John Padurarul isi ridicase casuta singur, cu mainile lui harnice. O facuse mica pentru ca vantul sa nu o clinteasca si o facuse rosie pentru ca oamenii care treceau pe acolo sa o zareasca de departe si sa poposeasca si pe la usa lui. Ana, sotia sa, ii era credincioasa si nedespartit tovarasa de viata. Copii n-aveau si din pricina aceasta Ana era mereu trista, ingandurata si tare se mai simtea singura cand John Padurarul pleca in desisul padurii dupa lemne.
Intr-o seara, John Padurarul a aprins lampa si a pus-o pe masa. Ana s-a asezat langa el pe un scaunel, impletind un ciorap gros de lana.
- Eu zic sa ma apuc de lucru chiar din seara asta.
- Vino, dragul meu. Stejarul e batran tare si e mult de munca la el. N-o sa-mi ajunga o singura zi ca sa-l tai. Maine pe innoptat o sa vina carutasul dupa el si eu n-o sa-l dovedesc.
- Vorbesti drept, barbate, si o gandesc la fel. Afara este luna plina, asa ca o sa vezi foarte bine sa lucrezi.
- Atunci eu plec. Tu culca-te si lasa gandurile deoparte.
- Bine, bine, dragul meu. Dar pana adorm, mi-ar placea sa te aud cantand in padure. Intotdeauna cantai, dragutule.
- Asta-noapte nu vei auzi decat fluieratul meu. Noapte buna!
- Nu-i bine. Stejarul-i batran. Batran l-am apucat si eu de cand eram mic. Dar ce sa fac? Trebuie sa-l tai. Iau bani buni pe el si iarna care o sa vina o sa mi se para mai usoara. Hei, dar de unde sa incep? Ia, de aici, dinspre partea lunii.
- Dragul meu, John! Padurare! Asculta-ma! Nu m-auzi?
- Cine-i acolo?
- Eu, zana stejarilor, te rog fierbinte. Stiu, stiu, sa nu tai copacul. Stiu, dar n-am incotro. De fiecare data face la fel. Vine si plange si-mi zdrobeste inima. Ce-i fi crezand ca eu am inima de fier? Intotdeauna imi iesi in cale si plangi si plangi. Nu, nu, draguta, nu se mai poate. Am si eu inima fierbinte de om si nu te mai pot auzi cum plangi. Si apoi, ce sa fac? Trebuie sa muncesc, nu? Trebuie sa-mi castig si eu cinstit painea.
- Ai dreptate. Dar nu-mi taia stejarul acesta. Asa de batran... Din el a crescut toata padurea. Nu, nu-l taia, te rog fierbinte. Iti dau voie in schimb sa-l tai pe oricare altul.
- Nu, nu se poate.
- Stii ce? Iti fagaduiesc ca daca mi-l lasi, orice-ti vei dori iti voi implini. Hai sa vezi, in stejarul acesta m-am nascut eu, in el am crescut, in ramurile lui isi fac toate privighetorile cuib. Te rog, nu-l taia.
- Trage din gura si nu mai plange atat. Bine, nu-l tai. Dar sa stii ca din pricina ta la iarna o sa-mi fie foarte greu.
- Ce sa fac, daca am inima slaba si nu pot vedea lacrimi. Iaca, ti-l las.
- Iti multumesc, John! Esti un om bun. Iti multumesc mult de tot. Si nu uita ca ti-am fagaduit ceva.
- Buna dimineata!
- Buna dimineata, barbate! Dar cum de te-ai intors asa devreme? Ti s-a intamplat ceva?
- Nu. Eu credeam ca ai sa lucrezi de-asta-data toata ziua. Parca asa spuneai.
- Una e vorba in casa si alta in padure. Dar ce ai patit?
- Ca intotdeauna, zana cealalta mi-a iesit plangand in cale, ca sa nu tai stejarul, ca e cel mai batran, ca il iubeste. Si, cum ma stii, inima moale, l-am lasat.
- Ce bine imi pare. Si eu iubesc stejarul cel batran.
- Da, va pare bine, dar... Lasa, John. O sa ne descurcam noi, n-ai nicio grija. Banii cum vin, asa se duc. Zana ar fi plans intr-una si pana la urma ar fi murit. A, dar stai, am uitat sa-ti spun ceva. Zana mi-a fagaduit ca daca nu-i tai stejarul, imi va indeplini o dorinta. Ce zici?
