Era odata o baba care avea trei feciori nalti ca niste brazi si tari de virtute, dar slabi de minte. O razasie destul de mare, ca sa imbatraneasca cu toata avutia ei, o vie cu livada frumoasa. Vite si multe pasari alcatuiau gospodaria babii. Pe langa acestea mai avea stransi si paralute albe pentru zilele negre. Caci lega paraua cu zece noduri si tremura dupa ban.
Pentru a nu razleti feciorii de pe langa sani, mai dura inca doua case alaturi, una la dreapta si alta de-a stanga celei batranesti. Dar tot atunci lua hotararea nestramutata de a tine feciorii si viitoarele nurori pe langa sani, in casa batraneasca, si de a nu orandui nimic pentru impartala pana aproape de moartea sa. Asa facu.
Si-i radea inima babii de bucurie cand gandea numai cat de fericita are sa fie, ajutata de feciori si mangaiata de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea ea in sine: voi sti eu sa le pun la lucru si sa le strunesc si nu le voi lasa nici un pas sa iasa din casa in lipsa feciorilor mei!
- Soacra mea, fie tarana usoara, asa a facut si cu mine! Si barbatul meu, Dumnezeu sa-mi ierte, nu s-a putut plange ca l-am inselat sau i-am risipit casa. Desi cateodata erau banuieli si ma probozea, dar acum s-au trecut toate.
Toti trei feciorii babii umblau in carausi si castigau multi bani. Celui mai mare ii veni vremea de insurat si baba, simtind asta, umbla valvartej sa-i gaseasca mireasa. Si in cinci-sase sate, abia-abia putu nimeri una dupa placul ei: nu prea tanara, inalta si uscatioasa, insa harnica si supusa. Ficiorul nu iesea din hotararea maica-sa.
Nunta se facu si baba isi lua camesa de soacra, ba inca netaiata la gura, care insemneaza ca soacra nu trebuie sa fie cu gura mare si sa tot carteasca de toti.
Dupa ce s-a sfarsit nunta, feciorii s-au dus in treaba lor, iar nora a ramas cu soacra. Chiar in acea zi, catre seara, baba a inceput sa puie la cale viata nurorii sale. Pentru baba, noua nora nu mai avea loc de odihna.
- Si mi-am facut cleste ca sa nu ma ard, zicea ea.
Apoi se suie iute in pod si coboara de acolo un stubeiu cu pene ramase tocmai de la raposata soacra sa, niste chiti de canepa si vreo doua masuri de pasat.
- Iata ce-am gandit eu, noro, ca poti lucra noaptele. Ai fusele in oborocul de la indemana, iar furca dupa horn. Cand te-ai saturat strujit penele, vei pisa malaiul. Si, doamne, bine vom manca! Acum, pana te-ai odihni mai bine, ia furca-n brat si pana maine dimineata sa gatesti fuioarele astea de tors, penele de strujit si malaiul de pisat. Eu ma las putin, ca mi-au trosnit oasele cu nunta voastra. Dar tu sa stii ca eu dorm iepureste si, pe langa acesti doi ochi, mai am si ochiul de la safa, care sta pururi deschis si cu care vad si noaptea si ziua tot ce se face prin casa. Ai inteles si ti-am spus?
- Da, mamuca, numai ceva de mancare.
- Din mancare? O ceapa, un usturoi si o bucata de mamaligare din polita? Sunt destule pentru o nevasta tanara ca tine. Lapte, branza, unt si oua? Astea le putem duce in targ ca sa facem ceva parale, caci casa sa nu se mai ingreuneze cu un mancau. Si eu nu vreau sa-mi pierd comandul.
Apoi, cand se insera, baba se culca, punand nora sa fie harnica si indemnand-o ca nu cumva sa adoarma, ca are ochi care vad si noaptea.
Dar somnul o cuprinsese pe baba si habar n-avea. Pe cand soacra horaia, dormind dusa, blanda nora migalea prin casa. Acusi a strujit penele, acusi a imbaiat tortul, acusi a pisat malaiul si l-a vanturat de praf. Si daca i se puneau genele de somn, ea indata lua apa rece si isi spala fata, ca nu cumva s-o vada soacra si s-o banuiasca.
Asa se munci biata nora pana dupa miezul noptii. Dar spre ziua, somnul o dobori si a adormit si ea intre pene, caiere, fusele cu tort si malaiul pisat.
Baba, care se culca laolalta cu gainile, se scola cu noaptea in cap si incepu a ranti si a plesni prin casa, incat biata nora, care de-abia atipise, din nevoi, trebuia sa se scoale, sa sarute mana soacrei si sa ii arate ce a lucrat.
Incet, incet, nora s-a dat la brazda si baba era multumita cu alegerea ce o facuse.
Dupa cateva zile, carausii sosesc si tanara nevasta, vazandu-si barbatelul, mai uita din necazuri.
