc! Sa pofteasca petitoarea lui Aladin!
- Sa pofteasca petitoarea lui Aladin!

- Stapane al credinciosilor, m-ai chemat. Sunt gata sa te ascult.
- Ii dau lui Aladin pe fica mea?
- Luminate, daca aduce un dar vrednic de frumusetea, cinstea si rangul ei.
- Asa. Ce dar doresti tu, Bedrul Budur?
- Intai pe el. Si al doilea, daca ar putea sa-mi trimita un vas cu nestemate.
- Nu unul ci zece vase din aurul cel mai curat, poruncesc eu.

- Slujitor al lampii, atotputernicul sultan s-a hotarat sa-mi dea de sotie pe fica sa, cerandu-mi zece vase de aur pline varf cu nestemate. Tu adu-mi nu zece, ci treizeci de vase din acestea. Mai ada-mi straie scumpe de matase. Iar in alai, fa sa ma astepte 77 de calareti pe cai negri ca taciunele, cu paloase incrustate. Mamei mele Zobeida, vesminte aurite, conduri de argint si valuri de matase. Si 21 de slujnice tinere care sa o insoteasca in alai.
- Am indeplinit pe loc tot ce mi-ai poruncit.
- Stai, nu pleca! Nu departe de palatul sultanului, sa-mi cladesti locuinta de care am nevoie.
- Voi face precum doresti, stapane.

Sa porneasca asadar sarbatorile!

Cativa ani se scursera pe albia vremii. Aladin si frumoasa Bedrul Budur traiau fericiti in palatul cel mai bogat din lume.

Dar vrajitorul nu se impaca deloc cu pierderea lampii dupa care jinduise atata. Puse vrajile sa-i arate unde se gaseste minunata lampa si, afland ca Aladin ajunsese ginerele sultanului, recurse la un viclesug.

Cumpara de la bazar mai multe lampi noi si, colindand in jurul palatului, striga cat il tinea gura:

- Dau o lampa noua pentru una veche! Dau o lampa noua pentru una veche!

- Stapana, vad de multa vreme in odaia stapanului o lampa veche si ruginita. N-ar fi mai potrivit sa o inlocuim cu una noua?
- Gandul tau e bun. Aladin se va bucura zarind o lampa noua in locul celei vechi. Cheama negutatorul care face acest schimb ciudat.
- Da.

- Negutatorule! Negutatorule, haide-ncoace!
- Da, da! Ce poruncesti nevrednicului de mine?
- Vreau sa schimb lampa asta veche. Primesti targul?
- De buna seama! Uite, tine pentru ea una noua.

- In fine am izbandit! Norocul mi-a suris din plin. De-acum lumea e la picioarele mele!

- Stapane, sunt gata sa-ti indeplinesc orice dorinta. Porunceste!
- Vreau sa muti indata palatul lui Aladin in tara mea. Tot acolo, du-ma si pe mine!

- Stapane! Stapane al credinciosilor! Vai de noi, ne-a lovit nenorocirea!
- Ce? Ce s-a intamplat? De ce v-ati ingrozit?
- Palatul lui Aladin zboara prin vazduh ca pasarea cerului!
- Dar cum e cu putinta?
- Da, da, vad si eu ca nu mai e la locul lui! In taina noptii, a pierit in nori cu fica ta cu tot!

- Aladin, unde-i Aladin? Slujitor, aduce-ti-l in fata mea! Aladin, mi-ai prapadit copila! Te osandesc! Maine in zori sa fie dus la temnita!

- Luminate! Duceti-l la temnita!

- Mi-a perit oare steaua norocului? Nu, nu! Inelul pe care-l port la deget e scaparea mea!
- Inel voinicel, du-ma ca vantul, du-ma ca gandul, unde a fost rapita Bedrul Budur, cea pe care o iubesc!
- A pierit ca luat de furtuna! Uite cum alearga prin vazduh ca gandul! Departarea l-a facut atat de mic ca nici nu se mai vede cu ochiul.

- Uite palatul meu. Il cunosc de la o mie de leghe. Iata si pe draga mea, Bedrul Budur. Sta singuratica la fereastra si plange cu amar. Bucura-te, sotioara, ca sunt din nou langa tine. Spune-mi, ce s-a intamplat cu acel vrajitor hain?
- Aladin, nu credeam ca o sa te mai vad vreodata!
- Cum?
- Ticalosul care m-a rapit vrea sa ma marit cu el si nu stie cum sa-mi intre in voie. Invata-ma, dragul meu, ce sa fac. Cum sa scap de napasta cazuta pe capul meu?
- Uite ce faci, Bedrul Budur. Poftesti pe vrajitor in iatacul tau si il incredinteaza ca te invoiesti sa fii sotia lui. Apoi il imbie sa bea o cupa de vin, dupa ce adaugi in ea praful cel fermecat.
- Asa am sa fac, Aladin!
- Ascunde-te! Ascunde-te, ca aud pasii!

- Vino! Vino, Aladin! Am facut tot ce mi-ai spus!
- Draga mea! Bine ca i-am venit de hac! Sa vad unde o fi tinand lampa fermecata! Da! Aha! Uite, e aici! Suntem scapati!
- Da, Aladin! De acum socot ca mi-a venit mintea la cap si n-o sa mai pierd lampa cate zile voi mai avea.

Aladin se intoarse in patria lui si, ajungand sultan, trai pana la adanci batraneti, impreuna cu frumoasa lui sotie Bedrul Budur, stimat si iubit de supusii sai, caci se arata milostiv la durerile lor si saritor la nevoi.