- Ce sa-i cerem? Sa nu ne pripim, sa ne gandim bine. Eu zic... eu zic sa-i cerem un copil.
- Un copil? Toata viata ne-am dorit un copil. Sa-i cerem. Nu vrei?
- Va da, va da! Un copil, cat de mic, chiar cat un degetel. Un copil sa fie, sa avem noi o bucurie, o luminita. Ce zici, nevasta? Un copil ii cerem.
- Un copil ii cerem.
- Cine e?
- Eu, Tom.
- Care Tom?
- Tom, baiatul vostru.
- Baiatul nostru?
- Baiatul nostru. Zana ne-a indeplinit dorinta.
- Ia da pusca, nevasta, si deschide. Hai! Hai, intra! Intra, dragul nostru baiat! Unde esti?
- Aici, in jos.
- In jos? Ia te uita, John, ce mic e! Cat un degetel!
- Chiar asa sa-l si numim: Degetel. Si are si ochi! Si are si nas! Si are si gura!
- Nu mai puneti amandoi gura! Ei, stati! Stii ca imi placi, baiete?
- Pai cum sa nu va plac, daca sunt copilul vostru?
- Degetel, degetel! Ia spune-mi, iti trebuie ceva, ti-o fi foame?
- Nu. Zana mi-a dat si haine si de mancare si mi-a spus: Tom, vei sa-ti iubesti parintii, ca sunt oameni buni. Sa le fii de folos, sa-i asculti si cand e nevoie sa le dai si o mana de ajutor.
- Si mana lui e cat o aschiuta. Da, dar in schimb sunt istet. Nu sa va faceti griji, o sa vedeti.
- Dragutate. Mie imi place sa muncesc. Daca-mi dati sa fac si eu ceva. Sau sa plecam.
- Unde sa plecam? Ca de-abia ai venit.
- Sa plecam in padure. Sa adunam ciuperci, sa adunam zmeura.
- Zmeura! Mai, degetel, mai, degetel, mi s-a inseninit casa si sufletul de cand ai venit! Atunci daca baiatul vrea in padure, sa plecam in padure!
- Ia da-i o basmaluta rosie ca sa puna zmeura. Indata. O basmaluta rosie se vede de departe.
- Bine te-ai gandit! Ramas bun, mama draga! Si ai grija: coace painea, coace placintele, coace colacii pana venim noi. O sa fim flamanzi!
- Hai! Degetel, eu ma duc in luminis sa pun vanatul. Tu aduna-mi caldarita asta de zmeura, da?
- Da, da, da!
- Uita-te si dupa ciuperci, daca vrei. Da, sa nu te indepartezi prea mult.
- N-ai nicio grija. Aici ma gasesti.
- A plecat padurarul. A plecat. Iata ce copil! Inca n-am vazut o asemenea minune. Oare o fi cu minte?
- Asta-i bun! Om fara minte ai vazut?
- Cum sa nu fi vazut? Pe tine. Stii ce? Eu zic sa-l furam.
- Cum sa-l furam? Pai cine a schimbat meseria? Noi suntem hoti seriosi, nu ne punem cu nimicuri de astea.
- Eu il fur. O sa vezi tu cum o sa ne scoata micul acesta din toate incurcaturile. Am un gand grozav.
- Ai dreptate. Pe el! Stai, stai, stai, nu asa gramada, ca-l speriem. Sa o luam cu duhul blandetii.
- Heeei! Placaule! Placaule! Baietele! Baietele! Noi, oameni buni!
- Oameni buni? Atunci imi pare bine ca ma strigati. Unde sunteti? Veniti incoace!
- Buna ziua! Ce baiat mare! Imi pune sa-mi fie inima! Dar ce faci aici, esti singur?
- Nu, tatal meu padurarul s-a dus sa vaneze un iepure. Eu culeg zmeura. Vreti?
- Lasa, e buna, e dulce. Nu, nu, multumim, nu ne trebuie. Da, cum te cheama?
- Domnul Degetelul.
- Uuu, ce nume frumos! Degetel, Degetel draga, nu vrei sa vii cu noi? Sa ne dai o mana de ajutor.
- O mana de ajutor? Adica nu pot. Zi-mi doar, ca i-am spus tatei ca-l astept aici.