Nu trece mult si baba pune la cale si pe ficiorul cel mijlociu si isi ia o nora in tocmai dupa chipul si asemanarea celei dintai. Cu deosebire numai ca aceasta era mai in varsta si ceva incrucisat, dar foc de harnica.
Dupa nunta, feciorii se duc iarasi in carausi si nurorile le raman iar cu soacra acasa. Dupa obicei, le da de lucru cu masura si, cu insararatul, se culca, spunand nurorilor sa fie harnice si dandu-le de grija ca nu cumva sa adoarma, ca le vede ochiul cel neadormit.
Nora cea mai mare talmacea apoi celeilalte despre ochiul soacrei, ca el atata e de vazator. Si asa, una pe alta, se indemnau la treaba si lucrul le garla din maini. Iara soacra huzurea de bine.
Dar binele cateodata asteapta si rau. Nu trece tocmai mult si vine vremea de insurat si feciorului celui mic. Baba dorea cu orice chip sa aiba o troita nedespartita de nurori. De aceea si chitise una de mai inainte. Dar nu-i totdeauna cum se chiteste, ci si cum se nimereste.
Intr-o buna dimineata, ficiorul mamei ii si aduse o nora pe cap. Baba se scarmana de cap, da la deal, da la vale, dar n-are ce face. Si de voie din nevoie, nunta s-a facut si pace buna.
Dupa nunta, barbatii din nou se duc la treaba lor si nurorile raman iar cu soacra acasa. Baba iarasi le da de lucru cu masura.
Acum vine seara, se culca dupa obicei si, cum cele doua nurori mai mari o vedeau pe cea mai mica codindu-se la treaba, ii ziceau:
- Dar nu te codi, ca vede soacra!
- Cum? Eu vad ca doarme. Ce fel de treaba e aia asta? Noi sa lucram si ea sa doarma?
- Nu asa, ca horaieste, zise cea mijlocie. Mamuca are la safa un ochi neadormit cu care vede tot ce se face.
- La safa? Vede toti? Bine ca mi-am adus aminte. Dar si mancam noi, fetilor, hei! Ia rabdari prajite, draga cumnatica! Iar daca esti flamanda, scoate tu o bucata din mamaliga din coltar si cu niste ceapa si mananca.
- Ceapa cu mamaliga? Dar slanina nu-i in pod? Unt nu-i? Oua nu sunt?
- Ba, sunt-i toate, zisera cele doua, dar sunt ale mamucai.
- Eu cred ca tot ce e al mamucai e si al nostru, si ce e al nostru e si al ei. Fetelor, haideti! Voi lucrati ca eu ma duc sa pregatesc de-ale gurii si va mai chem si pe voi.
- Doamne, si vorba asta iese din gura? zisara celelalte doua. Vrei sa ne prinda baba cu de-a sila si sa ne zvarle pe drum?
- Las, daca va doare capul. Cand o intreba pe voi, sa dati vina pe mine si sa lasati sa vorbesc eu pentru toate. Poi, da, faceti cum stiti, numai sa nu ne bagati si pe noi in belea.
- Hai, fetelor, taceti, gura va mearga! Ca nu-mi e buna pacea si mi-i draga galceava!
Si iese cantand:
Vai, sarac omul prost, bun odor la casa-o fost.
Nu trece niciun ceas si un cuptor de placinte, cateva bucati de pui parparliti in frigare si prajiti in unt, o strachina de branza cu smantana si o mamaliguta erau gata.
Apoi, iute, cheama si pe celelalte doua in camera. Si se pun la masa cu toate.
- Hai, fetelor, mancati bine si pe Domnul laudati! Ca eu ma reped in crama sa aduc si un cofaias de vin, ca sa-mi mearga placintele astea mai bine pe gat.
Dupa ce au mancat si au baut bine, le-au venit a canta:
Soacra, soacra, poama acra,
de te-ai coace cat te-ai coace, dulce tot nu te-ai mai face.
De te-ai coace toata toamna, esti mai acra decat coarna.
De te-ai coace un an si-o vara, tot esti acra si amara.
Esti afara ca o para, intri in casa ca o coasa, sezi in unghiu ca un junghiu.
Si-au mancat, si-au baut, si-au cantat pana au adormit cu totele pe loc.
Cand se scoala baba in zori de ziua, ea nu mai are ragaz. Iese afara speriata, da incoace, da incolo, si cand intra in casa si vede ce vede... Nurorile atunci sar in picioare si cele mari incep a tremura, lasand capul in jos de rusine.
Iar cea cu pricina raspunde:
- Da bine, mamuca, nu stii ca au venit tatucasii si le-am facut de mancare si le-am scos un cofaias de vin si de-asa ne-am chefaluit si noi o leaca. Iaca, chiar mai dinioarea s-au dus.
- Si m-au vazut ceilalti cum dormeam?