- Pai nu lipsesti mult. Avem mare nevoie de tine, draguta. Zau, numai tu ne poti ajuta. Tu esti nadejdea noastra.
- Cu ce v-as putea fi de folos?
- Ha, sa-ti explicam. Uite, in satul vecin sunt numai vaduve si copii orfani si noi ne-am gandit sa ajutam tot satul.
- Chiar asa? Sa ajutam un sat intreg, e un lucru mare. Pai nu e ceva rau?
- Si ne-am zis: de unde sa luam bani? In visterie, ca visteria e plina. De ce ar sta acolo atatia bani, fara niciun folos?
- Chiar asa, stau in intuneric. Saraci de ei.
- Spuneti mai repede, si?
- Greutatea-i ca nu putem patrunde acolo, pentru ca...
- Sunteti cam inalti.
- Ce destept e, nu? Chiar asa, bine zice. Suntem cam inalti. Si ziceam ca tu sa intri inauntru printre zabrele, sa deschizi geamul. Noi o sa lasam o franghie in jos. Si tu sa legi de capatul ei saculetii cu bani, nu cate unul, ci pe toti. Noi o sa dam o fuga in sat si o sa-i impartim pe toti, pana la unul, la vaduve si la orfani.
- Da? La vaduve si la orfani. Dar oare nu cumva facem vreun rau?
- Vai, se poate! Cum sa dai ajutor unor vaduve si unor orfani si sa fie rau? Cine a mai auzit una ca asta?
- Adevarat, merg. Dar va rog sa ma duceti repede inapoi.
- Nu-ti face nicio grija. Nici nu apuca padurarul sa prinda iepurii si tu esti deja aici.
- Bine, sa mergem.
- Hai, suie-te aici pe mana mea, sa pornim.
- A intrat Degetel?
- Da. Prinde capatul franghiei si leaga sacii bine, sa nu se rastoarne vreun banut. Intocmai. Fiti fara teama.
- Unu... doi... Mai sunt multi? Sa nu lasam niciunul!
- Niciunul!
- Oare or ajunge banii pentru tot satul?
- Da, cred ca da.
- Gata! Asta-i ultimul saculet. Ultimul?
- Da. Acum lasati franghia in jos.
- Da, da.
- Sa ma leg si eu de ea si sa ies mai repede de aici, ca-i frica si intuneric.
- Ei, ce faceti acolo? Nu le-ati dat jos?
- Unde sunteti? N-auziti?
- Au fugit! M-au lasat aici! De ce m-au lasat aici? Sa stii ca astia n-au fost oameni buni! De ce au fugit? Astia sunt hoti! Hoti! Sariti, hoti! Dar prost mai sunt! Sunt hoti si or sa vina paznicii! Pe mine or sa ma ia drept hot! Ce minte am!
- Este cineva aici?
- Cine a strigat?
- Ti s-a parut.
- Am spus eu ca n-a strigat nimeni.
- Nu se poate, am auzit bine. Ia sa numaram sacii.
- Hoti! Hoti! Sariti!
- Bineca au deschis usa. Sa o iau la sanatoasa.
- N-i nimic. Ii prind eu pe hoti. O sa aduca ei toti banutii inapoi, pana la unul.
- A, dar ce straluceste aici in praf? Un ban de aur. Au pierdut un galben. Cum l-am gasit eu pe acesta, am sa-i gasesc pe toti pana la ultimul creitar. Sa pun banutul in buzunar... si-acum la picior!
- Parintii mei or sa creada ca m-am pierdut.
- Bine, omule, cum ai putut sa lasi copilul singur in poiana? Sunt vinovat. Ce sa fac? Sunt vinovat. L-o fi inghitit vreo lighioaie.
- Nu, nu, nu spune o vorba ca asta. Sau poate s-a fi ratacit.
- Si eu cred ca s-a ratacit. Asta e. Ma duc sa-l caut.
- Pordinca, eu sunt! Degetel!
- Baiatule, unde ai fost? Unde ai fost?
- Ducea spre casa si s-a luat un pui de urs dupa mine. Eu m-am ascuns dupa ciuperca si l-am intrebat: Ursule, vrei zmeura? Si el mi-a zis: Vreau zmeura, cum sa nu vreau zmeura! Atunci pofteste zmeura! Si i-am dat tot cosuletul. Si le manca.
- Bine ca nu te-a mancat si pe tine!
- Ar fi vrut el! Dar eu i-am spus: Mai ursulica, oricum, cu mine ori fara mine, tot n-ai nimic. Si el de colo: Ai dreptate, ia-o repede la sanatoasa, ca altfel s-a curs!
- Ha-ha-ha! Mama, treaba!
- S-o mai framantat aluatul si ma gandeam la tine cand ai intrat. Uite-acu imi coc placintele si... Ia, ia, ia, ia! Sa fii atent! Nu te-apleca prea tare peste covata sa nu cazi in ea!
- Nicio grija! Ma uit si eu cum framanti aluatul!
- Mi-a cazut banutul in aluat! Ce ma fac? Nu-i nimic, ca o sa-l gasesc cand o sa mananc placintele. Nu trebuie sa ma necajesc pentru asta.
- Cine-i acolo?
- Suntem oamenii stapanirii.
- A, dumneavoastra, poftiti, poftiti!
- Mergem din casa in casa sa cautam niste hoti.
- Hoti? Ce fel de hoti?
- Ce ma fac? Sa ma ascund in ceasca? E plina, ce ma fac?
- Pai nu stiti? N-ati auzit nimic? Astazi, pe la ora douasprezece, in plina zi, a fost golita toata visteria.
- Adevarat? Pana la ultimul creitar?
- Si acum ii cautam peste tot pe hoti.
- Daca umblati de astazi de dimineata, se vede treaba. Acum sunteti tare obositi.
- Da. Cine-i placinderul asta?
- Baiatul nostru, Tom Degetel.
- Cat de mic e! Nevasta, ia da sa cinstim oamenii cu apa rece de izvor si sa le dam si lor sa guste din placintele noastre.
- Ia, ia, ia, du-le pe toate aici pe masa. Asa, asa. Pune si colaci.
- Eu de apa sunt satul, multumesc, nu mai turna. Dar placintele niciodata nu mi-ajung. Bune mai sunt, se topesc in gura. Dar ce-o mai fi si asta? Lasa-mi sparta maseaua. Ia te uita, uite ce am gasit in placinte!
- Un ban de aur.
- Ce ma fac? M-au prins!
- Hotii! Astia-s hotii! Ei sunt! Si cat pe ce sa ne duca de nas. Nevasta, de placinte, leapada sa se racoreasca si-a ascuns banii. Rusine! Unde-s hotii? Care-s hotii?
- Vai de mine, ce napasta! Noi suntem hoti?
- Voi sunteti arestati! Ati furat banii si i-ati dosit. Iata si marturie. Ati ascuns banii in placinte.
- Stai, oameni buni! Stati, cautati peste tot, va dau voie. Si daca-i gasiti, ma dau prins.
- Oricum ii gasim sau nu-i gasim, aveti aceeasi soarta. Judecata si moartea! Hai, urmati-ne!
- Ce nesocotit am fost cand m-am dus dupa hotii aceia! Cum de-am crezut ca sunt oameni buni? Si ce jale si ce nenorocire!
- Degetel! Degetel!
- Da, cine e?
- Eu, zana ta cea buna. Ajuta-ma sa vedem ce s-a intamplat. Stiu tot. Acum nu te mai vaita atata. Fugi repede in poiana. Mai tii minte unde ai stat ieri? Basmaluta rosie si cosul cu zmeura au ramas acolo. Hai, gasesti repede locul. De vale, la dreapta stejarului celui batran, este o piatra. La piatra aceea stau ascunsi hotii. Fugi acolo, descurca-te cum poti, cum o fi mai bine.
- Iti multumesc mult, zana mea cea buna!
- Iata, fugi! Fugi!
- Iata, uite! Ce piatra mare! Pietroi mai zic si eu. Dar eu tot am loc sa ma strecor. Aha! Sunt aici! I-am prins! I-am prins! Se cearta!
- Sigur, sigur, cine imi poate, parte-si face! N-am post de acord sa-l luam pe Degetel. Trebuia sa il primim cu un sac mai mult.
- Mie mi se cuvine sacul cel mai mare. Eu l-am gasit pe Degetel. Fara el, nici in vis n-ai fi vazut atata avere. Asa ca sacul este al meu.
- Nu, nu, nu. Eu zic sa punem toti banii in gramada si sa ii impartim frateste.
- Si tu ma, ca d-aia esti frate? Frate ai! Ce fel de frate? Cand e vorba de bani, nu am frate.