- Da, poi, cum sa nu te vada, mamuca? Si apoi de ce nu m-ati trezit?
- Da, poi, mamuca, fetele astea au spus ca dormeai si de-asa am gandit ca esti ostenita. Pe tatucasii ii stii cat sunt de mahniti cand te vad obosita. Ba, mai nu le-a ticat mancarea de mahnire.
- E, lasati, caloselor, ca va voi dobzala eu de-acum inainte!
Si de atunci nurorile n-au mai avut zabun in casa cu baba.
Cand isi aducea aminte de placintele cele bune si bogatia, de vinisorul din crama, de risipa ce s-a facut cu munca ei, si ca au vazut-o cu ochii dormind asa lafaiata cum era, crapa de ciuda si rodea in nurori cum roade cariul lemn.
Le hartuisera pana si cele doua de gura ce are a babii, si cea mai tanara gasea cu prilej sa-i faca pe obraz si sa o randuiasca totodata si in mostenirea babii printr-o diata nemaipomenita pana atunci.
Si iata cum!
- Cumnatelor, zisea intr-o zi, cand se aflau singure in vie, nu putem trai in casa asta! Trebuie sa facem toate chipurile sa scapam de harca de baba.
- Ei, cum?
- Faceti cum va invat eu si habar sa n-aveti.
- Ce sa facem? intreba cea mai mare.
- Ia, dati buzna in casa la baba si o infrutati cu tot ce v-a facut. Strigati cat va tine gura si vedeti voi ce se intampla. Si eu vin dupa voi.
Sunt duple si celelalte doua. Intrara cu totele in casa si o infrutara pe baba cu tot ce le facuse. Vorbele grele si strigatele rasunara prin toata casa, asa ca biata soacra, aprinsa de manie si de spaima, incepu a gafai si a se zbate, pana cand, deodata, ramasa fara glas. Slaba si zguduita cum era, cazu la pat greu bolnava.
Apoi nurorile, dupa sfatuirea celei cu pricina, asezara baba intr-un asternut curat ca sa-si mai aduca aminte de cand era mireasa. Si dupa aia asta, incepura sa scoata din lada babii valuri de panza. Isi dadeau coate una alteia si vorbeau despre nasalie, toiag, poduri, paraua din mana mortului, despre gainile ori oaia de dat peste groapa, despre strigoi si multe alte nazdravanii, incat numai astea erau de ajuns ca, in gandul lor, ajunsesera deja la groapa bieatei babe.
Iaca, fericirea visata de mai inainte, cum s-a implinit!
Pe cand se petreceau astea, iacata se aud scartaind niste carute. Barbatii veneau. Nevestele lor le ies in intampinare. Si, dupa sfatuirea celei mai tinere, de la poarta se arunca in gatul barbatilor si incep a-i lua cu vorba si a-i desmerda, care de care mai magulitor.
- Da' ce face mamuca? intreba cu totii deodata, cand dezjugau boii.
- Mamuca..., le lua cea mai tanara vorba din gura. Mamuca nu o s-o ducem bine. Are de gand sa ne lese sanatatea, sarmanita.
- Cum? zisara barbatii inspaimantati, scapand restele din mana.
- Iacata, sunt vreo cinci-sase zile de cand a iesit sa duca vitaii la pasune si un vant rau, pe semne, a dat peste dansa si a ranat-o. I-au luat gura si picioarele.
Fiii se rapezira atunci cu totii in casa la patul maica-sa. Dar biata baba era umflata cat o bute si nici putea clipi macar din gura. Simtirea insa nu si-o pierduse de tot. Si vazandu-i, isi misca putin mana si arata la norasea mare si la peretele despre rasarit. Apoi arata pe cea mijlocie si peretele despre apus. Pe urma, pe cea mai tanara si jos in mijlocul casei. Dupa aceea, de-abia putu ridica putin mana spre gura si indata cazu fara putere.
Toti plangeau si nu se puteau dumeri despre semnele ce facea mama lor.
Atunci noracea tanara zise, prefacandu-se ca plange:
- Dar nu intelegeti ce vrea mamuca?
- Nu, zisara aia.
- Ia, mamuca lasa cu limba de moarte, ca fratele cel mare sa ia locul si casa de la rasarit, cel mijlociu de la apus, iar noi, ca mizinceii suntem, sa ramanem aici in casa batraneasca.
- Cat bine ai zis tu, nevasta, raspunse barbatelu-sau.
Atunci, ceilalti, nemaiavand incotro, diata a ramas buna facuta.
Baba muri chiar in acea zi si nurorile, despletite, se vaietau de voia satului. Apoi, peste doua zile, o ingropara cu cinste mare si toate femeile din sat si de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra aceea si ziceau:
- Sa-i fie de bine, acum ca s-a mutat la cele vesnice, ca stiu ca are si noroc.