- Pst! Stati! De ce va certati? Nu-i frumos.
- Dege... Gete...
- Buna seara, domnilor!
- Buna seara! Buna seara! Ce vant te-a adus, dragutule?
- Ce vant sa ma aduca? Am venit sa vad daca ati dat bani in sat la vaduve si la orfani.
- Ce? Tot mai numaram. Ii pusese in gramajoare si ii randuia dupa marime.
- Vad, vad. Dar cum ai dat de noi, stetule? Ca nici cea mai mica ganganie nu ne-a vazut pana acum in ascunzatoare.
- Sa lasam asta. Vorba e ca, dupa ce ati plecat, tot invartindu-ma sa gasesc o iesire, am dat de o usa ascunsa. Si ce sa vezi? Intru si cand colo...
- Cand colo? Ce sa vezi?
- O sala plina cu bani, gramezi de saci plini cu galbeni. Si ce mi-am zis? Ce bogati sunt prietenii mei! Aici stau toti banii fara niciun folos. Ce s-ar mai bucura ei daca le-as spune! Si m-am strecurat subtiindu-ma ca un greieras prin gaura cheii si am venit aici.
- Pai de... da... de ce ai venit asa tarziu? Nu cumva ai trecut pe acasa?
- Da de unde! Ce minte aveti! Cum era sa ma duc pe acasa? Am venit pe jos, ca n-am cal, n-am caleasca.
- Da, da, da! Caleasca, asta-i! Sa-i facem caleasca de aur!
- Pe cinstea mea, o caleasca de aur o sa-i facem.
- Bine, bine, ba, na, tu sa plecam mai repede. Acusi trece vremea si se poate intari paza.
- Ai dreptate! Pe cai! Gata, galop!
- Unde esti, Degetele?
- Aici sus, pe urechea calului!
- Asa? Bine, bine! Stai acolo si ai grija sa nu cazi! Tine-te bine!
- Calutule, ajuta-ma tu sa-i duc pe hotii astia in piata, unde este adunata multimea, ca sa-i pedepseasca pe nevinovatii mei parinti. Imi raspunzi! Bravo tie! Ce bine imi pare ca ma auzi! Acum ia-o tot inainte!
- Hei, da-i controlul! Nu stiu, calul pare turbat! Degeaba trag de haturi, ca nici nu se mai opreste!
- Hei! Zboara ca vantul! Hei, opreste! Ca nebun! Opreste!
- Haide, haide, inca putin, inca putin!
- Ura, ura!
- Unde suntem?
- In piata. Ne-au prins. Uite, ne-au prins. Uite, ne-a uselat!
- Oameni buni! Opriti! Parintii mei sunt nevinovati! Parintii mei sunt nevinovati! Am adus pe adevaratii hoti!
- De unde stii?
- Ei m-au pus sa ma strecor printre gratiile visteriei si sa leg sacii de franghie, si ei le-au tras unul cate unul sus. Apoi m-au lasat acolo si-am strigat si paznicii au venit. Indata va duc in padure si va arat unde sunt ascunsi banii. Dar dezlegati odata pe parintii mei si duceti-i acasa!
- Hotii! Hotii sa fie pedepsiti! Adevaratii hoti!
- Suntem nevinovati! Ce aveti cu noi?
- Ei sunt hotii adevarati! De cate ori n-au pradat si pe nimeni altcineva!
- Hotii! Sa veniti cu mine sa va arat casa hotilor!
- O parte vine cu mine, o parte ramane aici! Deci azi zi bine si nu ascultati cuvintele noastre, pentru ca si pe mine m-au inselat! Haideti, sa mergem! Sunt pe cal! Haideti, haideti!
- Ei, se mai intampla! Dar si eu m-am intrezit la timp ca era mare nevoie! Nu va uitati ca sunt mic, degetul cel mare de la mana dreapta! Minte sa ai! Degetel, Degetel!
- Hai, vreti sa astept, mama! Suntem gata! Toata lumea e pregatita! Toata lumea e pregatita! Eu o iau inainte, pentru ca stiu drumul! Dupa mine!
Si oamenii au gasit banii pe care ii furasera hotii. Iar Tom Degetelul a auzit atunci atatea laude si cuvinte frumoase despre istetimea si curajul de care daduse dovada, incat o saptamana intreaga a fost tare mandru de isprava lui.